ECHIPA SETI INVESTIGHEAZĂ UN SEMNAL MISTERIOS AVÂND CA ORIGINE O STEA SITUATĂ LA 94 DE ANI LUMINĂ DEPĂRTARE

Un semnal puternic a fost depistat în vecinătatea unei stele asemănătoare Soarelui situată la 94 ani lumină depărtare. În luna mai 2015, o echipă de cercetători ce au utilizat un radio-telescop din Rusia, au detectat un semnal candidat SETI (căutarea inteligenței extraterestre) ce pare să aibă ca origine HD 164595, un sistem stelar situat la 94 ani lumină, a informat în weekend website-ul Centauri Dreams. Astronomii nu au publicat încă un studiu asupra detecției; ei plănuiesc să discute această problemă luna viitoare la cel de-al 67-lea Congres Internațional de Astronautică (IAC) din Guadalajara, Mexico.

Sistemul HD164595 este cunoscut ca și gazdă a unei planete cu aproximativ masa planetei NEPTUN, care orbitează prea aproape de stea pentru a suporta viața așa cum o cunoaștem în prezent. Totuși este posibil ca alte planete nedescoperite încă să fie prezente în acest sistem, a menționat astronomul Seth Shostak, de la Institutul SETI din Mountain View, California, care face parte din echipa de detecție.

Pentru a fi clar, nimeni nu afirmă că extratereștrii au transmis acest semnal. Însă acesta este unul dintre scenariile posibile ale momentului, a precizat Shostak pentru Space.com.

Oamenii de știință care au realizat detecția sunt cercetători respectați, iar semnalul este destul de puternic pentru a nu putea fi asociat cu un zgomot întâmplător, a menționat Shostak. Mai mult, după cum pare, semnalul este asemănător ca și consistență și format cu cel pe care o civilizație extraterestră l-ar emite, iar dacă extratereștrii au emis acest semnal, ei sunt cu adevărat mult mai avansați decât suntem noi. Este cumva și normal. Dacă acest mesaj a fost trimis cu 94 de ani în urmă, dezvoltarea tehnologică necesară implică cel puțin un mileniu. Iar noi am recepționat ceva trimis cu 94 ani în urmă? Asta înseamnă posibilitatea și probabilitatea ca inițierea originală a semnalului să fi fost mult mai veche.

Pe baza caracteristicilor semnalului receptat, extratereștrii în cauză ar trebui să genereze o energie echivalentă cu aproximativ 100 de miliarde de miliarde de wați pentru a emite în toate direcțiile. Și chiar dacă ar fi emis doar către Terra, din anumite motive, tot ar fi fost necesară o producție de 1 triliard de wați, a mai spus Shostak. Primul număr este echivalent cu de câteva sute de ori mai mult decât energia solară care ajunge la Terra. Așadar, factura la energie ar fi prea mică!

Institutul SETI a concentrat ATA (Allen Telescope Array), un sistem de antene radio din nordul Californiei către HD164595 în seara de duminică și va relua procesul în seara de luni (fusul orar al României), a precizat Shostak. Acesta speră că ATA va descoperi ceva care să evidențieze originea unei civilizații extraterestre în spatele acestui semnal, însă nu exclude o explicație mai prozaică.

De exemplu, este posibilă interferența în acest ca cu un satelit circumterestru sau cu orice altceva apropiat de Terra. De fapt pariul lui Shostak legat de această detecție include o asemenea interferență. Asta nu înseamnă că nu și-ar dori să dea mâna cu ET.

Este de asemenea posibil să nu aflăm niciodată sursa, întrucât echipa din Rusia care a realizat detecția au observat sistemul HD 164595 de 39 de ori, la momente diferite și au obținut o singură detecție de semnal de la acest sistem. Dacă nimeni nu îl va detecta din nou, va rămâne probabil un mister, precum faimosul semnal ”Wow!” din 1977.

Fără confirmarea acestui semnal, tot ce putem afirma despre el este: ”Interesant!” – a mai adăugat Shostak.

Sursa: Space.com
Traducere și adaptare: Ciprian Crișan

Notă: HD 164595 este o stea de tip G situată în constelația Hercules, la aprox. 94,4 ani lumină de Terra. Cu o magnitudine aparentă de 7,075 – steaua poate fi observată cu binoclul sau cu telescoape de putere mică, având ca referință Vega din apropiere, din constelația Lyra.
Până în prezent, HD 164595 are o singură planetă cunoscută HD 164595 b, care orbitează steaua mamă o dată la fiecare 40 zile. Masa acestei planete este echivalentă cu 16 mase terestre.
Steaua mamă HD 164595 are aceeași clasificare cu cea a Soarelui, o temperatură similară și o vârstă de numai 4,5 miliarde ani.
Alte denumiri în cataloage: HD 164595, HIP 88194, SAO 85632, BD+29 3165.

Echipa SETI investighează un semnal complex sosit de la 94 al - ce ar putea fi un mesaj de la ET
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

CE ESTE UN PLANETARIU? ISTORIA SCURTĂ A PLANETARIULUI PENTRU NOSTALGICI ȘI NU NUMAI

Un planetariu este un teatru construit în special pentru prezentarea unor spectacole educaționale și de divertisment despre astronomie și cerul de noapte, având și funcția de antrenare în navigația cerească. O caracteristică dominantă a planetariilor sunt ecranele de proiecție în formă de cupolă pe care sunt proiectate scene cu stele, planete și alte obiecte cerești, care apar și se mișcă realist într-o simulare complexă a mișcărilor aparente de pe cer. Scenele celeste pot fi create printr-o varietate largă de tehnologii, cum ar fi bile stelare cu precizie inginerească ce combină tehnologiile electro-mecanice, optice și digitale (prin tehnologia LED), proiectorul de diapozitive, sistemele de proiecție video fulldome și cele laser. Indiferent de tehnologiile utilizate, obiectivul principal este de a conecta împreună obiectele cosmice, pentru a oferi o mișcare a cerului de mare acuratețe. Sistemele tipice pot fi setate pentru a afișa cerul la orice moment din timp, prezent sau trecut, și cel mai adesea, pot prezenta cerul așa cum ar apărea de la orice latitudine de pe Terra.

Istoria scurtă
Lui Arhimede îi este atribuită posesia unui dispozitiv primitiv de planetariu, care ar fi putut prognoza mișcările Soarelui, Lunii și ale planetelor. Descoperirea mecanismului Astikythera a dovedit că asemenea dispozitive existau deja în antichitate. Campanus de Novara (1220 – 1296) a descris un ecuatoriu planetar în lucrarea Theorica Planetarum, incluzând instrucțiuni de construire a mecanismului. Globul Gottorf, construit către 1650 avea constelații pictate în interior. Aceste mecanisme timpurii sunt de obiecei încadrate în clasa ”oreielor” (după Earl de Orrei, aristocrat irlandez, care în secolul al XVIII-lea ar fi construit un asemenea dispozitiv). De fapt, multe planetarii au în prezent ceea ce este numit proiect oreic, care proiectează în dom Soarele cu planetele (de obicei planetele de la Mercur și până la Saturn) realizând o mișcare de revoluție apropiată de perioadele corecte ale acestora.

Dimensiunea mică a oreielor din secolul al XVIII-lea a limitat cumva impactul acestora și, către sfârșitul secolului, un număr de profesori au încercat realizarea unor simulări ale cerului la o scară mai mare. Eforturile realizate de Adam Walker (1730 – 1821) și fiul său sunt notabile datorită tentativei de a fuziona iluziile scenice cu aspirațiile educaționale. Eiduranionul lui Walker a fost sufletul lecturilor publice și a prezentărilor teatralizate ale cerului. Fiul său a descris această ”mașină elaborată”, ca având o înălțime de 20 de picioare și un diametru de 27 de picioare: acest dispozitiv stă vertical înaintea spectatorilor și globurile sale sunt atât de mari, încât pot fi văzute distinct din cele mai îndepărtate locuri ale teatrului. Fiecare planetă și satelit par să fie suspendate în spațiu, fără nici un suport, realizând revoluțiile lor anuale și diurne fără nici o cauză aparentă”. Alți lectori și-au promovat propriile lor mecanisme: R.E. Loyed și-a promovat Dioastrodoxonul, sau marele orei transparent, iar în 1825 William Kitchener a oferit demonstrații cu Ouranologia, care avea un diametru de 13 metri. Aceste dispozitive au sacrificat o parte din acuratețea astronomiei în favoarea unor spectacole plăcute pentru publicul larg, cu o imagistică senzațională, provocatoare pentru ochi.

Cel mai vechi planetariu, încă funcțional, poate fi găsit în orașul olandez Franeker. A fost construit de către Eise Eisinga (1744 – 1828) în sufrageria propriei locuințe. Construcția acestui mecanism de planetariu a durat șapte ani și a fost finalizată în 1781.

În 1905, Oskar von Miller (1855 – 1934) de la Muzeul German din Munich i-a comandat lui M. Sendtner versiuni actualizate ale unui orrei și planetariu, iar mai târziu a lucrat cu Franz Meyer, inginer șef atelierele de optică Carl Zeiss din Jena, la cel mai mare planetariu mecanic construit vreodată, capabil să afișeze atât mișcarea heliocentrică, cât și cea geocentrică. Acesta a fost implementat în 1924 la Muzeul German, munca de construcție fiind întreruptă de război. Planetele călătoreau de-a lungul unor linii deasupra capului, fiind angajate în mișcare de către motoare electrice. Orbita lui Saturn avea un diametru de 11,24 m și 180 de stele erau proiectate pe cer dintr-un glob prin intermediul unor becuri electrice.

În timp ce se lucra la acest planetariu pentru Muzeul German, von Miller a lucrat de asemenea la fabrica Zeiss cu astronomul Max Wolf, director al observatorului Landessternwarte Heidelberg-Königstuhl, de pe lângă Universitatea Heidelberg, asupra unui nou model cu un design inovativ, inspirat de către activitatea lui Wallace W. Atwood la Academia americană de Științe din Chicago și de ideile lui Walther Bauersfeld și Rudolf Straubel de la Zeiss. Rezultatul a fost un design de planetariu care putea genera toate mișcările necesare ale stelelor și planetelor în interiorul unui proiector optic, care putea fi amenajat în centrul unei camere, proiectând imagini pe o suprafață albă a unei emisfere. În August 1923, primul planetariu Zeiss (Model I) proiecta imagini ale cerului de noapte pe tencuiala albă a unei cupole de beton semisferice de 16 metri, ridicată pe acoperișul unei clădiri Zeiss. Primul spectacol public oficial de planetariu a fost prezentat în Munich, de către Muzeul German, pe 21 octombrie 1923.

Proiectul stelar opto-mecanic model Zeiss ZKP-1, care și-a făcut primul debut în România, în scop educațional, în 1964 – la Universitatea Timișoara, fiind implementat apoi la Complexul Astronomic Baia Mare (1969), Constanța (1969) și Suceava, este o variantă puțin îmbunătățită a planetariului Model I, de la Zeiss. Al doilea război mondial a cauzat prin despărțirea Germaniei în două regiuni, despărțirea chiar și a firmei Zeiss. Zeiss din Jena, Republica Democrată Germană, a perfecționat foarte puțin acel prim model și l-a difuzat în țările din blocul sovietic și nu numai.

Complexul Astronomic Baia Mare este parte a acestei istorii formidabile a planetariului, având în conservare – actualmente – planetariul Zeiss ZKP 1 – care a fost demontat, funcțional fiind, cu o uzură mecanică redusă, cu o afectare relativă doar a peliculei (anumite zone) ce mapează câmpul stelar.

DUPĂ CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
Când Germania a fost divizată în Germania de Est și Germania de Vest, după război, firma Zeiss a fost de asemenea divizată. O parte a rămas în cartierele sale tradiționale din Jena, în Germania de Est, iar o altă parte a migrat către Germania Occidentală. Proiectantul primelor planetarii pentru Zeiss, Walther Bauersfeld a migrat către Germania de Vest împreună cu alți membri din echipa de management Zeiss.

Firma din Germania Occidentală a reînceput să realizeze planetarii mari în 1954, iar Zeiss din RDG a început să realizeze planetarii mai mici, câțiva ani după aceea. Între timp, lipsa producătorilor de planetarii a condus către câteva tentative de construcție a unor modele unice, cum este cel construit de către Academia de Științe din California, în Parcul Golden Gate din San Francisco, care a operat între 1952 – 2003. Frații Korkosz au construit un proiector stelar mare pentru Muzeul de Științe din Boston, unic prin faptul că a fost primul planetariu (și va rămâne multă vreme) care a proiectat planeta Uranus. Cele mai multe dintre planetarii au ignorat Uranus datorită dificultăților de a fi urmărită cu ochiul liber.

O creștere mare a popularității planetariilor, în lumea întreagă s-a produs odată cu debutul ”Cursei Spațiale” din anii 1950 – 1960, când teama că Statele Unite ale Americii ar putea rata oportunitățile legate de noua frontieră în spațiul cosmic, a stimulat un program masiv de instalare a peste 1200 de planetarii în liceele americane.

Armand Spitz a înțeles că există o piață viabilă pentru planetarii mici și relativ ieftine. Primul său model, Spitz A, a fost creat pentru a proiecta stelele dintr-un dodecaedron, aceasta fiind o soluție mai puțin costisitoare decât crearea unui glob. Planetele nu erau mecanizate, însă puteau fi deplasate cu mâna. Au urmat alte câteva modele cu diverse capabilități modernizate, până la modelul A3P, care proiecta destul de bine peste o mie de stele și avea mișcări motorizate pentru modificarea latitudinii, mișcarea diurnă și mișcarea anuală pentru Soare, Lună (inclusiv fazele) și planete. Acest model a fost instalat în sute de licee, colegii și chiar în muzee mici, în perioada 1964 – 1980.

Japonia a întrat în afacerea de realizare a planetariilor în anii 1960, cu modelele Goto și Minolta, ambele constituind începutul de serie al unor modele de succes. Goto a devenit de succes atunci când Ministrul nipon al Educației a implementat câteva dintre modelele mici E-3 sau E-5 (numerele se referă la diametrul metric al domului) în toate școlile elementare din Japonia.

Phillip Stern, fost lector al planetariului Hayden din New York, a avut ideea creării unui planetariu mic care să poată fi programat. Modelul său Apollo, din 1967, avea un bord de program din plastic, lectură înregistrată și un proiector de film. Neputând să-și permită personal această aventură, Stern a devenit șeful diviziei planetarii a Viewlex, o firmă mijlocie din Long Island specializată în producții audio-vizuale. Au fost create treizeci de pachete de programe pentru diverse categorii de public, în timp ce operatorii aveau opțiunea de a crea sau rula live propriul program. Cei ce achiziționau Appolo puteau să opteze pentru două pachete de spectacole, putând cumpăra altele. Au fost vândute câteva sute de asemenea programe, însă către 1970 Viewlex a intrat în faliment, dar aceasta nu s-a întâmplat daorită afacerii cu planetarii.

În perioada anilor 1970, sistemul de film OmniMax (cunoscut în prezent că Domul IMAX) a fost conceput pentru a opera pe ecrane de planetarii. Mult mai recent, unele planetarii s-au reinventat ca teatre-domuri, cu oferte mai largi incluzând filme tematice pe ecrane largi, filme full-dome și spectacole de lasere ce combină muzica cu tipare specifice de fascicule laser.

Learning Technologies Inc., din Massachusetts a oferit în 1977 primul planetariu portabil, ușor de mutat. Phillip Sadler a proiectat și patentat acest sistem care proiecta stele, figuri de constelații din mai multe mitologii, sisteme de coordonate cerești și multe altele prin cilindri ce se puteau asambla și dezasambla (Viewlex și alții au realizat propriile versiuni portabile de planetarii).

Reunificarea Germaniei în 1989 a condus la reunificarea și a celor două divizii Zeiss și a condus la extinderea ofertei lor în sensul acoperirii nevoilor pentru mai multe dimensiuni ale domurilor.

Planetarii computerizate
În 1983 Evans&Sutherland au instalat primul proiector de planetariu ce afișa grafică computerizată (Planetariul Hansen, Salt Lake City, Utah) – proiectorul Digistar I, ce utiliza un sistem de grafică vectorială pentru a afișa câmpurile stelare și liniile artistice.

Generația cea mai recentă de planetarii oferă un sistem digital complet de proiecție, utilizând tehnologia video full-dome. Aceasta oferă operatorului o mare flexibilitate în a prezenta nu doar cerul de noapte modern, așa cum poate fi văzut de pe Terra, ci și orice altă perspectivă dorită (incluzând cerul așa cum poate fi văzut din puncte îndepărtate ale spațiului și timpului).

O nouă generație de planetarii pentru acasă a fost produsă în Japonia de către Takayuki Ohira, în cooperare cu Sega. Ohira este cunoscut în lumea întreagă ca un geniu al creării planetariilor portabile utilizate la expoziții și evenimente precum Expoziția Mondială Aichi, din 2005. Mai târziu, proiectoarele stelare Megastar, construite de Takayuki Ohira au fost instalate în câteva muzee de știință de pe mapamond. Între timp, Saga Toys continuă să producă seria Homestar, intenționată pentru utilizarea acasă, proiectând cu toate acestea 10.000 de stele, ceea ce o face să fie semi-profesională.

În 2009 Microsoft Research și Go-Dome au realizat un parteneriat pentru proiectul WorldWide Telescope. Scopul acestui proiect este să furnizeze planetarii sub 1000 dolari grupurilor școlare și să furnizeze tehnologie pentru planetariile publice mari.

(va urma)

Sursa: Wikipedia

Traducere și adaptare: Ciprian Crișan

Ce este un planetariu? Istoria scurtă a planetariilor...
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

CE ESTE O SUPERLUNĂ ȘI CÂND O VOM AVEA PE CER CONECTATĂ CU O ECLIPSĂ LUNARĂ TOTALĂ – LUNA SÂNGERIE?

Eclipsa ”totală” de Lună din dimineața de Luni 28 septembrie 2015 va debuta în Baia Mare la ora 3:12 (cu parțialul la 04:07) și va dura până la 8:23, cu maximum la ora 05:48. Eclipsele lunare totale sunt uneori numite ”sângerii”, datorită aspectului roșiatic pe care îl primește Luna.

total-lunar-eclipse-blood-moon

Super Luna este Luna Plină sau Luna Nouă, atunci când acest satelit natural se află cel mai aproape de Terra, punct numit PERIGEU. O superlună arată cu 12 – 14% mai mare decât contrapartida sa Micro Luna.

eclipse moon 28 sept

În dimineața de 28 septembrie 2015, Superluna sau Perigeul lunar se va produce cu Luna la o distanță de aproximativ 356.900 km la ora 04.46 AM, iar la 05.48 va debuta Eclipsa Totală de Lună (faza de maxim). Peste numai două minute, la ora 05.50 vom avea Lună Plină.

ECLIPSA DE LUNĂ ROȘIATICĂ DIN 28 SEPTEMBRIE ÎN CONTEXTUL SUPER LUNII – ADICĂ LUNĂ PLINĂ ȘI LUNA LA PERIGEU

Perigeu și Apogeu: Orbita Lunii în jurul Terrei nu este un cerc perfect și o elipsă, cu o parte mai apropiată de Terra decât cea opusă. Punctul în care orbita Lunii este cea mai aproape de Terra este numit PERIGEU, iar punctul cel mai îndepărtat – APOGEU.

Aceasta înseamnă că distanța dintre Lună și Terra variază pe parcul unei luni și a anului. Distanța medie este de 382.900 km.

perigee-apogee

Atunci când Luna Plină sau Luna Nouă coincide cu Perigeul, este numită Super-Lună, Super Lună Plină sau Super Lună Nouă.

Microluna este, pe de altă parte, prezența la Apogeu, sau cea mai mare distanță de Terra, a Lunii Pline sau a Lunii Noi. Este numită uneori Mini-Lună, Mini-Lună Plină sau Mini-Lună Nouă.

SUPERLUNA nu este un termen astronomic oficial. Monetizarea acestui termen s-a realizat de către astrologul Richard Nolle, în 1979. Acest astrolog a definit SUPERLUNA ca fiind Luna Nouă sau Luna Plină ce survine când Luna se află la sau aproape de 90% din cea mai mare apropiere de Terra, pe orbita sa. Nici măcar nu este clar de ce a ales 90% – pentru definiția sa.

Fiind o definiție scrisă pe genunchi, nu există nici în prezent reguli oficiale privind cât de aproape sau departe trebuie să fie Luna pentru a se califica în finala concursului de Superluna – Microlună. Diverse stiluri utilizează definiții diferite, așa încât o Lună Plină clasificată ca Superlună de unii este trecută cu vederea și neglijată de alții.

Timeanddate.com utilizează următoarea definiție pentru Super Lună: O Lună Nouă sau o Lună Plină care survine atunci când Luna este situată la mai puțin de 360.000 km de centrul Terrei. Iar Microluna este Luna Plină sau Luna Nouă ce survine când Luna este la o depărtare mai mare de 400.000 km de Terra.

Termenul tehnic pentru o superlună este SISTEMUL PERIGEU-SyZyGy-Pământ-Lună-Soare. În astronomie termenul SyZyGy se referă la configurația în linie dreaptă a celor trei corpuri cerești.
Când Luna este aproape de nodurile lunare pe traiectoria sa de-a lungul SyZyGy, se produce o Eclipsă Solară Totală sau o Eclipsă Lunară Totală.

Pentru că este atât de apropiată de Terra, o Super Lună Plină arată cam cu 7% mai mare ca o Lună Plină obișnuită.

Când o comparăm cu o Micro-Lună, aceasta este cu 30% mai strălucitoare decât o Micro-Lună Plină și cu 16% mai luminoasă decât o Lună Plină obișnuită.

Lunile Pline ce survin înainte și după o Super Lună tind să pară mai mari și mai strălucitoare decât celelalte Luni Pline. Motiv pentru care unele surse le numesc, de asemenea, SUPER LUNI.

SUPER LUNILE ce survin în Emisfera Nordică iarna tind să pară mai mari decât Super Lunile ce survin în restul anului. În acest interval – de Iarnă – Terra este mai aproape de Soare, iar gravitația acestuia atrage Luna mai aproape de Terra, așa încât Super Lunile ce survin Iarna par mai mari decât Perigeele Lunare de vară.

moon-set-over-mountains

Cea mai bună idee este să vă bucurați de Super Lună Plină după ce Luna răsare, când acest obiect se află chiar deasupra orizontului, dacă vremea permite asta. În această poziție Super Luna va arăta mai mare și mai strălucitoare decât atunci când este în înaltul cerului, pentru că puteți compara dimensiunea aparentă a Super Lunii cu elemente din peisaj – dealuri, clădiri, alte elemente din natură. Acest efect este numit iluzia lunară.

Mareele de pe Terra sunt în mare parte generate de atracția gravitațională a Lunii, de la un capăt la celălalt al Pământului. Gravitația lunară poate provoca mici fluxuri și refluxuri mareice continentale. Acestea sunt mai mari în timpul secvențelor de Lună Nouă și Lună Plină, pentru că Soarele și Luna sunt aliniate pe aceeași parte sau în partea opusă Terrei.

Deși alinierea Soarelui și a Lunii provoacă o ușoară creștere a activității tectonice, efectele Super Lunii pe Terra sunt neglijabile. Mulți cercetători au derulat studii și au concluzionat că Super Luna nu poate fi conectată cu dezastrele naturale.

Conform NASA, combinația Lunii aflată la Perigeu cu Luna Plină nu ar trebui să afecteze balanța energiei interne a Terrei, de vreme ce mareea lunară survine în fiecare zi. Există o mică diferență în forțele mareice exercitate de către atracția gravitațională a Lunii la perigeu. Totuși, diferența este prea mică pentru a deregla forțele naturale ale planetei noastre.

Sursa: www.timeanddate.com & www.planetariubm.ro

Traducere și adaptare:

Ciprian Crișan

THE SUN AND THE PEAR. PLAYING WITH THE PEAR … OR P.R.

burning_sun_and_earth_1920x1080

Soarele s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde de ani prin colapsul unei părți dintr-un nor molecular gigant compus, în mare parte, din hidrogen și heliu și care, probabil, a produs nașterea sau formarea multor altor stele. Estimarea acestei vârste a soarelui se bazează pe simulări computerizate ale evoluției stelare și pe nucleo-cosmo-cronologie. Aceste predicții sunt confirmate de radiometria celui mai vechi material al sistemului solar, ce are vârsta de 4,567 miliarde de ani.

Studiile asupra meteoriților vechi au semnalat urme de nuclee stabile ale izotopilor cu viață scurtă, precum cei de Fier60, care se formează numai în cadrul proceselor de explozie stelară rapidă. Avem astfel indicii că una sau mai multe supernove au survenit aproape de locația formării Soarelui. O undă de șoc de la o supernovă din apropiere ar fi putut conduce la formarea soarelui prin compresia materiei din interiorul norului molecular, producând colapsul anumitor regiuni sub efectul gravitației proprii. Colapsul unui fragment de nor a generat, de asemenea, o mișcare de rotație a sa, datorită momentului de conservare unghiulară, precum și încălzirea sa, simultan cu creșterea presiunii. Cea mai mare parte a masei s-a concentrat în centru, iar restul materiei s-a aplatizat, grupându-se într-un disc din care s-au format ulterior planetele și celelalte corpuri din Sistemul Solar. Gravitația și presiunea din interiorul nucleului norului molecular a generat foarte multă căldură pe măsură ce a agregat tot mai multă materie din discul înconjurător, declanșând, în cele din urmă, fuziunea nucleară. Și astfel, Soarele s-a născut! O istorie … împărtășită de multe dintre stelele galaxiei noastre și nu numai.

IMG_1850

De fapt, acest articol este despre ”pară”, iar nu despre Soare, însă – ca orice articol, trebuie să aibă o introducere. Dacă nașterea și formarea Soarelui are de-a face cu o ”nebuloasă”, Planetariul din Baia Mare are o istorie aproape similară, desigur, pe o altă scară de timp. Dar sunt și similarități … Soarele are o vârstă de 4,6 miliarde de ani; dacă tăiem virgula, și miliardele, rămânem cu cei 46 de ani ai planetariului băimărean.

Continuă lectura

PRIMUL CENTRU PLANETOUR DE PE HARTA VIRTUALĂ A PUNCTELOR LIBERE DE POLUARE LUMINOASĂ AR PUTEA FI LA DUMBRĂVIȚA

10497157_996200323739120_5192275784899900916_o

Proiectul pl@NETour, proiect cu finanțare europeană, implementat de Consiliul Județean Maramureș, ce se derulează în Maramureș și Transcarpathia (www.planetour.ro) nu înseamnă doar modernizarea infrastructurii planetariului băimărean cu un nou proiector stelar, ci și conturarea unei rețele de turism științific în jurul unor puncte libere de poluare luminoasă, locații de preferință asociate unor unități de primire a turiștilor.

Aceste locații sunt viitoarele centre de turism astronomic, care vor fi promovate prin intermediul proiectului nostru și care își vor dezvola propriile capabilități de gestionare a tehnicii astronomice prin intermediul unui serviciu pus la dispoziția turiștilor, beneficiind de know-how din partea specialiștilor.

Pe de altă parte, unul din dezideratele acestui proiect major – pl@NETour, este acela de a încuraja dezvoltarea unor cercuri de astronomie școlară și reintroducerea în curicula școlară a astronomiei, măcar ca disciplină opțională. Pentru că, așa cum am înscris pe frontispiciul site-ului nostru: „Cunoașterea cosmosului este mai mult decât un lux pentru oameni cultivați. Ea este temelia unei conștiințe cosmice; ea relevă marea răspundere ce ne revine pentru viitorul omenirii.” (Hubert Reeves)

Toate aceste premise (și nu numai) ne-au condus către selectarea școlii Dumbrăvița, ca unul dintre partenerii considerați strategici în implementarea acestei direcții de viitor, iar aici am fost extrem de bine primiți de către doamna prof. Magdalena Tomșa, directoarea școlii, fiind de asemenea așteptat în viitorul apropiat, sprijinul primăriei și al mecenatului local, pentru ca acest centru observațional să se dezvolte, atât în beneficiul elevilor acestei școli și din împrejurimi, cât și în beneficiul turiștilor, care vor fi cuceriți de frumusețea aproape mitică a acestor locuri.

Ciprian Crișan

PESTE DOUĂ SĂPTĂMÂNI UN ASTEROID DE 50 METRI VA TRECE RAZANT PE LÂNGĂ TERRA

Asteroidul 2012-DA14 va trece razant pe lână Terra pe 15 februarie 20134 (NASA)

Asteroidul 2012-DA14 va trece razant pe lână Terra pe 15 februarie 20134 (NASA)

Pe 15 februarie 2013 o bucată de rocă de aproximativ 50 de metri lățime va șuiera trecând pe lângă planeta noastră cu o viteză de 8 km/s, trecând la o distanță de 27.680 km de suprafața Pământului – respectiv mai aproape decât mulți sateliți meteo sau de comunicații.

În astronomie o astfel de trecere se numește … APROPIATĂ! Oamenii de știință subliniază că nu există nici un pericol de impact cu acest asteroid așteptat și numit 2012 – DA14, dar reprezintă încă un mesaj care ne spune că nu suntem singuri în sistemul nostru solar.

”2012-DA14 nu va lovi Terra, este sigur!”, a precizat specialistul în obiecte de apropiere Don Yeomans. ”Orbita asteroidului este destul de bine cunoscută pentru a exclude un impact”.

Însă despre acest asteroid așteptat în februarie Yeomans spune că, totuși 2012 DA14 va stabili un record de apropiere al unui asteroid de planeta noastră.

Asteroidul de rocă va intra în zona de 4 radii pământene, zonă cunoscută ca fiind de orbitare a sateliților geostaționari. În timpul apropierii sale, la ora 19:26 UTC ar trebui să fie vizibil pe cer în telescopele amatorilor (dar nu cu ochiul liber), devenind strălucind precum o stea de magnitudine 7 sau 8.

Observatoarele radar vor fi cu ochii pe 2012 – DA14 în timpul zilelor dinaintea și după trecerea asteroidului, pentru a încerca să-i determine mai bine dimensiunea, forma și traiectoria.

Facilitatea Goldstone a NASA va fi cu ochii spre DA14, dar nu va fi vizibil pentru Arecibo. Rămâneți conectați!

Sursa: UniverseToday

Menține importantă – din transcrierea clipului video furnizat de NASA:

Yeoman estimează că un asteroid de dimensiunea lui 2012 DA14 trece pe lângă Terra odată la 40 de ani și lovește planeta noastră odată la 1200 de ani. Impactul cu un asteroid de 50 m nu produce un cataclism global însă produce importante daune în regiunea de impact. Un obiect de mărime asemănătoare a produs craterul meteoric din Arizona, acum 50.000 de ani. Acest asteroid era constituit din fier ceea ce l-a transformat într-un impactor puternic.
În 1908, un obiect similar a explodat în atmosferă deasupra Siberiei, distrugând o mare suprafață de pădure. Cecetătorii încă studiază ”Evenimentul Tunguska” pentru indicii ale obiectului de impact.
Chiar dacă nu va lovi Terra, 2012 DA14 va fi deținătorul unui record de apropiere de planeta noastră …

Traducere: C. Crișan

ANUL 2012 LA PLANETARIUL BAIA MARE. ANGAJAM VIZITATORI PENTRU 2013! :)

june

Anul 2012 a fost al treilea an foarte bun pentru Planetariul Baia Mare de la momentul preluării sale de către Muzeul de Mineralogie Baia Mare, un an cu proiecte viabile și cu un interes cu totul special din partea publicului nostru vizitator. De asemenea un an al renovărilor de interior și al inovațiilor muzeale.

O scurtă incursiune în istoria recentă a planetariului băimărean ne oferă indicii solide ale reinventării sale, traduse printr-o audiență aproape triplată în numai  6 ani de zile. În 2007, numărul de vizitatori ai planetariului era de 6.422, în 2008 de 8.384, iar în anul internațional al astronomiei – 2009, 12.392 de vizitatori au trecut pragul instituției noastre. 2009 a fost anul deschiderii  în premieră a expoziției documentare dedicată cosmonautului român Dumitru Prunariu și al introducerii prezentărilor virtuale în sistematica prezentărilor de planetariu prin utilizarea filmelor documentare și a planetariului virtual Stellarium. În 2010, aproape 12.000 de vizitatori s-au lăsat antrenați și convinși de reinventarea planetariului Baia Mare prin includerea în turul de vizitare a unei noi expoziții permanente – ”Sistemul Solar” și vernisăriea expoziției Hubble, împreună cu printul aniversar oficial în cadrul acțiunii ”Say hello to Hubble”.  A fost o participare internațională care a înscris planetariul nostru pe lista pe harta astronomică mondială. În 2011, expoziția temporară ”Astronomicus”, achiziția de tehnică performantă de observație, redeschiderea cu un nou suflu a clubului micului astronom, participarea cu succes la evenimente precum ”Noaptea Muzeelor”, ”Ora Pământului”, ”Ziua Internațională a Astronomiei” și realizarea unei serii de articole publicate pe situl nostru internet care, sub titlul ”Poveștile Cerului – un ghid al cerului de noapte cu peste 1000 de atracții de vizitat”, au generat un interes cu totul special pentru Planetariul Baia Mare, reflectat într-un număr de 13.752 de vizitatori la sediu, dintre care 4.461 vizitatori din Baia Mare.

Anul 2012 a fost mai mult dect surprinzător, trendul de creștere păstrându-se ascendent, dar ar trebui să îl asemuim mai mult cu expansiunea accelerată a universului – numărul total de vizitatori fiind de 16.905, dintre care proiectul ”Constelații Românești Tradiționale: expoziție digitală multimedia” a atras un număr de 5.027 vizitatori, evenimentul cuprins sub titulatura ”Săptămâna Altfel” – 3.802 vizitatori, iar la Noaptea Muzeelor au participat 1.500 de persoane. Proiectul CRT a permis la Baia Mare, cu finanțarea Administrației Fondului Cultural Național, organizarea în premieră națională a unei expoziții muzeale în format digital, publicarea unei hărți stelare personalizate și a unei broșuri descriptive a proiectului, inovarea și exemplul de buna practică prin generarea unui jurnal online foarte transparent pe proiect și etalarea de materiale video și foto documentare ilustrative pentru generozitatea acestei teme, într-un an în care toți românii s-au simțit mai mândri parcă decât în alți ani, că sunt români. Dacă adăugăm renovările rezultate în interior și implementarea unei versiuni personalizate pe Stellarium, cu etalarea viziunii mitologice românești, precum și promisiunea aducerii la Baia Mare în următorii doi ani a unui proiector stelar nou care ar repoziționa instituția noastră pe primul loc în țară și în această zonă a Europei, ca ofertă de turism cultural astronomic, dacă v-am convinge că milităm în acest an 2013 și pentru renovarea turnului astronomic și redarea sa în folosință pentru observații de noapte și studii specifice, nu ar fi deloc surprinzătoare concluzia că anul 2012 a fost un an foarte bun pentru Planetariul Baia Mare, iar anul 2013 se arată chiar mai bun! Mulțumim publicului nostru pentru interes, colaboratorilor noștri pentru susținere și Consiliului Județean Maramureș pentru încrederea acordată Muzeului de Mineralogie Baia Mare, al cărui departament de specialitate este Planetariul Baia Mare.

Ciprian Crișan

PR: Muzeul de Mineralogie Baia Mare

PS: Un studiu mai cu dichis este în lucru și va fi accesibil până la sfârșitul lunii ianuarie 2013

LA CEREREA PUBLICULUI: REDESCHIDEREA PENTRU 2 LUNI DE ZILE A EXPOZIȚIEI CONSTELAȚII ROMÂNEȘTI TRADIȚIONALE

afisnoumic

Muzeul de Mineralogie și Planetariul Baia Mare întâmpină noul an – 2013 cu o surpriză culturală, prin redeschiderea la cererea publicului a celei mai de succes expoziții temporare din istoria planetariului: expoziția digitală multimedia ”Constelații Românești Tradiționale”.

Expoziția ”Constelații Românești Tradiționale”, prezentată în perioada septembrie – noiembrie 2012, a focalizat atenția publicului asupra unor nuanțe ale identității culturale românești și relevarea unor valori esențiale ale imaginarului social asociat cerului dar și a unor importante deslușiri și achiziții din domeniul științei populare și al astronomiei populare.

Solicitările venite de la momentul închiderii expoziției și până în prezent nu fac decât să reitereze interesul publicului local, județean și regional asupra valorii culturale și educaționale ale acestei expoziții experiment, care a adus în premieră muzeală națională inovația hi-tech în conceptul general al expoziției. Cei peste 5.000 de vizitatori care au trecut pragul acestei expoziții au lăsat înscrise în cartea de onoare a muzeului impresii extraordinare privind utilitatea socială a unui asemenea proiect și ne încurajează să oferim și altor vizitatori ocazia de a o vizita.

Așadar, începând de Joi, 10 ianuarie 2013 și până la începutul lunii martie, expoziția temporară ”Constelații Românești Tradiționale” poate fi vizitată la Planetariul Baia Mare. Considerăm această expoziție digitală multimedia foarte importantă pentru că este expoziția de inaugurare a unui sector expozițional nou al planetariului, sectorul expozițiilor digitale – care pe platforma simezelor digitale va prezenta începând cu luna martie o serie de noi expoziții surpriză care se vor constitui într-un portofoliu cultural important în așteparea implementării noului aparat de proiecție stelară, care va plasa Planetariul Baia Mare din nou în fruntea topului celor mai moderne instituții de prezentare și promovare astronomică.

Cele două publicații ale proiectului – harta stelară și broșura proiectului CRT – alături de alte mijloace informative, printre care regăsim și site-ul planetariului (www.planetariubm.ro) se vor regăsi într-un colț informativ pentru vizitatorii care doresc să aprofundeze acest domeniu al astronomiei populare, iar pentru cei mici sunt în pregătire o serie de materiale educaționale care să facă chiar mai plăcută experiența vizitării expoziției.

Ciprian Crișan

PR – Muzeul de Mineralogie Baia Mare – Maramureș

21 Decembrie 2012: NU NU NU – SFÂRȘITUL NU-I AICI

Întrucât am obosit să tot spunem în dreapta și stânga că nu există niciun pericol legat de „fatidica” dată de 21 decembrie 2012, că lumea asta mare nu se va sfârși atunci, că alinierile de planete nu produc efecte devastatoare asupra Pământului, că nu ne paște de Crăciun vreo ciocnire cu alte corpuri cerești (planete pitice, asteroizi, comete, etc.) ș.a.m.d., Planetariul Baia Mare a tradus un articol preluat de pe site-ul NASA (http://www.nasa.gov/topics/earth/features/2012.html) care demontează punct cu punct toate teoriile apocaliptice vehiculate în ultima perioadă.

Există totuși un pericol major. Faptul că multitudinea de informații false de pe o mulțime de canale (mass-media și internet) care propăvăduiesc „sfârșitul lumii” fac un mare rău persoanelor mai sensibile la senzațional sau celor predispuse la depresie. Răspândirea fără noimă a unor astfel de informații nu fac decât să alimenteze spaima oamenilor și acesta este cel mai rău efect produs de „fenomenul 21 decembrie 2012”.

E chiar greu de înțeles logica celor care anunță „sfârșitul lumii”. Este mult mai onest să spui exact invers. Cum pe data de 21 decembrie a.c. nu va avea loc niciun sfârșit al lumii ( chiar există atunci un final, dar al toamnei astronomice, pentru că în acea dată este solstițiul de iarnă) se va dovedi că am avut dreptate, iar în cazul în care-Doamne ferește-se întâmplă ceva, cine va mai putea să ne contrazică???

Redăm în continuare punctul de vedere al NASA referitor la „21 decembrie 2012”.

DINCOLO DE 2012: DE CE NU VINE  SFÂRȘITUL LUMII

21 decembrie 2012  nu va fi sfârșitul lumii așa cum o știm, cu toate acestea, va fi un alt solstițiu de iarnă.

 În pofida unor convingeri comune existente,  previziunile despre sfârșitul lumii se clarifică rapid atunci când le raportezi la termenul-limită fixat în 2012.

 În continuare, oamenii de știință de la NASA au răspuns la întrebări cu privire la următoarele subiecte legate de anul 2012:

 Întrebare (Î): Există amenințări la adresa Pământului în 2012? Multe site-uri de Internet spun că lumea se va sfârși  în decembrie 2012.

 Răspuns (R): Lumea nu se va sfârși în 2012. Planeta noastră s-a descurcat foarte bine de-a lungul a  mai mult de 4 miliarde de ani, iar oamenii de știință credibili din întreaga lume nu au cunoștință de nici o amenințare asociată cu anul 2012.

Î: Care este originea predicției că lumea se va sfârși în 2012?

R: Povestea a început cu susținerea faptului că Nibiru, o planetă ipotetică ”descoperită” de sumerieni, se îndreaptă spre Pământ. Această catastrofă a fost prezisă inițial pentru luna mai 2003, dar deoarece atunci nu s-a întâmplat nimic,  data judecății de apoi a fost amânată pentru decembrie 2012 și conectată cu sfârșitul unuia dintre ciclurile calendarului mayaș antic de la solstițiul de iarnă din  2012 – de aici predicția datei Judecății de apoi ca 21 decembrie 2012.

Î: Se termină calendarul  Mayaș în decembrie 2012?

R: Așa cum calendarul pe care îl aveți pe peretele bucătăriei dumneavoastră nu încetează să existe după 31 decembrie, calendarul mayaș nu încetează să existe după 21 decembrie 2012. Această dată este sfârșitul calendarului Mayaș pentru o perioadă mare de timp, dar apoi – la fel ca și calendarul dvs.  de perete pentru un an  – începe din nou de la 1 ianuarie – un alt interval mare de timp pentru calendarul Mayaș.

Î: A prezis NASA o „pană de curent totală” a Pământului pe 23 – 25 decembrie?

 R: Categoric nu. Nici NASA, nici orice altă organizație științifică nu au prezis o astfel de pană de curent. Rapoartele false privind această afirmație pretind că un fel de „aliniere a Universului” va provoca o pană generală de curent. Nu există nici o astfel de aliniere (a se vedea întrebarea următoare). Unele versiuni ale acestui zvon citează un mesaj de pregătire pentru situații de urgență de la Administratorul NASA, Charles Bolden. Mesajul mai sus menționat este pur și simplu un mesaj de încurajare în a fi pregătit pentru situații de urgență, transmis ca parte a unei campanii guvernamentale mai vaste pe subiect.  Nicăieri în acest mesaj nu este menționată o pană de curent.

Î: S-ar putea alinia planetele într-un mod care să afecteze Pământul?

 R: Nu există alinieri planetare pentru următoarele câteva decenii și chiar dacă aceste alinieri ar avea loc, efectele lor asupra Pământului ar fi neglijabile. O aliniere majoră a avut loc în 1962, de exemplu, și alte două s-au întâmplat între anii 1982 și 2000. În fiecare lună decembrie, Pământul și Soarele se aliniază cu centrul aproximativ al Galaxiei Calea Lactee, dar acesta este un eveniment anual fără nici o consecință.

Î: Există o planetă pitică maro numita Nibiru sau Planeta X sau Eris care se apropie de Pământ și amenință planeta noastră cu distrugerea pe scară largă?

 R: Nibiru și alte povestiri despre planete aflate în derivă sunt farse pe Internet. Nu există nici o bază faptică pentru aceste ipoteze. Dacă Nibiru sau Planeta X sunt  reale și se îndreaptă spre o întâlnire cu Pământul în 2012, astronomii le-ar fi urmărit deja în cel puțin ultimii zece ani, și ar fi vizibile de acum cu ochiul liber. În mod evident, nu există. Eris este reală, dar este o planetă pitică similară cu Pluto, care vor rămâne în afara sistemului solar, cea mai apropiată distanță la care se poate apropia de Pământ este de aproximativ 7 miliarde de kilometri.

Î: Care este teoria schimbării polilor? Este adevărat că scoarța Pământului face o rotație de 180 de grade în jurul miezului  în zile, dacă nu ore?

 R: O inversare în rotația Pământului este imposibilă. Există mișcări lente ale continentelor (de exemplu, Antarctica era aproape de ecuator cu sute de milioane de ani în urmă), dar care sunt  irelevante pentru teoriile de inversare a polilor de rotație. Cu toate acestea, multe dintre site-urile ”dezastru”  pun o momeală/comutator pentru a prosti audiența. Ei susțin o relație între rotație și polaritatea magnetică a Pământului, care se schimbă neregulat, cu o inversare magnetică ce are loc în medie o dată la 400.000 ani. Din ceea ce știm, o astfel de inversare magnetică nu produce nici un pericol pentru viața de pe Pământ. Oamenii de știință cred că este foarte puțin probabil să se întâmple o inversare magnetică în următoarele mii de ani.

 Î: Este Pământul în pericolul de a fi lovit de un meteorit în 2012?

 R: Pământul a fost întotdeauna  lovit de comete și asteroizi, deși impacturile mari sunt foarte rare. Ultimul mare impact a fost acum 65 de milioane de ani, și a dus la dispariția dinozaurilor. În prezent astronomii NASA derulează un studiu numit Spaceguard Survey pentru a identifica orice asteroizi mari din apropierea Pamantului cu potențial de impact cu mult  timp înainte de a lovi. Am stabilit deja că nu există asteroizi cu grad de pericol la fel de mare ca cel care a ucis dinozaurii. Toate aceste lucrări se fac în mod vizibil, cu descoperirile postate în fiecare zi pe  NASA Near-Earth Object Program Office website, astfel încât să puteți vedea că nici un impact nu este prognozat pentru 2012.

 Î: Ce cred cercetatorii de la NASA cu privire la sfârșitul lumii în 2012?

 R: Pentru orice afirmații despre dezastru sau schimbări dramatice în 2012, unde este demonstrația științifică? Unde este dovada? Nu este nici una, și pentru toate afirmațiile fictive, indiferent dacă acestea provin din cărți, filme, documentare sau de pe Internet, nu putem schimba această constatare simplă. Nu există dovezi credibile pentru oricare dintre afirmațiile făcute în sprijinul unor  evenimente neobișnuite care ar avea loc în decembrie 2012.

 Î: Există un pericol de furtuni solare gigantice estimate pentru 2012?

 R: Activitatea solara are un ciclu regulat, cu varfuri la intervale de aproximativ 11 ani. În preajma acestor vârfuri de activitate, exploziile solare pot provoca unele întreruperi ale comunicațiilor prin satelit, cu toate că inginerii descoperă cum să construiască aparatură electronică protejată împotriva majorității furtunilor solare. Însă nu există nici un risc special asociat cu anul 2012. Următorul maxim al activității solare va avea loc în intervalul de timp 2012-2014 și se preconizează a fi un ciclu solar mediu, nu foarte diferit de istoria ciclurilor anterioare.

Cer senin tuturor!

Ovidiu Ignat

SPAȚIUL COSMIC LA PREȚUL UNUI BILET DE CINEMA. SĂ FACEM CUNOȘTINȚĂ CU AGENȚIA SPAȚIALĂ EUROPEANĂ

ESA- Agenția Spațială Europeană a fost înființată în 1975 de către zece state europene, în baza devizei că ”Impreună vom putea face mai mult”. Astăzi poarta europeană către spațiul cosmic este o organizație de colaborare interguvernamentală ce cuprinde douăzeci de națiuni membre reprezentând 500 de milioane de cetățeni, care și-au unit interesele și voința în sensul unui scop comun. În zilele de 20-21 noiembrie ministerele Agenției Spațiale Europene se întrunesc în Naples pentru a decide viitorul agenției.

Scopul ESA este: ”de a oferi și de a promova, exclusiv în scopuri pașnice, cooperarea în cadrul statelor europene în cercetarea spațiului și tehnologiei și aplicațiile lor în domeniul spațiului, cu perspectiva ca acestea să fie folosite în scopuri științifice și pentru sisteme de aplicații operaționale în spațiul cosmic.”

Ca una dintre cele mai importante agenții spațiale din lumea întreagă, ESA realizează foarte mult cu foarte puțin, obținând însă rezultate pe care nici o națiune singură nu le-ar putea obține. Bugetul său pentru anul 2012 este de 4020 milioane de euro. Acesta este de câteva ori mai mic decât bugetele altor agenții spațiale de renume. Cu un buget echivalent al unui preț de bilet de cinema plătit de fiecare dintre europeni, ESA este una dintre cele doar câteva organizații din lumea întreagă, implicată în toate ariile spațiale, de la explorarea prin sateliții meteorologici, la telecomunicațiile spațiale, navigație, tehnologie de monitorizare a mediului și comunicare.

Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia (din 2012), Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveția sunt țările europene care participă la programele Agenției Spațiale Europene. Canada participă la unele dintre proiecte în cadrul unui acord de colaborare. Alte state precum Ungaria, Estonia și Slovenia au semnat de asemenea acorduri de cooperare cu ESA.

Există cam 2.200 de persoane aparținând tuturor statelor membre, ce lucrează în staful ESA. Acesta include cercetători, ingineri, specialiști în tehnologia informației și personal administrativ. Cultura diversității ESA, colaborarea și excelența și cooperarea cu succes pe termen lung a condus spre proiecte mai ample de colaborare și cu alte agenții internaționale, precum NASA, cea japoneză și cea rusă care s-au dovedit inspirație spre un nou etos al cooperării dintre puterile spațiale globale.

Aici sunt prezentate doar câteva dintre succesele ESA, de la formarea acesteia în 1975. În același an ESA a lansat prima sa misiune științifică majoră, prin COS-B, un satelit de monitorizarea a emisiilor de raze gama în Univers. În 1978 s-a alăturat NASA și Angliei pentru lansarea IUE, primul telescop din lume plasat pe o orbită înaltă a Terrei. Programul Ariane a plasat ESA ca lider monidal în lansările spațiale comerciale începând cu 1990. În 1983 Ulf Merbold din Germania a devenit primul astronaut al ESA că a zburat într-o navă spațială americană, în timpul misiunii Spacelab STS-9. În 1986 Giotto, prima misiune a ESA pentru cercetarea spațiului îndepărtat a studiat cometele Halley și Grigg-Skejllerup. SOHO, ULYSSES și Telescopul Spațial Hubble au reprezentat asocieri împreună cu NASA pentru realizarea unor proiecte importante. Printre misiunile mai recente în colaborare cu NASA menționăm Cassini-Huygens, la care ESA a contribuit prin sonda de succes Huygens care a fost plasată pe Titan – prima aterizare într-o lume din sistemul solar exterior. În 2003 a fost lansat orbiterul Mars Express și landerul său, bolnăviciosul Beagle 2. În 2008, laboratorul Columbus al ESA este lansat de pe nava spațială Atlantis către Stația Spațială Internațională și ATV Jules Verne, primul vehicul de transfer automat al ESA, a fost de asemenea lansat pentru a duce rezerve vitale către IIS. În 2009 au fost lansate Herschel și Planck, iar primul astronaut al ESA – Franck De Winne s-a alăturat primului echipaj de 6 astronauți, și a devenit primul comandant european al unei expediții IIS.

Întâlnirea de la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an este dedicată discuțiilor privind obiectivele și prioritățile de viitor pentru Europa în spațiu și urmărește să contureze dezvoltarea capabilităților europene în ce privește spațiul cosmic și să se asigure că investițiile în spațiu vor continua să ofere beneficii tuturor cetățenilor Europei și lumii intregi.  Acele beneficii includ o industrie de primă clasă, descoperiri științifice extraordinare și o identitate europeană mai puternică și mai bogată, totul pentru costul unui bilet de cinema, de persoană!

Aflați mai multe despre ESA a i c i!

Sursa: UniverseToday