UN CAZ DE MODESTIE COSMICĂ – VIAȚA ÎN UNIVERS TREBUIE CĂUTATĂ ÎN TOATE FORMELE POSIBILE

”Sunt multe motive pentru a fi modest”, obișnuia să-mi spună mama în copilărie. Dar după câteva decenii de activitate ca astronom, pot adăuga un alt motiv: bogăția universului din jurul nostru.

Înaintea dezvoltărilor astronomiei moderne, oamenii tindeau să conceapă lumea fizică centrată pe OM. Soarele și stelele erau considerate a se roti în jurul Terrei. Deși era, retrospectiv, o perspectivă naivă, acesta este un punct de start natural. Copiii, la o vârstă fragedă, au tendința de a gândi lumea centrată pe ei. Dezvoltarea lor portretizează cumva o miniatură accelerată a istoriei umane. Pe măsură ce cresc, se maturizează și obțin o perspectivă mult mai complexă.

Similar, observarea cerului ne atrage atenția asupra imaginii de ansamblu și ne învață să fim modești. Acum știm că Terra nu este situată în centrul Universului, pentru că planeta noastră orbitează Soarele, care se rotește în jurul centrului galaxiei Calea Lactee, care și acesta se deplasează cu o viteză bizară de 0,001 din viteza luminii în raport cu restul structurii cosmice.

Cu toate acestea, mulți oameni consideră că ne aflăm, totuși, în centrul Universului biologic; altfel spus, că viața este rară în Univers sau chiar unică, pe Terra. În contrast, ipoteza mea de lucru, creionată pe baza exemplului de mai sus privind universul fizic, este că noi nu suntem generic speciali, nu doar în ceea ce privește coordonatele fizice, dar și ca formă de viață. Adoptând această perspectivă, implicația este că nu suntem singuri în Univers. Ar trebui ca viața să se afle în abundență atât în forme primitive, cât și inteligente. Această concluzie, indusă de principiul ”modestiei cosmice”, are implicații. Dacă viața poate fi prezentă în Univers, atunci ar trebui să o căutăm în toate formele posibile.

Civilizația umană a atins o importantă piatră de temelie. Avem în prezent acces la tehnologii noi ultraperformante pentru căutarea vieții extraterestre, atât primitive, cât și inteligente. Cautarea vieții extraterestre primitive este actuală și bine finanțată, însă căutarea vieții inteligente nu se află în interesul agențiilor federale de finanțare. Nu ar trebui să fie așa, dat fiind faptul că singura planetă cunoscută pentru susținerea vieții – TERRA – prezintă atât viață primitivă, cât și viață inteligentă.

Primele semnale radio emise de om în spațiu au ajuns la o distanță de peste 100 de ani lumină și este posibil ca foarte curând să primim un răspuns. În loc să ne ghidăm după paradoxul Fermi: ”Unde sunt extratereștrii?” sau după argumente filozofice privind raritatea inteligenței în Univers, ar trebui să investim mai mulți bani în observatoare astronomice mai performante și să căutăm o varietate mai largă de semnale artificiale pe cerul de noapte. Civilizațiile situate la nivelul nostru tehnologic ar putea produce cele mai slabe semnale. De exemplu, un război nuclear pe cea mai apropiată planetă din afara sistemului nostru solar nu ar putea fi vizibil de pe Terra nici cu cele mai mari telescoape.

Dar civilizații mult mai avansate tehnologic ar putea fi detectate potențial până la marginea universului observabil, datorită impulsurilor energetice mult mai puternice. Dovada prezenței unei civilizații extraterestre s-ar putea să nu se prezinte în forma tradițională a semnalelor comunicării radio. Mai degrabă, ar putea implica detectarea artefactelor pe planete, via marginile spectrale ale celulelor solare, poluării industriale a atmosferelor, lumini artificiale sau explozii de radiații de la surse artificiale.

Aflarea răspunsului la această întrebare importantă: ”Suntem singuri în Univers?” va schimba perspectiva noastră asupra locului nostru în univers, și va deschide noi câmpuri de cercetare interdisciplinară, precum astro-lingvistica (cum să comunicăm cu extratereștrii), astro-politica (cum să negociem cu ei), astro-sociologia (cum să interpretăm comportamentul lor colectiv), astro-economia (cum să facem schimburi de resurse materiale spațiale) și așa mai departe. Am putea scurta calea progresului uman învățând de la civilizațiile care au beneficiat de un start bun acum câteva miliarde de ani.

Unui copil, fără îndoială, imaginea de ansamblu a lumii îi inspiră modestie personală. Similar, sondajul telescopului spațial Kepler asupra stelelor din apropiere, le-a permis astronomilor sugestia existenței mai multor planete locuibile cu masa Terrei, decât numărul grăunțelor de nisip de pe toate plajele de pe Pământ.

Chiar de-a lungul ultimului an, astronomii au descoperit o planetă potențial locuibilă, Proxima b, în jurul celei mai apropiate stele de Soare, Proxima Centauri și alte trei planete potențial locuibile din seria de șapte planete ce evoluează în jurul alte stele apropiate TRAPPIST-1, iar dacă viața s-a format pe una dintre acestea, este probabil să se fi transferat și altora. Aceste stele pitice, ale căror mase echivalează cu 12% și 8% din masa Soarelui nostru, vor continua să existe în această formă încă 10 trilioane de ani, cam de 10 ori mai mult decât Soarele. De aceea, ele oferă material de prospecție pentru viață în viitorul îndepărtat, mult timp după ce Soarele va muri și se va transforma într-o stea pitică rece.

De aceea, eu mi-am invita prietenii să investească într-o proprietate pe Proxima b, doarece valoarea acestea va crește dramatic în viitor. Dar aceasta ridică de asemenea o importantă întrebare științifică: ”Există probabilitatea emergenței vieții într-un timp cosmic prezent aproape de o stea precum Soarele?”. Prin sondarea locuibilității universului prin intermediul istoriei cosmice de la nașterea primelor stele la 30 de milioane de ani după Big-Bang și până la moartea ultimelor stele, peste 10 trilioane de ani, am putea concluziona că, dacă nu cumva locuibilitatea este suprimată în jurul stelelor de masă redusă, viața este foarte probabil să existe aproape de stele pitice roșii precum Proxima Centauri și Trappist-1 mii de miliarde de ani începând de acum.

Chimia ”vieții așa cum o cunoaștem noi” necesită apă în stare lichidă, dar distanța corectă față de steaua părinte, pentru a beneficia de o temperatură confortabilă la suprafața planetei nu este o condiție suficientă pentru viață. Planeta trebuie să aibă de asemenea atmosferă. În absența unei presiuni atmosferice externe, căldura stelară ar transforma gheața direct în gaz, fără faza apei lichide.

Semnalul de alarmă poate fi găsit chiar în apropierea noastră: Marte deține doar o zecime din masa Terrei și și-a pierdut atmosfera inițial prezentă. Dar Proxima b are o atmosferă? Dacă are o atmosferă, atunci aceasta și orice suprafață oceanică ar deține vor modera contrastul de temperatură dintre zi și noapte. Telescopul spațial James Webb, programat pentru lansare în octombrie 2018, va fi capabil să distingă temperatura de contrast așteptată, dacă Proxima b este aridă, comparată cu cazul în care climatul său este moderat de o atmosferă, posibil împreună cu un ocean.

O perspectivă cosmică asupra originilor noastre ar putea de asemenea contribui la o vedere de ansamblu modestă. Elementele grele care s-au asamblat pentru a forma Terra au fost produse în inima unei stele masive din apropiere, care a explodat. O fărâmă din acest material i-a forma corpului nostru în timpul vieții, dar apoi revine în natură.

Ce suntem noi atunci, dacă nu o formă tranzitorie pe care o fărâmă de material a ia pentru un moment foarte scurt al istoriei cosmice pe suprafața unei planete dintre atâtea altele? Cu toate astea, viața rămâne cele mai prețios fenomen pe care îl tezaurizăm pe Terra. Ar fi extrem de grozav să găsim dovezi ale ”vieții așa cum o cunoaștem” la suprafața altei planete, cu atât mai remarcabil dacă telescoapele noastre vor suprinde evidențele unei tehnologii spațiale avansate extraterestre.

By Abraham Loebm, șef departament de astronomie la Universitatea Harvard, director fondator al Inițiativei Black-Hole și director al Institutului pentru Teorie și Calcul al Centrului Smithsonian – Harvard pentru Astrofizică.

Via: Scientific American – Blogs, 28 iunie 2017

Traducere și adaptare: Ciprian Crișan


Viața în Univers trebuie căutată în toate formele posibile
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

ECHIPA SETI INVESTIGHEAZĂ UN SEMNAL MISTERIOS AVÂND CA ORIGINE O STEA SITUATĂ LA 94 DE ANI LUMINĂ DEPĂRTARE

Un semnal puternic a fost depistat în vecinătatea unei stele asemănătoare Soarelui situată la 94 ani lumină depărtare. În luna mai 2015, o echipă de cercetători ce au utilizat un radio-telescop din Rusia, au detectat un semnal candidat SETI (căutarea inteligenței extraterestre) ce pare să aibă ca origine HD 164595, un sistem stelar situat la 94 ani lumină, a informat în weekend website-ul Centauri Dreams. Astronomii nu au publicat încă un studiu asupra detecției; ei plănuiesc să discute această problemă luna viitoare la cel de-al 67-lea Congres Internațional de Astronautică (IAC) din Guadalajara, Mexico.

Sistemul HD164595 este cunoscut ca și gazdă a unei planete cu aproximativ masa planetei NEPTUN, care orbitează prea aproape de stea pentru a suporta viața așa cum o cunoaștem în prezent. Totuși este posibil ca alte planete nedescoperite încă să fie prezente în acest sistem, a menționat astronomul Seth Shostak, de la Institutul SETI din Mountain View, California, care face parte din echipa de detecție.

Pentru a fi clar, nimeni nu afirmă că extratereștrii au transmis acest semnal. Însă acesta este unul dintre scenariile posibile ale momentului, a precizat Shostak pentru Space.com.

Oamenii de știință care au realizat detecția sunt cercetători respectați, iar semnalul este destul de puternic pentru a nu putea fi asociat cu un zgomot întâmplător, a menționat Shostak. Mai mult, după cum pare, semnalul este asemănător ca și consistență și format cu cel pe care o civilizație extraterestră l-ar emite, iar dacă extratereștrii au emis acest semnal, ei sunt cu adevărat mult mai avansați decât suntem noi. Este cumva și normal. Dacă acest mesaj a fost trimis cu 94 de ani în urmă, dezvoltarea tehnologică necesară implică cel puțin un mileniu. Iar noi am recepționat ceva trimis cu 94 ani în urmă? Asta înseamnă posibilitatea și probabilitatea ca inițierea originală a semnalului să fi fost mult mai veche.

Pe baza caracteristicilor semnalului receptat, extratereștrii în cauză ar trebui să genereze o energie echivalentă cu aproximativ 100 de miliarde de miliarde de wați pentru a emite în toate direcțiile. Și chiar dacă ar fi emis doar către Terra, din anumite motive, tot ar fi fost necesară o producție de 1 triliard de wați, a mai spus Shostak. Primul număr este echivalent cu de câteva sute de ori mai mult decât energia solară care ajunge la Terra. Așadar, factura la energie ar fi prea mică!

Institutul SETI a concentrat ATA (Allen Telescope Array), un sistem de antene radio din nordul Californiei către HD164595 în seara de duminică și va relua procesul în seara de luni (fusul orar al României), a precizat Shostak. Acesta speră că ATA va descoperi ceva care să evidențieze originea unei civilizații extraterestre în spatele acestui semnal, însă nu exclude o explicație mai prozaică.

De exemplu, este posibilă interferența în acest ca cu un satelit circumterestru sau cu orice altceva apropiat de Terra. De fapt pariul lui Shostak legat de această detecție include o asemenea interferență. Asta nu înseamnă că nu și-ar dori să dea mâna cu ET.

Este de asemenea posibil să nu aflăm niciodată sursa, întrucât echipa din Rusia care a realizat detecția au observat sistemul HD 164595 de 39 de ori, la momente diferite și au obținut o singură detecție de semnal de la acest sistem. Dacă nimeni nu îl va detecta din nou, va rămâne probabil un mister, precum faimosul semnal ”Wow!” din 1977.

Fără confirmarea acestui semnal, tot ce putem afirma despre el este: ”Interesant!” – a mai adăugat Shostak.

Sursa: Space.com
Traducere și adaptare: Ciprian Crișan

Notă: HD 164595 este o stea de tip G situată în constelația Hercules, la aprox. 94,4 ani lumină de Terra. Cu o magnitudine aparentă de 7,075 – steaua poate fi observată cu binoclul sau cu telescoape de putere mică, având ca referință Vega din apropiere, din constelația Lyra.
Până în prezent, HD 164595 are o singură planetă cunoscută HD 164595 b, care orbitează steaua mamă o dată la fiecare 40 zile. Masa acestei planete este echivalentă cu 16 mase terestre.
Steaua mamă HD 164595 are aceeași clasificare cu cea a Soarelui, o temperatură similară și o vârstă de numai 4,5 miliarde ani.
Alte denumiri în cataloage: HD 164595, HIP 88194, SAO 85632, BD+29 3165.

Echipa SETI investighează un semnal complex sosit de la 94 al - ce ar putea fi un mesaj de la ET
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

CERCETĂTORII SETI ESTIMEAZĂ CĂ MAI PUȚIN DE 1% DINTRE SISTEMELE EXOPLANETARE GĂZDUIESC VIAȚĂ INTELIGENTĂ

Green Bank Telescope. Credit: NRAO

Green Bank Telescope. Credit: NRAO

Descoperiri recente indică prezența exo-planetelor asemănătoare Pământului  peste tot în vecinătatea cosmică. Dar câte dintre acestea găzduiesc viață inteligentă?

Un nou studiu estimează că mai puțin de 1% dintre sistemele cu exoplanete în tranzit găzduiesc civilizații tehnologice suficient de avansate pentru a emite transmisii radio care să poată fi detectate de către cercetările actuale SETI.

Asta înseamnă că numai o stea dintr-un milion de stele ale galaxiei noastre, ar deține viață inteligentă cu care am putea comunica. Chiar în limita acestor cote, tot ar putea exista milioane de civilizații extraterestre avansate în galaxie pe care le-am putea suna, cred cercetătorii.

Un grup de astronomi, inclusiv Jill tarter de la Institutul SETI și cercetători de la Universitatea California din Berkeley, au utilizat Green Bank Telescope din vestul Virginiei pentru scanarea semnalelor radio inteligente provenind de la planete din jurul a 86 de stele unde misiunea Kepler a găsit exoplanete în tranzit. Aceste ținte au fost alese în special pentru că au exoplanete în zona locuibilă din jurul stelei și dețin fiecare 5 sau mai multe planete în sistem sau prezintă cazul unor super-Pământuri cu orbite relativ mari.

Cercetarea nu a identificat nici un semnal de aici. ”Nu am găsit extratereștri, însă am putut în premieră utiliza această mostră statistică pentru a stabili limite explicite ale prezenței civilizațiilor extraterestre transmițătoare în bandă radio, acolo unde am căutat”, a precizat Andrew Simeion de la UC Berkeley.

Echipa a căutat semnale în banda de 1-2 GHz care este regiunea utilizată pe Terra pentru telefoanele mobile și transmisiuni de televiziune. Prin îngustarea lățimii de bandă, echipa a căutat de asemenea semnale ce acoperă nu mai mult de 5Hz din spectru, deoarece nu se cunoaște nici un mecanism natural care să producă semnale pe o bandă așa îngustă.

”Emisiuni pe o bandă care nu depășească câțiva Hz în lățimea spectrului, în măsura în care cunoaștem astăzi, este un indicator inconfundabil al ingineriei unei civilizații inteligente”, a explicat echipa în studiul său.

Telescopul a petrecut 12 ore pentru colectarea a 5 minute de emisii radio de la fiecare stea. Cele mai multe dintre aceste stele sunt localizate la peste 1.000 de ani lumină depărtare, așa încât doar semnalele direcționate direct spre Terra ar putea fi detectate. Oamenii de știință spun că în viitor telescoape radio mult mai sensibile, cum ar fi Square Kilometer Array ar trebui să poată capta radiație mult mai slabă, poate chiar și pe aceea care nu este intenționată, de la civilizații similare cu a noastră.

Cercetătorii spun că aceste rezultate permit să pună limite asupra probabilității civilizațiilor de Tip II Kardashev. Scara Kardashev este o metodă de măsurare a nivelului de avans tehnologic al civilizațiilor, în baza cantității de energie pe care o civilizație este capabilă să o utilizeze. Echipa menționează că lipsa de semnale implică faptul că numărul civilizațiilor care sunt ”zgomotoase” pe banda cu frecvențe de 1-2 GHz trebuie să fie de cel mult una la un milioan pe stele asemănătoare soarelui.

Echipa are planificate mai multe observații cu Green Banck Telescope, concentrându-se asupra sistemelor multiplanetare în care două dintre planete se aliniază relativ cu Terra, permițându-ne potențial să localizăm comunicări dintre planete.

”Această muncă ilustrează forța pârghiei în înțelegerea exoplanetelor din cercetările SETI”, a spus fizicienul Dan Werthimer de la UC Berkeley, care conduce cel mai îndelungat proiect SETI la Telescopul Arecibo din Puerto Rico. ”Acum nu mai trebuie să ghicim dacă ținta noastră este un mediu asemănător Pământului, vom știi asta cu certitudine.”

Surse: UniverseToday, UC Berkeley, MIT Technology Review