Soarele s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde de ani prin colapsul unei părți dintr-un nor molecular gigant compus, în mare parte, din hidrogen și heliu și care, probabil, a produs nașterea sau formarea multor altor stele. Estimarea acestei vârste a soarelui se bazează pe simulări computerizate ale evoluției stelare și pe nucleo-cosmo-cronologie. Aceste predicții sunt confirmate de radiometria celui mai vechi material al sistemului solar, ce are vârsta de 4,567 miliarde de ani.
Studiile asupra meteoriților vechi au semnalat urme de nuclee stabile ale izotopilor cu viață scurtă, precum cei de Fier60, care se formează numai în cadrul proceselor de explozie stelară rapidă. Avem astfel indicii că una sau mai multe supernove au survenit aproape de locația formării Soarelui. O undă de șoc de la o supernovă din apropiere ar fi putut conduce la formarea soarelui prin compresia materiei din interiorul norului molecular, producând colapsul anumitor regiuni sub efectul gravitației proprii. Colapsul unui fragment de nor a generat, de asemenea, o mișcare de rotație a sa, datorită momentului de conservare unghiulară, precum și încălzirea sa, simultan cu creșterea presiunii. Cea mai mare parte a masei s-a concentrat în centru, iar restul materiei s-a aplatizat, grupându-se într-un disc din care s-au format ulterior planetele și celelalte corpuri din Sistemul Solar. Gravitația și presiunea din interiorul nucleului norului molecular a generat foarte multă căldură pe măsură ce a agregat tot mai multă materie din discul înconjurător, declanșând, în cele din urmă, fuziunea nucleară. Și astfel, Soarele s-a născut! O istorie … împărtășită de multe dintre stelele galaxiei noastre și nu numai.
De fapt, acest articol este despre ”pară”, iar nu despre Soare, însă – ca orice articol, trebuie să aibă o introducere. Dacă nașterea și formarea Soarelui are de-a face cu o ”nebuloasă”, Planetariul din Baia Mare are o istorie aproape similară, desigur, pe o altă scară de timp. Dar sunt și similarități … Soarele are o vârstă de 4,6 miliarde de ani; dacă tăiem virgula, și miliardele, rămânem cu cei 46 de ani ai planetariului băimărean.
Planetariul din Baia Mare, potrivit unor surse bibliografice, ar fi trebuit să fie – în 1969, instalat la Oradea, și un altul – la Constanța. Doar printr-o fericită alunecare a degetului pe hartă, primul a fost inaugurat, în cele din urmă la Baia Mare și nu la Oradea. Întrucât anul inaugurării a fost 1969, deopotrivă pentru planetariul băimărean și cel din Constanța, ambele instituții au adoptat în construirea imaginii proprii, formula de ”primul planetariu public din România.” Numai în acest an, prin dialog, am reușit să determinăm științific, după numărul de înmatriculare al proiectorului stelar ZKP1, al celor două instituții, că planetariul băimărean a fost construit și distribuit mai întâi. Este drept că la Constanța, modelul ZKP1 a fost înlocuit, relativ (cam) repede, cu generația următoare, ZKP2 – în anii 80, cu capabilități mult îmbunătățite și diversificate. La Baia Mare, însă, atât clădirea, cât și dotările inițiale, au rămas ca atare, nemodernizate – cel puțin până în 1990.
După Revoluție, transferul acestei instituții – dinspre autoritățile municipale către Muzeul Județean Maramureș s-a tradus în investiții minimale și gestionarea în comun a spațiului cu o instituție media, care a funcționat (până în anul 2006) în sala multimedia, holul Observator și în turnul Observatorului, precum și în alte spații utile de atunci. Singura facilitate care nu a fost ”închiriată” … a fost PLANETARIUL, cupola și proiectorul stelar. Nota bene, în vecinătate a apărut și o ”expoziție” instalație, expresia vibrantă și supremă a internaționalizării și mondializării. Această situație s-a perpetuat până la desființarea Muzeului Județean Maramureș și reinventarea Planetariului, ca secție în cadrul Muzeului de Mineralogie Baia Mare. Regretatul director fondator al muzeului florilor de mină maramureșene, prof. Victor Gorduza, a intuit potențialul extraordinar pe care îl reprezintă o instituție unicat în Transilvania, de popularizare a astronomiei și – grație unor eforturi financiare deosebite, a unei generozități și deschideri notabile, între anii 2007 – 2009, la Planetariu s-au realizat lucrări substanțiale de renovare și modernizare, care au schimbat complet aspectul relativ prăfuit și banal al acestui obiectiv cultural-științific de interes turistic.
Trebuie să menționăm, însă, că în ciuda multor eforturi anterioare, de modernizare complexă a instituției noastre, anul 2014, cu prima zi din iulie a anului trecut, a reprezentat adevărata reinventare a Planetariului care, sub numele de Complexul Astronomic Baia Mare a redevenit, ca la începuturi, o instituție direct subordonată Consiliului Județean Maramureș, un centru cultural ultramodern, cu unica expoziție digitală multilingvă multimedia din țara noastră și cel mai modern echipament de planetariu din România și această parte a Europei.
Sunt de-a dreptul uluit că introducerea inițială, în loc să aprindă scânteia subiectului propriu zis, o istorie scurtă și pragmatică a imaginii planetariului băimărean, așa cum a fost transpusă în elemente de identitate vizuală, a generat sâmburele de pară al altei introduceri, subiective și aproape lipsite de conformism. Așa încât, foarte abrupt, voi trece direct la subiect.
Primul indicator al identității vizuale pe care am reușit să-l găsesc prin arhive, are propria atestare, anul 2007 și numele realizatorului său, Marcel Țura. O să presupunem că, anterior, identitatea vizuală, ca în multe alte locații din lumea întreagă, presupunea doar asocierea literelor PLANETARIU(m), dat fiind faptul că era o instituție unicat într-un teritoriu marcabil relativ larg … TRANSILVANIA și luând în considerație faptul că în epoca comunistă, siglele și logourile, adică aspectul ”publicitar” de firmă, erau apanajul aprozarelor și al oficiilor de turism. Nu mă prea pricep la istorie, așa încât … nu voi insista!
În 2008, însă sigla sau logo-ul planetariului a fost modificat puțin, după ureche, pentru a arăta apartenența la instituția mamă, Muzeul de Mineralogie Baia Mare.
În 2009, – Anul Internațional al Astronomiei, eveniment mondial în care Planetariul din Baia Mare s-a înscris cu multe activități, incluzând prezentarea în premieră românească a filmului oficial, cu subtitrare în limba română și aplicații interactive alăturate multor sesiuni de observații astronomice și deschiderea în sala multimedia renovată a expoziției Sistemul Solar – pentru a sărbători cum se cuvine, la nivel internațional, logoul instituției a fost remodelat și difuzat pe documentația de participare.
Anul 2010, când a fost realizată prima participare oficială la evenimentul celebrării a 20 de ani de la lansarea telescopului spațial Hubble, prin intermediul unei expoziții filatelice într-o formulă originală și a găzduirii printului aniversar de la ESA/NASA – a fost un an calm, în ce privește modelarea identități vizuale a planetariului. Asta nu înseamnă că nu au existat idei!
Între 2011 și 2014, interesul pentru ”reinventare” s-a răcit un pic (mă și întreb de ce?), așa încât logo-ul instituției, cu cerneala de imprimantă uscată, și-a făcut loc în diferite medii, păstrând rolul de catalizator al identității vizuale a planetariului băimărean.
În anul 2014, reinventarea ca și Complex Astronomic, a devenit ideea forță din care s-a născut, s-au s-a format, noul logo care, sperăm, este pe placul Dumneavoastră, întrucât încearcă să concentreze cele două etaje tematice și funcționale ale instituției: PLANETARIUL și OBSERVATORUL ASTRONOMIC. Cine sunt eu, ca să vă atrag atenția că pe aproape toate aceste formule de identitate vizuală, apare constelația Orion? De ce anume apare Orion, vom povesti cu altă ocazie. Dacă aveți alte idei sau sugestii …
Ciprian Crișan
