UN EFECT COSMIC DE TIP ”GORILA” AR PUTEA BLOCA DETECTAREA EXTRATEREȘTRILOR

Un experiment binecunoscut cu niște tineri ce își pasează reciproc o minge a putut demonstra că atunci când un observator se concentrează pe numărarea paselor, nu detectează trecerea unei persoane deghizate într-o gorilă. Conform cercetătorilor de la Universitatea Cadiz (Spania), un efect similar se poate produce atunci când încercăm să detectăm semnale inteligente non-terestre, care probabil se manifestă în dimensiuni ce scapă percepției noastre, cum ar fi materia întunecată și energia neagră.

Una dintre cele mai provocatoare probleme ale cosmologiei este modalitatea de detectare a posibilelor semnale extraterestre. Privim oare în direcția potrivită? Poate că nu, conform unui studiu pe care neuropsihologii Gabriel de la Torre și Manuel Garcia, de la Universitatea Cadiz, l-au publicat în jurnalul ”Acta Astronautica”.

”Atunci când ne gândim la alte ființe inteligente, avem tendința de a le vedea prin prisma percepției și conștiinței umane; totuși, oameni sunt limitați de viziunea noastră sui generis asupra lumii și ne este greu să recunoaștem asta,” a scris De la Torre, care preferă să evite termenii de ”extraterestru” sau alieni, datorită conotațiilor de la Hollywood și să prefere termenul generic de ”non-terestru”.

”Ceea ce dorim noi să facem prin această diferențiere este să contemplăm alte posibilități – de exemplu, ființe ce aparțin unor dimensiuni pe care omul nici nu le poate închipui; sau inteligențe bazate pe forme energetice din materie întunecată, ce constituie 95% din masa universului și despre care noi abia acum avem câteva indicii. Trebuie să avem în vedere inclusiv posibilitatea existenței altor universuri, așa cum textele lui Stephen Hawking și a altor cercetători par să indice.”

Autorii susțin că neuropsihologia, psihologia și conștiința pot juca un rol important în căutarea civilizațiilor non-terestre; un aspect care în opinia lor, până în prezent a fost neglijat. Spre exemplu, ei au realizat un experiment cu 137 de participanți care au trebuit să distingă din câteva fotografii aeriene, structuri artificiale (clădiri, drumuri …) în raport cu alte elemente naturale (munți, râuri …). În una dintre imagini, a fost inserată și o figură miniaturală ce arăta ca o maimuță, pentru a vedea dacă participanții vor sesiza.

Testul a fost inspirat de către un alt experiment realizat de cercetătorul Christopher Chabris și Daniel Simons în anii 90 pentru a arăta limitele atenției ființelor umane. Un băiat în costul de gorilă se poate perinda în fața unei scene, gesticulând, trecând neobservat, în timp ce audiența are atenția ocupată cu altceva (numărând pasele mingii ale unor jucători în tricouri albe), mai mult de jumătate dintre observatori nici n-au știut că o gorilă s-a plimbat pe scenă.

Este frapant și în același timp semnificativ și reprezentativ, cum funcționează creierul nostru”, a precizat De la Torre, care a explicat similaritatea cazului experimentului cu fotografii. ”În plus, supriza noastră a fost mai mare, pentru că înaintea acestui test de verificare a orbirii atenției, noi am chestionat participanții pentru a determina stilul lor cognitiv (rațional sau intuitiv) și, până la urmă, s-a dovedit că voluntarii intuitivi au identificat gorila din fotografie într-un număr mai mare decât cei raționali și metodici.”

”Dacă transferăm aceste rezultate către problema căutării inteligențelor non-terestre, se întrevede o întrebare legată de strategia actuală, care ar putea avea ca rezultat să nu fim capabili să percepem gorila …din imagine.” Concepția noastră tradițională despre spațiu este limitată de creierul nostru și este posibil să existe semnale deasupra noastră pe care să nu fim capabili să le percepem. Poate nu privim în direcția potrivită.”

Un alt exemplu prezentat în articol este o structură aparent geometrică ce poate fi observată în imaginile craterului Occator al planetei pitice Ceres, faimoasă pentru punctele sale luminoase. ”Mintea noastră structurată ne spune că această structură arată ca un triunghi cu un pătrat în interior, ceva care teoretic nu este posibil pe Ceres,” a spus De la Torre, dar poate că vedem lucruri acolo unde ele nu există, ceea ce în psihologie este numit ”pareidolia”.

Neuropsihologii punctează o altă posibilitate: ”Opusul poate fi de asemenea adevărat. Putem avea semnalul în fața noastră și să nu-l percepem sau să nu-l putem identifica. Dacă se întâmplă așa ceva, acesta ar putea fi un exemplu de efect gorila cosmic. În fapt, acest lucru s-a putut întâmpla în trecut și chiar în prezent.”

Trei tipuri de civilizații inteligente. În studiul lor, autorii estimează clase diferite de civilizații inteligente care ar putea exista. Ei prezintă o clasificare cu trei tipuri, pe baza a cinci factori: biologie, longevitate, aspecte psihosociale, progres tehnologic și distribuția în spațiu.

Un exemplu de civilizație Tip 1 este cea a noastră, care ar putea fi efemeră în cazul gestionării greșite a tehnologiei sau a resurselor planetare, sau dacă nu supraviețuiește unui cataclism. Dar ar putea, de asemenea, să evolueze într-o civilizație de Tip 2, caracterizată printr-o longevitate mare a membrilor săi, care controlează energia gravitațională și cuantică, gestionează spațiu-timpul și este capabilă să exploreze galaxii.

”Suntem conștienți de clasificările existente prea simpliste sau bazate doar pe aspectul energiei. Faptul că noi utilizăm semnale radio nu înseamnă în mod necesar că alte civilizații utilizează semnale radio, sau că utilizarea resurselor energetice și dependența lor de acestea prezintă similaritate cu ce este pe Terra”, au punctat cercetătorii invocând natura teoretica a propunerilor lor.

Civilizația inteligentă de tip 3 – cea mai avansată ar fi constituită din ființe exotice, cu viață eternă, capabile să creeze în spații multidimensionale și ale multiversului, având o dominație absolută asupra materiei și energiei negre.

Sursa: www.eurekalert.org – based on original study: Gabriel G. De la Torre and Manuel A. Garcia. „The cosmic gorilla effect or the problem of undetected non terrestrial intelligent signals”.Acta Astronautica 146: 83-91, May 2018 (Available online 2 March 2018).

Image Credit: NASA / JPL-Caltech: În interiorul craterului Occator al planetei pitice Ceres appears apare o structură stranie, ce arată ca un pătrat înscris într-un triunghi.

 

Traducere și adaptare: Ciprian Petru Crișan

DESPRE OBSERVAREA EXTRATEREȘTRILOR – TIMPUL OCUPAT DE INTELIGENȚA ORGANICĂ REPREZINTĂ O FRACȚIUNE ÎN EVOLUȚIA COSMOSULUI

DESPRE OBSERVAREA EXTRATEREȘTRILOR – TIMPUL OCUPAT DE INTELIGENȚA ORGANICĂ REPREZINTĂ O FRACȚIUNE ÎN EVOLUȚIA COSMOSULUI

”Perioada de timp ocupată de inteligența organică reprezintă doar o fracțiune între viața timpurie și lunga eră a mașinilor”, a spus Martin Rees, Profesor Emerit de Cosmologie și Astrofizică, de la Universitatea Cambridge, Astronom Regal și membru al Camerei Lorzilor, fost președinte al Societății Regale. ”Pentru că astfel de civilizații s-ar dezvolta la diferite rate, este extrem de improbabil ca noi să putem identifica viață inteligentă în același stadiu de dezvoltare ca și noi. Mult mai probabil ar fi, ca viața pe care am putea-o identifica să se afle în formă foarte simplă, sau inteligență electronică deplină, fără aport organic”.

”Chestiunea legată de existența unor civilizații extraterestre avansate undeva în univers a fost dintotdeauna vexată de trei mari incertitudini ale ecuației Drake”, a spus Adam Frank – astronom al Universității Rochester. ”Știm cu apoximație cât de multe stele pot exista. Nu știm însă câte dintre acestea dețin planete care pot găzdui viața, cât de des viața poate evolua și conduce câtre forme inteligente și cât de mult timp o civilizație poate rezista până la momentul extincției sale.”

Estimările realizate de Misiunea Kepler a NASA sugerează un număr de 2 x 10^22 stele ce există în universul cunoscut, 20% dintre acestea au planete ce rezidă în zone locuibile ce au temperaturi, atmosfere și alte condiții ce fac viața suportabilă. Așa încât, una dintre incertitudini pare a fi rezolvată.

”Extratereștrii ar putea exista în forme pe care noi nici nu le putem concepe”, a spus Rees. ”Aceștia ar putea sta în fața noastră și noi nici măcar nu i-am putea recunoaște. Problema este că noi căutăm ceva ce ne seamănă foarte mult, presupunând că acești extratereștri au cel puțin același nivel al matematicii și tehnologiei.”

”Eu suspectez că viața și inteligența ar putea exista în univers în forme care pot scăpa chiar și imaginației omului. La fel cum un cimpanzeu nu poate înțelege teoria cuantică, ar putea exista aspecte ale realității care sunt dincolo de capacitatea de înțelegere a creierului uman.”

Acest interviu de profunzime cu Rees a fost realizat la Colegiul Trinity din Cambridge, de către Matt Warren, și a acoperit o paletă largă de subiecte, incluzând dimensiunea universului și probabilitatea existenței inteligenței mașinilor. Ceea ce urmează este reply-ul dat de Rees la problema existenței vieții extraterestre avansate în cosmos.

(întrebare): Cât de mare este Universul … și este unul singur?

(răspuns): Orizonturile noastre cosmice s-au extins enorm în ultimul secol, dar există o limită definită a dimensiunii universului observabil. Acesta conține toate obiectele de la care lumina a putut ajunge până la noi, de la Big-Bang încoace, de acum aproximativ 14 miliarde de ani. Înțelegerea mai recentă este că universul observabil ar putea să nu fie Universul complet. Există mai mult dincolo de orizont, așa cum există pe Terra ceva dincolo de orizont atunci când observăm oceanul dintr-o barcă.

Mai mult, galaxiile se deplasează și trec dincolo de orizont, dar mai interesant este faptul că Big-Bang-ul este posibil să nu fi fost unicul. Ar putea exista alte universuri răspândite, deconectate de al nostru și de-aceea ne-observabile, posibil chiar guvernate de legi fizice diferite. Realitatea fizică pe această scară mult mai vastă ar putea, de aceea, fi mult mai variată și interesantă decât ce putem noi observa.

Universul observabil este guvernat pretutindeni de aceleași legi fizice. Putem observa o galaxie îndepărtată și vedea că atomii ce emit lumina sunt la fel cu cei din laborator. Dar ar putea exista domenii fizice ce sunt guvernate de cu totul alte legi. Unele ar putea să nu aibă deloc gravitație, sau să nu permită fizica nucleară. Universul nostru ar putea să nu fie nici măcar un domeniu tipic (n. al multiversului).

Chiar și în universul nostru există atât de multe moduri în care pot fi asamblați aceiași atomi, așa încât – dacă este destul de mare – e posibil să existe un alt Pământ – poate chiar un avatar al planetei noastre. Dacă acesta ar fi cazul, universul, însă, ar trebui să fie mult mai mare decât universul observabil, cu un număr pe care pentru al scrie doar, am avea nevoie de toți atomii din univers.

(întrebare): Și atunci, cât de posibilă este viața extraterestră în această expansiune vastă?

(răspuns): Noi știm că planetele există în jurul multor stele, să spun majoritatea stelelor. Știm că în galaxia noastră există probabil milioane de planete asemănătoare Terrei în multe aspecte, cu apă lichidă. Întrebarea este, atunci, dacă viața s-a dezvoltate acolo și – încă nu putem răspunde la această întrebare.

Deși cunoaștem via selecția darwiniană că o biosferă complexă a evoluat acum 4 miliarde de ani, încă nu înțelegem adevărata origine a vieții – tranziția de la chimia complexă către metabolizare, structurile replicatoare. Vestea bună este că, probabil în 10-20 de ani de acum, vom avea o idee mai clară despre ce s-a întâmplat și, mai ales, cum s-a produs acest proces. Această înțelegere a apariției vieții pe Terra va putea fi extrapolată și vom avea o idee despre cum poate răsări viața și în alte locații din Univers. Vom știi mai bine cum și unde să căutăm viața în alte părți.

Dar chiar dacă ar exista viață pretudindeni în Univers, asta nu înseamnă automat că este viață inteligentă. Părerea mea este că dacă ar fi să detectăm o inteligență extraterestră, nu va fi deloc asemănătoare nouă. Ar fi un fel de entitate electronică.

Dacă luăm în calcul istoria noastră pe Terra, au fost necesari 4 miliarde de ani de la primele protozoare și până la civilizația noastră curentă, tehnologică. Dar dacă privim spre viitor, este probabil ca în numai două secole pe Terra mașinile să preia puterea – iar această eră a mașinilor ar putea dura miliarde de ani.

(întrebare): Credeți că mașinile vor dezvolta inteligență?

(răspuns): Sunt foarte mulți oameni care ar paria pe asta. Cea de-a doua întrebare este însă dacă implică în mod necesar conștiința – sau dacă aceasta se limitează la inteligența umedă, pe care o avem în craniile noastre. Majoritatea oamenilor ar argumenta însă că este o proprietate emergentă și că ar putea să se dezvolte într-o minte a mașinii.

(întrebare): Deci, dacă universul este populat de minți superioare electronice, la ce întrebări vor medita acestea?

(răspuns): Nu putem concepe asta mai mult decât un cimpanzeu ar putea ghicii lucrurile care îi preocupă pe oameni și la care se gândesc. Aș putea să îmi imaginez că aceste minți nu se află captive pe planete. În timp ce noi depindem pe planeta noastră de atmosferă, aceste entități ar fi fericite în zero gravitație, plutind libere în spațiu. Aceasta le-ar putea face și mai greu de detectat.

(întrebare): Cum va reacționa umanitatea la descoperirea vieții extraterestre?

(răspuns): Cu siguranță, universul va deveni mai interesant dar ne va face pe noi, oamenii, mai puțin unici. Întrebarea este dacă va putea induce în noi puțină modestie cosmică. Dacă, dimpotrivă, toate căutările vieții extraterestre nu vor avea rezultat, vom știi cu siguranță că această mică planetă este cu adevărat un loc special, singurul punct mic albastru unde a apărut viața. Această eventuală înțelegere ar avea nu o semnificație globală, ci o importanță galactică. Și este posibil să rămânem fixați în această lume. Vom putea să privim mai departe, tot mai departe în spațiul cosmic, dar călătoria către alte lumi dincolo de sistemul nostru solar va fi o întreprindere post-umană. Timpul necesar călătoriei în spațiul cosmic este mult prea mare pentru corpuri și minți umane. Dacă ești nemuritor, atunci aceste distanțe devin mai facile … Călătoria interstelară va fi realizată de roboți, iar nu de oameni.

Sursa: DailyGalaxy.com – University of Cambridge and The Conversation
Traducere și adaptare: Ciprian Petru Crișan

CUM A TRANSFORMAT STEPHEN HAWKING ÎNȚELEGEREA NOASTRĂ ASUPRA GĂURILOR NEGRE

CUM A TRANSFORMAT STEPHEN HAWKING ÎNȚELEGEREA NOASTRĂ ASUPRA GĂURILOR NEGRE

Sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre găurile negre, dar aceste monstruozități cosmice, care înfulecă totul, chiar și lumina, ar fi cu siguranță și mai misterioase, dacă Stephen Hawking nu le-ar fi sondat ”adâncimile”.

Faimosul cosmolog a oferit suport matematic pentru conceptul găurilor negre, a căror existență a fost prezisă în 1915, de teoria relativității generale a lui Einstein. Hawking a demonstrat prin intermediul unor teoreme matematice riguroase asupra ecuațiilor despre gravitație a lui Einstein că, în anumite circumstanțe, există locuri în care aceste ecuații nu mai funcționează: singularitățile. Iar regiunea din interiorul unei găuri negre este o asemenea singularitate.

Investigația lui Hawking asupra naturii găurilor negre s-a dovedit a fi revoluționară. Inițial, munca sa sugera că o gaură neagră nu ar putea deveni niciodată mai mică – anume că regiunea de suprafață sferică a orizontului evenimentului, dincolo de care nimic nu poate evada, nu ar putea descrește niciodată.

Similar, a doua lege a termodinamicii reține că ”entropia”, sau dezordinea unui sistem închis nu va scădea niciodată. Iar la începutul anilor 1970, fizicianul Jacob Bekenstein a conectat explicit conceptele, propunând că entropia unei găuri negre este conectată regiunii propriului orizont al evenimentelor.

Hawking a primit inițial cu scepticism această idee. În fond, entropia și găurile negre nu par să aibă un drum comun. Găurile Negre erau considerate a nu radia nici un fel de energie, de unde și denumirea lor, iar entropia nu este posibilă în absența radiațiilor.

Mai apoi, Hawking a reușit să demonstreze exact contrariul, într-un fel pe care nimeni nu reușise înainte. El a arătat că, dacă asociem mecanica cuantică acestui joc, se poate demonstra că, în fapt, găurile negre nu sunt cu adevărat negre. Ele, în fapt, emit radiație. Această radiație provine din ”particulele virtuale”, care apar și dispar în lumea bizară a cuanticii. Ele realizează același joc în perechea materie – antimaterie, cu antiteza materiei pozitive și negative. În mod obișnuit, aceste perechi se anihilează reciproc imediat. Dar, dacă această pereche a apărut la limita unui orizont de eveniment al unei găuri negre, o particulă ar putea, teoretic, să se prăbușească, în timp ce cealaltă ar fi expulzată în spațiu. Dacă particula de energie negativă a fost absorbită, masa găurii negre s-ar a deveni mai mică, cu o mică fracțiune, iar obiectul ar emite un bit minuscul de radiație.

Hawking a lucrat în 1974 asupra acestei idei și – de aceea – această ipotetică lumină a găurii negre este numită ”radiația Hawking” sau radiația Hawking-Bekenstein. Până în prezent nu au fost surprinse asemenea emisii, dar majoritatea fizicienilor cred că aceste emisii există. De aceea, se presupune că toate găurile negre ne mișcorează în timp, până la anihilare, deci până când nu va mai rămâne materie care să evadeze din acestea. Însă acest lucru se va produce pe o scară de timp aproape inimaginabilă, unele calcule sugerând că ultimele găuri negre supermasive din centrul galaxiilor vor dispărea peste 10^100 ani.

Deși a fost, fără discuție, un geniu, Stephen Hawking nu a avut întotdeauna dreptate, iar una dintre chestiuni este chiar cea a găurilor negre. Faimosul cosmolog a presupus că informația purtată de fiecare particulă – date precum rotația și masa, de exemplu – capturate în interiorul unei găuri negre – se va pierde definitiv, atunci când gaura neagră se va evapora. Cei mai mulți dintre fizicieni nu au fost de acord cu această estimare, sugerând că această ipoteză conduce la ecuații în contradicție uriașă cu experimentele faptice cunoscute. Există anumite tipuri de gpuri negre idealizate pe care le poți construi în modele din teoria corzilor și acolo, este foarte clar, că nici o informație nu este pierdută. Această informație are o cale de emergență tocmai prin intermediul radiației Hawking și în cele din urmă, Hawking a admis eroarea.

Cercetarea lui Hawking asupra găurilor negre i-a ajutat pe fizicieni să regândească înțelegerea universului la un nivel mai general. Anterior, de pildă, fizicienii asociau scara entropică cu volumul sistemului, așa încât legătura stabilită de Hawking și Bekenstein între entropie și regiunea orizontului evenimentului a venit ca o mare surpriză.

Sursa: Space.com, By Mike Wall
Credit foto: thespaceacademy.org
Traducere și adaptare: Ciprian Petru Crisan