ERIS: 6 ani de la descoperirea planetei de nota 10, care ar fi trebuit să se numească Xena şi a lunii sale, care s-ar fi putut numi Gabrielle!

Pe 5 ianuarie 2005 – o echipă condusă de astronomul Mike Brown a descoperit Eris, considerată la acel moment cea de-a zecea planetă a sistemului nostru solar. Astăzi știm chiar mai mult despre Eris!

Eris, denumită formaș 136199 este cea mai mare dintre planetele pitice cunoscute din sistemul nostru solar și al nouălea corp ca mărime ce orbitează direct Soarele. Diametrul estimat al lui Eris este de 2300-2400 de km, fiind cu 27% mai masiv decât Pluto și având cam 0,27% din masa Terrei.

Eris a fost pentru prima oară identificată în ianuarie 2005 de către o echipă condusă de Mike Brown la Observatorul Palomar, iar identitatea sa a fost verificată ulterior. Este un obiect trans-neptunian (TNO) nativ unei regiuni de spaţiu dincolo de Centura Kuiper, cunoscut sub numele de discul împrăştiat. Eris are o lună (un satelit natural), Dysnomia. Distanţa sa măsurată faţă de soare este în 2010 de 96,6 AU (unităţi astronomice), aproximativ cam de trei ori cât cea a lui Pluto. Cu excepţia unor comete, această pereche cuprinde actualmente cele mai distante obiecte cunoscute din sistemul nostru solar.

Pentru că Eris era presupusă a fi mai mare decât Pluto, descoperitorii săi şi NASA au considerat-o iniţial ca fiind a zecea planetă din sistemul nostru solar. Aceasta, împreună cu proiecţia unor alte obiecte de dimensiuni similare ce urmau a fi descoperite, au motivat Uniunea Astronomică Internaţională să definească termenul de planetă pentru întâia dată. După definiţia aprobată pe 24 august 2006, de către UAI, Eris este o planetă pitică împreună cu Pluto, Ceres, Haumea şi Makemake.

În 2010, rezultate preliminare ale observaţiilor unei ocultaţii stelare de către Eris, de pe 6 noiembrie, au plasat limita superioară a diametrului către 2320 km, respectiv o dimensiune foarte asemănătoare cu cea a lui Pluto.

Eris este numită după zeiţa greacă Eris, o personificare a certei şi discordiei. Acest nume i-a fost atribuit pe 13 septembrie 2006, urmând unei perioade neobişnuit de lungi, în care această „planetă” a fost cunoscută sub numele provizoriu de 2003 UB313, care a fost acordat automat de către Uniunea Astronomică Internaţională conform protocolului de numire a planetelor mici.

Datorită unor incertitudini privind clasificarea acestui obiect ca planetă sau ca planetă mică, precum şi asupra nomenclatorului procedural de clasare, decizia asupra numirii acestui obiect a trebuit să aştepte până pe 24 august 2006, când UAI a hotărât soarta acestui obiect. Ca rezultat, pentru o vreme, acest obiect a fost larg cunoscut sub numele de XENA. Xena a fost un termen informal utilizat intern de către echipa care descoperit acest obiect, iar denumirea a fost inspirată de eroina eponimă din serialul televizat Xena: Prinţesa Războinică.

Dar drumul până la denumirea oficială a continuat cu Lila, după un concept din mitologia Hindu care descria cosmosul ca fiind o expresie a unui joc jucat de Brahma. O altă propunere la care s-ar fi oprit Brown a fost Persephone, soţia zeului Pluto, nume utilizat în literatura SF şi deci, foarte popular. Totuşi, obiectul fiind clasificat ca şi planetă pitică, acest nume nu mai era viabil, întrucât exista deja un asteroid cu numele 399 Persephone. Întrucât regulamentele UAI solicită un nume de inspiraţie mitologică pentru obiecte cu stabilitate orbitală dincolo de orbita lui Neptun, echipa a trebuit să ia în considerare şi această solicitare.

Ei bine, echipa care a descoperit obiectul a propus, pe 6 septembrie 2006, numele de Eris, care a fost acceptat pe 13 septembrie ca nume oficial de către Uniunea Astronomică Internaţională. Brown decisese că întrucât obiectul fusese mult prea mult timp considerat o planetă, merită un nume din mitologia greacă sau romană, ca şi celelalte planete. Totuşi, asteroizii luaseră o mare majoritate a numelor greco-romane. Eris, pe care Brown a descris-o ca fiind zeiţa sa favorită, din fericire a scăpat acestei masive includeri. Numele reflectă discordia din comunitatea astronomică cauzată de dezbaterile asupra naturii acestui obiect, în aceeași măsură a lui Pluto.

Orbita eridiană

Eris are o perioadă orbitală de 557 de ani și în 2009 era situată la 96,7 unități astronomice distanță de soare, la aproape distanța maxim posibilă (afelionul său este 97,5 UA). Eris a ajuns la periheliu între 1698 și 1699, la afeliu către 1977 și va reveni la periheliu către 2256-2258. Eris și satelitul său natural este actualmente cel mai distant obiect cunoscut în sistemul nostru solar, aparținând sistemului de comete de lungă perioadă și sondelor spațiale. Orbita eridiană este foarte excentrică și aduce Eris la o distanță față de soare de numai 37,9 unități astronomice, un periheliu tipic pentru obiecte dispersate. Aceasta se află în interiorul orbitei lui Pluto, totuși în siguranță față de interacțiunea directă cu Neptun (29,8 – 30,4 UA). Pluto, pe de altă parte, ca și alți plutoni, cu orbita mai puțin înclinată și mai puțin excentrică, protejată de rezonanța orbitală, poate intersecta orbita lui Neptun.

Spre deosebire de cele opt planete care toate rezidă aproximativ pe același plan ca și Terra, orbita lui Eris este puternic înclinată, cu un unghi cam de 44 de grade față de ecliptică. Cam peste 800 de ani, Eris se va afla pentru o vreme mai aproape de Soare decât Pluto.

Eris are acum o magnitudine aparentă de 18,7 – fiind așadar destul de luminos pentru a putea fi detectat de telescoapele pentru amatori. Un telescop de 200 mm cu CCD poate detecta Eris, în condiții favorabile.  Motivul pentru care nu a fost notificată până acum este datorat tocmai înclinării orbitale, întrucât cei mai mulți cercetători ai obiectelor mari din sistemul solar, s-au concentrat asupra planului ecliptic, unde au fost găsite cele mai multe dintre obiecte.

Eris se află acum în constelația Cetus. S-a aflat în Sculptor între 1876 și 1929 și în Phoenix, din 1840 și până către 1875. În 2036, Eris va intra în Pești și va sta acolo până în 2065, când va intra în Berbec. Se va muta apoi pe cerul nordic, intrând în Perseus în 2128, și Camelopardalis (când va atinge cea mai nordică declinație) în 2173. Pentru că orbita lui Eris este înalt înclinată, va traversa numai câteva dintre constelațiile zodiacului tradițional.

Luna lui Eris

În anul 2005, echipa de optică adaptativă de la telescoapele Keck din Hawaii au concentrat observații de la patru transneptuniene foarte strălucitoare (Pluto, Makemake, Haumea și Eris), utilizând noul sistem optic cu ghidaj laser. Imaginile luate pe 10 septembrie au relevat prezența unei luni care orbitează Eris. Păstrând conexiunea cu porecla Xena dată lui Eris, inițial, Brown a poreclit luna cea nouă ”Gabrielle”, după partenera de aventură a Xenei. Totuși, acceptarea oficială a lunii lui Eris de către UAI, a condus spre un nou nume, respectiv Dysnomia, după zeiţa greacă a anarhiei, care era fiica zeiţei Eris.

Astronomia este interesantă, nu-i aşa?

Sursa: Wikipedia

Crișan Petru Ciprian