Un gigant ochi de taur cosmic: Roata Aurigăi! Galaxiile în formă de inel sunt rare. La 1,5 miliarde de ani lumină, firescul unei coliziuni a două galaxii cu nuclee active suscită interes, dincolo de spectacol!

Galaxiile în formă de inel reprezintă unul dintre cele mai ciudate tipuri galactice. Exemplificarea este făcută de Obiectul lui Hoag (imaginea de mai sus), Galaxia ”Roata Carului” și AM0644-741. Aceste forme neobișnuite sunt cauzate de o coliziune galactică în care o galaxie mai mică plonjează aproape drept către centrul unei galaxii mai mari. Agitația gravitațională produce un val de formări de stele într-o undă ce pornește dintre centru. În cele mai multe dintre cazuri, galaxia intrus se pierde pentru totdeauna, dar o descoperire întâmplătoare, în cadrul unui sondaj recent, a schimbat puțin problema, întrucât unele asemenea obiecte au fost descoperite împreună cu partenerul de coliziune urmându-și propria cale.

Înaintea acestei descoperiri, astronomii identificaseră numai 127 de galaxii inel, cele mai multe aflându-se în universul relativ apropiat, adică nu mai departe de 1 miliard de ani lumină. Persistența structurii de inel este relativ scurtă și se disipează odată ce densitatea de undă depășește granițele galaxiei, dar atât cât persistă, aceste galaxii oferă astronomilor o șansă extraordinară de a studia procesele ce declanșează formarea stelară. În particular, astronomii pot înțelege evoluția stelară, de vreme ce vârsta stelelor este conectată cu raza de la centru; cele mai noi stele sunt cele mai îndepărtate în timp ce actualmente inelul condensează alte stele din mediul interstelar, și alte stele vechi rezidă către centru, unde densitatea unde a debutat.

Noua galaxie inel a fost descoperită de către astronomii de la Institutul pentru Astronomie Max Planck din Germania, ca parte a studiului asupra discului subțire al galaxiei Calea Lactee. Imaginile legate de această descoperire au fost captate în 2007, utilizând telescopul Subaru, care de curând s-a defectat.

Când echipa a observat această rară galaxie în imaginile lor, ei au numit-o provizoriu ”Roata Aurigăi”, și apoi s-au îndreptat către Telescopul Gemini Nord, pentru a obține o imagine spectroscopică a obiectului. Deplasarea spre roși a acestor obiecte va permite astronomilor să estimeze distanța lor și să confirme dacă este vorba de o interacțiune galactică, sau pur și simplu, o aliniere întâmplătoare. Când informațiile au fost analizate, cele două galaxii au fost surprinse la o distanță de aproape 1,5 miliarde de ani, reprezentând un nou record pentru cea mai îndepărtată galaxie inel pentru care au fost obținute date spectroscopice.

Dar în afara poziției temporare în cartea recordurilor, această pereche este interesantă și din alte puncte de vedere. Simulând modelul interacțiunii, folosind datele spectroscopice, echipa a putut estima că propagarea inelului se face cu aproximativ 200 km/s, ceea ce înseamnă 50 de milioane de ani de când coliziune a debutat. Imaginea arată, de asemenea foarte clar galaxia care plonjează către centrul discului unei galaxii mult mai masive și o urmă distinctă de gaz care conectează cele două galaxii. În plus, ambele galaxii par să aibă nuclee galactice active, situație foarte rar întâlnită în ce privește galaxiile inel. Totuși, nu este clar dacă activitatea a fost un rezultat al coliziunii sau o proprietate individuală a galaxiilor, înainte de interacțiune.

Sursa: UniverseToday

Crișan Petru Ciprian

 

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.