Din seria minunilor ce se pot produce în regim cotidian, aș dori să remarc noua perspectivă, din satelit, a Municipiului Baia Mare, așa cum o veți putea găsi pe Google Maps. Dați un click AICI … pentru a survola cu elicopterul strada Coșbuc și Planetariul Baia Mare.
Această „minune” din cotidian, valorează cât un milion de euro investiți în campanii publicitare de atragere a turiștilor. Cunosc cazul câtorva orașe din România, care și-au re-lansat oferta turistică pornind tocmai de la o hartă prin satelit clară și sugestivă a orașului ce se dorea promovat.
Ok, până la urmă, de ce este așa de important să ai orașul ca în palmă și să-l poți vizualiza pe Google Earth ca și cum ai zbura cu parapanta de la 20 de metri … altitudine?
Deși privit … de sus, un oraș își oferă în imagini satelitare structura, organizarea stradală, oferă generic câteva indicii arhitecturale, vezi cât de mult este calibrat spațiul verde în comparație cu spațiul construit și, abia mai apoi, începi să calculezi trasee și să identifici acele ținte de atracție care ar putea face memorabilă o vizită … turistică.
Baia Mare, până cu o săptămână în urmă era, cumva, o umbră sau un petic cețos, alăturat unei zone, ce cuprindea aeroportul și o parte a orașului nou … într-o surprinzătoare claritate. Orașul vechi … zona istorică, era complet … în ceață!
Ei bine, în sfâșit … am intrat în lumea bună … a orașelor care se văd!
Pentru o vizită cu ”parapanta” gugăl-mapsiană pe deasupra MUZEULUI DE MINERALOGIE BAIA MARE, dați un click AICI! Ce se vede … Hmmmm … Ceva ce seamănă cu un hexagon! Din câte îmi amintesc, și în interior … coloanele sunt hexagonale, vitrinele de la etaj, hexagonale, mobilierul de recuzită al expozițiilor … hexagonal… Ai spune că Muzeul de Mineralogie Baia Mare ne invită la o vizită 6D.
Al șaselea simț poate fi activat, surprinzător, prin simplul exercițiu de contemplare al florilor de mină!
Avem un oraș frumos, ar fi concluzia! Și acum … oricine îl poate vedea de aproape! Următorul pas va fi o persectivă la pas, clădiri 3D și … multe fotografii și instantanee video … pe care le puteți face de pe acum și să le postați pe Panoramio, Picasa Web, YouTube, Vimeo etc.
Chiar așa, poate că fiecare dintre cetățenii acestui municipiu ar trebui să posteze măcar un instantaneu vizual al unui obiectiv, a unei străzi, sau zone, ori clădire, sau poate bloc … . Se spune că turiștii nu vin, dacă nu sunt chemați sau, dacă nu au speranța că vor fi bine primiți! Barem am putea să-i chemăm! 🙂
Crișan Petru Ciprian
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)