Sezonul anual de vânătoare a extratereștrilor se apropie de final!

Programul SETTI ar trebui să fie reorientat! Este concluzia unui studiu realizat la Universitatea California de doi cercetători, frați, dr. James și Gregory Benford. Cunoscutul program american de căutare a semnalelor extraterestre – SETTI – care se derulează de 50 de ani și în care este implicată o comunitate uriașă de cercetători și simpli utilizatori și deținători de PC-uri, care permit ca în timpul neutilizării calculatorului, resursele de procesare ale acestuia să fie folosite pentru analiza uriașului volum de date ce survin mereu. Acest supercomputer realizat prin rețelizare, potrivit celor doi cercetători … nu prea au ce găsi! Este o greșeală presupunerea că o civilizație extratestră ar trimite semnale omnidirecționale, continue, întrucât costurile de generare ale acestora, pentru a fi difuzat într-un spectru larg, pe distanțe de zeci sau sute de mii de ani lumină ar fi foarte mari. În plus … o folosire eficientă a tehnologiei de semnalizare ar presupune mai degrabă semnale unidirecționate, cu timpi de pauză între acestea. Vânarea unor sunete neobișnuite dinspre stelele apropiate este o altă eroare. Ținta cea mai bună ar fi centrul galaxiei, unde existența unor corpuri celeste mult mai vechi face ca probabilitatea ființării unor civilizații avansate să fie mult mai mare! Potrivit celor doi oameni de știință semnalele extraterestre unidirecționate s-ar putea încadra într-o plajă de lungimi de bandă între unul și zece gigahertzi.

Informația este importantă, în primul rând pentru că sezonul anual de vânătoare al extratereștrilor este aproape de închidere. Un film documentar puțin mai vechi, cred că se numea ”Safari Cosmic”, contabiliza destul de verosimil posibilitățile de identificare a unor super-specii capabile să-și creeze civilizații tehnologice avansate și care să dorească contactul cultural de proximitate cu alte specii. Pe de altă parte, acest documentar a relevat imposibilitatea logică ca o altă civilizație … oricât de avansată ar fi … să prezinte specimene cu aspect hominid, asta pentru că din punctul de vedere al evoluției speciilor este practic imposibil ca o evoluție similară să se producă … în altă parte, pe o planetă în care, să zicem, nu ar exista maimuțe! Documentarul prezintă forme de viață primară adaptate unor condiții extreme de pe Terra, unele chiar mai imposibile decât oferă multe planete din sistemul nostru solar … Raportul dintre inteligență și adaptarea unei specii la condițiile habitatului este de ordin natural, așa încât avem certitudinea că inteligența nu este neapărat un dat uman, sau hominid. Evoluția unei specii până la stadiul de civilizație, dezvoltarea aparatajului tehnologic de compensare a inabilităților native sau adecvarea culturală a mesajului și a bagajului de informație pe care îl cumulează o civlizație, și nu este vorba de informația genetică, ci informația culturală derivată din sofisticarea limbajului și a reprezentărilor despre sine, despre comunitate, despre lume, despre propria istorie … pot avea cu siguranță un profil unicat, care ar putea aparține doar civilizației umane. Pot exista miliarde de planete pe care există viață evoluată pe o curbă înaltă a inteligenței și care să nu conducă spre o evoluție tehnologică de maniera în care s-a produs pe Terra. Și atunci, ce ascultăm? Pe de altă parte fanii SF se vor bucura să audă și o altă variantă, care ar putea implica apariția omului pe o altă planetă, sub zodia altei civilizații mult mai avansate și care ne-ar transforma pe noi în coloniști ai planetei Terra.

Știința contemporană a avansat atât de mult încât paradigma lui ”eu pot să demonstrez că ceva este imposibil” s-a răsturnat complet rezultând ”eu pot să demonstrez că așa ceva este posibil”. V-ați întrebat vreodată de ce extratereștrii care ne vizitează, sau vor, sau trebuie să ne viziteze … cei pe care îi așteptăm cu brațele deschise deși … ar putea să ne trateze ca niște microbi și să arunce cu praf peste noi … de ce extratereștrii noștri au formă antropoidă? Logica ne spune că așa ceva este și practic și teoretic … imposibil! Răspunsul este simplu! Civilizația noastră este construită pe o anumită dinamică sprituală, pe o anumită arhitectură în care supremația este afectată unor personaje cu caracter divin care au o … formă umană! Nu este o exagerare să afirmăm că zeii din majoritatea culturilor umane se afișează omului … într-o formă umană, sau iau din când în când această formă, dintr-un motiv anume! Atunci, dacă arhitectura spirituală a omului se bazează pe contactul în oglindă cu ființe superioare, de ce ne-ar mira că așteptăm de la extratereștri să aibă formă umană (se admit însă mici retușuri: urechi sau ochi mai mari, transparența pielii, capul uriaș, trei degete în loc de cinci etc…)???

Ateismul pasiv sau militant nici nu prea mai este la modă. În noua eră a mondializării și … globalizării religia se împacă destul de bine cu știința, la fel cum astronomia, fiind o știință mai tânără … și fără maturitate, ar trebui să se împace cu astrologia, care este ea o pseudoștiință dar are o accepție populară și culturală care se numără în milenii. La fel cum pare natural să începem ziua consultând horoscopul … ca să vedem ”ce ne-au pregătit astrele”, este natural să reconsiderăm poziția omului în Univers, dimensiunea și scopul creației realizate de Dumnezeu! Suntem doar bulversați! Orice om de știință este uimit zilnic de spectacolul formidabil pe care îl prezintă Universul și nu poate să se elibereze de acele senzații și sentimente pe care le are un copil – și e vorba de fascinație – aflat prima oară în fața unui carusel. Este o realitate! Ne aflăm … la început de drum! Cei mai mari savanți ai secolului al XX-lea au fost credincioși! Și atunci … nu este aceasta calea?

Imaginea de ansamblu se schimbă, de parcă cineva sau ceva îndepărtează un văl transparent prin care nu am putut surprinde realitatea! Am citit de curând că un studiu de anvergură a demonstrat că rugăciunea de proximitate ajută la vindecarea bolnavilor. Un preot tânăr, mai ieri mi-a spus că rugăciunea către Dumnezeu își află rodul în anumite condiții, este vorba de un ritual, că rugăciunea către Dumnezeu își află ascultarea, dar nu imediat, ci după o lună de zile!

Tot recent am citit un interviu dat de unul dintre importanți savanți ai zilelor noastre, Stephen Hawking, către publicația ”Big Thing”, în care atrăgea atenția asupra posibilității dispariției speciei noastre în mai puțin de 200 de ani, dacă nu vom lua măsuri de evadare către o altă lume, care să ofere condiții pentru migrarea cu mic cu mare a civilizației și arhivei multimedia a omenirii! Din nou revine întrebarea: de ce ascultăm cerurile? La fel cum era noastră pare să fie sub semnul apocalipselor de toate felurile, adventismul de natură extraterestră pare să ne macine gândurile. Oameni de știință cu Nobel în buzunar s-au trezit afirmând că suntem contemporanii unei perioade în care în sfârșit a sosit vremea contactului cu cel puțin o civilizație extraterestră superioară nouă!

Oare de ce atâtea întrebări despre Univers? Ne interesează pentru că dorim să avem o măsură nouă, cât mai exactă a dimensiunii, a frumuseții dincolo de orice superlativ și a diversității creației realizate de Dumnezeu? Ne interesează pentru că am dori să ne înscriem în comunitatea galactică și să avem drepturi și obligații egale cu toți cetățenii galaxiei, să putem călători oriunde și oricând, să ne putem face sau să ne înscriem în partide … galactice? Sau ne interesează pentru că … așa, în sinea noastră, știm că pe aici – pe Terra – ne-am cam făcut treaba și acum e cazul să facem băgăjelul și să pornim în următoarea aventură: către stele!!!

By Cipicao, big fan of the…

Planetariul Baia Mare

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.