În nopţile senine de iarnă, privirea ne este atrasă în mod inevitabil de un astru impunător, care domină prin strălucire şi mărime bolta cerească. Suntem întrebaţi de multe ori ce nume are „steaua” respectivă. Am pus ghilimelele de rigoare pentru că avem de-a face cu o confuzie destul de des întâlnită, aceea dintre o stea şi o planetă. Este vorba de fapt despre planeta Venus sau Luceafărul cum i se mai spune la români.
Şi totuşi nu e greu să facem diferenţa pe cer dintre o stea şi o planetă. Există cel puţin două indicii destul de clare ce ne ajută în acest sens. Pentru început, corpurile mai mari de pe bolta cerească sunt planetele şi nu stelele, iar un alt amănunt important este acela că lumina stelelor prezintă o scintilaţie (strălucesc, în limbaj comun), adică o modificare sesizabilă a intensităţii şi coloritului luminii stelare. În schimb, planetele nu „strălucesc”, lumina provenită de la ele pare fixă, asta pentru că ele reflectă pur şi simplu lumina primită de la Soare.
A doua planetă de la Soare, Venus este un astru extrem de interesant din multe puncte de vedere. Numele planetei nu este nici el întâmplător ales, corpul ceresc fiind asemuit cu Venus (Afrodita în mitologia greacă) datorită frumuseţii strălucirii astrului. La greci, planeta era numită Hesperos sau Phosphoros (dacă era pe cer seara sau dimineaţa), romanii îi mai spuneau şi Lucifer iar la arabi era cunoscută sub numele de Zuhra.
Socotită planeta „geamănă” a Terrei, cele două corpuri au totuşi doar două lucruri relativ apropiate (diametrul şi masa), în rest fiind foarte diferite. Venus este şi planeta care se poate apropia cel mai mult de Pământ, la aproximativ 37 de milioane de kilometri. Dacă am construi o autostradă până la Venus în momentul în care aceasta este cel mai aproape de noi şi am rula cu o viteză medie de 150 km/oră, am avea nevoie de peste 28 de ani de mers neîntrerupt pentru a ajunge la ea.
Cele mai picante caracteristici ale acestei planete ţin însă de temperatura şi modul în care aceasta se „mişcă” în Sistemul solar. Paradoxal, deşi este mai departe de soare decât Mercur, Venus este mai fierbinte, având o temperatură medie de 462 0 C. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că straturile de nori din atmosfera planetei primesc căldura de la soare şi nu o mai degajă. Ţinând cont şi de aspectul că presiunea atmosferei venusiene este de aproximativ 90 de ori mai mare decât cea a Terrei, habitatul planetei este total nepotrivit susţinerii vieţii de tip terestru.
Ca orice planetă a Sistemului nostru solar, Venus comportă o mişcare de revoluţie în jurul soarelui şi una de rotaţie în jurul propriei sale axe. Din motive încă neelucidate, această mişcare de rotaţie axială este extrem de lentă (efectuează o rotaţie completă în jurul axei sale în ceva mai mult de 243 de zile terestre), astfel încât ziua pe Venus este mai lungă decât anul venusian (225 de zlie terestre este perioada de revoluţie a planetei). Mai merită menţionat faptul că mişcarea de revoluţie a planetei se execută în sens invers acelor de ceasornic, astfel că dacă privirea unui venusian ar putea străbate straturile de nori, ar vedea Soarele răsărind la vest şi apunând la est.
Privită prin instrumente astronomice, planeta Venus prezintă faze asemănătoare celor lunare, iar în momentul conjuncţiei inferioare (Venus se află între Pământ şi Soare, cele trei corpuri fiind coliniare) ne arată întotdeauna aceeaşi regiune.
În această perioadă, Venus poate fi văzută imediat după apusul Soarelui în partea sud-vestică a cerului până în jurul orelor 21:15 când apune. Se află în constelația Peşti, iar imediat sub ea cu instrumente astronomice poate fi găsită şi planeta Uranus.
Ovidiu Ignat, muzeograf
