EXPOZIȚIA CONCURS CU TEMA ”UNIVERSUL MEU” EDIȚIA A V-A (2017)

Complexul Astronomic Baia Mare găzduiește, în această perioadă, expoziția ”Universul Meu”, expoziție ce cuprinde 58 de creații plastice realizate în cadrul concursului regional cu același nume, ajuns la a V-a ediție. Acest proiect coordonat de Școala Gimnazială ”George Coșbuc” și Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” din Baia Mare, prin prof. înv. primar Hosciuc Lăcrămioara și prof. înv. primar. Șimf Cristina are ca și parteneri Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Casa Corpului Didactic Maramureș, Fundația de Voluntari Somaschi, Centrul Comunitar Francisc de Assisi Baia Mare și Complexul Astronomic Baia Mare, în calitate de gazdă a expoziției realizate cu lucrările premiate. Expoziția este actualmente parte a circuitului de vizitare a Complexului Astronomic Baia Mare, iar ingeniozitatea și talentul artistic al micuților artiști plastici sunt motive în plus pentru a trece pragul planetariului băimărean. Pentru vizitatorii care doresc să viziteze doar expoziția ”Universul Meu”, accesul este liber.
Mulțumim organizatorilor pentru această frumoasă surpriză de vară, de vacanță, pe care o putem oferi copiilor, a căror curiozitate și interes pentru astronomie și univers pot găsi multe răspunsuri prin intermediul acestei expoziții.

Ciprian Crișan


Expoziția Universul Meu la a V-a ediție
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

Accelerează împreună cu noi!

Putem călători în trecut? Desigur! O facem în fiece senin de seară când privim spre stelele noastre dragi! Dar călătorim în trecutul nostru? Răspunsul e și nu și da! Pentru că … orice călătorie în timp, după Einstein, are influențe asupra prezentului! Ei bine, chiar dacă nu poți schimba nimic din acest trecut, poți călători în timp, privind o stea, oricare stea! Dacă îți porți ochiul și gândul spre o stea aflată la doi ani lumină, înseamnă că o vezi așa cum era … acum doi ani! Pentru că doi ani acea strălucire se poartă pe sine prin Univers, cu cea mai mare viteză pe care o cunoaștem, viteza luminii, până să-ți ajungă pe retină! În Univers totul se întâmplă cu viteze superluminice, dar noi, oamenii, sesizăm realitatea potrivit ceasului planetei noastre. În fapt, nu percepem nici măcar că planeta noastră se rotește în jurul axei proprii!!! Cum arată atunci, acum, o stea aflată la milioane sau miliarde de ani lumină? Noi poate o vedem … și ea s-a stins de mult! În astronomie distanțele se măsoară în superputeri … Nu trebuie să ne speriem! Dacă Universul nu are un centru fix … asta nu înseamnă că nu contăm în economia sa, chiar dacă planeta noastră, sistemul nostru solar este numai un atom dintr-o structură infinită, ale cărei margini și a cărei forme nu le vom putea percepe niciodată! Iar Universul nu înseamnă numai materie, nu-i așa?

Vă invităm la Planetariul Baia Mare pentru a călători în timp alături de noi!

Planetariul Baia Mare

Este spațiul cosmic un loc periculos?

Poate că oricărui trecător antena din curtea planetariului Baia Mare îi suscită puțin interesul. Chiar și unii dintre noi, înainte de a fi ghizi printre stele, pe când erau pașnici trecători pe trotuarul de pe George Coșbuc, au fost fascinați de ea și abia au așteptat să poată întreba pe cineva! Ce este cu antena aceea?

Este o ureche cosmică, spun copiii uneori când, nerăbdători, vor ca răspunsul să fie pe măsura așteptărilor proprii și atunci îți iau vorba din gură. Este un decor de grădină, spun alții … Seamănă cu o antenă de satelit, mai auzim. Pare să fie un metasimbol al tuturor așteptărilor vizitatorilor, un fel de panou de reclamă gigant, un element de recuzită perfect pentru un planetariu și un observator astronomic.

La planetariu te așteptăm pentru ați arăta o lume extraordinară, plină de mistere și de cunoaștere. vom călători printre stele, vom înțelege ce sunt constelațiile și la ce ajută astronomia, vom naviga printre planetele sistemului solar și vom privi de aproape instrumentele necesare unui pasionat de astronomie. Și dacă vom avea destul timp pentru a sta de vorbă, o să vă povestim și cum niște copii, acum 400 de ani, au inventat luneta.

Și antena din curtea planetariului? Întrebați-ne!

Planetariul Baia Mare

Mesaj în sticlă: lumea noastră este extraordinară!

Trebuie să accelerăm până la 11,2 km pe secundă pentru a părăsi planeta noastră (nu e bine să încercăm asta … acasă!) și 13,6 km pe secundă pentru a putea părăsi sistemul solar, pornind de pe Pământ. Avem însă oare motive suficiente să plecăm de pe Pământ? Lumea noastră este extraordinară! Pare improbabil și aproape imposibil dar … dacă am avea certitudinea că Terra este singura planetă din Univers pe care s-a dezvoltat și există viață, ne-am schimba de maine? Am gandi mai „verde” sau măcar puţin mai „albastru”? Am trata planeta noastră ca și cum ar fi o ființă? Ce ne-a apucat? Astăzi nu este ziua Pământului … nici ora Pământului … DA, este adevărat! Este vorba de un mesaj în sticlă!

Pământul (numit şi „Terra” sau şi „planeta albastră”) este în sistemul solar a treia planetă ca distanţă faţă de Soare şi a cincea ca mărime. Când desemnează planeta, cuvântul se scrie cu majusculă. Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, şi singura din Univers cunoscută ca adăpostind viaţă (controversele legate de existenţa vieţii extraterestre continuă să existe).

Terra s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×109) de ani, iar singurul ei satelit natural Luna, numită şi Selena după zeiţa lunii Selene, a început să o orbiteze puţin timp după aceea, cu circa 4,533 miliarde (4,533×109) de ani în urmă1. Pentru comparaţie, vârsta calculată a Universului este de circa 13,7 miliarde de ani. Suprafaţa Pământului este acoperită în proporţie de 70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid şi „uscat”. Zona acoperită de apă este împărţită în oceane, iar uscatul se subîmparte în continente.

De la formarea sa Pământul a trecut prin numeroase procese geologice şi biologice majore, astfel încât toate urmele condiţiilor sale iniţiale au fost şterse. Suprafaţa exterioară a Planetei Terra este împărţită în mai multe plăci tectonice, care de-a lungul timpului se deplasează unele faţă de celelalte. Miezul planetei este activ (fierbinte şi lichid), fiind format din mantaua topită şi miezul metalic, generator al câmpului magnetic. Condiţiile atmosferice şi de la suprafaţă, care au permis apariţia vieţii pe Terra, au fost la rândul lor influenţate în mod decisiv de către diversele forme de viaţă. Acestea se află într-o balanţă ecologică fragilă, în permanentă schimbare.

Între Terra şi restul Universului există o permanentă interacţiune. Astfel, Luna este cauza mareelor. În afară de asta, ea a infuenţat continuu viteza mişcării de rotaţie a Terra. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Terra; forţa de atracţie se numeşte gravitaţie, iar acceleraţia cu care aceste corpuri cad în câmpul gravitaţional se numeşte acceleraţie gravitaţională (notată cu „g” = 9,81 m/s2). Se crede că motivul apariţiei oceanelor a fost o „ploaie” de comete din perioada timpurie a Pământului. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat şi ele mediul înconjurător într-o manieră decisivă. Schimbările de orbită ale planetei pot fi considerate răspunzătoare pentru glaciaţiunile produse de-a lungul istoriei, care au acoperit suprafaţă terestră cu un strat de gheaţă. Terra nu are alţi sateliţi naturali în afară de Lună; corpul ceresc Cruithne a fost calificat în mod greşit drept satelit al lui Terra, fiind în realitate un asteroid. Cruithne a fost descoperit în 1986; el urmează o orbită eliptică in jurul Soarelui, asemănătoare cu orbita lui Terra, şi care nu se apropie prea mult de ea. De pe Pământ orbita lui se vede în formă de potcoavă.

Pe baza descoperirilor geologice oamenii de ştiinţă au reuşit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel că Pământul s-a format din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare şi de celelalte planete ale sistemului solar, acum aproximativ 4,55 miliarde de ani, Luna formându-se ceva mai târziu. Iniţial sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răcească, dând naştere scoarţei terestre. Emanaţiile de gaze şi erupţiile vulcanice au format atmosfera primară. Condensarea vaporilor de apă, alături de gheaţa din comete, aveau să formeze apoi şi oceanele. Această puternică activitate chimică a fost sursa apariţiei, acum circa 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se înmulţi spontan. După alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al fiinţelor dispărea. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct şi eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă şi a dat naştere stratului protector de ozon (O3). Înglobarea celulelor mai mici în unele mai mari a avut ca rezultat naşterea celulelor complexe, numite eucariote. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de ţesuturi, din acestea rezultând din nou viaţă, în formă unor adevărate organisme multicelulare; apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiaţiile ultraviolete ucigaşe, viaţa avea să se împrăştie pe toată suprafaţa Terrei.

De-a lungul sutelor de milioane de ani continentele s-au tot reunit şi despărţit, pe măsură ce se modela şi suprafaţa planetei Terra. În cursul acestor modelări, continentele s-au unit şi au format de câteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut, Rodinia, s-a destrămat însă din nou – acum aproximativ 750 de milioane de ani. Continentele s-au reunit mai târziu din nou pentru a forma Pannotia – acum 600-540 milioane de ani, şi mai apoi Pangeea, care s-a destrămat acum 180 milioane de ani5.

În anii 1960 s-a lansat o ipoteză conform căreia, în urma unui puternic proces glacial ce a avut loc acum 750-580 milioane de ani, în timpul Neoproterozoicului, o mare parte din planetă a fost acoperită cu un strat de gheaţă. Această ipoteză a fost denumită „Bulgărele de Zăpadă” (Snowball Earth) şi este de un real interes, întrucât conduce la explozia de organisme din perioada Cambrianului, când au început să prospere formele de viaţă multicelulare. De la această explozie, acum aproximativ 535 milioane de ani, au avut loc mai multe extincţii ale vieţii în masă, ultima dintre ele petrecându-se acum 65 de milioane de ani, când o probabilă coliziune a unui asteroid cu Terra a declanşat dispariţia dinozaurilor şi a altor reptile de talie mare, dar a cruţat viaţa animalelor de talie mică precum mamiferele. De-a lungul ultimilor 65 de milioane de ani clasa mamiferelor s-a diversificat. Acum câteva milioane de ani o mică primată africană şi-a dezvoltat capacitatea de a sta în poziţie verticală. Acest lucru i-a dat posibilitatea să folosească unelte şi a încurajat comunicarea, fapt ce a stimulat şi dezvoltarea şi mărirea în volum a creierului. Evoluţia agriculturii şi apoi a civilizaţiei a permis oamenilor să transforme faţa Pământul într-o perioadă scurtă de timp, aşa cum nici o altă fiinţă nu o mai făcuse, modificând atât existenţa şi cantitatea altor forme de viaţă, cât şi clima planetei.

Thanks to Wikipedia.org article about Terra.

Astronomie vs. astrologie – la ordinea zilei!!!

Trăim nişte vremuri în care forma primează asupra fondului, în care semnificaţiile unor termeni sau valoarea unor concepte sunt într-o migraţie continuă.

Trăim o eră în care oceanul de informaţie care ne stă la dispoziţie, fie în bibliotecă, fie în media, fie în mediul virtual, aproape ne bruiază simţul navigării printre conceptele fundamentale care explică de ce lucrurile sunt aşa cum sunt. Conceptele fundamentale, devenite ipoteze de lucru şi subiect de conversaţie, înainte vreme aproape deificate, puse pe un piedestal neutru din punct de vedere politic, nu mai pot aprioric convinge un individ de validitatea unei linii de conduită, de o anumită simeză a cunoaşterii şi înţelegerii realităţii şi Universului. Aşa încât dacă, nolens volens, într-un topic sau altul confundăm astronomia cu astrologia, nu ne doare şi nu ne pasă.

Unde şi cu ce am greşit? În fond, din punct de vedere etimologic sunt un fel de surori gemene: astron (stea) şi nomos (aranjare, distribuire), şi astron (stea) şi logos (studiul mişcării stelelor).

La început cele două noţiuni , astronomie şi astrologie, erau sinonime, dar datorită posibilităţii de a calcula exact când vor avea loc anumite fenomene cereşti (poziţia planetelor, eclipse, etc.), astrologia a preluat şi sensul de prezicere de evenimente. Din cauza legăturii mitologice dintre zei şi planete, astrologia a căpătat sensul actual, acela de a prezice viitorul oamenilor după poziţia şi mişcarea astrelor (horoscop). Oare ce este rău în asta? Să ştim ce ne aşteaptă! Să fim pregătiţi pentru urcuşuri sau coborâşuri? Care-i problema! Oare nu suntem educaţi de o manieră de a fi prevăzători în viaţă? Dacă este să cunoşti ce ţi se poate întâmpla bun sau rău, nu este bine să ştii dinainte pentru a putea preîntâmpina, pentru a putea schimba cursul … evenimentelor sau, barem, pentru a fi pregătit pentru ceva anume? Haideţi să punem lucrurile într-o lumină oablă!

Dacă sunteţi creştini cu adevărat, veţi crede mai degrabă în astronomie, decât în astrologie! De ce? Pentru că baza calculului unei existenţe a unui creştin este …alegerea … este liberul arbitru! Pe când admiterea lui … e scris în stele e atât de păgân încât … te-ar putea lua fioriii!!! Nici o problemă! Suntem creștini de 2.000 de ani, iar alții păgâni de 12.000 de ani! …

În posturile ce vor urma pe această PROBLEMĂ, am să vă demonstrez că deși așa îmi vine să cred în validitatea caracteristicilor zodiacale ale semnului meu … și să adopt o conduită de asemenea manieră … chiar dacă anumite trăsături de personalitate mă predispun spre anumite domenii ale cunoașterii și ale percepției … din punct de vedere științific, logic și … universal măsurabil, tot ceea ce este aplicat în astrologie este o aberație pseudo-științifică în care, dacă tu crezi, este posibil să ți se potrivească tocmai pentru că tu crezi! Asupra credinței … nu vom avea nesăbuința să comentăm!

Deci … r ă z b o i !!! E vechi … durează din timpuri imemoriale! E o contradicție în termeni, în sens, în specificații, în rezoluții!!! Război … între astronomie și astrologie!!! Dar este și acum, așa cum a fost dintotdeauna, un război virtual … cum este cel din ”triburile” online!!! De ce? Pentru că … în vremea noastră, cel puțin, forma primează iar fondul are numfereai caracter consultativ.

Apetența pentru iluzie, pentru iluzionism a contemporanilor este aproape totală, iar d.p.d.v psihologic, explicația conduce către o tendință de evadare din realitatea destul de complexă.

Dacă horoscopul ne este prezentat în fiecare zi la televizor, asta nu înseamnă, Doamne ferește, că acesta este o reprezentare indubitabilă a realității. Este doar un jos al posibilelor!

Haideți … să pornim un demers, credem, necesar … pentru a limpezi lucrurile!!! Astrologia și astronomia erau considerate la început același lucru (din latinul astrologia) și numai gradual s-au separat semantic în discursul filosofic occidental al secolului al 17-lea (aşa numita ”eră a rațiunii”).

Încă din secolul al 18-lea ele au fost considerate discipline total diferite. Astronomia, studiul obiectelor și fenomenelor exterioare atmosferei Pământului, este o știință și este o disciplină academică cu o sferă largă de studiu. Astrologia, care utilizează pozițiile aparente ale obiectelor cerești ca și bază pentru psihologie, predicția unor evenimente viitoare, și altă cunoaștere esoterică, nu este larg recunoscută ca și știință și este definită de obicei ca o formă a divinației.

În timpurile pre-moderne, cele mai multe culturi nu au făcut o distincție clară între cele două discipline, înglobându-le pe cele două într-una singură. În vechea Babilonie, faimoasă pentru astrologia sa, nu existau roluri separate pentru astronom ca și predictor al fenomenelor celeste și pentru astrolog ca interpret al acestora; ambele funcțiuni erau realizate de o singură persoană. Asta nu înseamnă însă că astronomia și astrologia au fost confundate întodeauna. În Grecia antică, gânditori presocratici precum Anaximandru, Xenofan, Anaximene și Heraclid au speculat asupra naturii și substanței stelelor și planetelor. Astronomi precum Eudoxus (contemporan cu Platon), a observat mișcările planetelor și ciclurile acestora și au creat un model cosmologic geocentric care va fi acceptat de Aristotel – model în general acceptat până la Ptolemeu, care a adăugat epiciclurile pentru a explica mișcările sigure. În sfârșit, către 250 i.Hr., Aristarh din Samos a postulat o teorie proto-heliocentrică, care nu a fost acceptată timp de 2 milenii, până la Copernic, preferat fiind modelul geocentric al lui Aristotel.

Școala platonică a promovat studiul astronomiei ca parte a filozofiei, întrucât mișcările cerești demonstrau ordinea și armonia Cosmosului. În secolul al 3-lea I.Hr., astrologia babiloniană a început să-și facă simțită prezența în Grecia. Astrologia a fost criticată de către filozofii elenistici. Totuși, noțiunile de Marele An (când toate planetele realizează un ciclu complet și se reîntorc la pozițiile lor relative) și eterna reîntoarcere au fost doctrine stoice care au admis fatalismul și divinația. În lumea elenistică termenii grecești astrologie și astronomie au fost în multe ocazii interschimbabili, dar din punct de vedere conceptual nu sunt același lucru.

Platon, despre astronomie, stipula că fenomenele planetelor ar trebui să fie descrise de un model geometric. Prima soluție a fost propusă de Eudoxiu. Aristotel a preferat o perspectivă fizică a problemei și a adoptat termenul de astrologie. Excentricele și epiciclurile au început să fie considerate ficțiuni utile. Pentru publicul larg distincția principiilor nu a fost evidentă și ambii termeni au fost acceptabili. Pentru practica horoscopului babilonian, termenii specifici erau ”apotelesma” și ”katarkhe” dar altfel aceștia se înscriau sensului dat de Aristotel termenului ”astrologia”. În compilația sa ”Etimologia”, Isidor din Sevilla a semnalat explicit diferența dintre astronomie și astrologie, o distincție asemănătoare fiind relevată și în textele scriitorilor arabi. Mai mult Isidor identificase două dimensiuni diferite în disciplina astrologică, pe care le-a numit astrologia naturală și astrologia superstitioasă.

Astrologia a fost larg acceptată în Europa medievală pe măsură ce textele elenistice și ale astrologilor arabi au fost traduse în latină. În Evul Mediu Târziu, acceptarea sau rejecția astrologiei în societate depindea cel mai adesea de mosul în care era receptată la curțile regale europene. Până la Francis Bacon, astrologia era respinsă sub motivul că aparținea mai degrabă metafizicii scolastice decât observației empirice.

O separație definitivă dintre astronomie și astrologie a intervenit gradual în secolele 17 și 18, când astrologia a fost considerată gradual de către elita intelectuală ca fiind o știință ocultă sau superstiție. Datorită istoriei comune de lungă durată, se întâmplă uneori ca astronomia și astrologia să fie confundate, uneori chiar și în zilele noastre.

Totuși, majoritatea astrologilor contemporani nu revendică astrologia ca fiind o știință dar o consideră ca o formă de divinație precum I-Ching, o artă, sau o parte a unei structuri de credință spirituală (influențată de neoplatonism, neopăgânism, teosofie și hinduism) Caracteristici distincte ale astronomiei și astrologiei Scopul principal al astronomiei este să înţeleagă fizica Universului.

Astrologii utilizează calculele astronomice pentru poziţiile corpurilor cereşti de-a lungul eclipticii şi intenţionează să coreleze evenimente celeste (aspecte astrologice, poziţii ale semnelor) cu evenimente de pe Pământ şi problematica umană. Astronomii utilizează consistent metoda ştiinţifică, presupoziţii naturalistice şi raţionamentul matematic abstract pentru a investiga sau a explica fenomene din Univers.

Astrologii utilizează raţionamentul mistic religios ca şi folclorul tradiţional, simbolismul şi superstiţia, amestecate cu predicţiile matematice, pentru a explica fenomene din Univers. Însă metoda ştiinţifică nu este riguros utilizată de astrologi. Aceştia practică disciplina lor pornind de la perspectiva geocentrică şi consideră universul în armonie, neschimbător şi static, în timp ce astronomii au pus metoda ştiinţifică la treabă pentru a dovedi că Universul nu are un centru fix, că este dinamic aşadar şi în expansiune permanentă.

Astrologii cred că poziţia stelelor şi planetelor pot determina personalitatea unui individ şi viitorul acestuia. Astronomii studiază de asemenea poziţia stelelor şi a planetelor dar nu au identificat nici o dovadă în sprijinul teoriilor astrologice. Psihologii – a căror bază este studiul personalităţii, deşi au generat mai multe teorii ale personalităţii, nici una dintre acestea nu se bazează pe predicţiile astrologiei. Atât astrologii cât şi astronomii consideră planeta noastră ca fiind parte integrantă a Universului, că Pământul şi universul sunt interconectate, iar nu distincte. Totuşi, astrologii creioneată un portret filozofic şi mistic al cosmosului, care ar avea o esenţă divină, metafizică şi supranaturală care influenţează activ evenimentele din lume şi vieţile personale ale oamenilor. Astronomii, membri ai unei comunităţi ştiinţifice, nu pot folosi explicaţiile religioase sau mistice în activitatea lor, indiferent de convingerile religioase personale.

Discursurile ştiinţifice trebuie să ofere explicaţii bazate pe legi ale naturii şi pe cunoaşterea măsurabilă, astfel încât imaginea rezultată explică că Pământul este o parte integrantă a Universului, obiectele cereşti sunt la fel de naturale ca cele de pe planeta noastră, având aceeaşi compoziţie şi controlate de exact aceleaşi forţe şi legi precum obiectele de pe Pământ. Divergenţe istorice Diferenţa dintre Astrologie şi astronomie a fost mult timp imperceptibilă, astrologia preluând o parte din cercetarea astronomică pentru a realiza predicţii cât mai exacte care să fie utilizate în astrologie. În Europa medievală cuvântul astronomia a desemnat ambele discipline, ca şi cum ar fi una singură, fără o reală distincţie; aceasta era chiar una dintre cele şapte arte liberale. Regii şi alţi conducători în general angajau astrologi de curte pentru a-i ajuta în luarea deciziilor în regatele lor, finanţând aşadar cercetări astronomice. Studenţii la universitatea de medicină erau iniţiaţi în astrologie ca parte a practicii medicale.

Astronomia şi astrologia s-au separat în intervalul dintre secolele 17 şi 19. Copernic nu a practicat, de pildă astrologia (dar nici astronomia empirică, munca sa fiind teoretică), dar cei mai importanţi astronomi de până la Isaac Newton au fost astrologi prin profesie precum Tzcho Brahe, Johannes Kepler şi Galileo Galilei. Newton, deşi a respins astrologia, s-a folosit de aceasta, precum şi contemporanul său Christian Huygens) pentru a creşte popularitatea comsmologiei mecaniciste carteziene din perioada Iluminismului. Relevanţă are şi dezvoltarea instrumentelor de calcul al timpului, iniţial create ca adjuvante în navigaţie; îmbunătăţirea măsurării timpului a făcut posibile predicţiile astrologice mai exacte, care puteau fi testate, şi care constant s-au dovedit a fi false!

La sfârşitul secolului al 18-lea, astronomia era una dintre ştiinţele majore ale modelului iluminist, utilizând recent codificata metodă ştiinţifică, şi era întru totul distinctă de astrologie.

Sfârșitul episodului 1.

Pentru că orice internaut al zilelor noastre vrea ”respect”,

cu respect vă așteptăm, foarte curând, la episodul 2 al poveștii unui război de 2000 de ani

dintre astronomie și astrologie!

Planetariul Baia Mare