Mesaj în sticlă: lumea noastră este extraordinară!

Trebuie să accelerăm până la 11,2 km pe secundă pentru a părăsi planeta noastră (nu e bine să încercăm asta … acasă!) și 13,6 km pe secundă pentru a putea părăsi sistemul solar, pornind de pe Pământ. Avem însă oare motive suficiente să plecăm de pe Pământ? Lumea noastră este extraordinară! Pare improbabil și aproape imposibil dar … dacă am avea certitudinea că Terra este singura planetă din Univers pe care s-a dezvoltat și există viață, ne-am schimba de maine? Am gandi mai „verde” sau măcar puţin mai „albastru”? Am trata planeta noastră ca și cum ar fi o ființă? Ce ne-a apucat? Astăzi nu este ziua Pământului … nici ora Pământului … DA, este adevărat! Este vorba de un mesaj în sticlă!

Pământul (numit şi „Terra” sau şi „planeta albastră”) este în sistemul solar a treia planetă ca distanţă faţă de Soare şi a cincea ca mărime. Când desemnează planeta, cuvântul se scrie cu majusculă. Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi). Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, şi singura din Univers cunoscută ca adăpostind viaţă (controversele legate de existenţa vieţii extraterestre continuă să existe).

Terra s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×109) de ani, iar singurul ei satelit natural Luna, numită şi Selena după zeiţa lunii Selene, a început să o orbiteze puţin timp după aceea, cu circa 4,533 miliarde (4,533×109) de ani în urmă1. Pentru comparaţie, vârsta calculată a Universului este de circa 13,7 miliarde de ani. Suprafaţa Pământului este acoperită în proporţie de 70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid şi „uscat”. Zona acoperită de apă este împărţită în oceane, iar uscatul se subîmparte în continente.

De la formarea sa Pământul a trecut prin numeroase procese geologice şi biologice majore, astfel încât toate urmele condiţiilor sale iniţiale au fost şterse. Suprafaţa exterioară a Planetei Terra este împărţită în mai multe plăci tectonice, care de-a lungul timpului se deplasează unele faţă de celelalte. Miezul planetei este activ (fierbinte şi lichid), fiind format din mantaua topită şi miezul metalic, generator al câmpului magnetic. Condiţiile atmosferice şi de la suprafaţă, care au permis apariţia vieţii pe Terra, au fost la rândul lor influenţate în mod decisiv de către diversele forme de viaţă. Acestea se află într-o balanţă ecologică fragilă, în permanentă schimbare.

Între Terra şi restul Universului există o permanentă interacţiune. Astfel, Luna este cauza mareelor. În afară de asta, ea a infuenţat continuu viteza mişcării de rotaţie a Terra. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase spre Terra; forţa de atracţie se numeşte gravitaţie, iar acceleraţia cu care aceste corpuri cad în câmpul gravitaţional se numeşte acceleraţie gravitaţională (notată cu „g” = 9,81 m/s2). Se crede că motivul apariţiei oceanelor a fost o „ploaie” de comete din perioada timpurie a Pământului. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat şi ele mediul înconjurător într-o manieră decisivă. Schimbările de orbită ale planetei pot fi considerate răspunzătoare pentru glaciaţiunile produse de-a lungul istoriei, care au acoperit suprafaţă terestră cu un strat de gheaţă. Terra nu are alţi sateliţi naturali în afară de Lună; corpul ceresc Cruithne a fost calificat în mod greşit drept satelit al lui Terra, fiind în realitate un asteroid. Cruithne a fost descoperit în 1986; el urmează o orbită eliptică in jurul Soarelui, asemănătoare cu orbita lui Terra, şi care nu se apropie prea mult de ea. De pe Pământ orbita lui se vede în formă de potcoavă.

Pe baza descoperirilor geologice oamenii de ştiinţă au reuşit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Ei au aflat astfel că Pământul s-a format din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare şi de celelalte planete ale sistemului solar, acum aproximativ 4,55 miliarde de ani, Luna formându-se ceva mai târziu. Iniţial sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răcească, dând naştere scoarţei terestre. Emanaţiile de gaze şi erupţiile vulcanice au format atmosfera primară. Condensarea vaporilor de apă, alături de gheaţa din comete, aveau să formeze apoi şi oceanele. Această puternică activitate chimică a fost sursa apariţiei, acum circa 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se înmulţi spontan. După alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al fiinţelor dispărea. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct şi eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă şi a dat naştere stratului protector de ozon (O3). Înglobarea celulelor mai mici în unele mai mari a avut ca rezultat naşterea celulelor complexe, numite eucariote. Celulele din cadrul coloniilor s-au profilat pe anumite tipuri de ţesuturi, din acestea rezultând din nou viaţă, în formă unor adevărate organisme multicelulare; apoi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiaţiile ultraviolete ucigaşe, viaţa avea să se împrăştie pe toată suprafaţa Terrei.

De-a lungul sutelor de milioane de ani continentele s-au tot reunit şi despărţit, pe măsură ce se modela şi suprafaţa planetei Terra. În cursul acestor modelări, continentele s-au unit şi au format de câteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut, Rodinia, s-a destrămat însă din nou – acum aproximativ 750 de milioane de ani. Continentele s-au reunit mai târziu din nou pentru a forma Pannotia – acum 600-540 milioane de ani, şi mai apoi Pangeea, care s-a destrămat acum 180 milioane de ani5.

În anii 1960 s-a lansat o ipoteză conform căreia, în urma unui puternic proces glacial ce a avut loc acum 750-580 milioane de ani, în timpul Neoproterozoicului, o mare parte din planetă a fost acoperită cu un strat de gheaţă. Această ipoteză a fost denumită „Bulgărele de Zăpadă” (Snowball Earth) şi este de un real interes, întrucât conduce la explozia de organisme din perioada Cambrianului, când au început să prospere formele de viaţă multicelulare. De la această explozie, acum aproximativ 535 milioane de ani, au avut loc mai multe extincţii ale vieţii în masă, ultima dintre ele petrecându-se acum 65 de milioane de ani, când o probabilă coliziune a unui asteroid cu Terra a declanşat dispariţia dinozaurilor şi a altor reptile de talie mare, dar a cruţat viaţa animalelor de talie mică precum mamiferele. De-a lungul ultimilor 65 de milioane de ani clasa mamiferelor s-a diversificat. Acum câteva milioane de ani o mică primată africană şi-a dezvoltat capacitatea de a sta în poziţie verticală. Acest lucru i-a dat posibilitatea să folosească unelte şi a încurajat comunicarea, fapt ce a stimulat şi dezvoltarea şi mărirea în volum a creierului. Evoluţia agriculturii şi apoi a civilizaţiei a permis oamenilor să transforme faţa Pământul într-o perioadă scurtă de timp, aşa cum nici o altă fiinţă nu o mai făcuse, modificând atât existenţa şi cantitatea altor forme de viaţă, cât şi clima planetei.

Thanks to Wikipedia.org article about Terra.

Lasă un răspuns