INSTRUMENTE ASTRONOMICE

antet

INSTRUMENTE ASTRONOMICE

1. CLASIFICAREA INSTRUMENTELOR DE OBSERVAŢIE

Până la construcţia lunetelor şi telescoapelor din ce în ce mai perfecţionate, dezvoltarea astronomiei s-a bazat doar pe observaţiile cu ochiul liber efectuate asupra corpurilor cereşti.

În principiu, orice lunetă astronomică sau telescop se compune din două părţi principale centrate pe acelaşi ax optic: obiectivul, format dintr-o lentilă sau un sistem de lentile (sau o oglindă în cazul telescopului), care are rolul de a colecta lumina de la corpul ceresc spre care se orientează şi dă astfel imaginea reală în planul său focal. Imaginea astfel obţinută este mărită cu ajutorul unei lupe, simplă sau compusă, care poartă numele de ocular. Obiectivul şi ocularul sunt montate în diferite feluri pe tubul lunetei sau al telescopului.

Obiectivul este piesa principală al oricărui instrument astronomic. Diametrul său poate varia de la câţiva centimetri la câţiva decimetri (în cazul telescoapelor la câţiva metri) sau mai mult, iar distanţa focală a obiectivului (distanţa din centrul obiectivului până unde se formează imaginea clară a obiectului observat) este în mod obişnuit cuprinsă între 10 şi 20 de ori diametrul său. Obiectivul este piesa care determină calitatea şi valoare oricărui instrument astronomic.

După natura obiectivului, putem împărţi instrumentele astronomice în două categorii: telescoape sau reflectoare şi lunete sau refractoare.

Din punctul de vedere al aplicaţiilor practice, instrumentele de observaţie pot fi împărţite în: instrumente de măsură; instrumente de observaţie propriu-zise; instrumente ajutătoare şi speciale.

Instrumentele de măsură sunt in general mici, uşoare şi fine. La cele de măsurat unghiuri, partea principală o constituie cercurile divizate, iar partea secundară este luneta care are mai mult doar rolul de vizare. La rândul lor, aceste instrumente se pot împărţi în două tipuri :

– stabile, cum sunt luneta meridiană, cercul meridian, pendula astronomică etc.;

– portative, ca teodolitul, sextantul, cronometrul, coronograful.

Instrumentele de observaţie destinate în special studiului fizic al aştrilor sunt, de obicei, mari, grele şi stabile, având monturi care permit urmărirea mişcării diurne. Ele se împart în :

– instrumente optice, cu ajutorul cărora se prind razele de lumina (lunete, telescoape, etc.);

– radioinstrumente, cu care se prind radiaţii electromagnetice;

Instrumentele ajutătoare şi speciale sunt într-un număr şi de o varietate foarte mare, folosite în anumite cazuri speciale pentru a căror rezolvare au fost de fapt imaginate şi realizate.

2. TIPURI DE LUNETE

Luneta este un instrument de colectare şi de concentrare prin refracţie a luminii, de aceea se mai numeşte şi refractor.

– Luneta lui Galilei sau luneta olandeză a fost inventată pe la 1600 în Olanda. Aflând despre aceasta, Galileo Galilei construieşte şi îndreaptă spre cer, în anul 1609, prima lunetă care avea ca obiectiv o lentilă biconvexă cu distanţa focală de câţiva decimetri, iar ca ocular o lentilă biconcavă de dispersie, cu distanţa focală de câţiva centimetri. Aceasta se aşeza între obiectiv şi focarul acestuia şi se deplasa înainte şi înapoi până când fascicolul conic de raze dat de obiectiv se transforma într-un fascicol paralel, pentru a intra în ochi. Această lunetă dă imagini directe. De aceea poate fi folosită şi ca lunetă terestră (nu răstoarnă imaginea), ca luneta de ochire, la binocluri etc. Marele dezavantaj al acestui tip de lunetă este că are un câmp mic de vedere (cuprinde o porţiune mică pe sfera cerească) şi are o putere mică de mărire.

– Luneta astronomică sau luneta Kepler are, atât ca obiectiv, cât şi ca ocular lentile biconvexe. Ocularul se aşază dincolo de focarul obiectivului. Prin aceasta, luneta are un câmp de vedere mai mare şi o putere mai mare de mărire, dar are o lungime mai mare şi dă imagini răsturnate.

3. DEFECTELE LENTILELOR

O lentilă simplă prezintă o serie de defecte, printre care enumerăm câteva mai importante :

a) Aberaţia sferică, care provine din faptul că lentila obiectiv reflectă mai puternic razele de la marginea lentilei decât pe cele mai apropiate de centru, deci de axa optică. Fiecare zonă a obiectivului focalizează astfel în alt focar şi se obţine în acest fel un focar liniar, nu punctual. Din această cauză imaginea unui punct luminos (stea) nu va fi tot un punct, cum ar trebui, ci un disc, chiar dacă razele de lumină cad pe obiectiv paralele cu axul optic. În cazul în care razele de lumină cad sub un anumit unghi, imaginea va fi o pată colorată, asemenea cometelor. Defectul se corectează prin diafragmarea obiectivului, adică acoperind părţile marginale. Prin aceasta, însă, se micşorează suprafaţa lentilei.

b) Aberaţia cromatică. Diferitele radiaţii din care este formată lumina albă nu sunt egal refractate de către lentilă. Sunt refractate mai puternic razele cu lungimi de undă mici (adică cele violete) şi mai puţin razele cu lungimi de undă mari (de exemplu, cele roşii). Din această cauză se obţin imagini colorate.

Obiectivele se pot corecta de această aberaţie cu ajutorul filtrelor (cele galbene şi verzi, de exemplu, elimină coloraţia în roşu şi albastru). Indicii de refracţie ai celor două lentile se pot potrivi astfel, încât să se elimine dispersia cel mult pentru două culori diferite. Un astfel de obiectiv se numeşte acromatic.

Cu sisteme formate din mai multe lentile se pot elimina trei culori diferite. Aceste obiective se numesc apocromatice. Dezavantajul lor este că nu se pot realiza în dimensiuni mari.

c) Astigmatismul se datorează faptului că un obiectiv compus, chiar şi din două lentile, nu formează pentru un obiect plan o imagine plană, ci boltită (din cauza înclinării razelor faţă de axa optică se schimbă şi planul în care se adună razele de cealaltă parte a obiectivului). Obiectivele corectate de astigmatism se numesc anastigmate (şi dublu anastigmate).

d) Distorsiunea provine din inegalitatea mărimilor diferitelor părţi ale obiectivului. Din această cauză o reţea dreptunghiulară apare deformată cu linii curbate având concavitatea fie în exterior, fie în interior. Calitatea imaginilor date de un obiectiv în afară de aceste aberaţii şi de fenomene fizice şi atmosferice al căror efect se adaugă la cele ale caracteristicilor de construcţie.

4. CALITĂŢILE LENTILELOR

a) Puterea colectoare este o proprietate a lentilei de a strânge şi de a îndrepta spre ochiul observatorului un număr mai mare de raze decât pot pătrunde în mod obişnuit prin pupilă.

b) Puterea luminoasă. Strălucirea imaginii este, abstracţie făcând de pierderile de lumină, direct proporţională cu mărimea obiectivului şi invers proporţională cu lungimea focală.

c) Puterea separatoare este una dintre calităţile cele mai importante ale lunetei. Datorită ei se pot vedea separat imaginile a doi aştri apropiaţi care, pentru ochiul liber, se contopesc. Două puncte luminoase (o stea dublă, de exemplu) apar distincte, dacă inelele de difracţie ale imaginilor lor nu se suprapun prea mult. Difracţia este un fenomen care face ca obiectivele corectate de toate aberaţiile să nu dea pentru un punct luminos o imagine punctiformă, ci un disc mic înconjurat de inele luminoase şi întunecate concentrice, numite inele de difracţie.

Discurile de difracţie sunt, cu atât mai mici, cu cât este mai mare diametrul obiectivului şi puterea luminoasă a lunetei. Puterea separatoare depinde, însă, şi de culoarea luminii şi de starea atmosferei în momentul observaţiei.

d) Mărirea (Grosismentul) este raportul dintre unghiurile sub care se vede imaginea prin ocular şi cu ochiul liber, fiind aproximativ cât raportul dintre distanţa focală a obiectivului şi distanţa focală a ocularului. Acest număr arată de câte ori se vede mai aproape un obiect privit prin luneta faţă de ochiul liber.

e) Puterea de pătrundere este cea mai mică mărime stelară vizibilă prin lunetă.

Ocularul este un sistem optic compus, de obicei, din două lentile. Cea dinspre obiectiv se numeşte lentilă colectoare sau lentilă de câmp, deoarece serveşte la mărirea câmpului vizual, iar cea dinspre ochi poartă numele de lentilă ocular. Aberaţia cromatică a ocularului devine minimă, dacă distanţa dintre lentile se ia egală cu media aritmetică a celor doua lungimi focale ale lentilelor.

Există două tipuri de ocular:

a) Ocular de tip Ramsden sau micrometric, la care cele două lentile plan convexe componente au convexitatea una către alta spre interior.

b) Ocular Huyghens, la care cele două lentile plan convexe au convexităţile orientate spre obiectiv. Focarul se formează între cele două lentile.

5. TELESCOPUL. TIPURI DE TELESCOAPE

Telescopul este un instrument al cărui obiectiv (oglinda) concentrează razele de lumină prin reflexie. Din această cauză mai poartă şi numele de reflector. Este format dintr-un sistem de oglinzi şi din ocular. Acesta are o oglindă mare, principală, colectoare care este un disc de sticlă şlefuit pe o parte sub forma de paraboloid de revoluţie şi acoperit cu un strat subţire de argint sau aluminiu. La schimbarea direcţiei razelor de lumină, o a doua oglindă mai mică, secundară, care poate să şi lipsească, poate fi plană, convexă (hiperbolică sau concavă). Oglinzile prezintă defecte asemănătoare cu lentilele. Ele nu au însă abateri cromatice, pentru că prin reflexie lumina nu se descompune în culori şi componente.

a) Telescopul Herschel. Oglinda obiectiv este înclinată faţă de axul tubului şi astfel focalizează razele de lumină spre marginea tubului unde se fixează ocularul. Acesta prezintă dezavantajul că razele de lumină cad oblic pe oglindă şi abaterea sferică şi astigmatismul oglinzii devin supărătoare. Este singurul tip de telescop fără oglindă secundară.

b) Telescopul Newton. Razele de lumină adunate de oglinda principală, parabolică, sunt reflectate lateral spre ocular cu ajutorul unei oglinzi plane secundare înclinate la 45 grade faţă de axa optică. Dezavantajul acestui telescop este că se priveşte perpendicular pe direcţia razelor şi în partea de sus a tubului.

c) Telescopul Gregory. Are oglinda principală parabolică perforată la mijloc, pe unde pătrunde spre ocular fascicolul de raze reflectate de oglinda secundară, concavă şi eliptică situată dincolo de focarul oglinzii principale.

d) Telescopul Cassegrain. Acesta a luat locul telescopului Gregory şi se deosebeşte prin faptul că oglinda secundară este convexă, hiperbolică şi aşezată înaintea focarului oglinzii principale.

e) Telescopul Schmidt. În anul 1930 opticianul Bernhard Schmidt construieşte un telescop care elimină neajunsul altor telescoape, acela de a avea un câmp vizual mic. Acest tip de telescop s-a folosit numai pentru fotografiere, nu şi pentru observaţii vizuale.

f) Telescopul Maxutov. O perfecţionare a telescopului Baker-Schmidt. El are o oglinda sferică perforată ca la tipul de telescop Cassegrain. Acest tip de telescop are o mulţime de avantaje, printre care amintim următoarele: este uşor de construit, deoarece suprafeţele de şlefuit sunt sferice, iar aberaţiile sunt reduse la minim; tubul care este închis de lentilă face ca argintul sau aluminiul de pe faţa interioară să aibă o durabilitate mai mare, fiind protejat de umezeală şi praf.

6. SCURT ISTORIC.

Între lunetă şi telescop s-a produs o competiție continuă şi îndelungată.

După inventarea lunetei, s-au scurs 100 de ani până ce s-a găsit mijlocul de acromatizare a obiectivului. Până atunci obiectivele se făceau mici şi, deci, puţin luminoase. Din acest motiv s-a preferat telescopul. Telescopul a fost realizat pentru prima dată în Olanda de către Zucchius, dar telescopul întrebuinţat pentru observaţii astronomice a fost telescopul lui Newton în anul 1671. Friedrich William Herschel, muzician şi astronom amator, mare descoperitor şi fondator al astronomiei moderne, a şlefuit 400 de oglinzi metalice, dintre care cea mai mare a avut diametrul de 1,22 metri şi lungimea focală de 11,9 metri. Oglinzile de sticlă se folosesc abia de aproximativ 100 de ani.

Pe la începutul secolului al XIX-lea elveţianul Guinaud a găsit un procedeu de a obţine sticlă flint curată şi de dimensiuni neatinse până atunci şi a dat celebrului optician german Fraunhofer posibilitatea să şlefuiască obiective acromatice cu diametrul de 26 centimetri, aşa că se preferă din nou luneta. Când, însă, Foucault, marele fizician francez, a inventat procedeul de a tăia oglinzi de sticlă în locul oglinzilor grele de metal, care se foloseau până atunci, dând şi o metodă sigura şi uşoară pentru studiul lor, întrecerea a fost câştigată din nou de telescop, care deţine şi azi supremaţia, când este vorba de dimensiuni.

Deoarece construirea obiectivelor (lentile şi oglinzi) de dimensiuni şi calităţi superioare este o operă importantă, întocmai ca în artă, ele poartă numele autorului. Dintre şlefuitorii celebri amintim pe Clarke şi Ritchey din SUA şi pe francezul Coude.

Radiotelescopul. Acest instrument se foloseşte la colecţionarea şi măsurarea radiaţiilor electromagnetice (a undelor radio cu lungimi cuprinse între un centimetru şi douăzeci de metri), inaccesibile vederii, emise de Soare, Lună, planete, nebuloase şi de către numeroase alte surse. Este astfel o preţioasă completare a instrumentelor optice, deoarece pot culege informaţii pe care razele de lumină nu le pot aduce. Un radiotelescop se compune, de obicei, dintr-o antenă metalică paraboloidală mare, montată asemănător lunetelor ecuatoriale, care serveşte la colectarea şi strângerea în focar a undelor radio. Acestea, având o energie slabă, sunt amplificate pentru a putea fi înregistrate. Instrumentul mai dispune de un receptor şi de un sistem de înregistrare. Pentru determinarea sursei emiţătoare se folosesc azi baterii de radiotelescoape, care lucrează prin interferenţă. Aceste instrumente moderne au mărit considerabil posibilitatea omului de a pătrunde în cercetarea spaţiului. S-au detectat unde radio de la nebuloase situate la o depărtare de până la 17 miliarde de ani lumină.

Radarul este un instrument cu care se pot trimite prin impulsuri unde radio spre aştri şi se pot recepţiona, după reflexie, întoarcerea lor. Are aplicaţii multiple în probleme de localizare, de determinare a distanţelor şi a vitezelor diferitelor obiecte. Radarul s-a folosit mai întâi în cel de-al Doilea Război Mondial pentru detectarea avioanelor şi submarinelor, pentru aterizare pe timp noros şi cețos etc.

Prof. Ioan Bob

Complexul Astronomic Baia Mare

antet2

Observatorul stratosferic al NASA – SOFIA – va ajuta la dezlegarea misterelor galaxiei noastre

Cum a fost posibil ca milioane de stele tinere să se formeze în centrul galaxiei noastre Calea Lactee, în prezența unei găuri negre enorme, cu masa de 4 milioane de ori mai mare ca a soarelui nostru? Acesta și alte subiecte importante își vor găsi răspuns în cadrul misiunii SOFIA a NASA, care este programată să realizeze în lunile următoare primele măsurători științifice.

SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy – Observator stratosferic pentru Astronomia în infraroșu), un avion liner cu reacție 747SP modificat, este cel mai mare observator aerian din lume. Acesta va zbura în stratorsferă, la o altitudine de aproape 14 kilometri, trei sau patru nopți pe săptămână, pentru următorii 20 de ani, rezultând probabil peste 2800 de zboruri. Misiunea telescopului infraroșu este să detecteze mai degrabă radiația fierbinte decât lumina vizibilă. Condus de piloți ai NASA, cele mai multe croaziere ale acestui telescop zburător vor avea durata între 8 și 10 ore, fiecare.

Telescopul SOFIA va oferi cea mai clară panoramă a centrului galaxiei noastre Calea Lactee în lungimi de undă din regiunea infraroșu a spectrului electromagnetic, cu o sensibilitate de 50 și până la 100 de ori mai mare față de aceea a ochiului uman. Aceste lungimi de undă nu reușesc să pătrundă în atmosfera noastră, dar telescopul SOFIA poate detecta această energie infraroșie invizibilă pentru că zboară deasupra zonei cu vapori de apă din atmosferă.

Mare parte a radiaţiei din regiunea situată în vecinătatea găurii negre şi a centrului galactic, aflată la 26.000 de ani depărtare, este emisă pe aceste lungimi de unde. Milioane de stele tinere, grupate foarte apropiat în această regiune, sunt estompate de către enorme cantităţi de praf dar pot fi uşor observate în infraroşu, deoarece lumina în infraroşu poate penetra praful. Aici se produc mai multe formări de stele decât oriunde altundeva în galaxie.

„Vom privi către centrul galaxiei, atât cât vom putea”, a precizat Eric Becklin, profesor emerit în fizică şi astronomie de la UCLA şi consultant ştiinţific şef pentru SOFIA. „Cu SOFIA, vom culege informaţii pe care nu le-am putea obţine în nici un alt mod”.

Tehnologia infraroşu a SOFIA depăşeşte cu mult pe cea utilizată anterior de telescopul aerian al NASA, respectiv KUIPER, primul laborator astronomic aerian din lume, care a realizat peste 1400 de zboruri prin atmosfera superioară a Pământului, între anii 1975-1995.

„Inovaţia la SOFIA o reprezintă noua instrumentaţie. SOFIA are cateva sute de detectori de imagine în infraroşu şi un telescop de 2,5 metri. În comparaţie, KUIPER avea cam 20 de detectori de imagine infraroşu şi un telescop de 0,9 metri. Abilitatea noastră de a face ştiinţă în stratosferă a crescut substanţial, SOFIA fiind un observator perfecţionat”, a mai spus Becklin.

Calea Lactee are un centru galactic relativ mic, după Becklin, care notează că în timp ce găurile negre din centrul altor galaxii pot avea mase de miliarde de ori mai mari ca a soarelui nostru, cea din centrul galaxiei noastre are numai 4 milioane de mase solare.

„SOFIA ne oferă oportunitatea de a înţelege fizica fenomenor ce au loc acolo, studiindu-le în detaliu”, a continuat Becklin. „Eu cred că vom putea realiza foarte bine această cercetare cu SOFIA”.

Studiile realizate de cercetătorii de la UCLA au dezvăluit că formarea stelelor se realizează în prezenţa imediată a unei găuri negre supermasive.

„Presupunerea anterioară a fost că proximitatea unei găuri negre va face imposibilă formarea unei stele, că forţele mareice nu vor permite colapsul unui nor de gaz şi praf pentru a forma o stea. Dar acest lucru totuşi se întâmplă, la numai un an lumină distanţă de gaura neagră”, a afirmat Mark Morris, profesor de fizică şi astronomie la UCLA şi co-preşedinte al comitetului director ştiinţific al misiunii SOFIA, care va participa la zborurile preconizate. „Încercăm să înţelegem, prin observaţii ce utilizează deopotrivă lungimi de undă scurte şi lungi în infraroşu, ce se întâmplă cu praful şi şi gazul stelar de o manieră care să permită formarea unei stele. Avem deja câteva idei.”

Stelele din apropierea găurii negre pot fi observate de la sol pe lungimi de undă mai scurte – de la observatorul W.M, Keck, din Hawaii, spre exemplu, dar studierea prafului emis de către radiaţia de la aceste stele necesită lungimi de undă mai mari, în infraroşu.

„Praful este materia din care sunt formate stelele şi, deopotrivă, materia din care noi suntem formaţi”, afirmă Becklin. „Înţelegerea modului în care stelele se formează în prezenţa prafului şi a gazului este foarte importantă şi ne conduce către cunoaşterea formării propriului sistem solar şi a răspunsului la întrebarea legată de prezenţa noastră pe Terra. Praful şi gazul sunt carămizile de bază ale planetelor şi ale biosferei noastre. Sunt extrem de importante”.

”Nu putem observa planete în centrul galactic – acesta este mult prea departe – dar putem vedea praf în jurul stelelor nou născute și știm că praful este destinat formării planetelor”, a mai precizat Morris. ”Noi putem studia praful și să vedem din ce este compus, iar cunoscându-i compoziția și mărimea granulară, putem modela istoria revoluționară a prafului și îi putem determina grosimea. Mare parte din energia sosită din centrul galactic provine de la praf. Praful absoarbe lumina solară și o re-emite ca și energie în infraroșu; acesta este motivul pentru care observațiile noastre sunt concentrate pe spectrul infraroșu.”

Cantitatea de praf din centrul galactic, cu o întindere de peste 500 de ani lumină, cuprinde probabil un milion de mase solare, a precizat Morris.

”Aș dori să înțeleg care este efectul produs de către gaura neagră asupra stelelor tinere și care este mecanismul conducător acolo”, a adăugat Becklin. ”Noi credem că este materia ce cade în gaura neagră, dar aș dori să știu dacă putem cuantifica și înțelege formarea stelelor și cum ajung stelele foarte tinere să se formeze în această regiune; vorbim de un puzzle astronomic nerezolvat de multă vreme”.

”Formarea stelelor în această regiune este diferită față de alte zone din galaxie pentru că aici gazul este mult mai turbulent, mai fierbinte și mai dens decât în colțul nostru de galaxie, de pildă.”, a spus Morris.

”Oare norii de gaz interstelar formează stele sau se disipează? Depinde de cât de multă energie se află în nor”, răspunde Morris, care precizează că SOFIA va măsura conținutul energetic al mediului interstelar, gazul și praful care inundă spațiul interstelar.

”SOFIA poate face ceva ce puține alte observatoare pot realiza și acest ceva este studiul câmpurilor magnetice”, a spus Becklin. ”Există foarte multe fenomene care se produc chiar în centrul galaxiei și pe care noi nu le înțelegem foarte bine. Aceasta este zona în care Marc (Morris) a făcut multă cercetare. SOFIA poate surprinde câmpurile magnetice din regiunile centrului galactic, acolo unde este praf. Cred că platforma noastră este unica ce plănuiește să facă asemenea măsurători.”

Formarea stelelor este puternic afectată de prezența unui câmp magnetic. Un câmp magnetic destul de puternic poate preveni colapsul unui nor pentru a forma o stea, a explicat Morris.

”Nu știm aproape nimic despre câmpurile magnetice, decât că există o prezență magnetică puternică în centrul galactic. Dorim să știm cât de puternic este acest câmp magnetic și ce fel de efecte produce”.

Becklin și Morris speră de asemenea să afle care sunt sursele energetice ale centrului galactic, și cum acele surse energetice pătrund prin mediul interstelar, inclusiv praful și sunt radiate departe către restul universului.

SOFIA, care decolează de la Centrul de Operațiuni Aeriene al Dryden al NASA, din Palmdale, Calif, poate duce la bord 10-15 oameni într-o cabină presurizată, separată de telescop. SOFIA este un program de cooperare între NASA și Centrul Aerospațial German (DLR)

Mai multe informații despre acest program:  www.sofia.usra.edu.

Sursa: ScienceDaily (Aug. 25, 2010)

Este spațiul cosmic un loc periculos?

Poate că oricărui trecător antena din curtea planetariului Baia Mare îi suscită puțin interesul. Chiar și unii dintre noi, înainte de a fi ghizi printre stele, pe când erau pașnici trecători pe trotuarul de pe George Coșbuc, au fost fascinați de ea și abia au așteptat să poată întreba pe cineva! Ce este cu antena aceea?

Este o ureche cosmică, spun copiii uneori când, nerăbdători, vor ca răspunsul să fie pe măsura așteptărilor proprii și atunci îți iau vorba din gură. Este un decor de grădină, spun alții … Seamănă cu o antenă de satelit, mai auzim. Pare să fie un metasimbol al tuturor așteptărilor vizitatorilor, un fel de panou de reclamă gigant, un element de recuzită perfect pentru un planetariu și un observator astronomic.

La planetariu te așteptăm pentru ați arăta o lume extraordinară, plină de mistere și de cunoaștere. vom călători printre stele, vom înțelege ce sunt constelațiile și la ce ajută astronomia, vom naviga printre planetele sistemului solar și vom privi de aproape instrumentele necesare unui pasionat de astronomie. Și dacă vom avea destul timp pentru a sta de vorbă, o să vă povestim și cum niște copii, acum 400 de ani, au inventat luneta.

Și antena din curtea planetariului? Întrebați-ne!

Planetariul Baia Mare

Te pasionează astronomia? Ai nevoie de ”unelte”!!!

Splendorile și spectacolul uriașelor familii de galaxii, stele, comete, curenți meteorici, planete, sateliți naturali, sateliți artificiali din spațiul cosmic, pot fi urmărite confortabil și din curtea casei tale, sau de la balconul blocului, cu un telescop pe măsura aspirațiilor Dumneavoastră dar … mai nou, chiar și din living sau din camera copilului, prin intermerdiul unui planetariu mobil … la un preț promoțional, cel mai mic tarif din Transilvania! Dacă vă pasionează astronomia, aveți nevoie de unelte! Iar pentru unelte, vă invităm să apelați la astromagazinul de pe strada George Coșbuc, nr.16, din Baia Mare.

Hărți stelare – un ghid neprețuit pentru învățăcei, postere 3d, vederi și semne de carte 3D, telescoape, binocluri și alte ustensile care îți par indispensabile numai după ce le-ai folosit puțin, te așteaptă la astromagazinul nostru!

Oferta lunii iunie este fără îndoială un planetariu mobil din clasa Bresser astro junior, la prețul de numai 295 lei. Ei bine, acesta este numai bun de plimbat în vacanță … la bunici, în excursii, drumeții (poate proiecta și pe cupola unui cort!) și funcționează cu baterii … Deci, nimic care să te îngrijoreze! În plus, este deosebit de ajustabil, ușor manipulabil, o jucărie care îți arată mai multe stele decât vei putea vedea vreodată cu ochiul liber. Cu aceste stele poți face  ce dorești: le poți numi după cum vrei tu, le poți vinde, cumpăra, împrumuta, trimite pe email, cam orice! Gândiți-vă ce surpriză ați putea face invitaților Dumneavoastră la o serbare cu acest planetariu mobil?

Nu trebuie decât să vă așezați confortabil și să porniți proiecția cerului înstelat. Sunt vizibile mai mult de 8.000 de obiecte, pe cele două discuri de proiecție. Distanța şi unghiul de proiecţie de până la 3 m (posibil şi mai mult), setarea închiderii automate la 30, 60, sau 120 de minute și ajustarea fără dificultate aspectelor cerești dintr-o anumită zi, la o anumită oră, permit învățarea fără dificultate a hărții cerului. Vârsta recomandată pentru utilizarea acestei unelte este între 6-120 ani. Vă așteptăm la astromagazin!