GHIDUL PLANETELOR VIZIBILE ȘI AL EVENIMENTELOR ASTRONOMICE DIN LUNA APRILIE 2017

GHIDUL PLANETELOR VIZIBILE ȘI AL EVENIMENTELOR ASTRONOMICE DIN LUNA APRILIE 2017

Cu planeta Venus părăsind acum scena cerului vestic de seară, ne direcționăm atenția după apus către est – pentru observarea noului Luceafăr de seară, o planetă luminoasă, cu totul diferită: prea-puternicul Jupiter.

Un succesor de seamă al strălucitoarei Venus, Jupiter va deveni în cele ce urmează noul Luceafăr de Seară, care va predomina cerul de noapte al primăverii și verii. Între timp, deasupra vestului vom surprinde planeta Marte cu o strălucire mai redusă, iar în prima decadă a lui Aprilie, Mercur se va arăta destul de luminos dedesubtul și la dreapta lui Marte. Saturn răsare la miezul nopții iar la apariția zorilor va atinge cel mai înalt punct în sud și – precum Venus, rezidentă acum pe cerul de dimineață – realizează un salt în câmpul nostru vizual deasupra orizontului estic.

Evenimente astronomice notabile

1 aprilie 2017 – Mercur la Marea Elongație Estică. Planeta Mercur ajunge la marea elongație estică, de 19 grade în raport cu Soarele. Este momentul optim pentru a vedea planeta Mercur, întrucât se va afla la cel mai înalt punct al său deasupra orizontului pe cerul de seară. Căutați această planetă jos, pe cerul vestic, imediat după apusul Soarelui.

7 aprilie 2017 – Jupiter la Opoziție. Planeta gigant va atinge cea mai mare apropiere de Terra, iar fața sa va fi iluminată în întregime de către Soare. Jupiter va fi mai strălucitor decât în orice altă perioadă a anului și va fi vizibil întreaga noapte. Este momentul optim pentru astro-fotografierea planetei și a sateliților săi. Un telescop de putere medie ar putea fi capabil să vă arate unele detalii din benzile cu nori ale planetei.

11 aprilie 2017 – Lună Plină. Luna va fi situată în partea opusă Terreim față de Soare, iar discul lunar va fi luminat în întregime, așa cum poate fi observat de pe Terra.

22-23 aprilie 2017 – Dușul meteoric al Lyridelor. Lyridele sunt un curent meteoric mediu, producând în mod obișnuit cam 20 meteori pe oră, la vârf. Acest duș este produs de particulele de praf lăsate în urmă de cometa C/1861 G1 Thatcher, descoperită în 1861. Dușul meteoric se afirmă anual în perioada 16 – 25 aprilie, dar vârful său este atins în noaptea de 22, respectiv dimineața de 23 aprilie. Acești meteori pot produce uneori dâre de praf luminoase ce pot dura câteva secunde bune. Cel mai bun moment pentru a observa acești meteori este miezul nopții, dintr-o locație întunecată. Meteorii vor radia dinspre constelația Lyra, însă vor apărea pretutindeni pe cer.

26 aprilie 2017 – Lună Nouă. Luna va fi situată de aceeași parte a Terrei, față de Soare și nu va fi vizibilă pe cerul de noapte. Această fază survine la ora 12:17 UTC. Momentul optim este pentru a privi prin telescoape obiecte deepsky, precum galaxii și roiuri stelare, în absența interferenței luminii lunare.

29 aprilie 2017 – Ziua Internațională a Astronomiei. Reprezintă un eveniment anual intenționat să faciliteze interacțiunea dintre publicul larg și profesioniști, grupuri de specialitate și amatori entuziaști ai astronomiei. Tema zilei astronomiei este „Bringing Astronomy to the People”, iar în această zi cluburile astronomice și alte organizații din lumea întreagă vor organiza evenimente speciale. Puteți afla detalii privind evenimentele speciale locale, contactând clubul local sau planetariul din raza în care locuiți.

Sursa: Space.com, Seasky.org

Traducere și adaptare: Ciprian Crisan


Evenimentele astronomice ale lunii aprilie 2017
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

2017: GHIDUL PLANETELOR. UNDE SĂ PRIVIM DUPĂ PLANETE ÎN ANUL 2017?

 

planets

Când vom avea perspectiva cea mai bună asupra planetelor de-a lungul anului 2017? Acest ghid îți va spune tot ce ai nevoie pentru a privi aceste corpuri pe cerul anului 2017. De asemenea va prezenta acele momente particulare, când o planetă va trece în apropierea altei planete sau a unei stele strălucitoare. Nu în ultimul rând, ne va familiariza cu constelațiile ocupate de planete în timpul anului precum și circumstanțele variate – conjuncții, opoziții și elongații – ce sunt programate a se produce.

ssi-mercur

MERCUR

Mercur, ca Luceafăr de seară, apare pe cerul vestic și apune cam la o oră după apusul Soarelui. Ca Luceafăr de dimineață, apare pe cerul estic, răsărind cam la o oră înaintea Soarelui. Mercur apare ca o ”stea luminoasă” cu un aspect de galben sau ocru. Poate fi urmărită diminețile, între 5 ianuarie – 14 februarie, în serile dintre 23 martie – 8 aprilie, în diminețile dintre 29 aprilie – 7 iunie, în serile dintre 5 iulie – 7 august, în diminețile dintre 6 – 20 septembrie, în serile dintre 2 noiembrie – 4 decembrie și în diminețile intervalului 20 – 31 decembrie.

Planeta Mercur este cea mai strălucitoare și mai ușor de surprins pe cerul de seară din perioada 23 martie – 8 aprilie și în diminețile intervalului 6 septembrie – 20 septembrie.

ssi-venus

VENUS

Planeta Venus, luminoasă întotdeauna, strălucind într-o puternică nuanță argintie, apare ce cerul vestic la amurg în perioada 1 ianuarie – 16 martie, iar pe cerul estic către apariția zorilor între 3 aprilie și 13 noiembrie. De la mijlocul lunii februarie și până la începutul lui mai, Venus este vizibilă ca o semilună subțire prin binoclurile mai puternice sau prin telescoape. Venus este cea mai strălucitoare pe cerul de seară între 30 ianuarie și 1 martie, atingând cea mai mare luminozitate pe 17 februarie. Pe cerul de dimineață, Venus este mai strălucitoare în perioada 15 aprilie – 14 mai, atingând cea mai mare strălucire pe 30 aprilie.

Planeta trece spre nord de mult mai difuza stea albăstrie Regulus (din constelația Leo) în dimineața de 20 septembrie; Lenus și Regulus vor apărea jos pe cerul nord-estic dinaintea zorilor, cu o separație de numai o jumătate de grad. În dimineața de 5 octombrie, Venus trece la numai o pătrime de grad nord de Marte, . Și înainte de a dispărea în crepusculul luminos al dimineții de 13 noiembrie, Venus va trece la numai 0,3 grade nord de Jupiter, cele două planete realizând un spectacol superb, stând laolaltă jos, pe cerul sud-estic către apariția zorilor.

ssi-marte

MARTE

Planeta Marte, strălucind ca o ”stea”, cu un aspect galben-portocaliu, poate varia considerabil în strălucire. O vom putea urmări în serile perioadei 1 ianuarie – 6 iunie și în diminețile dintre 11 septembrie – 31 decembrie. Nu este un an la superlativ pentru planeta roșie, întrucât aceasta nu va avea deloc perioade de strălucire puternică sau de evidențiere. Atinge afeliul (cel mai îndepărtat punct față de Soare) pe 7 octombrie, când se va afla la 249,3 milioane km față de Soare și la 378 milioane km față de Terra.

În ciuda acestei perspective aparent negativă, trebuie să reținem că următorul an va veni cu o apariție excepțională a lui Marte; de fapt, către sfârșitul lunii iulie 2018, planeta Marte va ajunge la cea mai mare apropiere de Terra, din ultimii 15 ani (reflex august 2003). Împreună cu apropierea sa de Venus de pe 5 octombrie, Marte face echipă și cu planeta Mercur în dimineața de 16 septembrie, când cele două planete se vor apropia la mai puțin de o treime de grad, jos, pe cerul estic.

ssi-jupiter

JUPITER

Jupiter apare destul de strălucitor, într-o nuanță alb-argintie. Căutați această planetă în diminețile intervalului 1 ianuarie – 6 aprilie, în serile perioadei 7 aprilie – 6 octombrie și – din nou – în diminețile dintre 13 noiembrie – 31 decembrie.

O mare parte a anului 2017, Jupiter strălucește ca o stea argintie ne-sclipitoare, în comparație cu fundalul stelar mai difuz din Virgo, fecioara, eventual trecând către Balanța, pe 15 noiembrie. Jupiter trece apoi către nord de steaua albăstrie Spica, cea mai strălucitoare stea din Virgo, pe 12 septembrie.

Cea mai mare strălucire pe care o va atinge Jupiter în 2017 este între 28 martie și 19 aprilie. Jupiter este în opoziție cu Soarele pe 7 aprilie. Pe măsură ce planeta începe să evadeze din lumina de crepuscul a zorilor, Jupiter trece foarte aproape de Venus – cu o separație de numai o treime de grad – pe 13 noiembrie.

ssi-saturn

SATURN

Saturn strălucește ca o stea alb-galbenă cu o luminozitate moderată. Inelele sale faimoase sunt vizibile numai într-un telescop cu putere de mărire 30x. Inelele sunt deschise spectaculos pentru observare și vor avea o înclinație maximă spre Terra – pe 17 octombrie, de 26,98 grade.  Saturn își face debutul în acest an în constelația Ophiucus, omul cu șarpele și traversează apoi Sagittarius, arcașul, pe 23 februarie. Mișcarea retrogradă provoacă trecerea înapoi a planetei inelate în Ophiucus, pe 18 mai, unde Saturn va rămâne până va trece înapoi în Sagittarius, pe 18 noiembrie. Putem urmări această planetă în diminețile dintre 1 ianuarie – 14 iunie și serile din perioada 15 iunie – 4 decembrie.

Saturn are cea mai mare strălucire între 12 – 17 iunie. Saturn este în opoziție cu Soarele pe 15 iunie.

ssi-uranus

URANUS

Uranus foarte fi surprins cu ochiul liber ca un obiect pe cer numai de către acei norocoși dotați cu o acuitate vizuală foarte mare, numai dacă cerul este senin, numai dintr-o poziție liberă de poluare luminoasă, numai dacă nu există alte obiecte luminoase în preajmă și – cel mai important – numai  dacă știi să te uiți unde trebuie. Planeta Uranus strălucește la o magnitudine de + 5,7 și poate fi ușor urmărită cu binoclurile. Un telescop mic ar putea revela micuțul disc verzui al lui Uranus. Planeta petrece anul 2017 în Pisces. Îl putem observa în serile dintre 1 ianuarie – 29 martie, diminețile intervalului 30 aprilie – 18 octombrie și în serile dintre 19 octombrie – 31 decembrie.

Cea mai mare strălucire a lui Uranus în 2017: Între 27 august și 7 decembrie. Planeta Uranus ajunge în opoziție față de Soare pe 19 octombrie. Marte trece la mai puțin de 0,6 grade de Uranus în seara de 26 februarie, oferind o bună ocazie pentru localizarea celei de-a șaptea planete de la Soare.

ss-is-neptun

NEPTUN

Planeta Neptun petrece anul 2017 în constelația Aquarius (Vărsătorul). La un vârf de magnitudine +7,8, această lume albăstrie este vizibilă numai prin binocluri puternice sau un telescop. Fixați acest obiect serile dintre 1 ianuarie – 15 februarie, diminețile din intervalul 18 martie – 4 septembrie și din nou în serile dintre 5 septembrie – 31 decembrie.

Cea mai mare strălucire a planetei: 13 iulie – 28 octombrie. Ajunge la opoziție pe 5 septembrie. În seara de 12 ianuarie, putem utiliza Venus pentru a ne ghida către Neptun, când Venus va fi situată la mai puțin de o,4 grade dreapta sus față de Neptun. Binoclurile bune sau telescoapele mici vor putea surprinde cea mai îndepărtată planetă din sistemul solar, însă ar trebui să reținem că va străluci de 80.000 de ori mai difuz în raport cu Venus.

Sursa: space.com

Traducere și adaptare: Ciprian Crișan


Ghidul planetelor vizibile în anul 2017
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

29 martie în istoria astronomiei. Naveta americană Mariner 10, fără echipaj uman, a devenit în 1974 prima navetă spațială care a vizitat planeta Mercur, trimițându-ne peste 2000 de imagini ale acestei planete

Mariner 10 a fost o sondă spațială robotică lansată de NASA pe 3 noiembrie 1973, pentru a zbura către planetele Mercur și Venus. Ea a fost lansată la aproximativ 2 ani după Mariner 9 și a fost ultima navă din programul Mariner (Mariner 11 și 12 au post relocate programului Voyager și au fost desemnate ca Voyager 1 și Voyager 2). Obiectivele misiunii au fost măsurarea mediului planetei Mercur, atmosfera, suprafața și caracteristicile telurice, și realizarea unor investigații similare asupra planetei Venus. Obiectivele secundare au constat în realizarea de experimente în mediul interplanetar și obținerea de experiență cu o misiune asistată gravitațional de două planete.

Mariner 10 a fost prima navă spațială care să utilizeze manevre de ”praștie gravitațională” interplanetară, utilizând Venus pentru corectarea căii și a aduce periheliul său până la nivelul orbitei lui Mercur. Această manevră, inspirată de către calculele mecanicii orbitale ale italianului Giuseppe Colombo, a pus nava intr-o orbită care i-a permis evadarea spre Mercur. Mariner 10 a utilizat presiunea radiației solare pe panourile sale solare și antena sa mare ca mijloace de control al altitudinii în timpul zborului, fiind astfel prima navetă care să utilizeze controlul presiunii solare active.  Cele 10 instrumente incluse ale lui Mariner 10 au fost: două camere gemene pentru unghi larg cu video-recorder digital, spectrometru de ultraviolete, radiometru de infraroșu, instrumente de analiză a plasmei solare, particulelor încărcate și a câmpurilor magnetice, instrumente de radio ocultație și mecanică celestă.

În timpul primei săptămâni de zbor, Mariner 10 și-a testat sistemul de camere, transmițând 5 imagini mozaic ale Terrei și 6 ale Lunii. A obținut de asemenea fotografii ale regiunii nordice polare a Lunii, zonă acoperită anterior cu mari lacune. Aceasta a oferit o bază pentru cartografi să actualizeze hărțile lunare și să îmbunătățească rețeaua de control lunar.

Croaziera spre Venus. O manevră de corectare a traiectoriei a fost realizată pe 13 noiembrie 1973. A trajectory correction maneuver was made on November 13, 1973. Urmând imediat acestei manevre, trackerul stelar s-a reorientat imediat către un fulg lucios de vopsea de pe navă și a pierdut ghidajul către steaua Canopus. Un protocol automat de siguranță a fost activat și a regăsit Canopus, dar această problemă avea să revină de încă vreo câteva ori. De asemenea, computerul de bord a suferit ocazional unele resetări neprogramate, care au făcut necesară reconfigurarea secvenței ceasului și a sub-sistemelor.  Probleme periodice cu antena principală au apărut de asemenea în timpul croazierei. În ianuarie 1974, Mariner 10 a realizat observații ultraviolete asupra Cometei Kohoutek. O altă corecție medie de curs a fost realizată pe 21 ianuarie 1974.

Survolarea lui Venus. Nava spațială a trecut pe lângă Venus pe 5 februarie 1974, cea mai mare apropiere fiind de 5768 km, la 17.01 UT. Utilizând filtrul de apropiere-ultraviolet, a fotografiat norii venusieni, realizând și alte studii atmosferice. S-a descoperit că un nor extins cu detalii putea fi văzut prin filtrele ultraviolet ale camerelor lui Mariner. Învelișul de nori a lui Venus este o caracteristică aproape sesizabilă în lumina vizibilă. Observații de la sol în ultraviolet au revelat pete nedistincte chiar înainte de Mariner 10, însă detaliile oferite de această sondă au reprezentat o surpriză pentru toți cercetătorii.

Prima survolare a lui Mercur. Prima întâlnire cu Mercur s-a produs pe 29 martie 2974, la 20.47 UT, la o distanță medie de 703 km, trecând peste partea umbrită.

A doua survolare a lui Mercur. După ce a realizat o orbită în jurul soarelui, în timp ce Mercur a completat două orbite, Mariner 10 s-a apropiat din nou de Mercur pe 21 septembrie 1974, la o distanță mai mare, de 48.069 km, sub emisfera sudică.

După pierderea controlului de rulaj, în octombrie 1974, o a treia întâlnire, ultima și cea mai apropiată cu Mercur, a avut loc pe 16 martie 1975, la o distanță de 327 km, trecând aproape peste polul nord.

Cu gazul de manevră aproape epuizat, Mariner 10 a început o altă orbită a Soarelui. Testele inginerești au continuat până pe 24 martie 1975, când epuizarea completă a rezervei de nitrogen a fost semnalată printr-un semnal de alarmă. Au fost transmise imediat comenzi către navă pentru a-și opri transmițătorul și semnalele radio au încetat.

În prezent, Mariner 10 orbitează încă soarele deși este mai mult decât probabil ca electronica sa de bord să fi fost distrusă de către radiațiile solare.

Descoperirile lui Mariner 10. În timpul survolării planetei Venus, Mariner a descoperit evidența unor nori care se rotesc și prezența unui câmp magnetic foarte slab.

Mariner 10 a survolat planeta Mercur de trei ori. Datorită geometriei orbitei sale – perioada sa orbitală a fost de două ori mai mare decât a lui Mercur – aceeași parte a lui Mercur fiind luminată de fiecare dată, așa încât Mariner a reușit să cartografieze cam 40-45% din suprafața lui Mercur, luând cam 2800 de poze. Mariner a revelat o suprafață a lui Mercur mai mult sau mai puțin asemănătoare cu Luna. De aceea a contribuit enorm la înțelegerea de către noi a acestei planete, a cărei suprafață nu a putut fi cu succes rezolvată prin observații cu telescopul. Regiunile cartografiate cuprind mare parte din dreptunghiurile Shakespeare, Beethoven, Kuiper, Michelangelo, Tolstoj și Discovery, jumătate din Bach și Victoria și mici porțiuni ale Solitudo Persephones, Liguria, and Borealis.

Mariner 10 a descoperit de asemenea că Mercur are o atmosferă rarefiată compusă primar din heliu, precum și un câmp magnetic și un miez mare, bogat în fier. Citirile radiometrului său au sugerat că Mercur are o temperatură de noapte de -183 grade Celsius și o temperatură maximă de zi de 187 grade Celsius.

Sursa: Wikipedia

O poveste mai veche? Poate o auziți în premieră. De ce Pluto nu este o planetă?

De ce PLUTO nu este o planetă? Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai înduioșătoare întrebări care mi-a fost adresată. Și mi-a fost adresată de multe ori! Mă așteptam ca, la câțiva ani după decizia controversată a Uniunii Astronomice Internaționale, dezbaterea să se stingă și oamenii să accepte în sfârșit argumentele oferite. Dar nu s-a întâmplat asta și mulți preferă să creadă și în zilele noastre că Pluto este în continuare o planetă, a noua planetă de la Soare!

În acest articol, vom explica evenimentele care au condus la decizia UAI, și ce speranțe sunt pentru viitor, în ce-l privește pe Pluto. Haideți să aflăm de ce Pluto nu mai este considerată o planetă.

Pluto a fost descoperit în 1930 de către Clyde W. Tombaugh, de la Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona. Astronomii suspectaseră de mai mult timp că trebuie să existe în sistemul nostru solar o a noua planetă, care a fost numită PLANETA X. Tombaugh este autorul unei munci laborioase de comparare a plăcilor fotografice. Acestea prezentau două imagini ale regiunii cerului, realizate la două săptămâni diferență. Orice obiect în mișcare, asteroid, cometă sau planetă, trebuia să apară într-o poziție diferită de la o imagine la alta.

După un an de observații, Tombaugh a descoperit în sfârșit un obiect în orbita dreaptă și a declarat că este descoperitorul Planetei X. Pentru că a fost descoperirea lor, echipei Lowell i s-a permis să dea numele acestei … planete. S-au oprit asupra numelui PLUTO, sugerat de o elevă de 11 ani din Oxford, Anglia (nu, nu a fost numit după personajul Disney, ci după zeul roman al lumii subpământene).

Astronomii nu au fost siguri în ce privește masa lui Pluto, până la descoperirea celei mai mari luni (satelit natural) a acestuia – Charon, în 1978. Și cunoscându-i masa (0,0021 din masa Terrei), au putut mult mai precis să-i calculeze dimensiunea. Cele mai precise măsurători indică un diametru de 2400 km.

Ca și comparație, Mercur deși este o planetă mică, are un diametru de 4.880 km. Pluto este mai mic, dar a fost considerat mai mare decât orice alt obiect transneptunian.

În ultimele decenii, observatoare foarte puternice, situate la sol sau în spațiu au schimbat complet referințele noastre asupra Sistemului solar. În loc să fie singura planetă din regiunea sa, cum este cazul în restul sistemului solar, Pluto și sateliții săi sunt cunoscuți ca fiind doar un exemplu al unei colecții de obiecte numite Centura Kuiper. Această regiune, pornind de la orbita lui Neptun, are o întindere de 55 de unități astronomice (de 55 de ori distanța de la Pământ la Soare).

Astronomii estimează că aici, în centura Kuiper, se află cel puțin 70.000 de obiecte de gheață, cu aceeași compoziție ca Pluto, cu dimensiuni de 100 km diametru, sau mai mult. Și potrivit noilor norme, Pluto nu este o planetă. Pluto este doar unul dintre obiectele Centurii Kuiper.

Astronomii au identificat obiecte tot mai mari și mai mari în centura Kuiper. 2005-FY9, descoperit de către astronomul Mike Brown de la Caltech și echipa sa este doar puțin mai mic decât Pluto. Și există câteva alte obiecte din centura Kuiper cu o clasificare similară. Astronomii au înțeles că este doar o problemă de timp până la descoperirea unui obiect mai mare decât Pluto.

Și, în 2005, Mike Brown și echipa sa au lansat bomba! Ei descoperiseră un obiect, mult mai departe de orbita lui Pluto care avea probabil aceeași dimensiune sau era chiar mai mare. Clasat oficial cu indicativul 2003 UB313, obiectul a primit mai târziu numele de ERIS. De la descoperirea sa, astronomii au determinat dimensiunea lui Eris ca fiind aproximativ 2.600 de km în diametru, deci având 25% mai multă masă decât Pluto!

Cu Eris mai mare, constituit din aceeași mixtură de rocă și gheață, și mult mai masiv decât Pluto, concepția că avem nouă planete în sistemul solar, a început să se clatine. Ce este Eris, planetă sau un obiect din Centura Kuiper; ce este atunci, Pluto, din aceeași perspectivă? Astronomii au hotărât să ia o decizie dinală asupra definiției unei planete, cu ocazia celei de o a 26-a Adunări Generale a Uniunii Astronomice Internaționale, din 14-25 august 2006, de la Praga, Republica Cehă.

Astronomilor din cadrul asociației li s-a oferit oportunitatea să voteze asupra definiției planetelor. O versiune a definiției ar fi condus la recunoașterea a 12 planete în sistemul solar; Pluto ar fi fost în continuare o planetă, dar găseam în familia extinsă pe Eris și chiar pe Ceres, care era considerat cel mai mare asteroid cunoscut. O a două propunere, păstra raportul de 9 planete, definind tradițional și familiar planetele, fără un raționament științific. A treia propunere, în sfârșit, reducea numărul planetelor la 8, iar Pluto era scos din clubul planetelor. Dar, atunci .. ce este Pluto?

La sfârșitul dezbaterilor, astronomii au votat pentru decizia controversată a retrogradării lui Pluto (și Eris) și integrarea acestora într-o nouă clasă de corpuri cerești, a planetelor pitice sau a planetoizilor.

Este Pluto o planetă? Se califică pentru acest statut? Pentru ca un obiect să fie o planetă, trebuie să întrunească aceste trei cerințe, definite de către IAU (UAI):

– trebuie să se afle pe o orbită în jurul Soarelui. Din acest punct de vedere, Pluto poate fi considerat … o planetă.

– trebuie să aibă destulă gravitație pentru a căpăta o formă sferică. Și aici, Pluto stă bine (până acum este încă o planetă!!!)

– trebuie ca vecinătatea orbitei sale să fie liberă! – Ei, aici regula este încălcată. Potrivit acestei reguli, Pluto nu este o planetă!

Ce înseamnă vecinătate liberă a orbitei? Pe măsură ce planetele se formează, ele devin corpul gravitațional dominat pe orbita lor în sistemul solar. Pe măsură ce interacționează cu alte obiecte mai mici, fie le consumă, fie le aruncă în exterior prin gravitaţia acestora. Pluto are numai 0,07% din masa obiectelor aflate pe orbita sa. Terra, în comparaţie, are de 1,7 milioane ori masa tuturor obiectelor de pe orbita sa.

Orice obiect care nu întruneşte a treia cerinţă este considerat o planetă pitică. Aşa incât, Pluto este o planetă pitică! Există multe alte obiecte cu mărime şi masă similară lui Pluto prezente în orbita acestuia. Şi până ce Pluto nu se va izbi de acestea pentru a primi mai multă masă, el va rămâne un planetoid. Eris suferă de exact aceeaşi problemă.

Nu este imposibil să imaginăm un viitor, în care, totuşi, astronomii să descopere un obiect distant destul de mare în sistemul solar care ar putea să se califice pentru statutul de planetă. Atunci sistemul nostru solar va avea 9 planete din nou .

Chiar dacă Pluto este un planetoid şi nu mai este recunoscut oficial ca planetă, acesta rămâne o ţintă fascinantă pentru studiu. Acesta este şi motivul pentru care NASA a trimis sonda spaţială New Horizons în întâmpinarea lui Pluto, la care va ajunge în 2015, și va realiza primele imagini de aproape ale suprafeței acestei planete pitice. Entuziaștii se vor minuna de frumusețea și depărtarea lui Pluto, iar amintirea dureroasei decăderi a fostei planete se va estompa. Vom putea să-l apreciem ca fiind Pluto, pur și simplu, și să nu ne îngrijoreze categorizarea sa. Cel puțin, acum știți  că Pluto a fost retrogradat. Și ați aflat, de asemenea, rațiunea suficientă a declasării sale!

Mai multe informații despre Pluto, găsiți mai jos:

More info

Pictures of Pluto

Sursa: Posted in ”Pluto” by Fraser Cain at Universe Today – on april 2008

Vreți să călătoriți printre stele? Agentia de turism spatial Baia Mare are o ofertă pentru Dumneavoastră!



Vreți să călătoriți printre stele? Agenția de turism spațial Baia Mare (la sediul planetariului) vă pregătește o ofertă de nerefuzat pentru vara aceasta!

Pentru acest weekend oferta de space travel este numai tentantă: o drumeție în sistemul nostru solar! Voiajul se face în circuit intens, cu îmbarcarea de la Planetariu, începând cu orele 8,00 și cuprinde ca obiective turistice principale Soarele, planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Uranus, Neptun, planetele pitice și grupul local de galaxii. Călătoria se va realiza cu minicarul nostru spațial care atinge în 7 secunde viteza gândului (care este de o mie de ori mai mare ca viteza luminii!). Călătoria va dura 45 de minute! Vă așteptăm!

Planetariul Baia Mare