Mariner 10 a fost o sondă spațială robotică lansată de NASA pe 3 noiembrie 1973, pentru a zbura către planetele Mercur și Venus. Ea a fost lansată la aproximativ 2 ani după Mariner 9 și a fost ultima navă din programul Mariner (Mariner 11 și 12 au post relocate programului Voyager și au fost desemnate ca Voyager 1 și Voyager 2). Obiectivele misiunii au fost măsurarea mediului planetei Mercur, atmosfera, suprafața și caracteristicile telurice, și realizarea unor investigații similare asupra planetei Venus. Obiectivele secundare au constat în realizarea de experimente în mediul interplanetar și obținerea de experiență cu o misiune asistată gravitațional de două planete.
Mariner 10 a fost prima navă spațială care să utilizeze manevre de ”praștie gravitațională” interplanetară, utilizând Venus pentru corectarea căii și a aduce periheliul său până la nivelul orbitei lui Mercur. Această manevră, inspirată de către calculele mecanicii orbitale ale italianului Giuseppe Colombo, a pus nava intr-o orbită care i-a permis evadarea spre Mercur. Mariner 10 a utilizat presiunea radiației solare pe panourile sale solare și antena sa mare ca mijloace de control al altitudinii în timpul zborului, fiind astfel prima navetă care să utilizeze controlul presiunii solare active. Cele 10 instrumente incluse ale lui Mariner 10 au fost: două camere gemene pentru unghi larg cu video-recorder digital, spectrometru de ultraviolete, radiometru de infraroșu, instrumente de analiză a plasmei solare, particulelor încărcate și a câmpurilor magnetice, instrumente de radio ocultație și mecanică celestă.
În timpul primei săptămâni de zbor, Mariner 10 și-a testat sistemul de camere, transmițând 5 imagini mozaic ale Terrei și 6 ale Lunii. A obținut de asemenea fotografii ale regiunii nordice polare a Lunii, zonă acoperită anterior cu mari lacune. Aceasta a oferit o bază pentru cartografi să actualizeze hărțile lunare și să îmbunătățească rețeaua de control lunar.
Croaziera spre Venus. O manevră de corectare a traiectoriei a fost realizată pe 13 noiembrie 1973. A trajectory correction maneuver was made on November 13, 1973. Urmând imediat acestei manevre, trackerul stelar s-a reorientat imediat către un fulg lucios de vopsea de pe navă și a pierdut ghidajul către steaua Canopus. Un protocol automat de siguranță a fost activat și a regăsit Canopus, dar această problemă avea să revină de încă vreo câteva ori. De asemenea, computerul de bord a suferit ocazional unele resetări neprogramate, care au făcut necesară reconfigurarea secvenței ceasului și a sub-sistemelor. Probleme periodice cu antena principală au apărut de asemenea în timpul croazierei. În ianuarie 1974, Mariner 10 a realizat observații ultraviolete asupra Cometei Kohoutek. O altă corecție medie de curs a fost realizată pe 21 ianuarie 1974.
Survolarea lui Venus. Nava spațială a trecut pe lângă Venus pe 5 februarie 1974, cea mai mare apropiere fiind de 5768 km, la 17.01 UT. Utilizând filtrul de apropiere-ultraviolet, a fotografiat norii venusieni, realizând și alte studii atmosferice. S-a descoperit că un nor extins cu detalii putea fi văzut prin filtrele ultraviolet ale camerelor lui Mariner. Învelișul de nori a lui Venus este o caracteristică aproape sesizabilă în lumina vizibilă. Observații de la sol în ultraviolet au revelat pete nedistincte chiar înainte de Mariner 10, însă detaliile oferite de această sondă au reprezentat o surpriză pentru toți cercetătorii.
Prima survolare a lui Mercur. Prima întâlnire cu Mercur s-a produs pe 29 martie 2974, la 20.47 UT, la o distanță medie de 703 km, trecând peste partea umbrită.
A doua survolare a lui Mercur. După ce a realizat o orbită în jurul soarelui, în timp ce Mercur a completat două orbite, Mariner 10 s-a apropiat din nou de Mercur pe 21 septembrie 1974, la o distanță mai mare, de 48.069 km, sub emisfera sudică.
După pierderea controlului de rulaj, în octombrie 1974, o a treia întâlnire, ultima și cea mai apropiată cu Mercur, a avut loc pe 16 martie 1975, la o distanță de 327 km, trecând aproape peste polul nord.
Cu gazul de manevră aproape epuizat, Mariner 10 a început o altă orbită a Soarelui. Testele inginerești au continuat până pe 24 martie 1975, când epuizarea completă a rezervei de nitrogen a fost semnalată printr-un semnal de alarmă. Au fost transmise imediat comenzi către navă pentru a-și opri transmițătorul și semnalele radio au încetat.
În prezent, Mariner 10 orbitează încă soarele deși este mai mult decât probabil ca electronica sa de bord să fi fost distrusă de către radiațiile solare.
Descoperirile lui Mariner 10. În timpul survolării planetei Venus, Mariner a descoperit evidența unor nori care se rotesc și prezența unui câmp magnetic foarte slab.
Mariner 10 a survolat planeta Mercur de trei ori. Datorită geometriei orbitei sale – perioada sa orbitală a fost de două ori mai mare decât a lui Mercur – aceeași parte a lui Mercur fiind luminată de fiecare dată, așa încât Mariner a reușit să cartografieze cam 40-45% din suprafața lui Mercur, luând cam 2800 de poze. Mariner a revelat o suprafață a lui Mercur mai mult sau mai puțin asemănătoare cu Luna. De aceea a contribuit enorm la înțelegerea de către noi a acestei planete, a cărei suprafață nu a putut fi cu succes rezolvată prin observații cu telescopul. Regiunile cartografiate cuprind mare parte din dreptunghiurile Shakespeare, Beethoven, Kuiper, Michelangelo, Tolstoj și Discovery, jumătate din Bach și Victoria și mici porțiuni ale Solitudo Persephones, Liguria, and Borealis.
Mariner 10 a descoperit de asemenea că Mercur are o atmosferă rarefiată compusă primar din heliu, precum și un câmp magnetic și un miez mare, bogat în fier. Citirile radiometrului său au sugerat că Mercur are o temperatură de noapte de -183 grade Celsius și o temperatură maximă de zi de 187 grade Celsius.
Sursa: Wikipedia
Crișan Petru Ciprian
