Poveștile Cerului. Constelația Ara sau Altarul

Mica constelație sudică Ara este traversată de Calea Lactee și este vizibilă cel mai bine în luna iulie, în emisfera sudică (latitudini între +25 grade și -90 grade). Stelele sale primare formează un asterism notabil care pare să reprezinte litera H și este una dintre cele 48 de constelații originale ale lui Ptolemeu. La granița sa se află Corona Australis, Scorpius, Norma, Triungulum Australe, Apus, Pavo și Telescopium.

În mitologie, Ara reprezenta altarul pe care centaurul, Centaurus l-a sacrificat pe lup, Lupus. După legenda grecească, ciclopii sunt cei care au construit altarul ca un loc de ofrandă pentru zeii Olimpului.

De obicei altarul era figurat răsturnat, dar uneori era reprezentat și în poziție verticală, iar Calea Lactee era fumul ce se ridica spre zei. Unele legende amintesc că odată a fost sacrificat un copil, iar Zeus a transformat copilul în lup și l-a imortalizat apoi în stelele care formează constelația Lupus.

Pentru binocluri, recomandăm steaua Beta Arae, cu magnitudine 2,8, cea mai strălucitoare stea a constelației, mult mai strălucitoare decât steaua Alpha. Beta este localizată la 600 de ani lumină de Terra și este o supergigantă portocalie din clasa K (K3), cu o luminozitate de 4600 de ori mai mare ca a Soarelui. Rotindu-se în jurul axei proprii cu o viteză de 5,4 km/secundă, la ecuator, îi sunt necesari 2,33 ani pentru ca Beta să realizeze o rotație completă. Orice pată solară de pe Beta este vizibilă pentru mult timp. Beta este de asemenea o foarte neobișnuită stea super bogată în metal, cu un conținut foarte mare de fier, cam de trei ori mai mult decât Soarele nostru.

Acum, să ne îndreptăm atenția spre Alpha Arae. Este o binară spectroscopică localizată la aproximativ 242 de ani lumină de Terra. Este cu numai un procent mai vagă decât Beta Arae. Cu o toleranță atât de apropiată, nu este de mirare că cele două sunt confundate. Alpha Arae este o stea pitică, albastră, cu luminozitate de clasă B (B2). Totuși, deși este numită pitică, asta nu înseamnă că este mică. Alpha are, totuşi, masa de 8 ori mai mare ca a Soarelui nostru. Este o stea foarte specială. Este cunoscută ca stea Be de la (B-emisie). Aceste linii de emisie provin din hidrogenul localizat în discul mic care îl împrejmuieşte. Alpha este o stea cojită şi discul împrejmuitor este foarte apropiat, obturând parţial steaua, şi se suprapune pe absorbţia spectrului stelei.

Acum ne mutăm atenţia asupra R Arae – o stea variabilă. Magnitudinea sa oscilează între 6 şi 7,1 într-o perioadă de 4,4 zile. R Arae, sau HD149730 este o binară eclipsată de tip Algol şi merită privită pentru modificările rapide ce survin.

Aveţi nevoie de mai multe scăpărări luminoase în binoclu? Atunci ţintiţi spre NGC6193. La o distanţă de numai 7200 de ani lumină, este unul dintre clustere globulare cele mai apropiate de sistemul nostru solar şi, într-o noapte cu cer senin, poate fi văzut şi cu ochiul liber. Binoclurile şi telescoapele mici vor sesiza o pată ceţoasă cu un diametru apropiat de 20 de minute de arc.

Sau încercaţi clusterul deschis NGC6193 localizat la 8 grade vest de Alpha Arae. Acest grup larg răspândit vă va arăta 30 de stele, cu o luminiscenţă către magnitudine 6.

Pentru telescoape, este timpul să ţintim steaua binară Gamma Arae. Localizată la 1.140 de ani lumină, această pereche cu magnitudini de 3,5 şi respectiv 10, cu separaţie de 18 de secunde de arc, a fost identificată ca binară de John Herschel în 1835. Componenta primară Arae A, este o supergigantă de tip B, alb-albastră, iar companionul Arae B este o pitică albă de tip A.

Acum localizaţi Epsilon Arae cu magnitudine 4 şi plasaţi-vă la 1,5 grade vest pentru NGC6208. Acest cluster cu magnitudine combinată de 7,5 reprezintă o încercare frumoasă pentru telescoape. Trei binare noi au fost descoperite recent printre gigantele roşii din NGC6208. Aceste conţine cam 60 de stele şi are o magnitudine de 10.

Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.