Antlia este una dintre constelațiile numite de Nicolas Louis de Lacaille la mijlocul secolului al XVIII-lea, desemnat să cartografieze emisfera sudică. Antlia reprezintă pompa cu aer, care (la acea vreme) fusese recent inventată de Robert Boyle. Antlia este localizată într-o secțiune mai degrabă deschisă și distantă a cerului emisferei sudice și conține numai 9 stele desemnate de Bayer/Flamsteed. Uniunea Astronomică Internațională (IAU) a adoptat Antlia printre cele 88 de constelații oficiale. Dinspre nord începând, Antlia este înconjurată de şarpele de mare Hydra, compasul Pyxis, de velele (Vela) mitologicei corăbii Argo şi în sfârşit de centaur, Centaurus.
Localizată la RA 10 44 20.9 Dec -33 34 37.2 se află cu o magnitudine de 8.3 – HD 93083, o stea orbitată de o planetă care ar putea fi considerată habitabilă. Este o planetă cu nori sulfuroşi jovieni şi existenţa sa a fost confirmată. Aceasta este poziţionată în interiorul limitei de zonă habitabilă, la o distanţă orbitală de 0,47 unităţi astronomice. Planeta orbitează steaua HD 93083 la fiecare 143,58 zile şi a fost descoperită de către C. Lovis, M. Mayor, F. Pepe, D. Queloz, N.C. Santos, D. Sosnowska, S. Udry, W. Benz, J.-L. Bertaux, F. Bouchy, C. Mordasini, J.P. Sivan în 2005.
Pentru telescoape, Antlia oferă câteva puncte de interes. Primul este NGC2997, o galaxie în spirală care este înclinată cu 45 de grade faţă de linia noastră de observaţie şi Antlia pitica – o galaxie sferoidală pitică de cu o magnitudine de 14,8 care aparţine grupului nostru local de galaxii. Galaxia pitică a fost descoperită doar în 1997, deci foarte de curând. Pentru telescoapele cu mărime medie, nebuloasa planetară NGC 3132, foarte aproape de graniţa cu Vela. Privită printr-un telescop de 14 centimetri, ea apare ca un disc eliptic cu o marime aparentă mai mare decât cea a planetei Jupiter. În inima sa este o foarte rece stea binară.
Pentru binocluri ofera începe cu steau Alfa din Antlia, cea mai strălucitoare stea a constelaţiei. Strălucind cu o magnitudine de 4,2, aceasta se află la o depărtare de 360 de ani lumină de Terra. Acum mutaţi atenţia spre steaua Zeta a constelaţiei, o stea dublă largă care apare despărţită prin binoclu în cele două componente ale sale de magnitudine 6. Una dintre ele are de asemenea un companion cu magnitudine 7. Pentru telescoape mici, încercaţi-vă norocul cu steaua Eta din constelaţie. Localizată la 110 ani lumină depărtare de Terra, are 2 componente cu magnitudine 5,2 şi 12, separate de 31 de secunde de arc.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
