VIAȚĂ ÎN SISTEMUL SATURNIAN …

Poate că viaţa nu este un spectacol unic oferit de planeta noastră și este posibil ca Universul, galaxiile, planetele și chiar sateliții acestora să … palpite de viață. Atunci când ne-am uitat pe Marte, în căutarea vieții … am căutat semeni, marțieni care să semene cu noi – să fie bipezi, să vorbească engleză, să se încline în fața unei doamne … sau în fața unui VIP, dar condițiile existe acolo ar putea conduce către forme de evoluție a vieții pe alte planuri, în structuri care nouă ne par improbabile. Adaptarea este una dintre legile vieții! Iar dacă pe Marte a existat viață acum 3 miliarde de ani pe suprafața planetei, este posibil ca aceasta să se fi retras in interior, în zone mai puțin accesibile nouă!

Și atunci cât de imposibil ar putea fi ca să descoperim viață pe sistemul saturnian de sateliți? Evidența arată că nu este imposibil, ba chiar dimpotrivă!

Misiunea Cassini Huygens/Equinox – parteneriat ESA/NASA a ajuns în vecinătatea lui Saturn în iulie 2004 și de atunci transmite date uimitoare despre sistemul cu peste 60 de sateliți ai celei mai expresive planete din sistemul nostru solar.

Pe Enceladus, sonda Cassini a identificat gheizere de apă … iar unde avem apă lichidă, viața în forme primare poate subzista … Pe Titan, sonda Huygens a identificat o atmosferă similară cu cea a Pământului din primele faze de evoluție și este probabil ca subsolul acestui satelit să ascundă un ocean format din apă lichidă și amoniac, condiții suficiente pentru susținerea vieții.

Noi studii, publicate recent, de către Darrel Strobel de la Universitatea Hopkins (SUA) și Roger Clark, cercetător în echipa Cassini evidențiază disiparea și dispariția hidrogenului la contactul cu suprafața lui Titan, care poate fi cauzată de forme de viață primitive. Apoi, s-a descoperit lipsa acetilenei de pe suprafața lui Titan, acetilenă care ar trebui să fie prezentă ca rezultat al reacțiilor chimice ce se produc în atmosfera lui Titan sub acțiunea radiațiilor ultraviolete. Și din această ”dispariție” poate fi dedusă … metabolizarea acesteia de către forme primare de viață! Viitoarele misiuni către Saturn vor rezolva multe din misterele care astăzi ne captează atenția și ne stimulează imaginația!

Sursa: stiintasitehnica.ro, TVRM Educațional – emisiune din 25 iunie 2010

Infopedia:

Titan este cel mai mare satelit al lui Saturn. Are diametrul de 5140 kilometri şi este al doilea satelit ca mărime din Sistemul solar. Atmosfera lui Titan este compusă din azot sub formă gazoasă. Este portocaliu şi are o mulţime de nori, împiedicându-ne să vedem suprafaţa sa. S-ar spune că pe el ar exista lacuri sau mari din metan lichid şi că este posibil să existe suprafeţe de uscat acoperite cu metan îngheţat şi zapadă. În 2004, sonda Huygens, desprinsă anterior de sonda Cassini a aterizat pe suprafaţa sa.

Enceladus este unul din sateliții planetei Saturn, al șaselea ca mărime. Cunoştinţele recente despre Enceladus se trag de la sondele interplanetare Voyager 2 (1982) şi Cassini (2004-2005). Cassini a fost lansat în 1997 şi a avut nevoie de 7 ani de călătorie prin spaţiul interplanetar pentru a ajunge până la Saturn.

Enceladus este plin de surprize. S-au putut vedea la suprafaţă de exemplu gheizere din particole de gheaţă (de apă) gigantice, de ordinul a zeci şi chiar sute de km înălţime, care poate că provin din mări subterane uriaşe, care ar putea să prezinte forme de viaţă asemănătoare cu cele ale noastre. S-au mai observat şi nori. Aceste mări cu apă lichidă amplifică şi efectele calorice exercitate de maree.

Pe Enceladus există şi formaţiuni relativ calde (150 în loc de 70 Kelvin) denumite „dungi de tigru”, care constau din şanţuri foarte adânci şi foarte lungi (de ordinul a până la 130 km), paralele, pline de zăpadă şi aburi de apă. Aceste formaţiuni emană cantităţi uriaşe de energie (măsurate pe cm2). Zona în care se află ele este o zonă rotundă din jurul polului sud, lipsită de cratere (!). Cauzele acestei activităţi neobişnuite nu sunt de loc elucidate, cu atât mai mult cu cât Enceladus este un satelit foarte mic (504 km diametru).

Din cauza prezenţei apei, Enceladus este unul din cei trei candidaţi la căutarea de viaţă extraterestră, ceilalţi doi fiind planeta Marte şi satelitul Europa al planetei Jupiter. Mai exact, motivul acestei bănuieli îl constituie prezenţa pe Enceladus a tuturor celor 3 factori necesari pentru organismele vii: energie (prezentă prin fenomenele calde de pe Enceladus), molecule conţinând carbon (substanţe organice), apă.

Sursa: wikipedia.ro

Planetariul Baia Mare

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.