Este spațiul cosmic un loc periculos?

Poate că oricărui trecător antena din curtea planetariului Baia Mare îi suscită puțin interesul. Chiar și unii dintre noi, înainte de a fi ghizi printre stele, pe când erau pașnici trecători pe trotuarul de pe George Coșbuc, au fost fascinați de ea și abia au așteptat să poată întreba pe cineva! Ce este cu antena aceea? Este o ureche cosmică, spun copiii uneori când, nerăbdători, vor ca răspunsul să fie pe măsura așteptărilor proprii și atunci îți iau vorba din gură. Este un decor de grădină, spun alții … Seamănă cu o antenă de satelit, mai auzim. Pare să fie un metasimbol al tuturor așteptărilor vizitatorilor, un fel de panou de reclamă gigant, un element de recuzită perfect pentru un planetariu și un observator astronomic. La planetariu te așteptăm pentru ați arăta o lume extraordinară, plină de mistere și de cunoaștere. vom călători printre stele, vom înțelege ce sunt constelațiile READ MORE … Continuare …

Organizăm excursii de neuitat prin sistemul nostru solar!

Prin metoda asocierii fortuite putem ușor identifica Terra ca fiind casa noastră (iar noi, pământenii … o familie!), sistemul nostru solar – cartierul în care locuim, galaxia noastră ca fiind municipiul Calea Lactee … și așa mai departe! Din perspectiva casei noastre … să presupunem că nu a fost inventat curentul electric și … la lumina oscilantă, plină de umbre vesele și ciudate, totodată, a unui foc de tabără ne lăsăm mintea să fiarbă de întrebări! Cred că 1% dintre noi se va întreba dacă spațiul cosmic este un loc periculos! Alți 20% se vor întreba care este treaba cu antena aceea de satelit din curtea Planetariului Baia Mare. Ce face, la ce folosește? Îmi închipui că mai mult de 39% dintre noi avem toate calitățile unui turist: nu ne place să stăm prea mult acasă, ne place acțiunea, vrem să cunoaștem mai mult din ceea ce nu cunoaștem. Pentru READ MORE … Continuare …

O istorie culturală de 40 de ani în documente electronice …

Nu de mult poate v-a atras atenția o remarcă vis a vis de digitizarea arhivei istorice a planetariului Baia Mare, într-o campanie de an 2009 ce a intenționat să împrospăteze puțin fondul documentar al instituției noastre, să permită indexarea acestuia și chiar să-i confere o utilitate sporită, în sensul accesului mai larg. Identificând mare parte din articolele științifice realizate de predecesorii noștri, articole de presă, de popularizare în general, planuri de activități, proiecte pedagogice și tematici de expoziții și de cataloage, am înțeles că valoarea acestor materiale pentru cei avizați și interesați, pasionați de astronomie … este prea mare pentru a le ține ascunse sub vălul tăcerii digitale. Și atunci, chiar dacă numai parțial, am găsit o cale pentru a le face publice. Sunt articole semnate atât de protagoniștii unei istorii scrise la Planetariul Baia Mare timp de 40 de ani, cât și articole și materiale ale altor autori, utilizate READ MORE … Continuare …

Agenția de turism spațial Baia Mare: pachet turistic de sezon și extrasezon

Agenția de turism spațial Baia Mare reiterează oferta unor excursii de neuitat, în această vară, pe planetele sistemului nostru solar, cu diverse mijloace de transport. În ciuda crizei economice mondiale, agentia noastră tocmai a achiziționat din Japonia un cal înaripat nou nouț care dă o savoare suplimentară (pentru că nu este încă ”dresat”) zborului printre aștri! De menționat că diverse personalități din varii domenii au accesat oferta noastră și ne-au lăsat impresii extraordinare! De curând, chiar, Smiley de la trupa Simplu, de pildă a accesat pachetul nostru de voiaj către Marte, de unde s-a întors mult mai optimist! De ce nu încercați și Dumneavoastră? Vă așteptăm cu biletele de călătorie la intrarea în Planetariul Baia Mare, de pe strada George Coșbuc, nr.16, între orele 8.00 – 16.00, miercuri … zi mai lungă, Duminică … zi mai scurtă! Planetariul Baia Mare Continuare …

Vreți să călătoriți printre stele? Agentia de turism spatial Baia Mare are o ofertă pentru Dumneavoastră!

Vreți să călătoriți printre stele? Agenția de turism spațial Baia Mare (la sediul planetariului) vă pregătește o ofertă de nerefuzat pentru vara aceasta! Pentru acest weekend oferta de space travel este numai tentantă: o drumeție în sistemul nostru solar! Voiajul se face în circuit intens, cu îmbarcarea de la Planetariu, începând cu orele 8,00 și cuprinde ca obiective turistice principale Soarele, planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Uranus, Neptun, planetele pitice și grupul local de galaxii. Călătoria se va realiza cu minicarul nostru spațial care atinge în 7 secunde viteza gândului (care este de o mie de ori mai mare ca viteza luminii!). Călătoria va dura 45 de minute! Vă așteptăm! Planetariul Baia Mare Continuare …