Nu de mult poate v-a atras atenția o remarcă vis a vis de digitizarea arhivei istorice a planetariului Baia Mare, într-o campanie de an 2009 ce a intenționat să împrospăteze puțin fondul documentar al instituției noastre, să permită indexarea acestuia și chiar să-i confere o utilitate sporită, în sensul accesului mai larg.
Identificând mare parte din articolele științifice realizate de predecesorii noștri, articole de presă, de popularizare în general, planuri de activități, proiecte pedagogice și tematici de expoziții și de cataloage, am înțeles că valoarea acestor materiale pentru cei avizați și interesați, pasionați de astronomie … este prea mare pentru a le ține ascunse sub vălul tăcerii digitale. Și atunci, chiar dacă numai parțial, am găsit o cale pentru a le face publice. Sunt articole semnate atât de protagoniștii unei istorii scrise la Planetariul Baia Mare timp de 40 de ani, cât și articole și materiale ale altor autori, utilizate ca fond documentar.
Poate că nu suntem specialiști în cultul strămoșilor, măcar al înaintașilor … Așa că, dacă veți ajunge la Planetariul Baia Mare, nu vă vom întâmpina cu portretul directorului fondator al Complexului de Astronomie Populară Baia Mare. Asta nu înseamnă că ne desconsiderăm înaintaşii. Cândva vom fi capabili să vă invităm într-o cămăruţă în care in-vivo veţi descoperi atmosfera, chipurile şi fragmente autentice ale unor vremuri trecute care, pentru noi, contează.
Așadar, vă invităm la surprindere! Pe adresa www.scribd.com/planetariu veți găsi câteva numai fragmente ale unor rostiri din alte vremuri, despre astronomie, despre cum se populariza astronomia antevreme! Atunci când timpul și contextul ne va permite, vom completa această operațională și liber accesabilă arhivă digitală a Planetariului Baia Mare și cu alte materiale esențiale din fondul nostru documentar. Spor la lectură!
Planetariul Baia Mare
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)