Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!

Poveștile cerului. Ce sunt constelațiile?

Astroclubul și Astromagazinul de la Planetariul Baia Mare vă oferă, începând de astăzi, în cuprinsul unui ciclu numit ”Poveștile Cerului”, articole dedicate tuturor constelațiilor din cele două emisfere. Cosmodromul de la Planetariul Baia Mare ți-a oferit fulguitoare și inspirate călătorii prin sistemul solar. Acum vom păși printre stele, și acolo vom întâlni eroii antici metamorfozați în constelații, vom descoperi galaxii, roiuri stelare și multe altele … Din momentul în care omenirea a început să recunoască modele stelare, acestea au primit o formă recognoscibilă, prin conectarea celor mai strălucitoare stele, punct cu punct și asocierea lor cu unele caractere, personaje mitologice sau de legendă. Fie că este vorba de animale, personaje spiritualizate sau pure închipuiri – aceste prime etichete adresate unor modele stelare au reprezentat începutul istoriei constelațiilor. Primele constelaţii Tiparele stelare sunt cunoscute sub denumirea de asterisme – o asociere a stelelor bazate pe ceea ce noi vedem, iar nu READ MORE … Continuare …

Între ipoteză și anticipație: există un companion binar invizibil al Soarelui care trimite comete spre Terra?

Unii oameni de știință cred că ar putea exista ceva ascuns dincolo de marginile sistemului nostru solar, la o distanță de 50.000 și până la 100.000 de unități astronomice, adică la 1-2 ani lumină, dincolo de norul Oort. Numită ”Nemesis” sau ”steaua Morții”, acest obiect nedetectat ar putea fi o stea pitica rosie sau maro, sau chiar o prezenţă mai închisă care ar avea de mai multe ori masa lui Jupiter. În cazul în care Soarele nostru ar face parte dintr-un sistem binar în care două stele conectate gravitational orbitează un centru comun de masă, interacţiunea lor ar putea perturba Norul Oort pe o bază periodică, provocând direcţionarea unor comete spre noi. Sistemele stelare binare sunt lucru comun în galaxia noastră. Se estimează că o treime din stelele galaxiei noastre fac parte din sisteme binare sau sisteme stelare multiple. Iniţial, Nemesis a fost sugerată ca o explicaţie a ciclului de READ MORE … Continuare …

Cu telescopul SKY-WATCHER MINIDOB HERITAGE 76 puteți descoperi chiar Dumneavoastră comoara din insulă!

Când primul telescop (lunetă) a fost inventat în 1608, Galileo a pornit într-o expediție de explorare cosmică, căreia i s-au alăturat de atunci alte câteva mii de pasionați navigatori printre stele. Telescopul lui Galilei era un refractor simplu, ce oferea o mărire de 30X, mic și cu optica net inferioară chiar și a telescoapelor de jucărie din zilele noastre. În jurnalul său, Galilei scria după primele câteva nopți de observații și de minunare: ”Doresc să-i adresez lui Dumnezeu, infinită mulțumire, pentru că a fost atât de bun încât să-mi ofere mie șansa de a fi primul observator al minunilor și frumuseților ținute ascunse în obscuritate toate secolele anterioare. Imaginați-vă cum s-a putut simți Galilei, știind că este primul om care vede craterele și munții de pe Lună, extraordinarele inele ale lui Saturn, dansul lunilor lui Jupiterm precum și alte sute de stele și mistere cerești, invizibile cu ochiul liber? Atunci READ MORE … Continuare …

Este oare posibil ca evoluția umană să mimeze evoluția Big-Bang-ului? Stephen Hawking crede că da!

Miliarde de ani, creaturi simple cum ar fi planctonul, bacteriile și algele au stăpânit Pământul. Apoi, subit, viața a devenit mult mai complexă. Descoperiri recente de la depozitele Burgess Shale din Canada, din Groenlanda, China, Siberia și Namibia documentează clar că o perioadă de creativitate biologică, cunoscută sub denumirea de Explozia Cambrianului a survenit, într-un ”instant geologic”, acum 500 de milioane de ani, simultan pe tot globul, o explozie a vieții care continuă să-i uimească și să-i nedumerească pe evoluționiști. În timpul exploziei cambriene, specii de animale foarte diverse, precum artropodele, moluștele, meduzele și vertebratele primitive, toate au apărut într-o perioadă de numai 5-10 milioane de ani, fără să aibă strămoși sau să existe intermediari. Descoperiri recente au redus intervalul de timp de la 70 de milioane de ani la mai puțin de 10 milioane de ani, perioada în discuție, pentru această explozie. Planul de bază care a apărut în READ MORE … Continuare …

O nouă misiune de depistare în atmosfera marțiană a indiciilor vieții

”Pierderea atmosferei marțiene a fost mereu un mister nedezlegat” (Doug McCuistion, director al Programului NASA de explorare a planetei Marte) ”ExoMars Mars Climate Sounder” este un instrument al Orbiterului MARS RECONNAISSANCE care în 2016 va cartografia distribuția temperaturilor, a prafului, a vaporilor de apă și a norilor de gheață din atmosfera marțiană, perioadă când orbiterul va zbura aproape de orbita polară în căutarea unor indicii ale vieții pe Marte. Alte două instrumente sunt spectrometrele, provenind deopotrivă din Europa și SUA – a căror misiune este detectarea concentrațiilor foarte slabe de metan și alte urme de gaze în atmosofera marțiană. ”Pentru a putea pune măsurătorile urmelor de gaz într-un context, trebuie să cunoști structura de background și circulația din atmosferă”, a spus Tim Schofield, cercetător principal pentru programul EXOMARS Climate Sounder. ”Vom obține informația necesară înțelegerii distribuției urmelor de gaze identificate de spectometre, prin caracterizarea rolului circulației atmosferice și a aerosolilor, READ MORE … Continuare …

O poveste mai veche? Poate o auziți în premieră. De ce Pluto nu este o planetă?

De ce PLUTO nu este o planetă? Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai înduioșătoare întrebări care mi-a fost adresată. Și mi-a fost adresată de multe ori! Mă așteptam ca, la câțiva ani după decizia controversată a Uniunii Astronomice Internaționale, dezbaterea să se stingă și oamenii să accepte în sfârșit argumentele oferite. Dar nu s-a întâmplat asta și mulți preferă să creadă și în zilele noastre că Pluto este în continuare o planetă, a noua planetă de la Soare! În acest articol, vom explica evenimentele care au condus la decizia UAI, și ce speranțe sunt pentru viitor, în ce-l privește pe Pluto. Haideți să aflăm de ce Pluto nu mai este considerată o planetă. Pluto a fost descoperit în 1930 de către Clyde W. Tombaugh, de la Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona. Astronomii suspectaseră de mai mult timp că trebuie să existe în sistemul nostru solar o a READ MORE … Continuare …