Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic: 4-10 Octombrie 2009

Dacă ați ratat ”Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic: 4-10 Octombrie 2009” și nu ați venit la Planetariu să întrebați ce organizăm cu această ocazie …. timpul nu este pierdut! Planetariul Baia Mare are în lucru o pagină internet dedicată temei “Spaţiul pentru Educaţie”, care în acest an este subiectul principal al SMSC. Așadar, nu trebuie decât să reveniți peste o săptămână pe site-ul nostru și veți găsi o pagină nou nouță, cu normă de club astro-pasionat, cu multe linkuri și dileme rezolvate sau nou create.

Fiindcă a trecut și – asta e, am pierdut-o – haideți să vedem care este, totuși, treaba cu SMSC:

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este o sărbătoare internaţională a ştiinţei şi tehnologiei, şi a contribuţiilor acestora la îmbunătaţirea condiţiei umane. Adunarea Generala a ONU a declarat, în anul 1999, ca acest eveniment să aibă loc în fiecare an intre 4-10 Octombrie, sărbatorind astfel lansarea, pe 4 Octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorării spaţiului cosmic şi semnarea, la 10 Octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care guvernează activităţile statelor în explorarea paşnică a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti.

Ediţia din anul acesta a Săptămânii Mondiale a Spatiului Cosmic are ca tema “Spaţiul pentru Educaţie”, fiind dedicată în primul rând profesorilor şi elevilor. Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este, însă, deschisă participǎrii tuturor. Instituţii publice, firme, organizaţii non-profit, cadre didactice, chiar şi persoane fizice pot organiza evenimente pentru a sărbători spaţiul.

În anul 2008, au avut loc aproape 80 de evenimente în 10 judeţe ale României, plasând ţara noastră pe locul 2 in lume. De la mic la mare, participanţii romani s-au implicat în explorarea universului cu ochii minţii. La Oradea, copiii de la o grădiniţă au pregătit “prăjituri înstelate”, în vreme ce la Deuşu si Chinteni, două localităţi rurale din judetul Cluj, elevii au participat la un concurs de desene pe asfalt cu tema cosmică. La Bazna, un pensionar a construit un racheto/aeromodel, la Cluj-Napoca, elevii de liceu au “ocupat” o stradă pe care au transformat-o in “Bulevardul Sistemului Solar”, iar în alte localităţi au avut loc spectacole, proiecţii de filme, carnavaluri spaţiale, şi lansări de rachetomodele. Imaginaţia şi inventivitatea organizatorilor şi participanţilor s-au dovedit fără limite.

Şi in anul 2009, românii sunt aşteptaţi să contribuie la sărbătorirea Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic, Agenţia Spaţială Română oferind premii celor mai merituoşi organizatori.

Persoanele interesate de a organiza evenimente sunt invitate să consulte siturile de internet naţionale – http://wswromania.blogspot.com/ – şi internaţionale – http://www.worldspaceweek.org/ ale Săptămânii Mondiale a Spaţiului, să înscrie oficial evenimentul pe care il vor organiza la adresa http://www.worldspaceweek.org/new_event.php.

Mult succes,

Virgiliu Pop
Coordonator National Delegat pentru Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic

(detaliu preluat de pe … ȘTIINȚAAZI.RO )

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.