Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!

DE CE PLANETA MARTE A MURIT ȘI TERRA A SUPRAVIEȚUIT?

Acest video are în vedere cea mai importantă întrebare dintre toate: de ce noi oamenii explorăm spațiul cosmic? Roverul marțian Curiosity este integrat celei mai recente misiuni marțiene dintr-o serie lungă de misiuni: landeri trimiși pentru a săpa în sol și a-i studia rocile, orbiteri trimiși pentru ai cartografia văile și crestele. Aceeași întrebare revine. Oare vreodată apa lichidă a curs în această lume uscată și prăfuită? Și există oare indicii rămase pe care le-am putea găsi? Cunoașterea rezultată din aceste misiuni ar putea ajuta la aflarea răspunsului unei întrebări mult mai profunde, mai filozofice. Planeta noastră Terra este oare regula, într-o galaxie cu multe planete purtătoare de viață? Sau Terra este o perlă rară cu un statut unic și o istorie care i-a permis să dea naștere formelor de viață? Pe planeta Marte, Curiosity a observat pietricele și alte roci frecvent asociate apelor curgătoare. Acestea au fost identificate în READ MORE … Continuare …

Astă seară Jupiter și Luna vor străluci la unison! Ca de obicei, se vor bucura de spectacol americanii și canadienii!!! :)

Astronomii pasionați care vor urmări cerul la lăsarea întunericului Luni 21 ianuarie, vor observa cu ochiul liber o ciudată împerechere a două dintre cele mai strălucitoare obiecte de pe cerul de noapte, asta dacă vremea le va permite. Luna cu o luminozitate de 78% va apărea în apropierea unei ”stele” argintii foarte strălucitoare, fără sclipire. De fapt companionul acestei seri nu va fi o stea ci cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, planeta Jupiter. Dacă de pe teritoriul țării noastre, spectacolul dansului Lunii cu Jupiter va părea mai degrabă un concurs de dans sportiv în care fiecare dintre actanți își face numărul propriu, acest dans – așa cum va putea fi văzut din Statele Unite ale Americii și sudul Canadei va apărea ca o strânsă îmbrățișare pe ritm de blues. Va fi cea mai mare apropiere vizibilă dintre Lună și Jupiter până în anul 2026, cu Luna la READ MORE … Continuare …

ANUL 2012 LA PLANETARIUL BAIA MARE. ANGAJAM VIZITATORI PENTRU 2013! :)

Anul 2012 a fost al treilea an foarte bun pentru Planetariul Baia Mare de la momentul preluării sale de către Muzeul de Mineralogie Baia Mare, un an cu proiecte viabile și cu un interes cu totul special din partea publicului nostru vizitator. De asemenea un an al renovărilor de interior și al inovațiilor muzeale. O scurtă incursiune în istoria recentă a planetariului băimărean ne oferă indicii solide ale reinventării sale, traduse printr-o audiență aproape triplată în numai  6 ani de zile. În 2007, numărul de vizitatori ai planetariului era de 6.422, în 2008 de 8.384, iar în anul internațional al astronomiei – 2009, 12.392 de vizitatori au trecut pragul instituției noastre. 2009 a fost anul deschiderii  în premieră a expoziției documentare dedicată cosmonautului român Dumitru Prunariu și al introducerii prezentărilor virtuale în sistematica prezentărilor de planetariu prin utilizarea filmelor documentare și a planetariului virtual Stellarium. În 2010, aproape 12.000 de READ MORE … Continuare …

LA CEREREA PUBLICULUI: REDESCHIDEREA PENTRU 2 LUNI DE ZILE A EXPOZIȚIEI CONSTELAȚII ROMÂNEȘTI TRADIȚIONALE

Muzeul de Mineralogie și Planetariul Baia Mare întâmpină noul an – 2013 cu o surpriză culturală, prin redeschiderea la cererea publicului a celei mai de succes expoziții temporare din istoria planetariului: expoziția digitală multimedia ”Constelații Românești Tradiționale”. Expoziția ”Constelații Românești Tradiționale”, prezentată în perioada septembrie – noiembrie 2012, a focalizat atenția publicului asupra unor nuanțe ale identității culturale românești și relevarea unor valori esențiale ale imaginarului social asociat cerului dar și a unor importante deslușiri și achiziții din domeniul științei populare și al astronomiei populare. Solicitările venite de la momentul închiderii expoziției și până în prezent nu fac decât să reitereze interesul publicului local, județean și regional asupra valorii culturale și educaționale ale acestei expoziții experiment, care a adus în premieră muzeală națională inovația hi-tech în conceptul general al expoziției. Cei peste 5.000 de vizitatori care au trecut pragul acestei expoziții au lăsat înscrise în cartea de onoare a muzeului READ MORE … Continuare …

O NOUĂ TEHNICĂ PENTRU STUDIUL ANTIMATERIEI IMPLICĂ RĂCIREA LA EXTREM A ACESTEIA

Oamenii de știință au pregătit o nouă metodă pentru răcirea la extreme a antimateriei pentru ca aceasta să poată fi supusă mai ușor experimentelor științifice. Noua tehnică i-ar putea ajuta pe cercetători să sondeze misterele antimateriei, incluzând raritatea sa în comparație cu materia din Univers. Fiecare particulă de materie are o particulă partener de antimaterie cu încărcare energetică opusă – spre exemplu opusul antimaterie al unui electron este un pozitron. Când materia și antimateria se întâlnesc, acestea se anihilează reciproc. Noua tehnică se concentrează asupra atomilor de antihidrogen care conțin un pozitron și un antiproton (atomii de hidrogen obișnuiți conțin un electron și un proton). Primele experimente asupra atomilor de antihidrogen au fost realizate anul trecut. ”Scopul principal al experimentelor cu antihidrogen este compararea proprietăților sale cu cele ale hidrogenului”, a precizat într-o declaraţie fizicianul Francis Robicheaux de la Universitatea Auburn din Alabama. ”Antihidrogenul răcit va fi un pas important READ MORE … Continuare …

21 Decembrie 2012: NU NU NU – SFÂRȘITUL NU-I AICI

Întrucât am obosit să tot spunem în dreapta și stânga că nu există niciun pericol legat de „fatidica” dată de 21 decembrie 2012, că lumea asta mare nu se va sfârși atunci, că alinierile de planete nu produc efecte devastatoare asupra Pământului, că nu ne paște de Crăciun vreo ciocnire cu alte corpuri cerești (planete pitice, asteroizi, comete, etc.) ș.a.m.d., Planetariul Baia Mare a tradus un articol preluat de pe site-ul NASA (http://www.nasa.gov/topics/earth/features/2012.html) care demontează punct cu punct toate teoriile apocaliptice vehiculate în ultima perioadă. Există totuși un pericol major. Faptul că multitudinea de informații false de pe o mulțime de canale (mass-media și internet) care propăvăduiesc „sfârșitul lumii” fac un mare rău persoanelor mai sensibile la senzațional sau celor predispuse la depresie. Răspândirea fără noimă a unor astfel de informații nu fac decât să alimenteze spaima oamenilor și acesta este cel mai rău efect produs de „fenomenul 21 decembrie READ MORE … Continuare …