EVENIMENTELE ASTRONOMICE ALE LUNII APRILIE 2024

Luna aprilie 2024 este o lună super-generoasă în evenimente astronomice, dintre care multe neobservabile pe cerul românesc și asta nu neapărat pentru că am traversa o perioadă cu nori și ploaie. Evenimentele astronomice importante trebuie a fi plasate și menționate, chiar și ulterior desfășurării lor. De pildă, pe 1 aprilie, mulți au rămas ”mască” aflând că se pregătește lansarea pe piață a primului teleportor, teleportator sau transportor cuantic, miniaturizat – la un preț foarte bun, care bate inflația!   Tot pe 1 aprilie, Galaxia Sombrero (M104 sau NGC4594 – cu mag.8,6) din constelația Fecioara, a fost bine plasată pentru observare dintr-un loc întunecat, între orele 22:56 – 03:56, atingând la miezul nopții cel mai înalt punct pe cer, cam 30° deasupra orizontului sudic. Galaxia spiralată Sombrero, situată la 28 milioane de ani lumină, cu diametrul de 82.000 ani lumină și având masa echivalentă cu 800 miliarde de mase solare, nu READ MORE … Continuare …

ECLIPSA PARȚIALĂ DE SOARE DIN 10 IUNIE 2021 – LA PLANETARIU

În 10 iunie 2021 vom observa împreună, direct sau indirect, cea de-a 16-a eclipsă inelară din secolul al XXI-lea, cea de-a 23-a din 80, în seria Saros 147. Debutând pe cerul canadian, aceasta va traversa coasta nord-vestică a Groenlandei, va trece pe la Polul Nord și va continua spre Siberia Orientală, unde își va încheia spectacolul. În România, însă, eclipsa inelară de soare va putea fi observată ca ECLIPSĂ PARȚIALĂ. Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare va organiza un eveniment special de observare a acestei eclipse parțiale, între orele 13.00 – 15.00. PROGRAMUL EVENIMENTULUI – eclipsa parțială de Soare din 10 iunie 2021 Orele 10.00 – 15.00. LOCAȚIA: PLANETARIUL BAIA MARE. Str. George Coșbuc, nr. 16. Informații în timp real: http://www.planetariubm.ro   ECLIPSA PARȚIALĂ DE SOARE – VIZIBILITATE DIN ROMÂNIA. Datele eclipsei pentru Baia Mare: Începutul eclipsei parțiale: 13.20 Maximul eclipsei: 13.57 Sfârșitul eclipsei: 14:34 Magnitudinea maximă a eclipsei: 0,06 READ MORE … Continuare …

Jurnal de tabără științifică de vacanță (zilele 7 și 8) la Complexul Astronomic Baia Mare

Joi 13 iulie 2017. A fost ziua dezbaterii vieții dincolo de sistemul nostru solar, ziua extratereștrilor. Tema extratereștrilor este una favorizată în cadrul tematicii noastre, mai ales datorită eforturilor cu totul deosebite în actualitate de identificare a planetelor exterioare sistemului solar, care ar putea întreține viața și în viitorul îndepărtat s-ar putea dovedi locații bune pentru colonizarea de către oameni. Lăsând la o parte calculele ce estimează prezența în galaxia noastră a peste 2 miliarde de planete asemănătoare Terrei, date fiind distanțele astronomice, adică uriașe, între sistemele stelare vizate, vastitatea universului reprezintă doar unul din motivele pentru care extratereștrii nu vin în vacanță, an de an, pe litoralul Mării Negre. Sau poate vin, sunt camuflați și nu ne-am da seama decat dacă le-am verifica actele la sânge. Sau cele trei inimi și două creiere! Sunt trei arii largi de informații cu deschidere asupra acestui subiect: 1. raportarea la actualul stadiu READ MORE … Continuare …

TRECERI ISS VIZIBILE PE CERUL BĂIMĂREAN (APRILIE 2017)

TRECERI ISS VIZIBILE PE CERUL BĂIMĂREAN (APRILIE 2017) Locație: Baia Mare – Complexul Astronomic Baia Mare – 47,6579°N / 23,5637°E; Orbită: 401 x 409 km, 51.6° (Epocă: 06 APRILIE 2017); În perioada 16 aprilie – 1 mai 2016 nu sunt treceri vizibile.; Clic pe dată pentru a primi o hartă stelară și alte detalii ale trecerii. Dată Magnitudine Start Cel mai înalt punct Sfârşit (mag) Timp Alt. Az. Timp Alt. Az. Timp Alt. Az. 27 mar. -2,2 21:14:35 10° SSV 21:16:20 20° SSE 21:16:20 20° SSE 28 mar. -1,9 20:23:39 10° SSE 20:25:25 14° SE 20:27:13 10° ESE 28 mar. -2,5 21:58:11 10° VSV 22:00:08 33° SV 22:00:08 33° SV 29 mar. -3,5 21:06:19 10° SV 21:09:27 45° SSE 21:10:54 26° E 29 mar. -1,0 22:42:46 10° V 22:43:37 17° V 22:43:37 17° V 30 mar. -3,6 21:50:35 10° VSV 21:53:50 65° NVN 21:54:10 60° NNE 31 mar. -3,9 20:58:28 10° READ MORE … Continuare …

Treceri ISS vizibile pe CERUL BĂIMĂREAN (MARTIE 2017)

Treceri ISS vizibile pe CERUL BĂIMĂREAN (MARTIE 2017) Locație: Baia Mare – Complexul Astronomic Baia Mare – 47,6579°N / 23,5637°E; Orbită: 400 x 409 km, 51.6° (Epocă: 04 MARTIE); Clic pe dată pentru a primi o hartă stelară și alte detalii ale trecerii. Data Străl.  Start Cel mai înalt punct   Sfârșit (mag) Ora Alt. Az. Ora Alt. Az. Ora Alt. Az. 04 Mar -1.7 05:56:19 10° SSW 05:59:18 32° SE 06:02:19 10° E 05 Mar -1.0 05:05:56 16° S 05:07:14 19° SE 05:09:43 10° E 06 Mar -0.2 04:16:02 11° ESE 04:16:02 11° ESE 04:16:26 10° ESE 06 Mar -3.0 05:48:42 16° SW 05:51:10 63° SSE 05:54:27 10° ENE 07 Mar -2.3 04:58:41 37° SSE 04:58:59 38° SE 05:02:05 10° ENE 08 Mar -0.4 04:08:34 16° E 04:08:34 16° E 04:09:33 10° E 08 Mar -3.3 05:41:13 24° WSW 05:43:05 75° NNW 05:46:24 10° ENE 09 Mar -3.1 04:51:01 69° READ MORE … Continuare …

EVENIMENTE ASTRONOMICE NOTABILE ÎN LUNA MARTIE 2017

EVENIMENTE ASTRONOMICE NOTABILE ÎN LUNA MARTIE 2017 1 Martie Luna și planeta Marte – apropiere la numai 4°07′. Vârsta Lunii – 3 zile. Perechea va deveni vizibilă către ora 18.28, pe măsura lăsării amurgului, la 34 grade deasupra orizontului sud-vestic. Vor călători împreună spre orizont, apunând la 3 ore și 51 de minute după apusul Soarelui, la 21.59. Luna va avea magnitudinea de -10,6, iar Marte 1,3 – ambele obiecte fiind în constelația Pisces. Perechea va avea totuși o separație prea mare pentru a intra in câmpul vizual al telescopului, însă ar putea fi ușor observată cu ochiul liber și cu binoclul. 2 Martie Conjuncție Luna și Eris. Luna și 136199 Eris vor împărți aceeași ascensie dreaptă, cu Luna trecând la 8°35′ nord de Eris. Luna – vârsta de patru zile. Perechea va deveni vizibilă către ora 18.25, la 25 grade deasupra orizontului sud-vestic. Vor apune împreună la ora 21.15. READ MORE … Continuare …