ÎN CĂUTAREA STELEI CRĂCIUNULUI

Către finalul fiecărui decembrie, din fiecare an, în preajma Crăciunului, pornim împreună într-o călătorie fascinantă în trecut, pe urmele Stelei Betleemului, un subiect extrem de generos în abordări, care mai de care.

În anul 2020, însă, spre deosebire de anul trecut, sau ceilalți dinainte, din punct de vedere astronomic, Steaua Crăciunului este reinterpretată și reinsuflată de o Mare Conjuncție între doi giganți planetari – Jupiter și Saturn, pe 21 decembrie, în contextul și al Selenei parțial luminate și – mai ales – al Solstițiului de Iarnă. Ca să nu mai vorbim că o ”îmbrățișare” atât de strânsă a celor două planete gigante nu a mai avut loc din 1226 (4 martie), iar următoarea va fi în 15 martie 2080.

Dacă este să călătorim în timp, în trecutul de acum 2.000 de ani, trebuie să avem în vedere că vom întâlni alte mentalități decât cele moderne și o realitate care ne-ar putea părea sumbră sau dificil de înțeles, cu toată istoria învățată în școală. La fel s-ar întâmpla dacă un antic ar călători cu mașina timpului în vremurile noastre. Nu ar pricepe mai nimic din ce se întâmplă.

Și atunci, trebuie să admitem că în antichitate, omul privea cu alți ochi semnele cerului, iar astrologul era omul de știință al vremii de atunci, care știa să decripteze ceea ce ne comunica universul. O cometă pe cer era un semn rău prevestitor, dar exista și credința că fiecare om are steaua sa, iar o stea foarte strălucitoare apărută din senin pe cer putea însemna nașterea undeva a unui mare lider sau conducător, trimis de zei pe Pământ cu o misiune importantă.

Mențiunile în Biblie privind Steaua Crăciunului sunt lacunare, apar doar în Evanghelia după Matei și, conform unor surse bibliografice, par a fi niște asocieri ulterioare, menite să confere greutate ideii profeției împlinite. Pentru că despre asta este vorba, profețiile ”împlinite”, nu doar la evrei, ci în toată lumea antică, reprezentau modul subtil și sublim în care se vădea intervenția divină în cetatea oamenilor. Știm cu siguranță că ”cei trei oameni înțelepți” nu erau capete regale, ci erau mai degrabă ”magi” sau – „astrologi”, care se pricepeau atât la a citi semnele cerului, cât și la asocierea acestora cu profețiile scrise. Este ceea ce fac și astăzi astrologii: interpretează configurațiile planetare în raport cu constelațiile ecliptice și conferă acestor poziționări semnificații amendabile în raport cu destinul uman, acțiunile și activitățile benefice sau nefaste, consonante sau disonante cu o anumită vibrație a mecanicii cerești.

Această temă a stelei Crăciunului, din perspectiva căutării științifice a unui fenomen natural de o asemenea amploare, încât să-i fi îmboldit pe astrologii din est să pornească către locația în care se afla ”Mântuitorul Lumii”, trimis de Dumnezeu pe Pământ, conține destule ”capcane” și ”necunoscute”. Și atunci, putem să ne întrebăm, precum Larry Sessions: A fost reală Steaua Crăciunului? Sau și mai bine: A fost Steaua Crăciunului cu adevărat o stea?

Steaua Betleemului – numită în prezent doar ”Steaua Crăciunului” – reprezintă un simbol sezonier major în întreaga lume. Să ne imaginăm siluetele a trei personaje regale, cu straie bogate, călătorind pe cămile, scrutând în depărtare, printre dunele de nisip, către o micuță clădire solitară. Noaptea este întunecată și o stea extrem de strălucitoare pare să persiste deasupra unei clădiri mici, proiectând un jet de lumină care îi evidențiază conturul. O altă lumină, mai comună, strălucește cald în interior.

Aceasta este imaginea a tot ceea ce știm despre Steaua Crăciunului, o imagine izvorâtă mai mult din imaginație și felicitările de sărbători, decât din Biblie. În fapt, Evanghelia după Matei din Noul Testament, este unica sursă din Biblie care menționează steaua. Și iată câteva referințe pe sursă:

(Bibliaortodoxă.ro – Sfânta Evanghelie după Matei). Cap.2:1.Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: 2.2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. (…) 2.7. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.

(…) 2.9. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. 2.10. Și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.

Pentru oricine dorește să considere doar adevărul literal al scripturii, versificarea de mai sus rezolvă problema. În cazul în care realitatea s-a înscris în coordonatele versificării, atunci Steaua Betleemului nu a fost în nici un caz vreun fenomen natural cunoscut, pentru că nici un obiect cosmic nu se deplasează în modul descris.

Însă, dacă vom acorda autorului evangheliei după Matei – care cu siguranță nu a fost martorul ocular al Nașterii – puțină licență artistică, ”steaua” ar fi putut să nu apară literal în modul în care este descris. În acest caz, am putea lua în considerare niște posibilități naturale, astronomice. De fapt, există unele incertitudini privind utilizarea corectă a cuvântului ”stea” în manuscrisul din limba greacă. Unii critici susțin că acest cuvânt ar putea avea un înțeles diferit de cel care implică o stea fizică.

Unele reprezentări indică ceva ce pare să fie un meteor strălucitor sau o ”stea căzătoare”. Deși meteorii care explodează în atmosferă, uneori numiți bolizi sau bile de foc, au o anumită spectaculozitate și pot crea impresii puternice, astfel de fenomene luminoase durează doar câteva secunde. Și se pot produce oricând. Oamenii din vechime, care erau mult mai mult preocupați de semnele cerului decât omul modern al orașelor luminate artificial, probabil că nu le-ar fi acordat o importanță majoră. Un asemenea fenomen tranzitoriu, cu durată scurtă, nu i-ar fi putut ghida pe înțelepți (Biblia nu i-a numit niciodată ”regi”) către Betleem.

Există alte obiecte astronomice sau evenimente care ar fi putut avea o semnificație mai mare, însă aici sunt probleme. În primul rând, nu știm cu certitudine când s-a născut Iisus. Datorită unei erori de calcul a bisericii, intervenită după câteva sute de ani, nașterea lui Iisus a fost poziționată cu cel puțin patru ani mai târziu decât s-a produs în realitate. Așa încât, în prezent știm că nașterea s-a produs nu mai târziu de anul 4 î.Chr și este posibil ca aceasta să fi fost chiar mai timpurie. Și cu siguranță nu s-a produs în ziua de 25 Decembrie. Biblia nu ne spune exact, însă ne oferă doar câteva indicii. Unul dintre aceste indicii arată că la acea vreme păstorii erau pe câmp, ”veghind noaptea asupra turmei lor” (Luca 2.8), ceea ce – după cercetători, este mai degrabă posibil să fi făcut primăvara, când se nasc mieii. De aceea, nașterea lui Isus este posibil să se fi produs primăvara, probabil între anii 7 – 4 î.Chr.

În această perioadă de trei ani sunt câteva înregistrări astronomice, realizate de chinezi și coreeni. Aceștia au menționat apariția unor posibile comete pentru anul 5 și – din nou – în anul 4 î.Chr. Problema principală aici este că prezența pe cer a unei comete era interpretată ca semn nefast și de rău augur de către chinezi și, foarte probabil asemenea și de către astrologii ”magi” din Noul Testament, numiți ”înțelepți”. O să riscăm să credem că în loc să urmărească o asemenea ”cometă-stea”, probabil că ar fi urmat direcția opusă.

O altă posibilitate este ca Steaua Crăciunului să fi fost o nova sau o supernova, o stea anterior nevăzută care – dintr-odată, a început să strălucească în stil mare. Într-adevăr, o asemenea ”stea” surprinzătoare a fost înregistrată de chinezi în primăvara anului 5 î.Chr și a fost vizibilă timp de peste două luni. Cu toate acestea, poziția sa în constelația Capricornus sugerează că acest obiect nu i-ar fi putut conduce pe înțelepți în maniera descrisă în Biblie.

Pentru unii cercetători ai problemei, steaua nu a fost cu adevărat o stea, ci mai degrabă o planetă, precum Jupiter. Sau, mai precis, o conjuncție sau o apropiere strânsă a lui Jupiter cu alte două planete, Saturn și Marte. Planetele erau considerate de antici ”stele rătăcitoare” și, pentru mulți, acestea aveau o semnificație astrologică sau mistică importantă. Astronomii știu că în anii 6 și 5 î.Chr s-a produs o serie de asemenea conjuncții în constelația Pisces (Pești), numită de unii ”semnul astrologic al evreilor”. Ca o dovadă a credinței mari a scriitorilor creștini de mai târziu, precum Matei, semnul peștelui a devenit ulterior semnul secret al creștinilor. Să ne apropiem și mai mult.

În 1614, astronomul german Johannes Kepler a stabilit că o serie de trei conjuncții ale planetelor Jupiter și Saturn au avut loc în anul 7 î.Hr. El a susținut (incorect) că o conjuncție planetară ar putea crea o nova, pe care a legat-o de Steaua din Betleem. Calculele moderne arată că a existat un decalaj de aproape un grad (aproximativ de două ori mai mare decât diametrul lunii) între planete, astfel încât aceste conjuncții nu au fost vizual impresionante. Un almanah antic găsit în Babilon, care acoperă evenimentele din această perioadă, nu indică faptul că aceste conjuncții ar fi suscitat un interes special.

În secolul al XX-lea, profesorul astronom Karlis Kaufmanis, a susținut că acesta a fost un eveniment astronomic în care Jupiter și Saturn se aflau într-o triplă conjuncție în constelația Pești. Arheologul și asiriologul Simo Parpola a sugerat, de asemenea, această explicație.

În anul 6 î.Hr., au existat conjuncții / ocultări (eclipse) ale lui Jupiter de către Lună în Berbec. „Jupiter a fost „steaua” regală care conferea împărății – o putere care a fost amplificată atunci când Jupiter era în strânsă conjuncție cu Luna. A doua ocultare din 17 aprilie a coincis tocmai când Jupiter era „în est ”, o condiție menționată de două ori în relatare biblică despre Steaua din Betleem. „

În anul 3-2 î.Hr., a existat o serie de șapte conjuncții, inclusiv trei între Jupiter și Regulus și o conjuncție și apropiere strânsă între Jupiter și Venus lângă Regulus la 17 iunie 2 î.Hr. „Fuziunea a două planete ar fi fost un eveniment rar și uimitor”, potrivit lui Roger Sinnott. O altă conjuncție Venus-Jupiter a avut loc mai devreme în august, 3 î.Hr. Aceste evenimente au avut loc însă după data general acceptată, din anul 4 î.Hr. pentru moartea lui Irod. Deoarece conjuncția ar fi fost văzută în vest la apusul soarelui, nu ar fi putut conduce magii spre sud, de la Ierusalim la Betleem.

Regulus, Jupiter și Venus

Investigatorul Frederick Larson a examinat relatarea biblică din Evanghelia după Matei, capitolul 2 și a găsit următoarele nouă calități ale Stelei Betleemului: A însemnat nașterea, a însemnat regalitatea, a fost legată de națiunea evreiască, și a apărut „în Răsărit”; Regele Irod nu avea cunoștință de eveniment; a apărut la un moment de timp anume; a rezistat în timp; și, potrivit lui Matei, s-a aflat în fața Magilor, când au călătorit spre sud de la Ierusalim până la Betleem, apoi s-a oprit deasupra Betleemului.

Folosind un software de simulare astronomică și un articol scris de astronomul Craig Chester, bazat pe lucrarea lui Ernest Martin, Larson consideră că toate cele nouă caracteristici ale Stelei din Betleem se regăsesc în evenimentele care au avut loc pe cerul din 3-2 î.Hr. Reperele includ o triplă conjuncție a lui Jupiter, numită planeta regală, cu steaua fixă ​​Regulus, numită stea rege, începând cu 3 septembrie î.Hr. Larson crede că acesta poate fi momentul concepției lui Isus.

Până în iunie 2 î.Hr., nouă luni mai târziu, perioada de gestație umană, Jupiter continuase să se miște în orbita sa în jurul soarelui și apăruse în strânsă legătură cu Venus, în iunie anul 2 î.Hr. În ebraică, Jupiter este numit „Sedeq”, care înseamnă „dreptate”, un termen folosit și pentru ”Mesia”, și a sugerat că, deoarece planeta Venus reprezintă dragostea și fertilitatea, astrologii ar fi privit conjuncția strânsă a lui Jupiter și Venus ca fiind indicația unui nou rege al Israelului, iar Irod i-ar fi luat în serios. Astronomul Dave Reneke a găsit independent conjuncția planetară din 2 iunie î.Hr. și a observat că ar fi apărut ca un „far strălucitor de lumină”.

Jupiter a continuat să se miște și apoi s-a oprit din mișcarea sa retrogradă aparentă la 25 decembrie 2 î.Hr. deasupra orașului Betleem. Deoarece planetele din orbita lor au un „punct staționar”, o planetă se deplasează spre est printre stele, dar „După ce trece punctul opus din cer de la soare, pare să încetinească, se oprește , și se mișcă înapoi (spre vest) timp de câteva săptămâni. Din nou încetinește, se oprește și își reia cursul spre est „, a spus Chester. Data din 25 decembrie când Jupiter părea să se oprească în timp ce era retrogradă a avut loc în sezonul Hanukkah și este data aleasă ulterior pentru a sărbători Crăciunul.

Ar mai fi o identificare, pe care cu greu am rata-o: Sirius, drept Steaua Crăciunului. Dar nu vom insista!

Sursa: Earthsky.org, Wikipedia.org.

Documentare, Interpretare și Adaptare pentru PLANETARIUBM.RO: Crișan Ciprian – muzeograf.

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

2 Comentarii

  1. Pingback:EVENIMENT ONLINE – SIMULARE MAREA CONJUNCȚIE DIN 21 DECEMBRIE 2020 – LA PLANETARIU – PLANETARIU BAIA MARE

  2. Pingback:La Planetariul Baia Mare, în căutarea Stelei Crăciunului | eZiarultău

OPINIA DUMNEAVOASTRĂ CONTEAZĂ!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.