Pe 18 mai 2010 muzele vă invită la MUZEE!

Pe 18 mai 2010 muzele vă invită la MUZEE! Urania, muza astronomiei vă invită la Planetariul Baia Mare, departament al Muzeului de Mineralogie Baia Mare! Muza Urania, fiica lui Zeus si Mnemosyne, este patroana spirituală a astronomiei, dar are ascendente ori antecendente si în ce priveste muzica, cântecul si dansul! Cuvântul muzeu provine din limba latină, museum (la plural musea), care la rândul său a fost preluat din greaca veche, mouseion, care semnifica un loc sau un templu dedicat muzelor, divinităţi patronatoare a artelor şi literelor în Grecia Antică. Ca atare, mouseion era, pentru grecii antici, o clădire special dedicată studiului şi creaţiei. Spre exemplu, unul din primele muzee create în istorie a fost un institut pentru filosofie şi cercetare de pe lângă biblioteca din Alexandria, fondat de Ptolomeu I Soter, în jurul anului 280 î.Hr. Muzeul este o instituţie permanentă, aflată în serviciul societăţii, deschisă publicului, care se ocupă READ MORE … Continuare …

18 mai! Ziua Internațională a Muzeelor la Planetariul Baia Mare

”Muzeele – un sprijin pentru armonia socială” este tema din acest an a Zilei Internaționale a Muzeelor, zi care vă oferă și prin Planetariul Baia Mare, birou al Muzeului de Mineralogie, ocazia de vizitare gratuită și participare în cadrul acestei zile a porților deschise, la vernisajul unui eveniment cultural, respectiv expoziția ”Sistemul Solar”, care va avea loc la orele 13.00, la sediul nostru de pe strada George Coșbuc, nr.16. Vă invităm, așadar, să intrați în rezonanță cu Universul, pe 18 mai 2010, la Planetariul Baia Mare, când între orele 08.00 – 16.00 accesul va fi gratuit la vizitarea sectoarelor expoziționale. Dar ce este Ziua Internațională a Muzeelor? ”Ziua Internaționala a Muzeelor – 2010, sărbătorită, începând din 1977, în fiecare an, la 18 mai, va constitui un prilej pentru creșterea gradului de conștientizare a importanței rolului și status-ului muzeelor, în demersul de promovare a armoniei și incluziunii sociale. Anul 2010 va READ MORE … Continuare …

Noaptea muzeelor de la planetariu a fost cu cer senin și mii de stele!

Noaptea Europeană a Muzeelor, așa cum a fost sărbătorită la Planetariul Baia Mare – A FOST UN SUCCES! Peste 800 de vizitatori s-au perindat în intervalul 18.00 – 1.00 și au participat la activitățile noastre și peste 200 de internauți au accesat evenimentul transmis LIVE pe Internet. Defecțiunea majoră a programului a fost codul galben, ploaia și norii instalați pe cer, care nu a vrut nicicum să își arate seninul său. Și atunci … programul de backup inițiat de tehnicianul șef … a reparat ”defecțiunea”. Cei care nu s-au speriat de vreme, au avut parte de o prezentare în cupolă, în condiții speciale … a cerului nocturn al Băii Mari, iar după lăsarea întunericului au fost pornite lămpile cu energie solară împrumutate de la LUMILUX și pus în funcțiune planetariul nostru mobil de la astromagazin, pentru a proiecta în holul principal constelațiile și ”ploile de stele” de peste an. Aproape READ MORE … Continuare …

Who is HUBBLE?

Edwin Powell Hubble (n. 20 noiembrie 1889, Marshfield, Missouri  – d. 28 septembrie 1953, San Marino, California) a fost un astronom şi cosmolog american care a schimbat profund înţelegerea felului în care trebuie să concepem Universul prin demostrarea existenţei altor galaxii, altele decât cea a noastră, Calea Lactee. Hubber a descoperit, de asemenea, modul corect de aplicare al „Efectului Doppler” la expansiunea Universului, numit specific în astronomie şi cosmologie „Deplasarea spre roşu”. Efectul observat de el în modificarea spectrul electromagnetic al galaxiilor stabilea o proporţionalitate între variaţia spectrului electromagnetic al unei anumite galaxii şi depărtarea aceateia de planeta noastră, Pământ. Această proporţionalitate, care a devenit cunoscută ca Legea lui Hubble, lege care stabilește că Universul cunoscut este în expansiune.Universul este mai mare decât galaxia noastră Calea LacteeHubble a ajuns la Muntele Wilson, California, în 1919, aproape simultan cu momentul finalizării Telescopului Hooker (de 2,5 m), pe atunci cel mai mare READ MORE … Continuare …

Pregătește-te să spui ”Uau!!!”

Populația Terrei este de peste 6 miliarde de locuitori. Conform unor surse oficiale, care doresc să-și păstreze anonimatul, unul din șase locuitori ai planetei, într-un fel sau altul au spus ”UAU!!!” cel puțin odată, anul trecut, Anul Internațional al Astronomiei. Anul 2009 a avut 31.558.149,540 sau 31.556.925 sau 31.557.600 secunde! Depinde de perspectivă! O șesime înseamnă un miliard de oameni care s-au bucurat de sărbătoarea mondială a astronomiei. Din acest miliard, scădem două sute de milioane de cetățeni africani ai planetei, care s-au bucurat de ”minunățiile cerului” fără telescop, absorbiți de peisaj, înghețând de frig în nisipurile deșertului sau ascultând muzica sferelor printre răgete de lei sau mugete de elefanți. Mai scădem cinci sute de milioane de chinezi care au telescop la ei acasă și încă 50 de milioane de turiști japonezi interesați de astronomie și care au fost prezenți la evenimente astronomice din absolut toate țările organizatoare. Alte o READ MORE … Continuare …

Clubul micului astronom la Planetariul Baia Mare

Ne-ai întrebat în repetate rânduri dacă avem un program de inițiere în astronomie. Noi ti-am dat alte adrese unde să te duci și liste de bibliografie! Planetariul Baia Mare este o instituție de tradiție în popularizarea astronomiei și – chiar din acest an – ne-am gândit să recompensăm pasiunea ta, inițiind activități de club cu tematică astronomică. Așadar, citește cu atenție rândurile de mai jos și … dacă te regăsești cumva în descriere, știi ce trebuie să faci! Te înscrii în clubul micului astrom de la Planetariul Baia Mare! Ai o pasiune care nu-ti dă pace? Ai vrea să știi care este diferența dintre astronomie și astrologie? Ai întrebări la care nu găsești răspuns sau ai răspunsuri pentru care nu știi să formulezi întrebarea? Te pasionează astronautica sau vrei să afli cât de mare este Universul? Vrei să stăm la taclale despre ozn-uri și extratereștri? Vrei să afli cum se READ MORE … Continuare …