Cel mai complex puzzle din istorie

Planetariul Baia Mare este una dintre instituțiile culturale maramureșene care a pășit cu brațele deschise în secolul 21, secolul societății informaționale și al unei noi dimensiuni de relaționare și interfațare cu publicul nostru – societatea virtuală, pe o platformă de comunicare globală, care este internetul, iar unul dintre rezultatele pozitive cu care ne-am putea altfel mândri, dar nu ne permit lacunele, este digitizarea arhivei istorice a instituției noastre (peste 2000 de documente), precum și a colecției filatelice achiziționată de la prof. Aurel Feștilă cu tematica ”Omul în spațiul extraterestru”, care conține peste 650 de timbre. Să ai perspectiva unei istorii de 40 de ani – cu mii de documente, zeci de dări de seamă, articole de presă, studii științifice, prezentări de specialitate, documente administrative, preparări de cataloage, tematici didactice și lecții pedagogice – este într-adevăr o realizare semnificativă, în special pentru că multe dintre aceste materiale au fost transferate pe READ MORE … Continuare …

Alienterviu la prima oră a dimineții!!!

La prima oră, astăzi, am avut o surpriză de proporţii, ajungând la Planetariu. O farfurie zburătoare era parcată ilegal pe spaţiul verde din curte, mulţi curioşi priveau crezând că este o centrală termică sau un monument … Uşa era deschisă, aşa încât am intrat nu fără emoţii în farfuria zburătoare, pentru a ne face datoria de gazdă. Am pregătit camera digitală şi i-am dat REC pentru alienterviu! Reporter: Bună Dimineaţa, bine aţi venit la Planetariul Baia Mare! Ah, era să uit să întreb: v-aţi activat transfazerfocatorul de voce? Alien: Yes, l-am activat! Bună ziua pământeni, salutări Planetariule! R: Dar … ce supriză! Do you speak english? A: Ok, desigur! În toată galaxia se vorbeşte engleză! Aş prefera, însă, conversaţia în „romanian”, ca să nu credeţi cumva că am aterizat în curtea voastră din întâmplare! R: Bun, de pe ce planetă sunteţi? A: Io sunt de pe planeta Alterra! R: Hm, READ MORE … Continuare …

Solicitare voluntariat!

Te plictisești acasă în fața calculatorului? Sau ai ceva timp la dispoziție, vrei să faci ceva util și să înveți în același timp? Te atrage astronomia și vrei să vezi cu ce se ”mănâncă”? Ai un laptop și vrei să încerci conexiunea noastră wireless? Vrei să participi la proiecte și la campaniile noastre de promovare? Vrei să fi capabil să faci tu însuți prezentări la planetariu, să reglezi telescoape și să coordonezi activități de club cu tematică astronomică? Îți cauți un drum în viață și ai nevoie de încercări care să te conducă spre un țel? Atunci locul tău este în echipa de voluntari! Locul tău este la Planetariul Baia Mare! Avem nevoie de sprijinul tău pentru proiectele noastre! Trimite un email pe adresa planetariubm@gmail.com și te vom invita să ne cunoaștem! Îți vom alătura numele pe cele mai importante proiecte culturale ale Planetariului Baia Mare, primul planetariu public din READ MORE … Continuare …

Planeta Terra la a 4.689.168.542-a aniversare! La mulți ani!

Anul acesta vom da mai devreme salutul nostru către MAMA NATURĂ, către planeta noastră albastră, TERRA, sărbătorind ZIUA PĂMÂNTULUI – EARTH DAY pe 20 aprilie 2010 într-un eveniment organizat de Planetariul Baia Mare în colaborare cu Grupul Școlar ”CD Nenițescu”, Școala cu clasele I-VIII ”Vasile Alecsandri”, Școala cu clasele I-VIII ”Nicolae Iorga” și Școala cu clasele I-VIII Nr. 10, începând cu ora 12.00. DE CE ESTE IMPORTANTĂ ZIUA PĂMÂNTULUI? În fiecare săptămână aproape suntem surprinși oarecum de o veste mediatizată privind nu știu ce cutremur, inundații, tsunami ori privind încălzirea globală (recent am citit un studiu care arată în ce fel Internetul are efecte negative asupra Planetei noastre), posibilul impact al unor corpuri cerești cu Pământul, apropierea erei glaciare și așa mai departe. Poate că ne este greu să ne asumăm condiția de unică specie care poate avea și are un impact global asupra planetei și asupra resurselor sale. La READ MORE … Continuare …

Anul 2010 la Planetariul Baia Mare

Dacă Anul Internațional al Astronomiei 2009 ne-a oferit satisfacția sporirii interesului publicului larg pentru astronomie, în special a publicului tânăr, căruia Planetariul Baia Mare i-a oferit o paletă largă de activități și programe dedicate, nici anul 2010 nu va fi mai prejos, vă promitem! Așadar, nu trebuie decât să țineți pasul cu noi, pentru că avem vești grozave!!! Pe 20 aprilie 2010, ora 12.00 vă invităm la ”meditație”! Sărbătoriți ZIUA INTERNAȚIOANALĂ A PĂMÂNTULUI (EARTH DAY) împreună cu noi. Vă invităm la discuții, dezbateri și proiecții de filme documentare despre starea planetei, despre trecutul, prezentul și viitorul TERREI. Dacă ”Earth Day” este organizată în întreaga lume pe 22 aprilie, noi am dorit să-i trimitem în avans salutul nostru planetei mamă sau mamei naturi și vom face asta în colaborare cu Grupul Școlar ”C.D. Nenițescu”, Școala cu clasele I-VIII ”Vasile Alecsandri”, Școala cu clasele I-VIII ”Nicolae Iorga” și Școala cu clasele I-VIII READ MORE … Continuare …