Categorie: constellations

Constelația Vulpecula este neobișnuită pentru că nu a aparținut original celor create de Ptolemeu – ci se datorește activității lui Johannes Hevelius. Vulpecula a fost inclusă în Firmamentum Sobiescianum, un atlas de 56 de pagini, creat de Hevelius, care a subliniat 7 noi constelații care au supraviețuit timpului – și multe care nu au supraviețuit. Poziționată la nord de planul ecliptic, ea acoperă 268 de grade pătrate ale cerului, ocupând poziția 55 ca mărime. Are 5 stele principale în asterismul său și 33 de stele clasificate Bayer/Flamsteed. Vulpecula are graniță cu constelațiile Cygnus, Lyra, Hercules, Sagitta, Delphinus și Pegasus. Cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii septembrie. De vreme ce Vulpecula este considerată o constelație „modernă”, nu are nici o mitologie asociată cu ea – deși tiparul stelar era foarte vizibil grecilor antici și romanilor. La sfârșitul secolului al XVII-lea, astronomul Johannes Hevelius a creat READ MORE … Continuare …

Constelația sudică circumpolară Volans a fost pentru prima oară introdusă în 1589 de către Petrus Plancius, pe un glob ceresc și mai târziu a fost adăugată în atlasul lui Johann Bayer – Uranometria, în 1603. Volans se întinde pe 141 de grade pătrate ale cerului, fiind a 76-a constelație ca mărime. Are 6 stele principale în asterismul său și 12 stele cu designații Bayer/Flamsteed. Volans are graniță cu constelațiile Carina, Pictor, Dorado, Mensa și Chamaeleon și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii martie. De vreme ce Volans este considerată o constelație nouă, nu are nici o mitologie asociată cu ea – ci doar ceea ce intenționează constelația să reprezinte. Constelația Volans a fost creația originală a lui Petrus Plancius din observațiile navigatorilor olandezi Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman, când aceștiaau explorat emisfera sudică. Modelul stelar al lui Volans a devenit cunoscut prin READ MORE … Continuare …

Fiind unul dintre semnele zodiacale, Virgo rezidă direct pe planul ecliptic și a fost una dintre cele 48 de constelații cartografiate de către Ptolemeu. Ocupă 1294 de grade pătrate ale cerului și este a doua cea mai mare constelație pe cer. Virgo conține de asemenea punctul unde ecuatorul ceresc traversează planul ecliptic – echinocțiul de toamnă. Asterismul său este compus la alegere din 9 sau 15 stele, iar constelația conține de asemenea 96 de stele cu clasificare Bayer/Flamsteed. Virgo are graniță cu constelațiile Bootes, Coma Berenices, Leo, Crater, Corvus, Hydra, Libra și Serpens Caput. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +80 și -80 de grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa în timpul lunii mai. Există două dușuri meteorice anuale asociate cu constelația Virgo. Virginidele au vârful către 10 aprilie, în fiecare an și au aparența provenienței dintr-un punct de cer apropiat de Gamma. Acesta READ MORE … Continuare …

Constelația Vela este localizată la sud de planul ecliptic și a făcut cândva parte dintr-o constelație mult mai mare – Argo Navis, acum divizată în trei părți. Este acum abreviată și Vela înseamnă „velele”. Vela se întinde pe 500 de grade pătrate ale cerului, fiind a 32-a constelație ca mărime. Are 5 stele principale în asterismul său și 50 de stele cu denumiri Bayer/Flamsteed. Vela are graniță cu constelațiile Antlia, Pyxis, Puppis, Carina și Centaurus. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +30 și -90 de grade și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii martie. Există trei dușuri anuale meteorice asociate cu Vela. Primul este al Gamma Velidelor, care survine către noaptea de 6/7 ianuarie în fiecare an. La maximul său, acest curent produce o medie de 8 meteori pe oră. Al doilea este Delta Velidele, care survine către 15 februarie în fiecare an. READ MORE … Continuare …

Constelația nordică circumpolară Ursa Minor a fost una dintre cele 48 de constelații originale menționate de Ptolemeu și a rămas una dintre cele 88 de constelații moderne recunoscute de către Uniunea Astronomică Internațională. Ursa Minor este actualmente locația polului nord ceresc, deși în câteva secole, datorită precesiei echinoctiilor, se va schimba. Ea conține 7 stele în asterismul său principal și are 23 de stele desemnate de Bayer/Flamsteed. Ursa Minor are graniță cu constelațiile Draco, Camelopardalis și Cepheus. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +90 grade și -10 grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa în timpul lunii iunie. Există un curent meteoric anual asociat cu Ursa Minor, numit Ursidele. Începând cu 17 decembrie în fiecare an, se întâlnim cu curentul meteoric și activitatea poate dura până către sfârșitul lunii decembrie. Dușul meteoric în sine se crede a fi asociat cu cometa Tuttle și a fost READ MORE … Continuare …

Constelația circumpolară nordică Ursa Major este poate una dintre cele mai vechi și mai recunoscute dintre toate. Menționată de Ptolemeu ca una dintre cele 48 de constelații originale, aceasta a jucat un rol important în toate culturile și civilizațiile – fiind amintită și în literatura istorică, precum lucrările lui Homer, Spenser, Shakespeare și Tennyson. Ursa Major a fost figurată de către Vincent Van Gogh și a fost menționată în Biblie. Asterismul său primar este format oriunde din 7 și până la 20 de stele (depinzând de cât de multe doriți să adăugați) și conține 93 de stele clasificate Bayer/Flamsteed. Acoperă o zonă mare a cerului de 1280 de grade pătrate, fiind a treia constelație ca mărime. Ursa Major are graniță cu constelațiile Draco, Camelopardalis, Lynx, Leo Minor, Leo, Coma Berenices, Canes Venatici și Bootes. Ea este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile de +90 și -30 de grade și cel READ MORE … Continuare …