Constelația Vulpecula este neobișnuită pentru că nu a aparținut original celor create de Ptolemeu – ci se datorește activității lui Johannes Hevelius. Vulpecula a fost inclusă în Firmamentum Sobiescianum, un atlas de 56 de pagini, creat de Hevelius, care a subliniat 7 noi constelații care au supraviețuit timpului – și multe care nu au supraviețuit. Poziționată la nord de planul ecliptic, ea acoperă 268 de grade pătrate ale cerului, ocupând poziția 55 ca mărime. Are 5 stele principale în asterismul său și 33 de stele clasificate Bayer/Flamsteed. Vulpecula are graniță cu constelațiile Cygnus, Lyra, Hercules, Sagitta, Delphinus și Pegasus. Cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii septembrie.
De vreme ce Vulpecula este considerată o constelație „modernă”, nu are nici o mitologie asociată cu ea – deși tiparul stelar era foarte vizibil grecilor antici și romanilor. La sfârșitul secolului al XVII-lea, astronomul Johannes Hevelius a creat constelația Vulpecula când și-a pregătit propriul set de stele cunoscut sub numele de Firmamentum Sobiescianum. La acel moment, el a numit această constelație ”Vulpecula Cum Ansere”, ceea ce literal înseamnă ”vulpea cea mică cu gâsca” – iar ilustrarea consta într-o vulpe cu o gâscă între fălcile ei. La acea vreme Hevelius nu a considerat acest aspect ca fiind două constelații separate – deși mai târziu s-a realizat divizarea Vulpecula și Anser ”Gâsca”. Când hărțile stelare au fost din nou consolidate, aceste două constelații au fost unite din nou pentru a fi cunoscute sub numele modern asociat de către Uniunea Astronomică Internațională, ca Vulpecula, iar steaua primară, pentru a reține amintirea vechii constelații Anser, a primit acest nume propriu.
Să începem turul nostru binocular al constelației Vulpecula cu o privire către steaua Alpha – „a”, Anser. Numele său se traduce literal „gâsca”, dar această stea gigant de clasă M este orice altceva numai zburătoare nu. Rezidând la 297 de ani lumină de Terra, Anser răspândește de 390 de ori mai multă energie luminoasă decât Soarele nostru, fiind de 45 de ori mai mare. Are un miez mort de heliu, începând să fuzioneze hidrogen – și ar putea avea un nucleu mort de carbon – oxigen, așteptând după a doua iluminare înainte de a se transforma într-o stea de clasă K. Dacă ați observat o altă stea în apropiere, bravo vouă! Deși este numai un companion de linie, 8 Vulpeculae face ca vizita lui Anser să merite efortul.
Acum poziționați spre Collinder 399. Acest asterism frumos este deseori numit ”Clusterul Brocchi” sau ”Umerașul” și este un obiect splendid în binocluri sau în telescopul de câmp bogat. Această colecție unică de stele care este cunoscută încă din anul 964, când astronomul Al Sufi a înregistrat-o, a fost independent redescoperită de către Giovanni Hodierna în secolul al XVII-lea. În 1920, D.F. Brocchi, un astronom amator și cartograf al Asociației Americane a Observatorilor Stelelor Variabile – a creat o hartă a acestui obiect pentru utilizarea în calibrarea fotometrică. Datorită dimensiunii mari de peste 60 de minute de arc, ea a scăpat atât catalogului Messier, cât și Herschel. Doar o jumătate de duzină de stele au aceeași mișcare proprie, ceea ce face ca acest obiect să fie un cluster mai degrabă asemănător Pleiadelor, dar studiile sugerează că este pur și simplu un asterism … dar unul cu două stele binare în inima sa!
Următoarea noastră țintă este magnificul Messier 27 (RA 19 : 59.6 Dec +22 : 43). Această incredibilă nebuloasă planetară apare ca un nucleu cu o ușoară nuanță de măr verde și este fără îndoială, cel mai strălucitor studiu de tipul său. Ușor de localizat cam la o lățime de deget nord de Gamma Sagittae, nu este cea mai mare dintre toate planetarele, dar este cea mai mare de felul său, de pe lista Messier. M27 crește și luminozitatea sa sugerează că este destul de aproape de sistemul nostru solar. Unii cred că este destul de greu de găsit, dar aici avem o șmecherie. Priviți către steaua primară din Sagitta, apoi spre vest către strălucitoarea Albireo. Notați distanța dintre cele două și căutați aceeași distanță spre nord de indicatorul săgeții … și veți găsi M27. Messier în 1764, cu un telescop ce avea lungimea focală de 3,5 m.
Sunteți pregătiți pentru un cluster stelar galactic atât pentru binocluri cât și pentru telescop? Atunci reveniți la Alpha și vă deplasați cam două lățimi de deget către sud-est și apoi, chiar pe ecuatorul galactic, veți găsi NGC 6823 (RA 19 : 43.1 Dec +23 : 18). Primul lucru pe care îl veți observa este un cluster deschis destul de mare, cumva concentrat, de magnitudine 7. Rezolvat în telescoapele mari, privitorul ar putea observa că aceste stele sunt fierbinți, de o varietate alb-albastră. NGC 6823 s-a format doar acum 2 miliarde de ani. Deși se află cam la 6000 de ani lumină distanță și ocupă în jur de 50 de ani lumină de spațiu, acesta împarte câmpul cu o foarte mare emisie sau reflecție de nebuloasă – NGC 6820.
Înspre exteriorul ciorchinelui de stele, noi stele se formează în mase de gaz și praf și radiația fierbinte este revărsată dinspre cele mai strălucitoare membre stelare ale acestei pereche. Alimentat de emisii, NGC 6820 nu este totdeauna un obiect vizual facil – este vag și acoperă o zonă de patru ori mai mare decât clusterul. Dar luați urma cu grijă, de vreme ce granițele sunt mai luminate decât regiunea clusterului central. Să vă faceți timp pentru a observa acest obiect! Procesele sale sunt foarte asemănătoare cu cele din zona ”Trapezium” din nebuloasa Orion. Marcați acest obiect în notele de observare. NGC 6823 este Herschel VII.18 și NGC 6820 este de asemenea cunoscut ca Marth 401!
Dacă doriți să încercați ceva nou, reveniți la M27 și vă deplasați 2 grade vest – nord-vest pentru a găsi NGC 6830 (RA 19 : 51.0 Dec +23 : 04). Acest cluster deschis bogat, cu magnitudine 7,9 este o țintă buna. Continuați alte 2 grade în aceeași direcție pentru a selecta clusterul NGC 6823, de magnitudine 7,1.
Acum să lucrăm asupra unei pereche de clustere stelare atât pentru binocluri cât și pentru micile telescoape, începeți cu NGC 6885 (RA 20 : 12.0 Dec +26 : 29). Această cluster scânteietor de magnitudine 6, care include o stea O strălucitoare, este de asemenea cunoscut ca și Caldwell 37. În binocluri vom vedea în apropiere o altă compresie în apropiere notată ca NGC 6882 (RA 20 : 11.7 Dec +26 : 33). Dacă nu conține o stea strălucitoare precum vecina sa, NGC 6882 este o frumoasă colecție în formă de inel.
Ultima țintă oficială în Vulpecula este un cluster stelar galactic superb – NGC 6940 (RA 20 : 34.6 Dec +28 : 18). Acest nor de stele de magnitudine 6, cu o dimensiune de 31 de minute de arc, cu siguranță va delecta orice observator cu binocluri sau cu telescopul. Cu cât este mai mare apertura, cu atât mai multe sunt stelele rezolvate. Descoperit de către Sir William Herschel în 1784 și catalogat ca H VIII.23, acest cluster galactic de vârstă intermediară vă va uimi într-o apertură mare. Deși vizibil în binocluri, pe măsură ce crește apertura, câmpul explodează în 100 de stele puternic comprimate, un nor bogat. Deși nu este vizitat foarte des, NGC 6940 este pe multe liste de observații. Utilizați puterea mică pentru a obține efectul integral al acestui câmp stelar senzațional!
Dacă NGC 6834 (RA 19 : 52.2 Dec +29 : 25) este oficial listată în Cygnus, de ce să nu o vizitați? Sunteți în împrejurimi! Este un foarte bogat și compact cluster stelar mic care este o țintă de selectat din câmpul stelar al Căii Lactee!
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
