Poveștile Cerului. Constelația Virgo sau Fecioara


Fiind unul dintre semnele zodiacale, Virgo rezidă direct pe planul ecliptic și a fost una dintre cele 48 de constelații cartografiate de către Ptolemeu. Ocupă 1294 de grade pătrate ale cerului și este a doua cea mai mare constelație pe cer. Virgo conține de asemenea punctul unde ecuatorul ceresc traversează planul ecliptic – echinocțiul de toamnă. Asterismul său este compus la alegere din 9 sau 15 stele, iar constelația conține de asemenea 96 de stele cu clasificare Bayer/Flamsteed. Virgo are graniță cu constelațiile Bootes, Coma Berenices, Leo, Crater, Corvus, Hydra, Libra și Serpens Caput. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +80 și -80 de grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa în timpul lunii mai.

Există două dușuri meteorice anuale asociate cu constelația Virgo. Virginidele au vârful către 10 aprilie, în fiecare an și au aparența provenienței dintr-un punct de cer apropiat de Gamma. Acesta este relativ activ și predictibil și vă puteți aștepta să vedeți cam 10 meteori pe oră, în medie, în condiții ideale. Al doilea este Mu Virginidele, cu vârful către 25 aprilie. Acesta este de asemenea un duș meteoric de bază și puteți aștepta între 7-10 meteori pe oră, sosind dintr-o zonă aproape de granița Virgo-Leo.

În mitologie, Virgo dorea să reprezinte ”fecioara”, dar cine este exact această femeie nu s-a stabilit niciodată – ci doar faptul că a jucat un rol cultural important. Virgo este deseori portretizată purtând doi snopi de grâu, dintre care unul este marcat de steaua strălucitoare Alpha – Spica – și este singurul semn astrologic reprezentat de o femeie. Probabil ea este Astraea, fiica vrgină a lui Zeus, care a fost cunoscută ca și zeiță a justiției. În fond, Libra, balanța, cu talerele în echilibru … este aproape!

Să începem turul constelației Virgo cu cea mai strălucitoare stea – Alpha – simbolul „a” de pe hartă. Alpha Virginis este cel mai bine cunoscută ca Spica. Situată la 262 de ani lumină de Terra, având magnitudinea 1.0, Spica lucește cu lumina combinată a 4 stele nerezolvate și are o luminozitate vizuală de 2100 de ori mai mare ca a Soarelui. Ca o variabilă elipsoidală în rotație, cele patru stele creează un complex de schimbări în luminozitate prin distorsiunea formei celor mai strălucitoare componente. Steaua dominantă Spica A – are masa de 11 ori mai mare ca a Soarelui și prezintă fluctuații în dimensiunea fizică, pe măsură ce variază în strălucire. Steaua primară este la maximum când este cea mai mică, dând cea mai înaltă temperatură fotosferică de suprafață. Spica B are masa a 7 sori. Fiind de tip spectral B, aceste două componente produc mai multă lumină în ultraviolet datorită excesului de temperatură la suprafață. Spica are doi companioni telescopici distanți – de magnitudine 12 către nord-nord est și de magnitudine 10,5, către est-nord est.

Acum fixați către Beta – simbolul „B”. Numită Zavijava și situată la 36 de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar, această stea are un loc foarte special în istorie, datorită poziției sale pe cer. Pentru că este atât de aproape de planul ecliptic, ea poate fi frecvent ocultată de către Luna, ocazional de către o planetă și chiar de către Soare. În cazul Zavijava, aceasta are onoarea de a fi steaua pe care a utilizat-o Einstein în timpul eclipsei solare din 21 septembrie 1922, pentru a determina viteza luminii în spațiu. Mai mult, conform studiilor, Beta Virginis ar putea găzdui două sau trei planete de mărimea lui Jupiter

Sunteți pregătiți pentru Gamma Virginis? Acesta este simbolul „Y”. Cel mai bine cunoscută ca și Porrima, această stea binară a fost un obiect facil pentru astronomii amatori, dar acum distanța aparentă mică dintre stele necesită un telescop mai mare. Pentru că perioada sa orbitală este relativ rapidă, adică 168,93 ani veți auzi referințe despre Porrima ca fiind ”Steaua care se micșorează”. La începutul anului 2009, această pereche era separată nu numai 0,04 minute și îi va lua alți 11 ani înainte ca ele să se despartă destul de mult cât să poată fi ușor rezolvate cu un telescop mic.

Pentru că sunt extrem de multe obiecte de cer în adâncime în Virgo, adnotarea tuturora pe o hartă ar face această hartă dificil de citit. Să începem cu harta de deasupra, care subliniază cele mai strălucitoare obiecte în Virgo – unele care pot fi ușor văzute cu binocluri și telescoape mici. Gata pentru dans?

Prima noastră țintă va fi Messier 104 (RA 12 : 40.0 Dec -11 : 37). Pornim din Spica și la 11 grade către vest veți găsi formidabilul M104. Cunoscut de asemenea sub numele de ”Galaxia Sombrero”, această magnifică galaxie în spirală a fost descoperită de către Pierre Mechain în 1781, adăugată de mână catalogului Messier și observată independent de către William Herschel, ca obiectul H I.43 – care probabil a fost primul care a notat componenta sa întunecată. Umflătura centrală a galaxiei Sombrero este o compresie a câtorva sute de clustere globulare și poate fi surprinsă doar în binoclurile mari și telescoapele mici. Aperturile mari vor revela interiorul acestei galaxii, benzi de praf întunecate, groase și de calitate – transformând acest obiect într-o favorită de sezon.

Acum să aruncăm o privire către unul dintre cei mai strălucitori membri ai clusterului Virgo – Messier 49. Situată cam la 8 grade nord-vest de Delta Virginis, aproape la mijlocul perechii de stele de magnitudine 6 (RA 12 29 46 Dec +07 59 59), galaxia eliptică gigant M49 are distincția de a fi prima galaxie care a fost descoperită în clusterul Virgo – și doar a două din grupul nostru local. La magnitudinea de 8,5 – acest tip de galaxie E4 va apărea ca o formă de ou iluminată în majoritatea telescoapelor și ca un petic vag în binocluri. Dacă un posibil eveniment supernova ar fi putut apărea în 1969, nu vă lăsați confuzați de steaua din față notată de Herschel, ca fiind ceva nou! Deși majoritatea telescoapelor nu vor reuși să selecteze separat această regiune, sunt în apropierea lui M49 mulți companioni, incluzând NGC 4470. Dar un observator cu ochi de vultur, numit Halton Arp, le-a sesizat și notat ca Galaxia Stranie 134 – una cu ”fragmente”.

Următoarea oprire: Messier 87 (RA 12 : 30.8 Dec +12 : 24). Este o galaxie sursă radio atât de luminoasă că poate fi văzută în binocluri –M87 de magnitudine 8,6, cam la două lățimi de deget nord-vest de Rho Virginis. Această galaxie eliptică gigantă a fost descoperită de Charles Messier în 1781 și catalogată ca M87. Răspândită pe o distanță de 120.000 de ani lumină, este o galaxie incredibil de luminoasă, conținând mult mai multă masă și stele decât galaxia noastră Calea Lactee – distorsionând gravitațional cele patru galaxii satelite ale sale. M87 este cunoscută pentru excesul de câteva mii de clustere globulare – până la 150.000, mult mai multe decât cele 200 ale noastre. În 1918, HD Curtis de la Observatorul Lick a descoperit altceva – M87 are un jet de material gazos extinzându-se din nucleul său pe o distanță de câțiva ani lumină în spațiu. Acest jet puternic perturbat prezintă aceeași polarizare ca radiația sincrotonă – o proprietate a stelelor neutronice. Conținând o serie de mici noduri și nori, precum au fost observați de Halton Arp la Palomar în 1977, el a descoperit de asemenea o a doua galaxie jet în 1966, cu erupție în direcție opusă. Grație acestor două proprietăți, M87 a devenit numărul 152 din catalogul lui Arp de ”Galaxii ciudate”. În 1954 Walter Baade și R. Minkowski au identificat M87 cu sursa radio Virgo A, descoperind un halo galactic mai slab în 1956. Poziția sa peste un nor de raze X, extins peste clusterul Virgo, face ca M87 să fie o sursă cu cantități incredibile de raze X. Datorită multiplelor sale proprietăți stranii, M87 rămâne o țintă pentru investigația științifică. Telescopul Spațial Hubble a arătat un nucleu violent înconjurat de către un disc de concreștere cu rotație rapidă, gazul căruia putând fi parte a unui sistem uriaș de materie interstelară. Cât despre ziua de azi – doar evenimentul supernova a fost înregistrat – totuși M87 rămâne una dintre galaxiile premiu cele mai intens studiate.

Acum ne îndreptăm spre zona mult mai detaliată a hărții și a câmpurilor galactice din Virgo, cam la 4 lățimi de deget est-sud-est de Beta Leonis. Ca parte a Lanțului Markarian, acest set de galaxii poate fi potrivit în același câmp vizual cu un ocular de 32 mm și un telescop de 12,5”, dar nu oricine are echipamentul  potrivit. Setați vederea către M84 și M86 și haideți să descoperim! Binoclurile mari și micile telescoape pot revela ușor această pereche ca un set de galaxii eliptice. Telescoapele medii vor sesiza că membrul vestic al perechii – M84 – este ușor mai luminos și vizibil mai mic. Către est și ușor spre nord este mai marea M86 – al cărei nucleu este mai larg și mai puțin intens. În telescoape mari, vedem galaxiile săltând literal din ocular chiar și la cele mai modeste magnificații. Destul de ciudat, avem un eșec în ce privește vederea structurilor adiționale. Pe măsură ce crește apertura, una dintre cele mai fascinante caracteristici ale acestei zone devine aparentă. Mulți străini misterioși vor apărea de asemenea. Formând un triunghi cu cele două obiecte Messier și situată cam la 20 de minute de arc în sud, rezidă NGC 4388. La magnitudinea de 11, această spirală galactică are un nucleu stelar estompat pentru telescoapele medii, dar o structură clasică în marile telescoape.

Cu magnitudine 12, NGC 4387 este situată în centrul triunghiului format de cele două obiecte Messier și NGC 4387 – o galaxie vagă, cu un indiciu de nucleu stelar în telescoapele mici dar cu aspecte detaliate în telescoapele mari. Doar o idee mai la nord de M86 este un petic de nebulozitate chiar mai vag – NGC 4402 – care solicită magnificare înaltă pentru a fi detectată în micile telescoape. Aperturile mari cu putere înaltă vor revela o bandă de praf notabilă. Structura centrală formează o bară curbată de lumină. La est de M86 sunt alte două galaxii luminoase – NGC 4435 și NGC 4438. Printr-un telescop mediu, NGC 4435 este ușor de selectat la putere joasă, arătând ca un nucleu stelar și o structură de mănunchi. NGC 4438 este vagă, dar chiar și aperturile mari fac să pară galaxiile eliptice puțin plictisitoare. Frumusețea în ce privește NGC 4435/4438 este proximitatea lor. 4435 arată o structură eliptică adevărată, chiar iluminată, chiar cu ceva estompare către margine. Cât privește 4438, aici avem o istorie diferită. Această galaxie are anvergura mult mai mare. Un mănunchi de material galactic suspect poate fi văzut întins înapoi către mai luminoasa pereche galactică din apropiere M84/86.

Sunteți gata pentru luminoasa galaxie Messier 58 (RA 12 : 37.7 Dec +11 : 49)? Este o galaxie în spirală descoperită de Messier în 1779! Ca una dintre cele mai strălucitoare galaxii din clusterul Virgo, M58 este una dintre cele patru care au structură barată. A fost catalogată de către Lordul Rosse ca o spirală în 1850. În binocluri va arăta ca celelalte eliptice studiate, dar un telescop mic, în condiții bune, va putea selecta nucleul luminos și un halo vag al unei structuri spiralice de galaxie – în timp ce telescoapele mai mari vor vedea concentrarea centrală a barei de-a lungul nucleului.

La o jumătate de grad sud-est este NGC 4567 și NGC 4569. L.S. Copeland le-a numit ”Gemenele Siameze” dar această pereche de galaxii este de asemenea considerată parte a clusterului Virgo. Văzute de parcă s-ar atinge, din punctul nostru de observație, nu avem nici o evidență a filamentelor strânse sau a distorsiunilor din structură. Ceea ce poate fi văzut ca un mic amuzament puțin mai departe este un eveniment supernova în NGC 4569 care s-ar fi petrecut în 2004. Cele două pot fi văzute și în telescoapele mici, ca nuclee fine, însă telescoapele mari vor surprinde forma V sau modelul de inimă. Dacă vedeți cumva o galaxie vagă în acest câmp, adăugați NGC 4564 în notele dumneavoastră. Mișcându-vă cam un grad spre nord, veți întâlni spirala galaxiei M89, care va prezenta o regiune nucleică frumoasă în cele mai multe dintre telescoape. La o jumătate de grad nord-est este locul de întâlnire cu frumoasa M90 de magnitudine 9,5 – care va arăta benzi de praf întunecat în telescoapele mari. Virgo conține multe alte obiecte de finețe – pe care le puteți găsi cu o hartă stelară detaliată.

Sursa: UniverseToday

 

Un comentariu la “Poveștile Cerului. Constelația Virgo sau Fecioara

  1. Pingback: POVEȘTILE CERULUI. CONSTELAȚIILE DE LA A LA V (adică Z) PREZENTATE DE PLANETARIUL BAIA MARE « PLANETARIUL BAIA MARE – MARAMURES

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s