Poveștile Cerului. Ursa Major sau Ursa Mare

Constelația circumpolară nordică Ursa Major este poate una dintre cele mai vechi și mai recunoscute dintre toate. Menționată de Ptolemeu ca una dintre cele 48 de constelații originale, aceasta a jucat un rol important în toate culturile și civilizațiile – fiind amintită și în literatura istorică, precum lucrările lui Homer, Spenser, Shakespeare și Tennyson. Ursa Major a fost figurată de către Vincent Van Gogh și a fost menționată în Biblie. Asterismul său primar este format oriunde din 7 și până la 20 de stele (depinzând de cât de multe doriți să adăugați) și conține 93 de stele clasificate Bayer/Flamsteed. Acoperă o zonă mare a cerului de 1280 de grade pătrate, fiind a treia constelație ca mărime. Ursa Major are graniță cu constelațiile Draco, Camelopardalis, Lynx, Leo Minor, Leo, Coma Berenices, Canes Venatici și Bootes. Ea este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile de +90 și -30 de grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminație, în timpul lunii aprilie.

Conform mitologiei grecești, Zeus a dorit cândva o femeie numită Kallisto. De înțeles, soția sa Hera a devenit geloasă și a transformat-o pe Kallisto într-o ursoaică. Între timp, fiul lui Kallisto, Arcas, aproape a lovit-o accidental pe mama sa, în timp ce vâna. Pentru a evita tragedia, Zeus i-a transformat pe amândoi în stele și i-a plasat pe cer. Povestea grecească nu este o excepție, în sensul identificării acestei constelații ca fiind reprezentarea unui urs. Alte culturi, incluzând cea a triburilor indienilor americani, cultura evreiască și multe altele, au asemenea reprezentări. Indiferent dacă veți vedea reprezentarea unui urs în stelele Ursei Mari, cele șapte stele mai strălucitoare ale constelației formează bine cunoscutul asterism ”Carul Mare” (cum este numit în SUA și în multe alte zone) sau ”Plugul” (cum este numit în Anglia și Irlanda).

Constelația Carul Mare a jucat de asemenea un rol important în ”Marea Evadare”, respectiv fuga sclavilor din Sud înainte de războiul civil. Conectând stelele între ele, sclavii evadați știau încotro este nordul, respectiv încotro să apuce.

Înainte să începem turul cu binoclurile, să debutăm cu un tur vizual, pentru că acest asterism de stele este foarte semnificativ în sine. Cu excepția stelei Alpha (Dubhe) și Eta (Alkaid), aceste stele strălucitoare sunt toate parte a unei asociații stelare numite Grupul de Mișcare Ursa Major. Aceasta înseamnă că toate aceste stele au aceeași mișcare proprie – orientându-se către un punct comun în Sagittarius. Acest grup ce adună și alte câteva stele – este cunoscut ca și Collinder 285 și se află la o distanță de 80 de ani lumină de Terra. Grupul de Mișcare Ursa Major a fost descoperit în 1869 de către Richard A. Proctor și este posibil să fi făcut parte cândva dintr-un cluster stelar deschis mult mai mare.

Acum îndreptați-vă atenția către steaua din centrul mânerului carului – Zeta. Dacă puteți rezolva acest set de stele apropiate doar cu ochiul liber, atunci puteți călări și un cal în armata arabă. Această pereche este numită colectiv ca Mizar și Alcor, respectiv ”Calul și Călărețul” și separarea lor vizuală a reprezentat cândva un test de acuitate vizuală. Priviți cu binoclurile această ușor de separat stea dublă optică – și apoi priviți chiar mai de aproape printr-un telescop! Mizar, cea mai strălucitoare dintre cele două, este un sistem stelar binar real. Atât steaua primară, cât și secundara de magnitudine 4 sunt de asemenea stele binare spectroscopice … realizând un sistem de 4 stele situate la 78 de ani lumină depărtare. Dacă Mizar și Alcor nu sunt gravitațional legate una de alta, totuși sunt înrudite. Separată de numai 3 ani lumină, această pereche are o mișcare proprie asemănătoare și aparține Grupului de Mișcare Ursa Major.

Înainte de a ne deplasa către obiectele mai vagi, fixați binoclurile între Epsilon și Delta pentru a obține Messier 40 (RA 12 : 22.4 Dec +58 : 05). Această stea dublă vagă a fost găsită de Charles Messier în timp ce căuta după o nebuloasă ce fusese incorect raportată de către Johann Hevelius. Dacă nu vom ști niciodată cu siguranță de ce Messier a inclus această stea dublă optică în catalogul său, noi putem intotdeauna să o includem în listele noastre de observații.

Următoarea? Un alt obiect pentru binocluri (și spectaculos în orice telescop) va apărea căutând după M81 (RA 9 : 55.6 Dec +69 : 04) și M82 (RA 9 : 55.8 Dec +69 : 41). Descoperite în 1774 de către J.E. Bode la Berlin, aceste două favorite ale cerului de adâncime păstrează secrete care le privesc pe amândouă. Fotografiate în Martie 1899, această pereche este centrul unui grup de galaxii cuprinzând constelațiile circumpolare nordice Ursa Major și Camelopardalis. Fotografiile moderne prezintă structura de spirală a lui M81. Având cam 36.000 de ani lumină în diametru, aceasta este una dintre cele mai dense galaxii cunoscute. O treime din masă este concentrată în nucleu. Strălucirea sa reprezintă luminozitatea combinată a 20 de miliarde de sori … Adesea confundată în telescoapele mici din cauza aparenței de spirală, vecina lui M81 – M82 – nu arară nici un vârtej. O stranietate a spațiului! Lumina de la M82 călătorind spre ochii noștri este polarizată. Această galaxie probabil conține un câmp magnetic super-masiv. M82 nu este doar polarizată vizual, ci este de asemenea o sursă radio foarte puternică. În cadrul structurii defecte se găsesc mase uriașe de praf acompaniat de radianța stelelor posedând calități spectrale neobișnuite. Aceste fapte i-au condus pe cercetători să creadă că o izbucnire violentă ar fi survenit în galaxie cam acum 1,5 milioane de ani … Cam la momentul în care una dintre speciile noastre aventuroase, Homo Erectus, a început să caute tipare pe cerul înstelat. S-a estimat că evenimentul definitoriu din M82 a eliberat energia echivalentă a câteva milioane de sori în explozie. ”Undele de șoc” emanând din galaxie se aseamănă cu radiația sincrotonă. Acest fenomen a fost pentru prima oară descoperit în asociere cu nebuloasa planetară M1 – dar în cadrul M82, pe o scară imensă. Vă puteți imagina o rămășiță de supernova se dimensiunea unei regiuni de nucleu galactic? Cam la fiecare o sută de milioane de ani, M81 și M82 realizează o trecere una către cealaltă. Brațele galactice cu o imensă putere gravitațională se ating și se interconectează într-o îmbrățișare spectaculoasă. Se teoretizează că în timpul ultimei interacțiuni M82 a crescut densitatea undelor care au circulat prin M81. Rezultatul? Posibil cea mai perfect formată galaxie în spirală din tot spațiul cosmic! Dar influența M81 a lăsat în urmă o galaxie M82 defectată. Plină cu stele explodate și gaz de coliziune, o galaxie atât de violentă emite raze X. Reacțiile induse prin coliziunea prafului și gazului au cauzat nașterea unor numeroase stele briliant. Stele capabile de crearea unor atomi cu densitate extremă. Dintre care unii sunt acum agitați de un soi de mișcare extremă care generează câmpuri magnetice imense. Sfârșitul poate fi deja previzibil. Cercetătorii au calculat că într-un interval de câteva miliarde de ani, în loc de două galaxii, va fi doar una. Doi îndrăgostiți cosmici într-o îmbrățișare galactică. Este cunoscut faptul că un asemenea dans galactic este de așteptat și în ceea ce privește galaxia noastră. Peste câteva miliarde de ani galaxia noastră și mai marele vecin – Marea Spirală din Andromeda se vor îmbrățișa cu la fel de multă ardoare.

Dar nu trebuie să vorbim doar despre acest duet galactic fascinant. Pentru că M81 și M82 au de asemenea și colegi de joacă neobișnuiți. Galaxia din vecinătate NGC 3077 oferă câteva dintre particularitățile stranii ale mai marelui său companion, M82. Având un diametru de 6000 de ani lumină, NGC 3077 are cam o treime din mărimea prototipului său.

La sud-vest de spirala M81, este o altă minge stranie. Precum NGC 3077, NGC 2976 este o pitică. Având cam o cincime din dimensiunea lui M81, NGC 2976 are cam 7000 de ani lumină diametru. Trei galaxii neregulate vagi sunt de asemenea asociate cu perechea noastră galactică. NGC 2366 sare peste graniță în Camelopardalis. IC 2574 este doar un pic mai la sud-est de M81 și este o adevărată figură. Un sistem mai mic cunoscut ca Ho II a fost descoperit în 1950 de către astronomul E. Holmberg. Chiar mai departe, în Camelopardalis, este spirala mare a NGC 2403, cunoscută de asemenea ca membră a familiei de galaxii M81/M82. Ca unul dintre cele două grupuri cele mai apropiate de sistemul nostru ”Calea Lactee” (celelalte sunt în Sculptor), această regiune reprezintă o fascinantă oportunitate pentru studiu din curtea casei astronomului. De ce? Pentru că această pereche principală poate fi zărită și cu un binoclu de numai 6×35 mm.

Acum este timpul să fixăm telescopul către Messier 97 (RA 11 : 14.8 Dec +55 : 01). Cel mai bine cunoscută sub numele de ”Nebuloasa Bufniță”, acest client de magnitudine 11 nu este neapărat cel mai ușor obiect de fixat. Mulți observatori au remarcat M97 ca unul dintre cele mai dificile obiecte de detectat – în special în zonele de contrast cu poluare luminoasă ale orașelor mari. Materialul conținut de nebuloasa M97 și lumina care cauzează strălucirea sunt asociate cu temperatura mare de suprafață a stelei centrale aflată în ultimele stadii de viață. În centrul M97 este o stea pitică albă de magnitudine 16.

Mai mult? Atunci încercați Messier 109 (RA 11 : 57.6 Dec +53 : 23). La o magnitudine aproape de 10, această galaxie spirală barată nu este destinată telescoapelor mici. În câmp cu Gamma, M109 își va arăta bara centrală decolorată și nucleul proeminent în micile telescoape, dar este necesară o apertură mare și magnificare înaltă pentru a sesiza structura. Acest obiect a fost observat de către Pierre Mechain, pe 12 martie 1781, și de către Charles Messier pe 24 martie 1781 – dar au știut foarte puțin de apartenența acestuia la Norul Ursa Major – un grup uriaș de galaxii în această zonă pe care harta noastră abia o poate fixa. M109 este cam la 55 de milioane de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar.

Gata pentru Messier 101 (RA 14 : 03.2 Dec +54 : 21) ? Dacă magnitudinea sa aparentă este luminoasă și este mare, avem aici o luminozitate de suprafață joasă și cea mai bună magnificare este cea joasă. Situată cam la trei lățimi de deget de Mizar și Alcor, această galaxie de magnitudine 8 a fost adăugată ca unul dintre cele din urmă obiecte de pe lista Messier, dar este unul dintre primele care au fost identificate ca spirală. Dacă M101 este uriașă și luminoasă, binoclurile vor fixa doar regiunea centrală luminoasă – dar telescoapele începătorilor (114 mm) vor începe revelarea structurii brațelor. Pe măsură ce crește apertura, crește și detaliul iar unele zone sunt atât de luminoase încât Herschel le-a dat propriile numere de catalog. La o distanță de 27 de milioane de ani lumină, M101 ar putea fi oarecum o dezamăgire în micile telescoape, dar fotografiile arată unele dintre cele mai fantastice spirale din Cosmos. Numită ”Titirezul”, aceasta subliniază propriul grup galactic pe care-l formează cu NGC 5474, către sud și sud-est și cu NGC 5585 către nord-est, care sunt vizibile telescoapelor mari. Se estimează că aici ar putea fi șase membri galactici. Așa încât merită să vă faceți timp pentru studiul acestui grup!

Sunteți pregătiți pentru alte câteva galaxii obscure? Atunci să începem! Prima va fi una de magnitudine 10 – NGC 3945 (RA 11 : 53.2 Dec +60 : 41). Această galaxie barată cu spirală dublă este strălucitoare și conține o regiune nucleică terifiantă care strălucește doar în telescoapele mari. Nu e o mirare că se regăsește printre cele 400 de provocări Herschel! Acum mergem mai departe către NGC 359 (RA 10 : 46.6 Dec +63 : 13). Cu o magnitudine de asemenea de 10, această frumoasă galaxie spirală barată este situată la 49 de ani lumină depărtare și studiile recente au arătat că bara centrală s-a format numai acum 500 de milioane de ani. Pus într-un ocular de putere mare, acest obiect ne va arăta o structură de spirală foarte frumoasă.

Gata pentru NGC 2685 (RA 8 : 55.6 Dec +58 : 44)?  Este puțin mai vagă la magnitudinea 11, dar merită să o vânați pentru că este o galaxie lenticulară neobișnuită. Va fi o expediție astro-fotografică formidabilă pentru că prezintă două axe simetrice și un inel înconjurător compus din stele și materie interstelară. Resturile rămase de la o imensă interacțiune galactică.

Gata să purcedeți pe tărâm virgin … respectiv către NGC 3583 (RA 11 : 14.2 Dec +48 : 19)? În telescoapele mari veți găsi această spirală galactică destul de ciudat distorsionată în ciuda formei regulate pe care ar trebui să o aibă. Are o luminozitate redusă cu un nucleu galactic activ și o gaură neagră!

Acum porniți spre NGC 3675 (RA 11 : 26.1 Dec +43 : 35). La magnitudine de 11, aceasta are o prezentare mult mai bună cu nucleul său luminos și structura galactică într-o spirală mai bine formată. Priviși către forma ovală care pare să fie asemănătoare unei galaxii eliptice.

Mai mult? Atunci încercați NGC 3319 (RA 10 : 39.2 Dec +41 : 41). Cu o magnitudine de 11, această spirală situată la 32 de milioane de ani lumină depărtare își va arăta forma subțire. Dacă nu este într-adevăr vizibilă în poziție oblică, suntem martorii unei foarte puternice bare centrale și a unor brațe foarte vagi ale spiralei. Delectați-vă! Așa cum este vizibil pe hartă, avem în Ursa Major un număr foarte mare de galaxii care așteaptă să fie descoperite. Zona aflată chiar la nord-vest de Delta (simbolul 8) de pe hartă este locul în care Telescopul Spațial Hubble a captat imaginea de la cea mai mare adâncime, pe un diametru de 2,5 minute de arc. Este inimaginabil cât de multe galaxii se află în orizontul acestui ochi de 2,5 minute de arc.

Înainte să părăsim Ursa Major, nu uitați de o stea foarte specială numită ”Puntea mirelui” – Groombridge 1830. Acest obiect l-am marcat pe hartă ca fiind G1830, cu o săgeată. Dacă nu este mai mult decât o foarte normală stea sub-pitică galbenă de clasă G8, este extraordinar ceea ce face aceasta. Timidă, situată doar la 30 de ani lumină de noi, Groombridge 1830 este o stea cu halo, foarte bătrână și săracă în metal. Dintre toate stelele apropiate Soarelui nostru, doar una din 10.000 poate fi ca aceasta. De ce? Pentru că această stea surprinzătoare stă încă în picioare! Când a fost descoperită inițial, s-a crezut a fi steaua timpului cu cea mai înaltă mișcare proprie. Chiar așa? În realitate Groombridge 1830 stă pe loc în timp ce restul galaxiei Calea Lactee se rotește în dreapta sa.

Nu lăsați Ursul să treacă pe langă Dumneavoastră fără să luați seamă la ce are de oferit!

Sursa: UniverseToday

3 comentarii la “Poveștile Cerului. Ursa Major sau Ursa Mare

  1. Pingback: POVEȘTILE CERULUI. CONSTELAȚIILE DE LA A LA V (adică Z) PREZENTATE DE PLANETARIUL BAIA MARE « PLANETARIUL BAIA MARE – MARAMURES

  2. Reblogged this on PLANETARIUL BAIA MARE – MARAMUREȘ and commented:

    O Legendă din județul Neamț. Carul Mare cu patru roți și trei perechi de boi, conduși de un cărăuș suia un deal. Când cei doi boi dinainte s-au ivit în vârful dealului, iacătă și Dumnezeu, care-l întreabă pe cărăuș: ”La deal, la deal, cu ajutorul lui Dumnezeu?”. Cărăușul, care era cam supărat a răspuns: ”De acum, ori o vrea Dumnezeu, ori nu o vrea, eu am ajuns în vârful dealului.”.

    Atunci Dumnezeu, ca să-l smerească, a făcut ca boii din frunte să înceapă a da înapoi, așa că înainte n-au mai voit să tragă, o roată s-a smintit din loc și toată greutatea carului lăsându-se pe acea roată, de atunci Carul Mare se învârtește tot îndărăt.

Lasă un răspuns