Constelația sudică circumpolară Volans a fost pentru prima oară introdusă în 1589 de către Petrus Plancius, pe un glob ceresc și mai târziu a fost adăugată în atlasul lui Johann Bayer – Uranometria, în 1603. Volans se întinde pe 141 de grade pătrate ale cerului, fiind a 76-a constelație ca mărime. Are 6 stele principale în asterismul său și 12 stele cu designații Bayer/Flamsteed. Volans are graniță cu constelațiile Carina, Pictor, Dorado, Mensa și Chamaeleon și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii martie.
De vreme ce Volans este considerată o constelație nouă, nu are nici o mitologie asociată cu ea – ci doar ceea ce intenționează constelația să reprezinte. Constelația Volans a fost creația originală a lui Petrus Plancius din observațiile navigatorilor olandezi Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman, când aceștiaau explorat emisfera sudică. Modelul stelar al lui Volans a devenit cunoscut prin apariția pe un glob ceresc în 1597 și a fost considerată constelație în urma introducerii în Uranometria, sub numele de Piscis Volans – adică ”Peștele Zburător”. Când a fost mai târziu adoptată ca o constelație permanentă de către Uniunea Astronomică Internațională, numele a fost simplificat, rămânând doar Volans.
Să începem turul constelației cu binoclurile, respectiv cu steaua sa Alpha – simbolul „a” de pe hartă. Alpha Volantis este situată la aproximativ 124 de ani lumină de Terra și este o stea sub-gigantă albă de clasă A (A2.5). Dacă nu are nimic special în sine, este cam de două ori mai mare decât Soarele și strălucește de 30 de ori mai puternic. Cumva a căpătat desemnarea de Alpha, deși Beta („B”) este fizic mai strălucitoare și cu 12 ani lumină mai aproape. O călătorie adevărată este spre Delta – simbolul „8”. Deși apare la fel de strălucitoare ca celelalte stele, Delta esre o stea gigantă de tip F care se află la 660 de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar.
Acum luați telescopul pentru Epsilon Volantis – forma „3”. Epsilon este un sistem stelar triplu. Situat la aproximativ 642 de ani lumină de Terra, componenta primară, Epsilon Volantis A, este o binară spectroscopică foarte particulară. Este o stea alb-albastră, sub gigantă de tip B cu un companion ca o orbitează atât de aproape încât o putem vedea doar spectroscopic și știm că îi cauzează modificări tot la două săptămâni. Dar o privire mai ageră va scoate în evidență prezența celei de-a treia stele, de magnitudine 8. Epsilon Volantis se află la 6,05 secunde de arc depărtare și este ușor de capturat cu un telescop mic sau binocluri mari.
Dar Gamma Volantis? Este simbolul „Y” de pe hartă. Această stea dublă mare este destinată binoclurilor. Cele două membre sunt mai strălucitoare, vestica Gamma 1 Volantis (magnitudine 5,67) și mai estompata Gamma 2 (magnitudine 3,78). Despărțite de 14,1 secunde de arc, nu veți avea probleme în separarea celor două stele și culorile lor de constrast le fac să fie adevărate premii în telescop. Gamma 2 este o stea gigantă portocalie standard de clasă K (K0) și Gamma 1 este o stea pitică albă de clasă F (F2). Nu este însă o stea dublă optică. Această pereche este fizic legată și ambele stele se află la 142 de ani lumină depărtare.
Pentru cei care își doresc o provocare, este cazul să purcedem pe cerul de adâncime pentru NGC 2442 (RA 7 : 36.4 Dec -69 : 32). La magnitudine 11 și cu o dimensiune de 6 minute de arc, această galaxie spirală barată de suprafață joasă este un studiu grozav pentru un telescop mare. Situată la 50 de milioane de ani lumină de Calea Lactee, NGC 2442 a fost pentru prima oară dscoperită de către John Herschel și conține un nor de gaz întunecat foarte neobișnuit – unul în care lipsesc stelele cu desăvârșire. Cum s-a întâmplat asta? Astronomii consideră că norul a fost pierdut în preajma NGC 2442 de către un companion în timpul unei interacțiuni galactice! De ce nu? În fond, NGC este înconjurată! Dacă dețineți o apertură mare,veți vedea în apropiere PGC 21457, PGC 21406, NGC 2434, PGC 21212, PGC 21323, PGC 21369 și PGC 21426. Câteva dintre aceste galaxii satelit sunt fizic legate cu NGC 2442. Uitați-vă spre două brațe ale spiralei extinzându-se dintr-o bară centrală pronunțată, conferind întregii galaxii aparența unei forme de cârlig.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
