Prezența apei pe planeta Marte a mai fost sugerată anterior, dar o nouă descoperire, de săptămâna trecută, a apei potențial lichide pe suprafața planetei marte a creat valuri uriașe în comunitatea științifică.
Ce diferențiază noua descoperire de cele anterioare este faptul celei mai clare evidențe de până acum a apei lichide, spre deosebire de gheață, și se află pe suprafața marțiană, spre deosebire de apa considerată a exista la kilometri în adâncime, unde verificarea sa este destul de dificilă.
Cercetarea este bazată pe observațiile Orbiterului Mars Reconnaissance al NASA, care a sesizat modificări sezoniere pe pantele sculptate în suprafața planetei, care par să se fi format cel mai degrabă prin scurgeri de apă sărată.
”În ultimii 15 ani, am descoperit certitudinea existenței cândva a apei pe Marte”, a spus unul dintre cercetători, geofizicianul Philip Christensen de la Universitatea Statului Arizona din Tempe, în timpul conferinței de presă de pe 4 august, care a anunțat descoperirea. ”Mare parte a acestei ape este înghețată. Aceste noi observații sunt atât de interesante pentru că ele survin la latitudini mult mai joase, unde temperatura este mai ridicată și unde există condiții pentru prezența apei în stare lichidă”.
O MARE DESCOPERIRE PE MARTE
Cercetători neimplicați în proiect sunt de acord că această descoperire ar putea avea implicații uriașe. Dacă aceste caracteristici identificate – pante liniare recurente – pot fi confirmate că reprezintă scurgeri de apă sărată, aceasta descoperire ar fi grozavă”, a spus Cristopher Carr, cercetător la MIT, care construiește un instrument capabil să detecteze prezența ADN și ARN pe Marte, dacă viața există acolo. ”Această descoperire nu ar schimba dramatic înțelegerea prezentă a planetei Marte ca fiind un mediu rece și uscat, dar ar fi deosebit de importantă în ce privește căutarea vieții pe Marte”.
Apa lichidă este o peșteră a comorii pentru cercetători, pentru potențialul pe care îl oferă vieții extraterestre. Toată viața de pe Terra are nevoie de H2O lichid pentru a supraviețui, și cercetătorii suspectează o similitudine și în alte lumi.
”Da, este ceva formidabil”, a spus Robert Zubrin, președintele și fondatorul Societății Marte. ”Ideea prezenței apei lichide astăzi, pe suprafața planetei Marte, înseamnă automat că pe planeta Marte, astăzi, ar putea exista viață!
ÎN CĂUTAREA VIEȚII
Noua descoperire nu doar reînvie speranțele că Marte găzduiește viață, dar oferă și șansa identificării facile acesteia, mult mai facile decât se credea în trecut.
”Înainte de aceste experiment, ai fi putut spune despre căutarea vieții pe Marte că va fi un lucru extrem de dificil”, pentru că ar implica săparea în adâncime pentru identificarea rezervelor ascunse de apă lichidă, considerate a exista în profunzimea solului marțian, a precizat Seth Shotak, astronom senior în cadrul Institutului SETI din Mountain View, California. ”Acum, probabil, va fi mult mai ușor să realizăm un experiment de identificare a vieții pe Marte, care va implica săparea unei gropi de doar câțiva metri. Chiar și dumneavoastră ați putea realiza un asemenea experiment, care să merite”.
Până acum, cele mai multe cercetări privind existența vieții au fost, de asemenea, canalizate pe potențialul planetei roșii de a fi fost cândva locuibilă la suprafață, într-o vreme în care era considerată o asemănătoare Terrei, scăldată în mări și oceane.
”Identificarea mediului în care viața ar putea fi capabilă de supraviețuire în prezentul planetei Marte ar putea modifica interesul nostru dinspre trecutul habitabil, către prezentul habitabil”, a spus Carr. ”Subteranul ar putea fi un loc excelent în care să cauți urmele vieții pe Marte, dar zonele cu scurgeri lichide sărate de la suprafață sunt chiar mai accesibile”.
IMPLICAȚII PENTRU ASTRONAUȚI
Zubrin, care multă vreme o fost un susținător al trimiterii de echipaje umane pentru a explora Marte, a spus că noua descoperire reprezintă un imbold puternic pentru o asemenea misiune.
”Dacă există apă la suprafață, asta înseamnă că exploratorii se pot duce pe Marte și să găsească pe această planetă viață extinsă chiar la suprafață”, a spus Zubrin pentru SPACE.COM. ”Subliniază motivul pentru care Marte ar trebui să fie ținta pentru explorarea umană. Nu vom găsi viață pe Lună, nu vom găsi viață nici pe un asteroid. Trebuie să trimitem exploratori umani către medii complexe, unde abilitățile complexe ale ființelor umane sunt foarte utile.”
Dar înainte de a porni numărătoarea inversă pentru vânătoarea marțienilor, toți cercetătorii recomandă precauție, până când informații mai multe vor proba existența apei lichide pe Marte.
”Este foarte incitantă această descoperire, dar este prea devreme să tragem concluzii fără informații suplimentare”, a spus Carr. Atât el cât și Shostak au subliniant că acele scanări spectrale, care identifică semnătura chimică unică a apei în imagini, nu au putut verifica prezența acestor compuși pe Marte.
”Semnătura așteptată a apei nu a fost detectată în RSL – aceasta ar putea fi o problemă de rezoluție și sensibilitate, dar motivul ar putea fi și o carență a apei în RSL”, a scris Carr într-un email. ”Există potențial și alte explicații care nu implică apa sărată, precum mișcarea particulelor uscate. Așa încât, deși entuziasmul ajută, este mult prea devreme pentru a exprima convingeri, fără mai multe informații. În cele din urmă, informațiile sunt cele ce ne apropie de adevăr, iar nu ceea ce dorim să credem.”
Sursa: SPACE.COM
Crișan Petru Ciprian
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)