Beatrice M. Tinsley (1941 – 1981), teoreticiană respectată, a realizat contribuții fundamentale asupra modului în care galaxiile se modifică și evoluează în timp. Când Beatrice și-a început activitatea de cercetare, foarte puține lucruri erau cunoscute despre ciclurile de viață ale galaxiilor și stelelor din cadrul lor. Ea a calculat modul de îmbătrânire al unor grupuri de stele și efectele pe care le-ar putea avea într-o galaxie. Este pionieră în studiul interacțiunilor dintre galaxii și mediul lor, favorizând cercetarea aprofundată a coliziunilor și fuziunilor galactice. Ideea sa, a schimbării notabile a galaxiilor pe scale de timp scurte relativ la vârsta universului, i-a inspirat pe astronomi să studieze galaxiile îndepărtate pentru indicii asupra evoluției galactice (pentru că luminii îi trebuie un timp finit să ajungă până la noi pornind de la galaxiile îndepărtate, noi le vedem așa cum erau acestea atunci când lumina le-a părăsit). Tinsley a colaborat la o importantă cercetare pentru determinarea tipului nostru de univers – deschis sau închis (adică dacă expansiunea universului va continua la nesfârșit sau dacă se va opri din expansiune și va intra în colaps). Ea este, probabil, cel mai bine cunoscută pentru modelele sale teoretice ale evoluției galaxiilor, mult mai reale și mai clare decât alte modele ale contemporanilor săi, modele care combinau înțelegerea în detaliu a evoluției stelare cu necesitatea cunoașterii mișcărilor stelelor și fizica nucleară. Prima imagine plauzibilă asupra modului în care protogalaxiile (galaxii în stadii timpurii de formare) vor fi arătat atunci când s-au format cu miliarde de ani în urmă, se datorează modelelor sale.
Tinsley s-a născut în nord-vestul Angliei, către începutul celui de-al doilea război mondial. După război, familia s-a mutat în Noua Zeelandă, unde tatăl său a fost ministru și mai târziu primar. Beatrice a obținut licența și masteratul în fizică la Universitatea Canterbury, din Cristchurch și apoi s-a mutat în Dalas, Texas după ce s-a căsătorit cu un coleg de-al său fizician. În 1964 a figurat printre primii studenți care au absolvit facultatea la departamentul de astronomie al Universității Texas din Austin. Teza sa de doctorat a marcat începutul studiilor moderne, detaliate ale evoluției galactice. În 1974 a primit premiul Annie J. Cannon de la Societatea Astronomică Americană și a fost medaliată și de către Asociația Americană a Femeilor din Universități, pentru contribuții excepționale în domeniul astronomiei.
În ciuda reputației sale în creștere, Tinsley nu a reușit să își găsească de lucru în Dallas, în domeniul academic. Frustrarea personală în creștere a determinat-o să părăsească Dallasul, pe soțul fizician și pe cei doi copii adoptați, pentru a obține o poziție de cercetător în altă parte. După un an la Observatorul Lick, ea a fost angajată ca Profesor Asociat de Astronomie, la Universitatea Yale, în 1975. Aici a devenit binecunoscută pentru bunăvoința și ajutorul acordat studenților și mai tinerilor colegi. În 1978 a fost promovată la poziția de profesor permanent, dar tot atunci a aflat că are melanoma, o formă particulară virulentă de cancer. În ciuda bolii sale, ea a continuat să lucreze și a rămas productivă științific, până aproape de decesul său, trei ani mai târziu. În 1986, Societatea Astronomică Americană a fixat un premiu cu numele Beatrice Tinsley, pentru contribuții excepționale la cercetarea astronomică și astrofizică cu caracter creativ sau inovativ.
(va urma)
