Constelația sudică Tucana a fost pentru prima oară introdusă în 1589 de către Petrus Plancius pe un glob ceresc și adăugată mai târziu la atlasul Uranometria din 1603 al lui Johann Bayer. Situată la sud de ecuatorul ceresc, Tucana este răspândită pe 295 de grade pătrate ale cerului și ocupă locul 48 ca dimensiune. Ea are 3 stele principale în asterismul său și conține 17 stele clasificate Bayer/Flamsteed. Are graniță cu constelațiile Grus, Indus, Octans, Hydrus, Eridanus și Pheonix. Tucana este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +25 și -90 de grade și cel mai bine poate fi urmărită în timpul lunii noiembrie.
De vreme ce Tucana este considerată o constelație nouă, nu are asociată nici o mitologie, decât istoria primirii numelui său. La sfârșitul anilor 1600, navigatorii olandezi Pieter Dirkzoon Keyser și Frederick de Houtman au explorat emisfera sudică și parte a muncii lor a reprezentat-o cartografierea stelelor. Petrus Plancius, cartograf al cerului, a inclus observațiile lor pe globul ceresc, precum și numele constelației care reprezenta ciudata creatură cu care s-au întâlnit în cursul călătoriei lor. Numele pe care îl avea de fapt era “Den Indiaenschen Exster”, dar Plancius l-a schimbat în ”Toucan”.
Să începem turul nostru binocular cu Alpha Tucanae – simbolul „a” de pe hartă. Alpha este o stea foarte interesantă și nu doar pentru că este o stea binară ci și pentru că este o stea binară astrometrică. Aceasta indică faptul că acel companion pe care îl are nu a fost niciodată observat direct, optic sau spectral dar este considerat a fi prezent datorită modificărilor din mișcarea proprie ale primarei. Ce se întâmplă? La fiecare 11, 5 ani ne alegem cu o ezitare precisă a acestei distante stele situate la 199 de ani lumină. Acum, întoarceți telescopul către Beta Tucanae – simbolul ”B”. Beta Tucanae este de asemenea specială. Nu doar pentru că este o stea binară, ci pentru că este un sistem stelar întreg format din șase părți. Situat cam la 140 de ani lumină de Terra, sistemul Beta constă din Beta 1 Tucanae și Beta 2 Tucanae, cele două stele pe care le puteți vedea în ocular. Amândouă sunt stele pitice de secvență principală, separate de 27 de secunde de arc și foarte asemănătoare ca magnitudine. Vedeți o ușoară diferență de coloratură? Beta 1 este o stea alb-albastră de tip B în timp ce Beta 2 este o stea albă de tip A.
Este timpul pentru putere mai mare, pentru că amândouă aceste stele luminoase au cel puțin un companion apropiat de secvență principală. Situată la 2,4 secunde de arc depărtare de Beta 1 este componenta A. La o magnitudine de 13,5, aceasta va solicita un telescop mare dar, va merita. Acum priviți către Beta 2 … la aproximativ 0,38 secunde de arc veți găsi o stea D de magnitudine 6! Gata pentru mai mult? Atunci mutați-vă către Beta 3 Tucanae – o altă stea binară care este separată de Beta 1 și Beta 2 Tucanae de către 9 minute de arc. Ambele componente ale sistemului binar sunt pitice albe de tip A în secvență principală și sunt foarte strâns separate, la numai 0,1 – aproape coincidente ca magnitudine. Asta înseamnă că cele două stele se orbitează una pe cealaltă la numai 4 unități astronomice distanță.
Pentru ochi, binocluri sau telescop, este timpul să privim către NGC 104 (RA 0 : 24.1 Dec -72 : 05), cunoscută mai bine sub numele de ”47 Tucanae”. Cu o magnitudine de 4 și acoperind o suprafață de 31 de minute, acest cluster globular vă va uimi! Această uriașă minge gravitațională de stele cunoscută ca și cluster globular are și o inimă.
Conținând o densă concentrare de 10.000 de ori mai mult decât un milion de stele într-o regiune de numai 30 de ani lumină, clusterele globulare sunt mai mult decât înrudite cu masele clocotitoare de stele în care cele mai mici sunt grupate către marginile exterioare, în timp ce gigantele se află într-o adevărată colecție în zona nucleului. Care este cauza acestui proces? Ce vedeți în 47 Tucanae este al doilea – ca mărime – cluster globular din haloul galactic ocupat al Căii Lactee. Precum implică numele său ”47 Tucanae”, miezul său a fost inițial catalogat ca steaua numărată 47 din Tucana – Tucanul – dar nu pentru mult timp. Pe 14 septembrie 1751, astronomul francez Nicholas Louis de Lacaille a fost primul care a descoperit adevărata sa natură cu un refractor de 0,5 inch diametru și a catalogat-o ca nebuloasă. Următorii care au observat-o și catalogat-o au fost James Dunlop în 1826 și John Herschel în 1834, când a devenit NGC 104. Aflat la o depărtare de 16.000 de ani lumină de sistemul nostru solar, această concentrare inimaginabilă de cel puțin un milion de stele este răspândită 120 de ani lumină către exterior, însă inima sa de peste 15.000 de stele individuale este împachetată atât de dens încât sistemul nostru solar nu ar putea fi strecurat între ele. Considerate a se fi născut toate cam în același timp, din acelașii nor de gaz, clusterele globulare precum 47 Tucanae sunt un studiu formidabil asupra modului în care stelele pot evolua și interacționa.
Aici, păstrați la îndemână binoclurile și telescoapele pe măsură ce ne deplasăm către următorul cluster globular – NGC 362 (RA 1 : 03.2 Dec -70 : 51). La o magnitudine apropiată de 7 și cu o dimensiune de 12 minute de arc, acest globular mult mai mic a fost descoperit de către James Dunlop pe 1 august 1826. Îl veți găsi compact și foarte simpatic în telescoapele mici și bine rezolvat în telescoapele mari. În 1980 acest cluster a fost comparat cu unul similar, doar pentru a afla că este cu 3 miliarde de ani mai tânăr.
Sunteți pregătiți pentru o mare și formidabilă galaxie, pe care o puteți vedea cu ochii liberi? Atunci salutați Micul Nor Magellanic. Această galaxie pitică este parte a grupului nostru local de galaxii, care include Calea Lactee, Marele Nor Magellanic, Galaxia Andromeda și chiar mai mult. Se consideră că Micul Nor Magellanic a fost cândva o galaxie spirală barată care a fost deranjată de Calea Lactee – acum fiind o galaxie neregulată care conține încă o structură centrală barată.
Cam la 200.000 de ani lumină depărtare, veți găsi o gazdă a unor obiecte NGC grozave, precum NGC 265, NGC 290, NGC 346, NGC 347 și NGC 602. Delectați-vă!
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
