EPILOG LA PROGRAMUL EDUCAȚIONAL DE VACANȚĂ ASTROMANIA 2017 DE LA COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE

În perioada 4 – 14 iulie 2017, Complexul Astronomic Baia Mare a organizat cea de-a treia ediție a programului educațional de vacanță ASTROMANIA, sub forma unei tabere de știință la care s-au înscris 122 de copii, iar în cele două săptămâni de expuneri, demonstrații, proiecții, jocuri și aplicații, au fost înregistrate 543 de participări, cu o medie zilnică de participare de 36 copii la grupa I și 31 la grupa celor mai mari. Lectorii noștri, Ovidiu Ignat, Ciprian Crișan, Mircea Lițe, Ioan Bob, Lucian Stoian, Ilie Tudorel și Andrei Avram au oferit copiilor o lecție de cunoaștere a lumii înconjurătoare și a Universului ca întreg, această aventură a cunoașterii demonstrând că știința poate fi la îndemâna copiilor și poate fi înțeleasă intuitiv sau explicativ și de cei mai mici dintre ei, prin intermediul demonstrației. Atelierele de creație și de experimente, prezentarea ”invențiilor” aduse de muzeologul Andrei Avram au capacitat la maximum interesul copiilor, iar joaca cu mingea, tenisul de masă, șahul chiar, baloanele și avioanele de hârtie au fost distracții menite să-i elibereze de surplusul de energie specific … vacanțelor! Mulțumim copiilor pentru participare, iar părinților, bunicilor, însoțitorilor în general, pentru că zi de zi i-au adus pe cei mici în tabăra noastră de știință. Copiii au primit diplome de participare, iar ultima zi poate fi suprinsă cel mai bine în filmul epilog.

Ciprian Crișan


Epilog la programul educațional Astromania 
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

Jurnal de Tabără științifică la Complexul Astronomic Baia Mare (zilele 3 și 4)


Această prezentare necesită JavaScript.


Prima săptămână de tabără aproape s-a încheiat și, atât noi, cât și tinerii participanți, nici nu ne-am dat seama cât de repede a trecut. Știința înseamnă teorie verificabilă în practică, iar demonstrațiile interactive constituie punctul forte al taberei noastre. Și joaca, desenul, avioanele … în pauze. Ar fi multe de spus …

Joi demonstrația a oferit aplicații ale forței aburului și prezentarea unor elemente de optică, ce pot fi asimilate valoarea invenției opticii astronomice, medicale și de navigație. Inventarea și utilizarea opticii astronomice acum 4 secole a însemnat debutul științei moderne, așa cum o cunoaștem, și un ochi de 300 de ori mai puternic cu care am putut privi în cosmos, în sistemul nostru solar și apoi … mult mai departe. ”Joaca” cu mecanismul rotativ din lemn, propulsat prin vibrație aplicată inteligent … i-a convins pe copii de faptul că unele lucruri, simple la prima vedere, sunt de fapt mecanisme cu principii complexe de funcționare, aplicate prin ingeniozitate și inventivitate.

Grupa celor mai mari, de la ora 12.00 au fost întâmpinați de domnul prof. Lucian Stoian, de la Centrul de Excelență în Astronomie al Liceului V.Lucaciu, cu o expunere și prezentare video a unor observații astronomice de tabără, cu abordarea sistemului nostru solar din perspectiva mecanicii cerești și a structurii sale, pornind de la Soare și cu prezentarea câtorva obiecte din cerul de adâncime.

Ziua de Vineri a adus o abordare … diferită. Timbrele cu tematică astronomică sunt simboluri ce marchează sau celebrează diverse etape și momente în dezvoltarea astronomiei, astrofizicii, aeronauticii, astronauticii ș.a.m.d, pe scurt punctează evoluția înțelegerii noastre asupra universului. Dl. prof. Avram, după ce noi am prezentat colecția de timbre a Complexului Astronomic Baia Mare, a oferit copiilor o viziune generică, intuitivă asupra valorii mărcilor poștale pentru civilizația modernă. Imagologia acestor petice de hârtie este extrem de fascinantă și de complexă, iar copiii au putut ține în mânuțe timbre, fișe tematice cu timbre și au putut consulta cataloage de timbre. După o pauză de joacă, au putut vedea cu ochii lor cum poate fi creată sau realizată o jucărie tehnică interactivă. La urmă, racheta cu apă, și de această dată fără parașută, a fost lansată … de câte ori a fost posibil, până la sfârșitul programului. De la ora 12.00 grupa celor mai mari a fost întâmpinată de domnul profesor Lucian Stoian, care a propus o temă aplicată interesantă, măsurarea distanțelor în Univers. De ce, cum și cu ce? De la ora 13.00, grupa a II-a urmează să cupleze atenția spre experimente și demonstrații științifice. Am auzit că nu vor pleca acasă cu mana goală, ci că vor primi o jucărie! 🙂 Inițial, în această seară am fi dorit să facem observații astronomice pentru părinți și copii. Însă, vremea pe ore ne arată că între 21.00 și 24.000 vor fi nori pe cer și șansele de ploaie sunt mari. Așa că … reprogramăm pe săptămâna viitoare. Vom reveni cu mai multe imagini!

Ciprian Crișan


Jurnal de tabara de vară - zilele 3 si 4
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu

Jurnal de Tăbără științifică de Vacanță la Complexul Astronomic Baia Mare (I)

Programul Astromania derulat la Complexul Astronomic Baia Mare are înscriși la această ediție, a treia, peste 80 de copii, împărțiți în două grupe. Așteptările lor sunt uriașe și vom încerca să găsim răspuns la toate întrebările și dorințele copiilor.

Marți, în prima zi de tabără științifică, am povestit nici mai mult, nici mai puțin – decât despre Big-Bang, despre expansiunea accelerată a Universului și despre cum ar arăta un balon umflat având desenate 100 de miliarde de puncte roz (acestea sunt galaxiile din Universul observabil). Am demontat un spinner, o jucărie giroscopică la modă, care reușește să-i smulgă pe copii de lângă tablete, smartphone-uri și computere, pentru a ajunge la rulmentul care, pentru epoca industrială veche, a mașinilor, a reprezentat echivalentul inventării roții in timpuri imemoriale. Interactiv am discutat și despre sistemul nostru solar și poziția privilegiată a Terrei în această structură cosmică. Am găsit destul timp pentru a viziona și un film 3d educațional, prezentând sistemul solar, în noua sală Kinematronic, dedicată activităților educaționale speciale. Telescopul cu filtru solar a fost, de asemenea utilizat, pentru observații asupra Soarelui.

Miercuri, în a doua zi de tabără științifică de vacanță, aventura cosmică a început cu o ”pauză” recreativă cu desene animate amuzante, apoi cu o călătorie fascinantă printre stele, în cupola planetariului, povestind despre sistemul solar și despre constelațiile emisferei nordice și celei sudice. Mașina Spațiu-Timpului, ne-a purtat în trecut și în viitor, la polul nord și polul sud al Pământului, de unde am privit cerul înstelat cu uimire și curiozitate de copii.

Apoi a început cu adevărat … distracția. Colaboratorul nostru, Andrei Avram – muzeolog și expert în concepție și realizare jucării tehnice interactive, pentru demonstrarea unor principii științifice, le-a oferit copiilor o demonstrație a forței cinetice generate de abur și apoi, ”racheta propulsată de apă” s-a înălțat spre cer de zeci și zeci de ori, acționată de o pompă cu dop care a aplicat presiunea aerului asupra unei sticle cu apă.

Experimentele științifice interactive vor continua și în următoarele zile! Asigurăm părinții că aceste experimente sunt total inofensive și ultra-distractive. Vom reveni!

Ciprian Crișan


Jurnal de tabara de vară - zilele 1 si 2
Versiune audio - via Ruxandra Munteanu