APOD: CERUL DE NOAPTE DIN ZONELE RURALE VERSUS CERUL AGLOMERĂRILOR URBANE

CERUL DE NOAPTE DIN ZONELE RURALE VERSUS CERUL AGLOMERĂRILOR URBANE
Image Credit & Copyright: Tomas Slovinsky; Text: Matipon Tangmatitham (NARIT)

Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian

Cerul întunecat este pe cale de dispariție în lumea întreagă. Modernizarea vine cu un iluminat artificial urban abundent în peisajele nocturne ale orașelor. Dacă această lumină îi permite omului să vadă noaptea, o mare parte a energiei este risipită și orientată spre cer. Această poluare luminoasă nu reprezintă doar o risipă energetică, ci – atunci când este reflectată cu retur de către atmosfera terestră, creează în timpul nopții o strălucire ambientală care afectează deopotrivă viața sălbatică și sănătatea oamenilor, în timp ce reușește foarte puțin să prevină infracțiunile. Poluarea luminoasă face de asemenea ca cerul înstelat – cu Calea Lactee vizibilă – să devină o raritate pentru noile generații. În timp ce se poate face foarte puțin pentru situația din orașe, zonele rurale ar putea beneficia de o iluminare complet protejată, inteligentă, ”scutul” artificial urmând să lumineze doar unde este și cât este nevoie. Lumina cosmică ar avea aici o șansă. Panorama prezentată conține șase segmente verticale adiacente luate din diverse locații ale Slovaciei – dar cu același echipament și la același moment din noapte, fiind apoi procesate digital în același tipar. Deși nu sunt stele vizibile pe cerul urban, prezentat în partea stângă, cerul rural prezentat în cadrul cel mai din dreapta oferă un întuneric magnific. Puteți ajuta la protejarea minunilor cerului de deasupra dumneavoastră prin favorizarea, atunci când este posibil, a unui iluminat prietenos cu cerul de noapte.

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.