Poveștile Cerului. Sistemul Solar. Numai de Bine despre Lună! (3)

MASA LUNII este 7,347 x 1022 kg. Pare un număr nu prea mare și pare comparabil cu masa unei singure persoane, a unei mașini sau a unei clădiri. Dar trebuie să rețineți contextul! Masa Lunii reprezintă doar 1,2% din masa Terrei. Cu alte cuvinte, ați avea nevoie de 81 de obiecte de dimensiunea Lunii pentru a potrivi masa Terrei.

Diametrul Lunii este doar de ¼ din diametrul Terrei, așa încât ar părea că masa Lunii este ciudat de mică. Și aveți dreptate! Cheia acestui mister este densitatea joasă a Lunii, o densitate de numai 3.3 g/cm3. Aceasta reprezintă aproape jumătate din densitatea Terrei. Astronomii cred că un obiect de mărimea planetei Marte s-ar fi prăbușit pe Terra cam la 100 de milioane de ani după formarea Pământului. Uriașul nor de material ejectat s-a coagulat în ceea ce este astăzi Luna. Aceasta are o densitate redusă pentru că impactul a aruncat în spațiu material din crustă și manta dar nu a atins miezul de fier al Pământului.

RAZA LUNII este în medie de 1.737.1 km. Spunem în medie pentru că rotația Lunii a produs o aplatizare în afară. Raza ecuatorială (din centrul Lunii și până la ecuatorul său) este de 1.738 km, în timp ce raza polară este de 1.735,97 km. Cu alte cuvinte, un punct aflat la ecuatorul Lunii se află cu 2,17 km mai departe de centrul Lunii decât un punct de la polii său. Această aplatizare nu este prea mare, deoarece Lunii îi trebuie peste 27 de zile pentru a se roti în jurul axei proprii. Aveți nevoie de o comparație? Raza medie a Terrei este de 6.371 km. Cu alte cuvinte, Terra este cam de 4 ori mai mare decât Luna.

HUBBLE ȘI LUNA. Aici vedeți o imagine capturată de către Telescopul Spațial Hubble. În această imagine puteți vedea craterul de impact Copernicus, care măsoară 93 de km în diametru. Această fotografie a fost realizată pe când Hubble era orientat spre o parte diferită a Lunii, pentru a măsura culorile luminii solare reflectate de pe Lună. Luna este situată atât de aproape de Terra încât lui Hubble i-a trebuit să facă un mozaic din 130 de imagini, pentru a acoperi întregul disc. Hubble are un avantaj unic asupra telescoapelor de sol, atunci când vorbim de observația asupra Lunii. Luna reflectă mare parte din lumina solară care o lovește, pe toate lungimile de undă. Putem vedea mare parte din aceste lungimi de undă prin telescoapele situate la sol, dar lumina ultravioletă este blocată de atmosfera Pământului. Hubble se află deasupra atmosferei, așa încât poate vedea Luna în ultraviolet. Minerale variate de pe suprafața Lunii reflectă diferențiat în lumina ultravioletă, așa încât Hubble poate fi utilizat pentru a ajuta în cercetarea depozitelor de minerale de pe Lună.

Hubble este puternic dar, totuși, destul de departe de Lună, încât poate rezolva doar obiecte mai mari de 60 de m în diametru. Dacă ați sperat că Hubble este destul de puternic încât să poată fixa prezența unei nave spațiale pe suprafața Lunii, nu aveți noroc la ghicit! Cel mai mare vehicul spațial părăsit pe Lună de misiunile Apollo are 9 metri în diametru. Cu alte cuvinte, cel mai mare obiect uman de pe suprafața Lunii va apărea mai mic decât un singur pixel în Hubble.

Dacă ați fost cumva îngrijorat că o teorie a conspirației a falsificat aselenizarea umană, nu trebuie să fiți îngrijorați! NASA Lunar Reconnaissance Orbiter, care și-a făcut prezența pe Lună în 2008, care are abilitatea de a arăta obiecte mai mici de 0,5 metri, ne-a arătat deja urmele navei și roverelor lunare pe suprafața Lunii.

CARE ESTE SUPRAFAȚA LUNII? (în cazul în care ați dori să cumpărați pământ pe Lună, trebuie să știți că deja toate parcelele cultivabile au fost revendicate … și oameni de bine împroprietăriți. Așa că v-ați alege doar cu zone deșertificate, unde și cămila ar refuza să meargă!). Suprafața totală a Lunii este de 37,9 milioane de kilometri pătrați. Aveți nevoie de un context? Suprafața Terrei este de 510 milioane de kilometri pătrați. Cu alte cuvinte, suprafața totală a Lunii reprezintă doar 7,4% din suprafața Terrei, deci ceva mai puțin decât Asia, care are o suprafață de 44,4 milioane de km pătrați.

LUNA ȘI VENUS. Cu excepția Soarelui, Luna și Venus sunt cele mai strălucitoare două obiecte de pe cer. Nu le puteți rata! Astronomii au măsurat strălucirea relativă a obiectelor de pe cer cu un termen numit magnitudine. Soarele are cea mai înaltă magnitudine dintre toate obiectele de pe cer, la valoarea de -26,73 magnitudine aparentă. Strălucirea Lunii, pentru comparație, are o magnitudine de -12,6. Aceste numere sunt date pe o scarp logaritmică. Așa încât, strălucirea Soarelui este de fapt de 449.000 de ori mai mare decât a Lunii pline.  Maximum de strălucire a planetei Venus este la o magnitudine de -4,7, ceea ce reprezintă o fracțiune din strălucirea Lunii și mai ales a Soarelui. De ce este, așadar, Luna mult mai strălucitoare decât Venus? Este mai apropiată. Distanța până la Lună este de 384.000 km, în timp ce cea mai apropiată distanță de Venus este la 38 de milioane de km. Cu alte cuvinte, Luna este de 100 de ori mai apropiată de Terra decât Venus.

Atât Luna cât și Venus pot emite umbre atunci când sunt pe cer. Luna poate fi destul de strălucitoare destul cât să putem citi la lumina ei. Este ușor de navigat când Luna plină este pe cer. Când Luna nu este pe cer, dar Venus este foarte strălucitoare, trebuie să priviți cu mare atenție pentru a detecta umbrele transmise de Venus.

Unul dintre lucrurile uimitoare în astronomie este momentul când Venus și Luna sunt amândouă pe cer; în special atunci când ele sunt foarte apropiate una de cealaltă. Fiți siguri că veți fixa cu ochiul liber deopotrivă Luna și Venus.

NUMELE LUNII. Aceasta ar putea părea o întrebare ciudată dar, care este numele oficial al celei mai luminoase bile de pe cer? Știți, lucrul acela pe care îl numim Luna? Ați putea fi surprinși să aflați că numele oficial al lunii este … LUNA. Și asta devine cu atât mai confuz cu cât există multe alte luni care își orbitează planetele și chiar asteroizii. Așa încât să ne uităm la toate numele lunii.

Este simplu oarecum de făcut diferența. Când ne referim la un obiect mai mic care orbitează o planetă, acesta este o lună, fără inițială la început. Când vorbim însă să luna care se rotește în jurul Terrei, totdeauna vom folosi termenul de Lună, cu inițială, cu ”L” la început. Mai sunt și alte nume pentru Lună. Unul alternativ ar fi ”luna”, care vine din latinul pentru Lună. O Lună plină este atunci când Luna se află în zona opusă a Pământului dinspre Soare și o vedem complet luminată. O Lună nouă survine atunci când situația este inversă, respectiv când Luna se află pe aceeași parte a Pământului ca și Soarele și o vedem complet umbrită.

O Lună albastră survine atunci când sunt două Luni pline în aceeași lună. Aceasta se întâmplă rar, pentru că Lunii îi trebuie 29 de zile pentru a completa cu ciclu complet și întreg către o Lună nouă și revenire la Luna plină. Lunile albastre survin odată la fiecare 2,72 ani în medie. Luna recoltei este Luna plină care survine cel mai aproape de echinocțiul de toamnă. Nativii americani au dat fiecărei Luni pline din an o anumită denumire: pentru cea din ianuarie  (Lupul), pentru februarie (Zăpada), pentru martie (Viermele), pentru aprilie (Roz), pentru mai (Floare), pentru iunie (căpșuna), pentru iulie (Țapul), pentru august (sturionul), pentru septembrie (Recolta), pentru octombrie (Vânătorul), pentru noiembrie (castorul), pentru decembrie (Înghețul).

LUMINA DE LA LUNĂ. Lumina Lunii de fapt este lumina reflectată a Soarelui. În fiecare secundă, Soarele convertește 600 de milioane de tone de hidrogen în heliu. Această reacție emană o cantitate enormă de energie. Mare parte din această energie este direcționată în spațiu, însă o parte cade asupra planetelor și lunilor din sistemul solar. Este motivul pentru care noi le putem vedea. Fără Soare, numai Jupiter și Saturn ar fi aproape detectabile în spectrul infraroșu, deoarece acestea emit mai multă căldură decât absorb de la soare.

Obiecte diferite din sistemul solar au cantități diferite de reflectivitate. Astronomii numesc albedo lumina reflectată de soare. Valoarea albedoului pentru un obiect poate varia între 0 (întuneric) și 1 (strălucitor). Albedoul pentru Lună este 0,12. Cu alte cuvinte, Luna reflectă 12% din lumina solară care ajunge la ea. Cel mai mare albedo în sistemul solar îl are luna lui Saturn, Enceladus, cu un albedo de 0,99. Cu alte cuvinte, reflectă 99% din lumina primită. Asta pentru că este compusă în principal din gheață. Obiectele întunecate precum asteroizii au un albedo scăzut către 5%. Când Luna este plină, astronomii măsoară magnitudinea sa aparentă la -12,6. Adică este destul de luminoasă cât să pășim ușor într-un mediu întunecat și aproape de ajuns de luminoasă cât să putem citi. Când avem de-a face cu Luna nouă, însă, nu există lumină care să cadă pe Lună, și totuși putem vedea suprafața Lunii. De unde vine lumina atunci? De pe Pământ. Astronomii numesc această lumină reflectată „strălucirea Pământului” și îi ajută să calculeze cât de multă lumină ajunge pe Terra. Deci acum știți că lumina Lunii provine de la Soare, cu excepția cazurilor când provine de la … Terra.

Sursa: UniverseToday

(va urma)

 

Lasă un răspuns