Jocelyn Bell Burnel a jucat un rol esențial în descoperirea pulsarilor, în 1967. Absolventă a Universității Cambridge, Bell a lucrat cu coordonatorul său Antony Hewish la un proiect de detectare a quasarilor utilizând un radio telescop nou, aflat în construcție, pe o suprafață de 4 acri și jumătate, în afara orașului. Ea și-a petrecut primii doi ani la Cambridge ajutând la construirea telescopului, tăind, intânzând și legând fire, uneori fixând stâlpi în pământ cu barosul.
Când telescopul a intrat în funcțiune în iulie 1967, treaba lui Bell a fost să analizeze radiograma cu înregistrări tipărite ce avea cam 400 de metri lungime, care era produsă de telescop la fiecare 4 zile, căutând surse radio ale radiantelor (versiunea radio a sclipirilor, cauzate de trecerea undelor radio prin gazul ionizat din spațiu și din atmosfera superioară a Pământului).
După câteva săptămâni de analiză, Bell i-a atras atenția lui Hewish asupra unei surse sclipitoare foarte ciudate, pe care nu o putea explica – sursă care ocupa cam un centimetru pe hârtia tipărită cu surse. Au fost realizate atunci înregistrări de viteză mare ale sursei, care au arătat că sursa emite de fapt o serie de pulsuri egal spațializate. Pulsurile s-au dovedit a fi extrem de regulate, mai regulate decât ale oricărui alt tip de obiect cosmic cunoscut până atunci.
Bell a observat că sursa își schimbă poziția pe cer de la o zi la alta, cu aceeași rată a schimbării pe care o au stelele, dovadă că nu era un semnal artificial. Pentru o vreme, însă, cercetătorii au cochetat cu ideea că ar putea fi vorba de un semnal trimis de ”omulețul verde” de pe o planetă aflată în jurul unei alte stele. S-a renunțat însă repede la această idee, pentru că a devenit evident faptul că nu exista nici o mișcare orbitală a vreunei planete extraterestre în jurul stelei centrale. Între tip, analizele realizate de Bell de pe urma scanării radio-telescopului, au relevat trei alte asemenea obiecte pulsatoare. În Februarie 1968, Hewish, Bell și alți cercetători anunțau descoperirea într-un articol din jurnalul Natura și sugerau că pulsațiile ar putea fi generate de oscilațiile unei pitice albe sau a unei stele neutronice, care în acea vreme era teorie pură.
Studiul aprofundat și modelarea teoretică realizată de grupuri de astronomi din întreaga lume au identificat rapid că pulsațiile se datorează rotației rapide a stelelor neutronice (nucleul stelar foarte compact rămas în urma exploziei stelelor masive), care emit semnale de radiație în toate direcțiile. Aceste obiecte care au fost pentru prima oară observate de Bell, au devenit cunoscute sub numele de pulsari. Când reporterii au aflat că unul dintre autorii articolului descoperirii este o femeie, au descins la Cambridge, de unde au intervievat-o și fotografiat-o constant. Reporterii însă doreau să știe dacă Bell era mai înaltă ca Prințesa Margareta și câți iubiți a avut!
În cele ce-a urmat, Bell s-a ocupat de măsurarea diametrului unghiular pentru peste 200 de surse radio, cu noul telescop, in ideea finalizării tezei sale de doctorat. S-a măritat și a părăsit Cambridge. De-a lungul anilor a continuat să realizeze cercetări în variate zone și pe o scară variată de unde radio, de la reazele gamma da radio. A devenit apoi profesor plin și șef al departamentului de fizică de la Universitatea Deschisă, cea mai mare universitate din Regatul Unit al Marii Britanii.
În 1974, Hewish a primit primul Premiu Nobel pentru fizică acordat astronomilor. Mulți s-au gândit că acesta ar fi trebuit să fie acordat de asemenea lui Jocelyn Bell Burnell. În 1986, Bell Burnell a primit primul Premiu Beatrice M. Tisnley de la Societatea Astronomică Americană, pentru recunoașterea contribuției excepționale în astronomie, cu caracter creativ sau inovativ.
În perioada 2008 – 2010, Jocelyn Bell Burnell a fost președinte al Institutului de Fizică. Actualmente este profesor cu activități speciale la Universitatea Oxford și de asemenea partener al Colegiului Mansfield. Desigur, între 1974 și 2008 a deținut și alte poziții, cu activități curiculare în cadrul altor universități.
(va urma)
Crișan Petru Ciprian
