1 februarie în istoria astronomiei. Prima utilizare a Telescopului Hale de 5,1 metri, cel mai mare la momentul respectiv: anul 1949

Telescopul Hale de 5,1 m (200 inch), un reflector cu f/3,3 de la Observatorul Palomar din California, a fost numit așa după astronomul george Ellery Hale, care prin finanțarea Fundației Rockefeller a orchestrat planificarea, designul și construcția observatorului dar nu a trăit cât să-l vadă în funcțiune. Telescopul Hale era gândit să spargă granițele acelui timp, având o apertură de două ori mai mare ca anteriorul telescop Big și fiind pionierul multor noi tehnologii, precum aluminiul depozitat sub formă de vapori și lentila cu expansiune termală joasă. Hale a fost telescopul optic cu cea mai mare apertură de la finalizarea sa în 1948 și până la construcția lui BTA-6 în 1976 și al doilea cel mai mare telescop până la construcția lui Keck, în 1993.

Până către 2010, telescoapele puteau surprinde direct exoplanete numai în circumstanțe excepționale. Respectiv, era mai ușor să obții imagini când planeta era specific mare (considerabil mai mare decât Jupiter), separată mult de steaua părinte și destul de fierbinte cât să emită intens radiație în infraroșu. Totuși, în 2010, o echipă de la Laboratorul NASA Jet Propulsion a demonstrat că un coronagraf vortex poate permite micilor telescoape să vadă direct imagini ale planetelor. Au reușit, respectiv, să scaneze HR8799 utilizând numai o porțiune de 1,5 m a telescopului Hale!

Astronomia este captivantă, iar cunoașterea înseamnă putere! Dacă vreți să o luați înainte pe firul gândului anului 2011, descoperiți Calendarul Științific, sursa inspirației acestui topic!

 

Lasă un răspuns