Poveștile Cerului. Constelația Mensa sau Platoul


Constelația sudică circumpolară Mensa a fost creată de către Nicolas Louis de Lacaille și original s-a numit muntele platou. Numele a fost mai târziu schimbat și constelația adoptată în seria celor 88 de constelații moderne recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională.

Mensa ocupă 153 de grade pătrate ale cerului – ocupând locul 75 în lungime. Nu posedă nici o stea luminoasă și doar 4 stele formează asterismul său în formă de cupă. Sunt totuși 16 stele cu denumiri Bayer/Flamsteed între granițele sale. Mensa are graniță cu constelațiile Chamaeleon, Dorado, Hydrus, Octans și Volans. Este vizibilă observatorilor poziționați între latitudinile +18 grade și -90 grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa, în timpul lunii ianuarie.

Există un curent meteoric anual conectat cu această constelație, care este numit Delta Mensidso, nume dat de aparența radierii dintr-un punct de pe cer apropiat de steaua Delta Mensae. Dușul meteoric începe cam prin 14 martie și durează până către 21 martie.

Studiile au arătat că ar putea exista doi curenți separați responsabili pentru acest duș meteoric, unul cu un maxim către 18 martie și altul cu maxim către 19 martie, cu alimentare presupusă din Cometa Ponce, care a fost vizibilă în 1804. Așa cum Mensa nu prea arată a constelație … nici Delta Mensidele nu prea arată a curent meteoric … Rata de cădere maximă este în medie de 1-2 meteori pe oră.

De vreme ce Mensa este considerată o constelație relativ nouă, nu există nici o mitologie asociată cu ea, însă avem câteva legende care să ne indice cum a fost numită așa. Se crede că Nicolas Louis de Lacaille a numit-o Mons Mensae în onoarea Muntelui Table, care făcea parte din peisajul asociat observatorului său din Cape Town, Africa de Sud. De vreme ce vârful muntelui plat era adesea acoperit de nori și deasupra acestei formații stelare se află Marele Nor Magellanic, numele pare să se potrivească perfect. Este și o altă poveste asociată a unui om căruia îi plăcea să-și savureze pipa – dar nevasta sa i-a interzis să fumeze în casă. Ca rezultat, el se cățăra pe muntele platou pentru a se bucura de priveliște în timp ce fuma și într-o zi, l-a întâlnit pe Diavol. Desigur, omul nostru s-a lăudat cât de mult poate fuma și s-au lansat într-un concurs. Rezultatul a fost că muntele a rămas pierdut în ceață, iar Norul Magellanic în stele. Alte legende sugerează că galaxia din vecinătatea noastră este fie un zeu, fie un monstru lăsat pe dealul înalt pentru a păzi Cape Town de călătorii nedoriți … Indiferent cum Mensa a ajuns la numele său, este totuși o constelație foarte vagă și va necesita practică și răbdare pentru a o vedea.

Când sunteți gata, să începem turul Mensei cu binoclurile, respectiv cu cea mai strălucitoare stea a sa, Alpha – simbolul ”a” de pe hartă. Aproape invizibilă cu ochiul liber, la o magnitudine de 5,09, Alpha Mensae este o stea pitică de secvență principală situată la 33 de ani lumină de Terra. Strălucind în depărtare cam la 80% din luminozitatea Soarelui nostru, Alpha este foarte asemănătoare cu acesta. Este de asemenea un rotator foarte încet, luându-i cam 32 de zile pentru a completa o rotație pe axa sa. Cu o vârstă de 10 milioane de ani, există o probabilitate de 7% că are dimensiunea soarelui nostru … Dar este bine să ne bucurăm de ea, atâta timp cât o vom putea observa. Chiar în timp ce vorbim, Alpha Mensae se depărtează de noi cu o viteză de 35 de kilometri pe secundă.

Acum fixați binoclurile către Beta Mensae – simbolul ”B” de pe hartă. Beta are distincția de a fi o stea în prim planul graniței sudice a Marelui Nor Magellanic. Este o stea gigantă de tip G – din nou similară cu Soarele nostru. Ce este aceasta? Încercați o stea de secvență principală care este fericită să fie cazată în ”vidul evoluționar galben”. Spre deosebire de Alpha, se află la o distanță mult mai mare de noi … cam la 640 de ani lumină de sistemul nostru solar.

Următoarea oprire? Pi Mensae – simbolul ”TT” de pe hartă. Pi este o stea sub gigantă galbenă cu o mișcare la înălțime. Situată cam la 60 de ani lumină depărtare, Pi depășește cu mult Soarele nostru, în termenii masei, dimensiunii, luminozității, temperaturii și metalicității, deși este cu 730 de milioane de ani mai tânără. Ce o face atât de specială? Pi este în topul celor 100 de stele țintă al misiunii de identificare al planetelor terestre. Pe 15 octombrie 2001, acească căutare a obținut primul susces, când una dintre cele mai masive planete joviene (HD39091b) identificate, a fost descoperită orbitând Pi Mensae. Dacă în prezent are o orbită foarte excentrică și îi trebuiesc cam 2064 de zile (5,65 ani) pentru a rezolva o revoluție a stelei părinte, ea trece totuși prin zona habitabilă – ceea ce înseamnă că probabil a perturbat cu mult timp în urmă orbitele unor planete asemănătoare Terrei, fie ”zburătăcindu-le” către steaua mamă, fie trimițându-le în spațiul interstelar.

În timpul turului prin Mensa cu binoclurile, priviți cu atenție în adâncimea Marelui Nor Magellanic care de-asemenea se întinde către Dorado. NGC 1711 (RA 04:50:36.0 Dec -69:59:06.0) este un cluster galactic de magnitudine 10, foarte bogat în stele care are la marginea sa un globular abia născut. Este de fapt un obiect foarte tânăr, a cărui informație servește ca bază pentru studiul funcțiilor maseri și pentru comparația cu modelele cosmologice teoretice.

Pentru alte încercări cu telescopul, încercați clusterul globular NGC 2019 (RA 05:31:56:0). Găzduit de asemenea de Marele Nor Magellanic, acest globular micuț, cu un miez luminos, este o țintă propice pentru telescoapele de mărime medie.

Alte clustere globulare includ NGC 2134, NGC 2065, NGC 2107, NGC 2058, NGC 1943, NGC 1987 și NGC 2121 în ordinea descrescătoare a magnitudinii. Acestea toate au fost descoperite de către Sir William Herschel și sunt localizate în porțiunea Mensa a Marelui Nor Magellanic.

Mensa este de asemenea gazdă pentru cuasarul PKS 0637-752 (RA 06:35:46 Dec -75:16:12) – primul studiu al Observatorului Chandra cu raze X. Când a obținut prima lumină pe 15 august 1999, Chandra a prezentat lumii o pereche de imagini care au revelat cuasarul PKS0637-752 – o galaxie luminoasă îndepărtată. Cuasarii precum acesta sunt mai degrabă galaxii ”normale” care conțin o gaură neagră masivă și activă în centrul galactic. Luminozitatea extraordinară a cuasarului este rezulatatul materialului prăbușit în gaura neagră. La fel cum prezintă miezul luminos al emisiilor din jurul găurii negre, aceste imagini au revelat un jet de material ejectat din gaura neagră. Prin suprapunerea conturului radio și al imaginilor optice oferite de Chandra, noul jet de raze X arată o forță mult mai mare decât a oricărui alt jet radio înregistrat vreodată. Acesta produce energie cât 10 triliarde de sori, dintr-un volum mai mic decât propriul nostru sistem solar!

Sursa: UniverseToday

Un comentariu la “Poveștile Cerului. Constelația Mensa sau Platoul

  1. Pingback: POVEȘTILE CERULUI. CONSTELAȚIILE DE LA A LA V (adică Z) PREZENTATE DE PLANETARIUL BAIA MARE « PLANETARIUL BAIA MARE – MARAMURES

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s