Categorie: descoperă marele U

Un studiu recent indică faptul că metanul din atmosfera planetei Marte durează de mai puțin de un an. Metanul este alimentat din surse localizate care arară variațiile anuale sezoniere. Acest model de producție a metanului ridică întrebări: metanul este produs de activități geologice sau de procese biologice. Atmosfera lui Marte conține 95% din dioxid de carbon, 3% nitrogen, 1,6% argon și sunt prezente, de asemenea urme de oxigen și apă, precum și metan. Sergio Fonti de la Universitatea Salento și Giuseppe Marzo, de la NASA au utilizat observațiile lui Mars Global Surveyor al NASA pentru a urmări evoluția gazului timp de trei ani marțieni. Ei și-au prezentat rezultatele la Congresul European de Știință Planetară din Roma, pe 21 septembrie a.c. ”Doar mici cantități de metan sunt prezente în atmosfera marțiană, provenind din surse bine localizate. Am dorit să aflăm modificările concentrației gazului și am aflat că există variații atât sezoniere READ MORE … Continuare …

Descoperirea recentă a apei pe Lună ar putea avea un impact serior asupra planurilor de viitor privind astronomia cu bază lunară. Cercetătorii de la Academia Chineză de Științe au calculat că dispersarea cauzată de moleculele vaporizate în lumina solară ar putea distorsiona observațiile telescoapelor montate pe Lună. ”Anul trecut, oamenii de știință au decoperit un strat fin de rouă ce acoperă Luna. Această apă se vaporizează în lumina solară și apoi este separată de radiația ultravioletă, formând hidrogen și molecule de hidroxil. Noi am recalculat cantitatea moleculelor de hidroxil care ar putea fi prezente în atmosfera lunară și a rezultat o prezență de cel puțin trei ori mai mare decât s-a crezut înainte”, a precizat Zhao Hua, care a prezentat rezultatele echipei sale la Congresul European de Știință Planetară, din Roma. Cercetarea are implicații particulare pentru landerul lunar chinezesc, Chang E-3, care este planificat pentru lansare în 2013. Un telescop READ MORE … Continuare …

Ce putem spune? O altă realizare fulminantă ce poartă marca Hubble și stați numai să vedeți clipul video de mai jos. Aceasta este o superbă călătorie vizuală în interiorul Nebuloasei Carina. Radiația provenită de la stelele masive din nebuloasă distruge norii moleculari reci, creând fantastice și bizare structuri. Aceștia sunt piloni de hidrogen rece și praf, cu o înălțime de un an lumină, scanați de către Camera Avansată pentru Sondaje a Telescopului Spațial Hubble, redaţi într-o imagine compozită de la observaţiile din 2005 in lumină hidrogenată)lumina emisă de atomii de hidrogen), împreună cu observaţiile asupra luminii oxigenate (lumina emisă de atomii de oxigen) din 2010. Ceea ce poate vedea Hubble la o distanţă de 7.500 de ani lumină depărtare este extraordinar. Legendă : Sculpturi cosmice de gheaţă: Pilonii de praf din Nebuloasa Carina. Credite: NASA, ESa și Hubble Heritage Project (STScI/AURA). Sursa: UniverseToday Doriți să vedeți Nebuloasa Carina mai de READ MORE … Continuare …

Pentru ca astronomii să exploreze ceea ce este dincolo de universul nostru, ei se bazează pe prezumția similarității peste tot în Univers a constantelor fizice din ”laboratorul” de pe Terra. Această prezumție până acum a funcționat foarte bine. Dacă ar fi foarte diferite în Univers aceste constante, stelele nu ar mai străluci iar galaxiile nu ar mai putea fuziona. Până în prezent, oriunde am căutat în Univers, efectele care au ca bază constantele fizice, s-au produs, fiind constante. Noi cercetări arată însă că cel puțin una dintre aceste constante, cunoscută sub denumirea de ”constanta structurii fine”, poate varia foarte ușor în diferte porțiuni ale Universului. Dintre toate constantele fizice, pare ciudată sondarea constantei structurii fine prin intermediul astronomiei. Aceasta apare în multe ecuații care implică unele dintre cele mai mici scări din Univers. În particular, ea este frecventă în fizica cuantică și este parte a derivației cuantice a structurii atomului READ MORE … Continuare …

Universul Cunoscut, universul Hubble conține sute de milioane de galaxii care s-au grupat împreună, formând super clustere și o serie de pereți masivi de galaxii separate de mari întinderi de spațiu gol. Câteva dintre aceste super clustere alungite au format o serie de pereți, unul după altul, cu o distanță de separație între 500 de milioane – 800 de milioane de ani lumină. Într-o singură direcție s-au putut forma asemenea 13 mari pereți cu o distanța estimată între pereții interiori și cei exteriori de 7 miliarde de ani lumină. Recent, cosmologii au estimat că unora dintre acești pereți galactici, trebuie să le fi luat între 80 de miliarde – 100 de miliarde, poate chiar 150 de miliarde de ani pentru a se forma, iar această teorie pune astfel la îndoială vârsta curentă, estimată a Universului, în urma Big Bang-ului. Uriaşul perete galactic Sloan se întinde pe o distanţă de peste READ MORE … Continuare …

De curând scriam despre populaţia discului gros şi cum sondajele relevă că această porţiune a galaxiei noastre este constituită în mare parte din stele furate din galaxiile pitice canibalizate. Aceasta se adaugă multor alte piese din imaginea puzzle a galaxiei, care sugerează formarea galaxiilor printr-o combinaţie de multe adaosuri mici, în opoziţie cu teoria unui colaps gigantic, ca fenomen unic. În timp ce mulţi curenţi a ceea ce, prezumabil, indică fuziuni galactice la marginea Căii Lactee, iar alte obiecte prezente sun încă galaxii ce nu au fost încă deformate, câteva obiecte care au fost până acum identificate ca satelite, sunt într-un proces de destrămare mareică. Un studiu nou, care va fi publicat în numărul din octombrie al Jurnalului Astrofizicii, sugerează că galaxia satelit Hercules s-ar afla într-o fază timpurie, relativ la formele intermediare de fuziune cunoscute. În ultimul deceniu, numeroase sisteme stelare minore au fost descoperite în haloul galaxiei noastre. READ MORE … Continuare …