CIVILIZAȚIILE INTELIGENTE ACTIVE DIN GALAXIE ȘI IMPLICAȚIILE ASUPRA UMANITĂȚII – ÎNTR-UN STUDIU NOU


CIVILIZAȚIILE INTELIGENTE ACTIVE DIN GALAXIE ȘI IMPLICAȚIILE ASUPRA UMANITĂȚII – ÎNTR-UN STUDIU NOU

Una dintre cele mai mari și mai îndelungate întrebări din istoria gândirii umane este dacă există alte forme de viață inteligente în Universul nostru. Obținerea unor estimări bune despre numărul de civilizații extraterestre posibile a fost totuși foarte dificilă.

Un nou studiu condus de Universitatea din Nottingham și publicat astăzi în The Astrophysical Journal a inițiat o abordare nouă a acestei probleme. Folosind presupunerea că viața inteligentă se formează pe alte planete într-un mod similar ca și pe Pământ, cercetătorii au obținut o estimare a numărului de civilizații inteligente care comunică în propria noastră galaxie – Calea Lactee. Ei calculează că ar putea exista peste 30 de civilizații inteligente comunicante active în galaxia noastră.

Profesorul de astrofizică de la Universitatea din Nottingham, Christopher Conselice, care a condus cercetarea, explică: „Ar trebui să existe cel puțin câteva zeci de civilizații active în Galaxia noastră, asumând – în oglindă – presupunerea unei durate de 5 miliarde de ani pentru ca viața inteligentă să se formeze pe alte planete, ca pe Pământ.” Conselice explică, de asemenea, că „ideea vizează evoluția, însă la scară cosmică. Numim acest calcul Limita Copernicană Astrobiologică.”

Primul autor Tom Westby explică: „Metoda clasică pentru estimarea numărului de civilizații inteligente se bazează pe posibilități sugerate de valorile asociate vieții, iar opiniile despre aceste chestiuni variază destul de mult. Noul nostru studiu simplifică aceste ipoteze folosind date noi, oferindu-ne o estimare solidă a numărului de civilizații din Galaxia noastră. Cele două limite copernicane astrobiologice privesc formarea vieții inteligente în mai puțin de 5 miliarde de ani, sau după aproximativ 5 miliarde de ani – similar cu cea de pe Pământ, unde s-a format o civilizație comunicantă după 4,5 miliarde de ani. Abordând criteriile solide, respectiv necesitatea unui conținut de metal egal cu cel al Soarelui (Soarele este relativ destul de bogat în metale), calculăm că ar trebui să existe în jur de 36 de civilizații active în Galaxia noastră.”

Cercetările arată că numărul civilizațiilor depinde puternic de timpul activ de transmisie în spațiu a semnalelor existenței lor, cum ar fi transmisiile radio de la sateliți, televiziune, etc. Dacă alte civilizații tehnologice durează la fel de mult timp cât a noastră, care în prezent are vârsta de 100 de ani, atunci vor exista aproximativ 36 de civilizații tehnice inteligente – simultan – în toată Galaxia noastră.

Cu toate acestea, distanța medie față de aceste civilizații ar fi de aproximativ 17.000 de ani-lumină, ceea ce face dificilă detectarea și comunicarea cu tehnologia noastră actuală. Este, de asemenea, posibil ca noi să fim unica civilizație din Galaxia noastră, cu excepția cazului în care perioadele de supraviețuire ale civilizațiilor ca ale noastre sunt mai îndelungate.

Profesorul Conselice continuă: „Această nouă cercetare sugerează că eforturile de căutare a civilizațiilor inteligente extraterestre poate dezvălui nu doar modul în care se formează viața, ci poate oferi și indicii asupra duratei propriei noastre civilizații. Dacă am realiza că viața inteligentă este comună, acest lucru ar putea de asemenea dezvălui că civilizația noastră va supraviețui mai mult decât câteva sute de ani, iar dacă nu vom găsi civilizații active în Galaxia noastră, este un semn rău pentru propriul nostru destin pe termen lung. Căutând viața inteligentă extraterestră – chiar dacă nu găsim nimic – ne descoperim viitorul și soarta.”

Sursa: SCIENMAG; Sent by Jane Icke – NOTTINGHAM AC; Traducere și adaptare: CPC

Despre PLANETARIU BAIA MARE

Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, și unicul din Transilvania, de mai bine de o jumătate de secol - este un portal cosmic ce vă pune în contact cu Universul. Din 2015 - cel mai modern planetariu analogic din România, iar din 2020 completat cu un planetariu digital - în cadrul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare. Spectacol și cunoaștere într-un singur loc!
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentarii

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.