CUM ESTE VREMEA ÎN SPAȚIUL COSMIC? MISIUNEA SOLAR ORBITER A AGENȚIEI SPAȚIALE EUROPENE NE VA SPUNE FOARTE CURÂND
În dimineața zilei de 1 septembrie 1859, astronomul englez Richard Carrington a observat ceva ciudat pe suprafața Soarelui: două petice de lumină albă intensă erupând dintr-un cluster de pete solare negre. Acestea au dispărut după numai cinci minute.
În acea seară, târziu, aurora strălucitoare a luminat intens cerul departe spre sud până în Havana și Honolulu. Pe întreg globul, comunicațile telegrafice au încetat, unelele instrumente luând aprinzându-se de-a dreptul.
Carrington observase miliarde de tone de plasmă liftate de pe suprafața Soarelui și accelerate în spațiu cu o viteză de 1.300 de ori mai mare decât viteza sunetului. Dacă cele mai multe dintre evenimentele de acest fel ratează Terra, aceasta a fost o lovitură directă. Așanumitul ”Eveniment Carrington” a creat cea mai mare furtună geomagnetică înregistrată în istorie.
Activitatea solară de o asemenea magnitudine este, din fericire, rară. Analiza mostrelor din miezul de gheață sugerează că furtuna din 1859 a fost cea mai puternică într-un interval de 500 de ani.
Dar dacă este să se întâmple din nou?
Impactul asupra unei societăți mult mai dependente tehnologic ar fi mult mai serios. Iar din acest motiv, guvernele lumii acordă o atenție mult mai serioasă ”meteorologiei spațiale”, diferită de cea terestră și care implică condiții de mediu din apropierea Terrei cauzate de câmpuri magnetice, radiație și materie ejectată de soare.
În ianuarie 2020, Comitetul HOUSE al SUA pentru știință, spațiu și tehnologie, a aprobat o finanțare necesară prioritizării investițiilor în prognoza meteo-spațială. Guvernul UK are de asemenea o strategie detaliată de pregătire pentru evenimente meteo-spațiale severe.
Dar sunt foarte multe necunoscute. Este dificil de prezis cu acuratețe evenimente meteo spațiale – și cu 160 de ani de avans tehnologic de la ultima furtună geomagnetică, este imposibil de cunoscut impactul pe care l-ar avea un asemenea eveniment asupra societății moderne.Pentru a lămuri problema, ar trebui să începem cu sursa principală meteo din spațiu: SOARELE.
În 2018, NASA a lansat Sonda solară PARKER, care s-a aventurat mai aproape decât orice altă misiune anterioară, pentru a studia atmosfera solară sau coroana. Pe 9 februarie 2020, Agenția Spațială Europeană va lansa propria sa misiune, SOLAR ORBITER, pentru facilita o mai bună cunoaștere a Soarelui și meteorologiei spațiale. Va utiliza gravitația lui Venus pentru a ajunge pe o orbită în jurul Soarelui. Orbiterul Solar nu se va apropia la fel de mult ca sonda NASA însă va putea privi direct spre soare, datorită scutului anti căldură inovativ. Instrumentele extrem de sensibile de la bordul Orbiterului Solar vor investiga trei dintre cele mai comune tipuri de activitate solară implicate în meteorologia spațială:
ERUPȚIILE SOLARE, fluxuri instante cu creșterea intensității luminoase, a căror energie nu este în mare parte sesizabilă cu ochiul liber, contând în explozii intense de raze X și ultraviolete. Dacă sunt direcționate spre Terra, erupțiile solare afectează comunicațiile radio. Razele-X pot de asemenea încălzi atmosfera superioară provocând pierderi în altitudine ale sateliților cu orbite joase. Erupțiile solare sunt o preocupare importantă mai ales în perspectiva misiunilor cu echipaje umane spre Lună și spre Marte. Dacă, de exemplu, misiunea Apollo 17, ar fi fost lansată cu numai câteva luni înainte, ar fi intrat în contact cu furtuna solară din august 1972, expunând potențial pe cei trei astronauți unor nivele periculoase de radiație. Oamenii de știință cunosc modul în care erupțiile solare își captează energia și știm că acestea survin în apropierea petelor solare. Dar mecanismele și motivele ce conduc spre inițializarea acestor erupții nu sunt bine cunoscute iar metodele prezente de predicție a erupțiilor solare sunt limitate. Actualmente nu știm când și în ce regiune a Soarelui se va produce o erupție solară.
PARTICULELE ENERGETICE SOLARE, sub forma unor furtuni de protoni și electroni de energie înaltă sunt expulzate în spațiu ca într-un accelerator de particule uriaș. Călătorind cu viteze aproape de cea a luminii, aceste particule solare pot atinge Terra în mai puțin de o oră, penetrând straturile de protecție ale câmpului magnetic și uneori ajungând până la suprafață. Direcționate spre Terra, acestea ar putea defecta electronica avioanelor și expune călătorii la doze crescute de radiații.
EXPULZĂRILE DE MASĂ CORONALĂ, reprezintă cel mai îngrijorător element al activității solare, fiind erupții pe suprafața soarelui ce pot cauza expulzarea în spațiu a unor cantități mari de masă coronală. Acestea sunt mai puțin rapide decât erupțiile solare sau particulelel energetice, având nevoie de 1 – 4 ore pentru a ajunge la Terra. Dar când ajung, creează o furtună geomagnetică care comprimă o parte a magnetosferei terestre și timp ce o extinde pe cealaltă, ca un elastic, iar tensiunea este eliberată înapoi în atmosfera superioară. Ejecțiile de masă coronală pot produce căderi uriașe de tensiune electrică și erori sau blocaje ale serviciilro de telecomunicații, incluzând GPS. Compania de asigurări Loyds din London estimează că în cel mai negru scenariu, ar putea lăsa pentru ani buni fără curent electric un număr de 20 – 40 milioane de oameni din NE SUA.
Fiecare dintre cele trei fenomene se pot produce izolat sau în combinație. În acea dimineață din 1859, Carrington le-a observat pe toate trei: o furtună solară perfectă. Cât despre șansele repetării unei asemenea furtuni, rapoartele sugerează un procent de 12% șanse pentru următorii zece ani. Însă studiile recente arată estimări mai conservatoare, undeva între 0,46% – 1,88%.
În schema generală a riscurilor globale, vremea spațială ar putea fi considerată mai puțin amenințătoare pentru siguranța noastră, decât vremea de pe Terra. Asta nu minimizează importanța misiunii Solar Orbiter a ESA care va răspunde la întrebări ce ne vor ajuta să ne pregătim la nevoie pentru condiții meteo spațiale severe, dar va asigura și o înțelegere mai bună a Soarelui și a impactului său în viețile noastre.
Sursa: TheGuardian; Foto: ESA; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
