Asteroizii – prezentare generală
Asteroizii sunt lumi mici, stâncoase, lipsite de aer care realizează mișcări de revoluție în jurul soarelui, roci mult prea mici pentru a fi numite planete.
Dar, în ciuda dimensiunilor mici, asteroizii pot fi periculoși. Mulți au lovit Pământul în trecut, iar în viitor mulți alții se vor ciocni de planeta noastră. Este doar unul din motivele pentru care cercetătorii studiază asteroizii și sunt doritori să afle mai mult despre numărul acestora, caracteristicile fizice și orbitale. Dacă un asteroid este poziționat în fața noastră, dorim să știm asta.
Cei mai mulți asteroizi sunt situați în inelul vast între orbitele lui Marte și Jupiter. centura principală găzduiește peste 200 de asteroizi mai mari de 100 km în diametru. Oamenii de știință estimează că centrura de asteroizi conține peste 750.000 de asteroizi cu diametrul mai mare de 1 km și milioane de asteroizi mai mici. Nu toate obiectele din centura principală sunt asteroizi, spre exemplu de curând aici au fost descoperite comete, iar Ceres, odată considerată doar un asteroid, acum este etichetată drept planetă pitică.
Mulți asteroizi rezidă în exteriorul centurii principale. Spre exemplu, un număr de asteroizi numiți ”Troiani” rezidă de-a lungul căii orbitale a lui Jupiter. Trei grupuri de asteroizi – Atens, Amors și Apollos – cunoscuți ca asteroizi apropiați de Terra – orbitează în sistemul solar interior și uneori își intersectează calea cu cea a planetei Marte sau a planetei Terra.
Asteroizii sunt resturi de la formarea sistemului nostru solar, acum aproximativ 4,6 miliarde de ani. La început, nașterea lui Jupiter a prevenit formarea oricărui corp planetar în intervalul dintre Marte și Jupiter, provocând coliziuni ale micilor obiecte situate acolo și fragmentarea lor ce a condus la situația prezentă.
Caracteristici fizice
Aseroizii pot atinge mărimi precum Ceres, care are 940 km și este considerată de asemenea o planetă pitică. Pe de altă parte, unul dintre cei mai mici asteroizi, descoperit în 1991 și numit 1991BA are o dimensiune de numai 6 metri.
Aproape toți asteroizii au forme neregulate, deși vreo câțiva impresionează prin forma aproape sferică, așa cum este Ceres. Aceștia sunt cel mai adesea ”sculptați” sau dețin cratere – spre exemplu Vesta are un crater gigant cu un diametru de 460 km.
Pe măsură ce asteroizii se rotesc în jurul Soarelui în orbite eliptice, ei se rotesc și uneori se rostogolesc destul de dramatic. Peste 150 dintre asteroizii cunoscuți au de asemenea un companion mai mic, unii având chiar doi sateliți companioni. Asteroizi binari sau dubli există de asemenea, situație în care doi asteroizi de mărimi apropiate se obitează reciproc, fiind cunoscute sisteme similare ce conțin trei asteroizi. Mulți dintre asteroizi par să fi fost capturați de gravitația unei planete și au devenit luni, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Phobos și Deimos, sateliții lui Marte și aproape în toate cazurile sateliților lui Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.
Temperatura medie pe suprafața unui asteroid tipic este de – 73 grade Celsius. Cei mai mulți asteroizii au rămas aproape neschimbați timp de miliarde de ani așa încât cercetarea lor ne poate oferi solide indicii privind începuturile sistemului nostru solar.
Clasificare
În plus față de clasificarea asteroizilor pe baza orbitei lor, cel mai mulți asteroizi se încadrează în trei clase, în funcție de compoziția lor. Tipul C – sau carbonic are o culoare gri și pare a fi cel mai comun, încluzând 75% dintre asteroizi. Ei constau probabil din lut și roci pietroase silicate și domină regiunile exterioare ale centurii principale. Tipul S – sau asteroizii din siliciu au o culoare ce duce dinspre verzui spre roșiatic, reprezentând doar 17% din totalul asteroizilor și dominând interiorul centurii de asteroizi. Aceștia par să fie compuși din materiale silicate și fier-nichel. Tipul M – sau metalic de asteroizi are culoarea roșiatică și constituie restul de 8% dintre asteroizi. Par să fie constituiți din fier și nichel. Sunt multe alte tipuri rare de asteroizi pe baza compoziției chimice – cum ar fi asteroizii de tip V – după Vesta, care dețin o crustă vulcanică bazaltică.
Ciocniri cu Terra
Încă de la formarea Terrei acum aproximativ 4,5 miliarde de ani, asteroizii și cometele și-au făcut o rutină din izbirea de planeta noastră. Cei mai periculoși asteroizi sunt însă, după NASA, foarte rari.
Un asteroid capabil de un dezastru global ar trebui să fie mai mare de 400 metri. Oamenii de știință au estimat că un asemenea impact ar ridica destul de mult praf în atmosferă pentru a crea efectiv o ”iarnă nucleară”, perturbând foarte grav agricultura în întreaga lume. Asteroizi de această mărime lovesc Terra o dată la 100.000 de ani în medie, spun oficialii NASA.
Asteroizii mai mici se consideră că lovesc Terra odată la 1.000 – 10.000 de ani și pot distruge un oraș sau pot cauza tsunami devastatoare. Câteva duzini de asteroizi au fost clasificați ca fiind potențial periculoși de către cercetătorii care îi monitorizează. Unii dintre aceștia, a căror orbită este destul de aproape de Terra, ar putea fi perturbați în viitorul îndepărtat și trimiși pe un curs de coliziune cu Terra. Cercetătorii consideră că dacă un asteroid este identificat pe un curs de coliziune cu Terra – cu 30 sau 40 de ani înainte, este timp pentru reacție. Respectiv poate fi dezvoltată tehnologia care să distrugă acest obiect sau să-l devieze.
Pentru fiecare asteroid cunoscut, sunt însă mulți alții care nu au fost descoperiți – iar timpul scurt de reacție pentru un eventual ”necunoscut” ar putea însemna o mare amenințare.
Când un asteroid sau o parte a acestuia se prăbușește pe Terra, acesta este numit meteorit. Compoziția tipică a acestora este următoarea:
Meteoriți de fier:
Fier: 91%, Nichel:8,5%, Cobalt: 0,6%;
Meteoriți pietroși:
Oxygen: 36%, Fier: 26%, Silicon: 18%, Magneziu: 14%, Aluminiu: 1,5%, Nichel: 1,4%, Calciu: 1,3%.
Descoperirea
În 1801, în timp ce realiza o hartă a cerului, preotul și astronomul italian Giuseppe Piazzi a descoperit accidental primul și cel mai mare asteroid – Ceres orbitând între Marte și Jupiter. Ceres reprezintă un sfert din masa miilor de asteroizi cunoscuți în sau în apropierea centurii de asteroizi.
Numele
De vreme ce Uniunea Astronomică Internațională este mai puțin strictă în ce privește numirea asteroizilor, în comparație cu alte corpuri cerești, există asteroizi numiți după Mr. Spock din Startrek și muzicianul rock Franck Zappa, la fel precum unele mici tributuri mai solemne cum ar fi cei șapte asteroizi numiți după echipajul Navei Spațiale Columbia ucis în 2003. Numirea asteroizilor după numele animalelor de companie nu mai este permisă. Asteroizii au de asemenea numere de identificare, spre exemplu 99942 Apophis.
Explorarea
Prima sondă care a surprins imagini de aproape ale asteroizilor, a fost Galileo al NASA, în 1991, care a descoperit de asemenea în premieră un satelit al unui asteroid în 1994.
În 2001, după ce sonda NEAR aa NASA a studiat îndeaproape asteroidul Eros chide de pe orbită timp de un an, controlorii misiunii au decis încercarea și au provocat aterizarea sondei pe asteroid. Deși NEAR nu a fost proiectat pentru aterizări acesta a reușit și astfel avem exemplul primei sondări de la sol al unui asteroid.
În 2006, Hayabusa din Japonia a devenit prima sondă care a aterizat și a decolat de pe un asteroid. Aceasta a revenit pe Terra în iunie 2010 și mostrele culese sunt acum în studiu.
Misiunea Dawn a NASA, lansată în 2007, a început explorarea Vestei în 2011 și este programată să exploreze Ceres în 2015.
În 2012 o companie numită Planetary Resources Inc a anunțat planuri pentru a trimite eventual o misiune către o rocă spațială pentru a extrage apă și pentru căuta metale prețioase.
Sursa: Space.com
