Dacă cineva ar întreba când a fost frica descoperită, răspunsul pe care l-ați putea da este 11 august 1877. La această dată, acum 134 de ani, Asaph Hall a identificat Phobos, cea mai mare dintre cele două luni ale planetei Marte. Dar – deși a primit numele zeității fricii la greci, nu aveți nici un motiv de teamă …
Asaph Hall III (1829 – 1907) a fost un astronom care a lucrat la Observatorul Naval al SUA, pe malurile Râului Potomac din Washington, DC, în 1877 și era la conducerea telescopului de 26 de inch, atunci cel mai mare telescop refractor din lume. Hall a fixat o ”stea vagă în apropierea lui Marte” pe 17 august și mai târziu a identificat-o ca fiind o lună – o altă lună, de vreme ce Hall identificase deja mai mica Deimos, pe 11 august. Asta înseamnă două luni într-o singură săptămână! Nu este prea puțin pentru un astronom autodidact din Goshen, Connecticut, care a abandonat școala la 16 ani.
Hall nu era cu siguranță un nepriceput. În ciuda părăsirii școlii înainte de absolvire, mai târziu a studiat matematica la Colegiul Central din New York și în 1856 a primit un job la Observatorul Colegiului Harvard, unde s-a specializat în calcularea orbitelor.
La un an după încadrarea ca astronom asistent la Observatorul Naval, în 1862 el a devenit profesor. Hall a publicat peste 500 de articole, incluzând studii asupra stelelor binare, masa planetei Marte, periheliul lui Mercur, sateliții naturali, inelele lui Saturn, paralaxa solară și stelară și valoarea lui pi. El a identificat, de asemenea, perioada de rotație a lui Saturn și a descris mișcarea retrogradă a lunii sale Hyperion. Hall a predat mecanici cerestre la Harvard până în 1901. Se poate, așadar spune, că abilitățile sale astronomice au fost … astronomice.
Astronomii sunt încă nesiguri în ce privește originea lui Phobos. S-a format împreună cu Marte ca planetă? Este un asteroid capturat, acum captiv în orbită? Este oare Phobos o bucată desprinsă din Marte în urma unui impact? (sau poate este o navă spațială antică? … Am glumit, desigur!). Indiferent de proveniența sa, ca și lună, Phobos este o ciudățenie.
În plus față de dimensiunea mică – doar 16 mile – reflectivitate redusă (albedo) și formă neregulată, Phobos își orbitează planeta părinte la o altitudine mai degrabă joasă, de numai 9399 kilometri (comparând cu distanța de 399.117 kilometri a Lunii față de Terra) și de aceea trebuie să călătorească cu o viteză foarte mare pentru a rămâne în orbită. De fapt, orbitează Marte de trei ori mai repede decât mișcarea de rotație a planetei în jurul axei proprii și răsare pe cerul vestic al lui Marte. Orbita sa este atât de joasă, încât nici măcar nu poate fi văzut din zona regiunilor polare ale planetei Marte.
Se estimează că orbita lui Phobos va scădea treptat în altitudine și eventual acesta va intra în impact cu suprafața planetei sau va fi spart de forțele mareice, probabil urmând să devină un inel subțire de material care va înconjura planeta.
Este fascinant totuși că acum doar 134 de ani, oamenii nu știau nici măcar că Marte are o Lună (ca să nu vorbim de două) și astăzi putem să vedem imagini ale sale cu un detaliu incredibil dintr-o proximitate strânsă și foarte curând vom putea să-i studiem chiar suprafața. Profesorul Hall ar fi de acord!
Sursa: UniverseToday
Crișan Petru Ciprian
