Pentru că timpul nu mai avea răbdare cu criza economică marțiană, confederația națiunilor subpământene marțiene a hotărât încheierea crizei prin confiscarea tuturor banilor marțieni aflați la ciorap sau ascunși în pernă. A fost o decizie grea pentru toți marțienii, însă criza s-a încheiat apoi în numai două zile și rațiile la combustibil au fost anulate. Ca atare … turismul interplanetar a fost relansat și așa se face că aseară am primit un apel de la un număr imposibil de afișat aici pentru că este unul cu un catralion de zecimale în cap … Oricum, apelul era de la prietenul nostru, care și-a anunțat vizita. Am dat fuga la planetariu să pregătesc una alta, cam ce știam că-i place să deguste la noi și într-un târziu … a apărut!
În primul rând, am observat că are o navă nouă, ceea ce mi-a confirmat imediat, precizând că poziția pe care tocmai a primit-o de ambasador al bunelor maniere marțiene și grande ministru al turismului interplanetar i-a permis să intre în posesia unei nave spațiale de serviciu …
– Să înțeleg că acesta este un OZN de serviciu?
– Da, a venit împreună cu funcțiile …
– Ce mai este nou pe Marte ?
– Ei, știi tu … nimic nou sub soare … Ne pregătim pentru furtunile solare din 2012!
– Aha! Adică …
– Adică pentru noi este o oportunitate … pentru că avem tehnologia necesară să producem energie din radiații, așa încât s-ar putea să realizăm un salt voltaic de la 140 la 220, ca să fim compatibili cu voi, planetariule …
– Nu este prima noastră întâlnire … sau interviu … si totuși nu vă știu numele? Aveți un nume sau un cod ceva? De genul … 574839405?
– Păi nu m-ai întrebat până acum, Planetariule! Numele meu este Gem … Dar tu ai un nume, sau te cheamă Planetariul …
– Da, numele meu (codat, desigur … pentru că nu vreau să am de-a face cu Men In Black!) este De Piersici!
– Aha, deci când ne vor vedea împreună în fotografie, paparazzi vor titra … ”Gem De Piersici surprinși într-o fotografie senzațională …”
– Nu contează …
– Haide să povestim un pic și despre voi! Ce-ați mai făcut pe aici?
– Avem vești grozave! Într-o săptămână vom avea, în sfârșit telescoapele pe care le așteptam … Ei bine, acestea sunt niște „tunuri” la propriu și – fanii băimăreni ai astronomiei nici nu știu ce-i așteaptă …
– Păi asta este o veste grozavă! O să faceți și astro-fotografii?
– Exact! Dar nu este numai asta … Dacă tot este să ne lăudăm … pe site, am reușit să traducem dintr-o sursă poveștile tuturor constelațiilor cu ghidurile de vizitare ale obiectelor din cerul de adâncime …
– Ei, aș … nu vrei să te urci puțin în nava mea model Marte –J4000? Te duc în galaxia Andromeda cât ai spune acid-dezoxiribonucleic …
– Ar fi grozav, dar fără nevastă și copii … eu nu plec în excursie …
– Zi și tu că e delegație …
– Lasă asta că nu e timp de plecat! Avem de lucru aici … să construim viitorul luminos!
– No bine! Mai vrei ceva să transmiți lumii folosindu-te de ocazia acestui alienterviu, cum îi spui?
– Da, ar mai fi ceva! Avem nevoie de sponsori … Cunoști vreo firmă pe Marte care ar sponsoriza câteva LCD-uri de rezoluție mare cu care am dori să facem prima expoziție astronomică digitală interactivă și multi-tematică din Baia Mare?
– Nu îți promit, însă voi încerca! Dar – scuză-mă că întreb – este atât de greu de găsit aici pe Pământ un sponsor?
– Nu vreau să-mi denigrez planeta sau pe iluștrii săi locuitori … dar în ce privește o asemenea sponsorizare, mai degrabă se va găsi sursa alternativă gratuită și nelimitată de energie, leacul cancerului sau soluții pentru zborul hiper-luminic prin găuri de vierme … decât un sponsor care să ne ofere de-a moaca banii de care avem nevoie pentru acest proiect! Desigur, aș putea să mă înșel … Scepticismul este o chestie care se transmite mai nou … pe cale genetică!
– Hei … dacă mi-ai fi cerut sponsorizarea ceea cât mai aveam banii la ciorap, cu siguranță v-aș fi rezolvat problema! Dar acum … e mai dificil! Tot ce pot face pentru voi în clipa asta … este să vă asigur o excursie gratis în Andromeda …
– Nu, mulțumesc!
– Ok, atunci îmi iau farfuria și plec! Dar voi reveni!
– La revedere, Gem!
– La revedere, De Piersici!
(Poate Va urma)
Crișan Petru Ciprian
Partajează:
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)