Poveștile Cerului. Constelația Taurus sau Taur


Vechea constelație zodiacală Taurus a fost una dintre cele 48 de constelații originale mapate de către Ptolemeu și se regăsește astăzi pe lista celor 88 de constelații moderne recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională. Este probabil una dintre cele mai vechi constelații și a fost se pare recunoscută și în preistorie.

Taurus este răspândită pe o suprafață de 797 de grade pătrate ale cerului, conține 7 stele principale precum și 130 de stele clasificate Bayer/Flamsteed. Are graniță cu constelațiile Auriga, Perseus, Aries, Cetus, Eridanus, Orion și Gemini. Constelația Taurus este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +90 și -65 de grade și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii ianuarie.

Există un duș meteoric anual asociat cu constelația Taurus, Tauridele anuale, cu vârful către 5 noiembrie și o durată totală de 45 de zile. La maximum acest curent generează cam 10 meteori pe oră, cu multe bile de foc care apar de obicei când cometa părinte – Encke – trece aproape de periheliu. Priviți către radiant, sau punctul de origine, care va fi aproape de Pleiades.

Taurus este considerată una dintre cele mai vechi constelații recunoscute, și mulți cercetători au găsit reprezentări ale Pleiadelor în picturi rupestre datând către anii 13.000 î. Chr. Conform mitului grec, Taurus a fost Zeus, transformat în taur pentru a o peți pe prințesa Europa și probabil reprezintă de asemea Taurul Cretan cu faimă Herculeană. Egiptenii antici adorau de asemenea un zeu Taur, pe care constelația l-ar putea reprezenta, la fel cum arabii considerau această constelație a fi bovină prin natură. Clusterul Hyades reprezintă de asemenea pe surorile lui Hyas, un mare vânător, plasate pe cer în onoarea doliului lor pentru pierderea fratelui – la fel cum Pleiades reprezintă cele 7 surori din mitologia greacă – și multe alte semnificații în alte credințe culturale. Perșii au numit acest grup de stelel ”Taura”, la fel cum arabii au referit ca și ”Al Thaur”. Indiferent de cum doriți să admiteți cultural constelația Taurus, această superbă colecție de stele conține multe obiecte din cerul de adâncime care v-ar putea suscita interesul.

Să începem turul constelației Taurus cu binoclurile, respectiv cu cea mai strălucitoare stea a sa – Alpha – simbolul ”a” de pe hartă. Cunoscută de Arabi ca Al Daraban, sau ”Discipolul”, Alpha Tauri și-a primit numele pentru că pare a urma Pleiadele de-a lungul cerului. În latină, a fost numită Stella Dominatrix, iar vechii englezi îi spuneau Oculus Tauri, sau literal, ”ochiul Taurului”. Indiferent de sursa culturală veche astronomică pe care o vom ancheta, toate se referă la steaua Aldebaran. Fiind cea 13-a cea mai strălucitoare stea de pe cer, ea pare -din poziția noastră de observator- a fi membră a clusterului stelar în formă de V al Hyades, dar asocierea sa este pur și simplu o coincicență, de vreme ce se află mult mai aproape de noi, la jumătatea distanței, decât clusterul. În realitate Aldebaran este un model în miniatură pentru tipul K5 și – la fel precum multe alte gigante portocalii, ar putea fi o variabilă. Aldebaran este de asemenea cunoscută că are 5 companioni de apropiere, dar aceștia sunt foarte vagi și greu de identificat cu optică mică.

La o distanță de aproximativ 68 de ani lumină, Alpha este doar de numai 40 ori mai mare decât Soarele nostru și de aproximativ 125 ori mai strălucitoare. Pentru a putea înțelege o asemenea dimensiune, gândiți-vă la Soarele nostru mărit până la orbita Pământului! Pentru că poziția sa de-a lungul eclipticii, Aldebaran este una dintre cele câteva stele de magnitudine 1 care poate fi ocultată de către Lună.

Acum să poziționăm către Beta Tauri – simbolul ”B” de pe hartă. Situată la 131 de ani lumină de sistemul nostru solar, El Nath, sau Gamma Aurigae, este o stea de secvență principală pe cale de a evolua într-o stranie stea gigant – una bogată în conținut de mangan, dar săracă în calciu și magneziu. Dacă nu are nimic altceva spectaculos, există un motiv cel puțin pentru a reveni la El Nath, la poziția sa – este de asemenea frecvent ocultată de Lună. Asemenea ocultații survin când nodul ascendent al Lunii este aproape de Echinocțiul de Primăvară. Cele mai multe ocultații sunt vizibile numai în părți ale Emisferei Sudice, pentru că stelele rezidă pe marginea nordică a zone de ocultare lunară și ocazional pot fi ocultate mai la nord de California de Sud.

Acum, întoarceți binoclurile sau telescoapele mici către Omicron – forma „o”. Omicron este uneori numită Atirsagne, însemnând ”Cea Verde”, dar nu este chiar nimic verde referitor la această stea gigant galbenă de tip G, aflată la 212 ani lumină. Are toruși un companion optic deosebit.

Priviți cu atenție către Kappa Tau, de asemenea, forma „k”. Kappa este de asemenea o stea vizuală dublă și chiar mai mult. Situată la 153 de ani lumină de Terra, acest cluster membru al Hyadelor este dominat de steaua sub gigantă K1 de tip A și steaua K2, o pitică în secvență principală de tip A.  Acestea sunt despărțite de 5,8 minute de arc sau mai puțin. Între cele două stele strălucitoare este o stea binară formată din două stele de magnitudine 9, Kappa Tauri C și Kappa și Kappa Tauri D, care se află la 5,3 secunde de arc una de cealaltă și la 183 de secunde de arc față de K1 Tau. Alți doi companioni de magnitudine 12 își fac loc în sistemul stelar, Kappa Tauri E, care se află la 136 secunde de arc de K1Tau și Kappa Tauri F, la 340 de secunde de arc de K2 Tau. Mai mult? Priviți atunci spre 37 Tauri, o stea gigant portocalie cu un companion vag … sau 10 Tauri! 10 Tauri se află la numai 45 de ani lumină distanță și – dacă este doar puțin mai mare și mai strălucitoare decât Soarele nostru – are aproape aceeași vârstă. Este considerată o stea binară spectroscopică, dar veți putea sesiza ușor companionul optic. Iar mulțumită uriașei cantități de radiație infraroși produse de către 10, avem cunoștința și unui disc prăfos care o înconjoară.

Acum să pornim în căutarea stelelor variabile, începând cu Lambda, forma „Y” întoarsă de pe hartă. Al Thaur este în realitate un sistem binar, la fel cum este o stea variabilă în eclipsă. Primara este o pitică alb-albastră în secvență principală și de tip B, situată cam la 370 de ani lumină depărtare. Totuși, la o distanță de 0,1 unități astronomice de ea se află o stea albă sub gigantă de tip A și … un al treilea jucător, mult mai departe.  Priviți pentru o perioadă de 3,95 zile către prima, apoi cum cealaltă trece în fața stelei primare, estompând-o cu aproape o magnitudine. Nu uitați să priviți nici spre HU Tauri! Este de asemenea o stea binară cu eclipsă care pierde o magnitudine la fiecare 2,6 zile!

Sunteți pregătiți pentru o privire spre Messier 45? Vizibile chiar și cu ochiul liber, cu binoclurile și cu orice telescop, componentele strălucitoare ale Pleiadelor pot fi ușor rezolvate cu orice instrument și priveliștea este uimitoare. Recunoașterea Pleiadelor datează din antichitate și ele erau cunoscute sub multe nume în multe culturi. Grecii și Romanii se refereau la ele ca fiind ”Cele 7 înstelate”, ”Plasa de stele”, ”Cele șapte virgine”, ”Fiicele lui Pleione” și chiar ”Copiii lui Atlas”. Egiptenii le numeau ”Stelele lui Athyr”, Germanii – ”cele șapte stele”, iar rușii – ”Baba” … Japonezii le numeau ”Subaru” iar Scandinavii le vedeau ca pe niște câini de sănii, tanganii ca pe niște ”ochi mari” (Matarii). Indienii nord-americani vedeau Pleiadele ca pe niște fecioare aflate într-un turn înalt pe cer, pentru a fi protejate de ghearele unui urs gigant. Pleiadele sunt menționate și în Biblie. Indiferent de locație, vedem cum cele șapte stele și-au aflat un corespondent în cultura multor popoare.

Data culminației Pleiadelor (cel mai înalt punct de pe cer) a fost celebrată prin marcarea cu diverse festivaluri și rituri antice dar există un rit care se potrivește perfect acestei ocazii. Ce ar fi mai înfricoșător, la această dată, decât să ne imaginăm o adunare de druizi care sărbătoresc la miezul nopții – Sabatul Întunecat. Această noapte a orgiei păgâne este observată ca prezență și în lumea modernă, cu referință către Halloween.

Deși actuala dată a culminației Pleiadelor este 21 Noiembrie în loc de 31 Octombrie. Datorită regiunilor sale nebuloase, M45 arată extraordinar, ca o fantomă vânând pe cerul înstelat. În binocluri priveliștea întregii regiuni este extraordinară, revelând mai multe stele decât sunt vizibile cu ochiul liber. Micile telescoape, la putere mică, se vor bucura de bogăția în stele albastre lucioase și nebuloase cețoase a M45.

Următorul obiect faimos din catalogul Messier ce poate fi aflat în Taurus este M1 – ”Nebuloasa Crab”. Deși M1 a fost descoperită de către John Bevis în 1731, a devenit primul obiect pe lista astronomică a lui Charles Messier. Acesta a redescoperit M1 în timpul sondării pentru o așteptată reîntoarcere a Cometei Halley la sfârșitul lunii august, 1758. iar această confuzie cometară l-a determinat pe Messier să înceapă să catalogheze. Dar numai Lord Rosse a obținut destulă lumină de la M1 la mijlocul anilor 1840, cât să sesizeze structura fină de filament (deși nu acesta a dat numele de Nebuloasa Crab). Pentru a privi acest obiect, localizați Zeta Tauri și căutați la o lățime de deget spre nord-vest. Nu veți vedea picioarele Crabului în telescoapele mici – dar merită vânată această faimoasă rămășiță de supernova. Faptic, noi știm că Nebuloasa Crabului reprezintă ce a rămas dintr-o stea a cărei explozie a fost înregistrată de chinezi în 1054. O cunoaștem că este un nor de gaz în expansiune rapidă care se mișcă în exterior cu o viteză de 1000 de km pe secundă și înțelegem că există un pulsar în centru. Știm de asemenea că a fost pentru prima oară înregistrată de John Bevis în 1758 și apoi catalogată ca fiind primul obiect Messier, de către Charles Messier însuși, 27 de ani mai târziu, pentru a evita confuzia în timp ce căuta după comete. O vedem revelându-și frumusețea în fotografii cu expunere mare, dar dacă vreți să o vedeți cu ochii proprii … ați putea fi surprinși! Într-un telescop mic, Nebuloasa Crab ar putea produce dezamăgire dar, treceți peste asta, pentru că merită! Există o foarte ciudată calitate a luminii care ajunge până la ochiul dumneavoastră chiar dacă la prima vedere ar putea părea un petic vag și cețos. Pentru aperturile mici și ochii foarte buni, M1 va părea că este vie – un sens al mișcării în ceva ce nu ar trebui să se miște. Asta mi-a stârnit curiozitatea de a o studia cu un telescop de 12.5″, iar motivele au devenit foarte clare pentru mine, la fel ca și dimensiunile reale ale M1, când aceasta devenit luminoasă. Nebuloasa Crab a fost obiectul multor studii spectroscopice asupra cărora m-am aplecat de-a lungul anilor. Eu cred că toți ne naștem cu abilitatea de a vedea calitățile spectrale, dar ele rămân nedezvoltate. De la ionizare la polarizare – ochiul și creierul nostru este capabil să vadă până la marginea infraroșului și a ultravioletului. Dar magnetismul? Putem interpreta vizual magnetismul – cineva trebuie doar să vadă ”Efectul Wilson” în studiile solare, pentru a înțelege. Dar steaua neutronică rotitoare din inima M1? Știm încă din 1969 că M1 produce un efect vizual de pulsar. Acum știm că la fiecare 5 minute, modificările survenite în efectul pulsatoriu al stelei neutronice, prin cantitatea de polarizare, cauzează curbarea undelor de lumină în jur, ceea ce produce un efect luminos gigantic care vă lovește ochiul. M1 este mult mai mult decât oricare alt obiect Messier. Capturați-l chiar în această noapte!

De vreme ce am studiat ”moartea” unei stele, de ce nu ne-am face timp pentru a descoperi ”nașterea” unei stele? Luați telescopul! Călătoria noastră va începe prin identificarea lui Aldebaran (Alpha Tauri) și mișcați-vă spre nord-vest către strălucitoarea Epsilon. Salt 1,8 grade spre vest și apoi ușor spre nord pentru o incredibilă stea variabilă … neobișnuită – T Tauri. Descoperită de către J.R. Hind în Octombrie 1852, T Tauri și nebuloasa care o acompaniază, NGC 1554/55 stabilește indicativul pentru descoperirea unei stele variabile de secvență ante-principală. Bifați nebuloasa precizată, dar notați că nici o listă de catalog nu prezintă un obiect în această poziție. Observația sa include de asemenea o stea necartografiată de magnitudine 10, iar Hind a presupus că steaua în chestiune este o variabilă. Ei bine, Hind a fost exact și ambele obiecte au fost urmărite de astronomi câțiva ani, până când au dispărut fără urmă în 1861. Către 1868 … nici unul dintre aceste obiecte nu mai puteau fi văzute. Ele au apărut din nou, în 1890, când perechea a fost redescoperită de către E.E. Barnard și S.W. Burnham. Cinci ani mai târziu? Au dispărut din nou! T Tauri este prototipul acestei clase particulare de stele variabile și total imprevizibile. Într-o perioadă de numai câteva săptămâni, realizează o transformare de magnitudine de la 9 la 13, în alte situații rămânând nemodificată o lună întreagă. Se apropie de Soarele nostru în ceea ce privește temperatura și masa – iar semnătura spectrală este similară cromosferei Soarelui nostru – dar asemănarea se încheie aici. T Tauri este o stea aflată în stadiile inițiale ale nașterii! Deci ce sunt stelele T Tauri? Ar putea fi similare în multe privințe Soarelui nostru dar – sunt mult mai luminoase și se rotesc mult mai repede. Cele mai multe dintre acestea sunt situate aproape de norii moleculari și produc masive scurgeri material în formare, așa cum este evidențiat de nebuloasa variabilă NGC 1554/55. Precum Soarele, ele produc emisii de raze X, dar de mii de ori mai puternice! Știm că acestea sunt tinere, datorită spectrelor înalte în litiu, care nu sunt prezente în cazul temperaturilor joase ale nucleului. T Tauri nu a atins încă acel punct în care fuziunea proton-proton este posibilă! Probabil în câteva milioane de ani, T Tauri va arde în fuziune nucleară și discul de agregare va deveni un sistem solar! Doar gândiți-vă! Suntem norocoși să vedem asta! J

Pentru un telescop mare … încercarea mare va fi NGC 1514 (RA 4 : 09.2 +30 : 47). Această nebuloasă planetară este destul de mică și vagă … și a fost descoperită de către William Herschel, pe 13 noiembrie 1790. Dacă a reușit el asta acum 300 de ani, puteți și Dumneavoastră! Sunt șanse ca această nebuloasă să fie un înveliș ce înconjoară o stea dublă foarte strânsă, dar revelând ceea ce l-a surprins pe Herschel cel mai mult. În rapoartele sale scria: ”Un fenomen cu siguranță unic … înconjurat cu o atmosferă foarte subtilă … judecata mea … mă aventurez să spun că acea nebulozitate a stelei nu este de natură stelară”.

Nebuloasele planetare au fost pentru prima oară descrise ca ”planetare” de către William Herschel, în 1785. Înainte de asta erau considerate pur și simplu ”nebuloase”. Cândva erau considerate a fi făcute din stele, dar astăzi noi știm că planetarele sunt create din materialul eliberat de o singură stea. Multe nebuloase arată inele de un tip sau altul. Altele, precum M1, sunt forme neregulate ale unor rămășițe de supernova. Materialul NGC 1514 a fost pregătit de-a lungul timpului, încet, mai degrabă decât printr-o explozie violentă. Va fi foarte dificil de găsit steaua neutronică centrală în M1, dar aproape orice telescop poate realiza că steaua tampon de magnitudine 10 din NGC 1514, pregătește gazele învelișului nebulos. Pentru că este atât de luminoasă, poate copleși ochiul. Aceasta face ca NGC 1514 să fie similară cu faimoasă ”Planetară Sclipitoare” – NGC 6826 din Cygnus.

Sunteți pregătiți pentru ceva clustere galactice? Atunci să ne concentrăm asupra lui NGC 1647  (RA 4 : 46.0 Dec +19 : 04). Aproape vizibil cu ochiul liber și destul de mare pentru a fi văzut ușor în micile telescoape și celelalte telescoape, acest cluster stelar foarte mare conține câteva duzini de membri rezolvabili și multe stele duble. Cele mai strălucitoare stele sunt stelele de tip A sau B în secvență principală, deși avem aici și câteva stele gigante portocalii pentru deliciul ochiului și două dintre acestea se află la marginea clusterului.

Un alt cluster stelar frumos și mare, pentru tot spectrul opticii, este NGC 1746 (RA 5 : 03.6 Dec +23 : 49). Conține cam două duzini de membre și deși acestea sunt apar foarte comprimate în telescop, acestea sunt o frumoasă priveliște în binocluri și telescoape de câmp larg. Ceea ce este interesant la acest cluster particular, este că se află două clustere deschise suprapuse deasupra. Priviți spre NGC 1750 și NGC 1758 ca parte a acestei regiuni. Dacă s-a crezut că Sir William Herschel a avut vedenii desemnând trei clustere separate pentru această regiune, știința i-a dat dreptate mai târziu.

O altă pereche de clustere deschise? Atunci priviți către NGC 1817 (RA 5 : 12.1 Dec +16 : 42) și NGC 1807 (RA 5 : 10.7 Dec +16 : 32). Amândouă pot fi captate în același câmp în binocluri și pot fi rezolvate foarte bine în telescop. Mai puțin de o mână nord-vest de Betelgeuse, NGC 1807 și NGC 1817 nu sunt exact gemene. Amândouă clustere au o magnitudine similară și pot fi văzute ca petice vagi în binocluri. Printr-un telescop, NGC 1817 apare mult mai populat cu stele decât vecina sa. Studiile bazate pe mișcarea stelară au arătat că NGC 1817 are mai multe stele decât mai strălucitoarea NGC 1807. Deși cele două sunt foarte îndepărtate una de cealaltă, în spațiu, le vom vedea amândouă ca pe niște prieteni  apropiați.

Sursa: UniverseToday

3 comentarii la “Poveștile Cerului. Constelația Taurus sau Taur

  1. Pingback: POVEȘTILE CERULUI. CONSTELAȚIILE DE LA A LA V (adică Z) PREZENTATE DE PLANETARIUL BAIA MARE « PLANETARIUL BAIA MARE – MARAMURES

  2. Pingback: Hyadele – Miturile cerului-asteroizii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s