Situată chiar la sud de planul ecliptic, această micuță și vagă constelație a fost inițial introdusă în atenție în secolul al XVII-lea de către astronomul Johannes Hevelius. Acoperă 314 grade pătrate ale cerului, ocupând locul 47 ca și mărime. Sextans are 3 stele primare în asterismul său și 28 de stele clasificate Bayer/Flamsteed. Are graniță cu constelațiile Leo, Hydra și Crater. Sextans este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +80 grade și -80 de grade și cel mai bine poate fi urmărită la culminația sa în timpul lunii Aprilie.
Există un duș meteoric anual asociat cu Sextans care survine în timpul zilei. Sextanidele își încep activitatea către 9 septembrie și durează până către 9 octombrie, în fiecare an, cu vârful către 27 septembrie. Curentul radio al meteorilor poate produce până la 3-4 meteori pe oră, la maximum.
Pentru că este considerată o constelație relativ nouă, Sextans nu are nici o mitologie asociată – numai obiectul pe care îl reprezintă. Numele său original – Sextans Uranae – este latinul pentru sextantul astronomic, un instrument pe care Johannes Hevelius l-a utilizat frecvent în observațiile sale stelare. Deși constelația este foarte vagă, unghiurile sale parcă într-adevăr reconstituie această unealtă cu care astronomul din vechime a măsurat și cartografiat poziția stelelor și această constelație a fost mai târziu adoptată în seria celor 88 de constelații moderne de către Uniunea Astronomică Internațională.
Să începem turul nostru cu binocluri prin constelație, respectiv cu steaua Alpha – simbolul ”a” de pe hartă. Abia vizibilă cu ochiul liber și poziționată la dreapta ecuatorului ceresc, Alpha Sextans strălucește de 122 de ori mai puternic decât Soarele nostru și este de 3 ori mai mare. Micuța minune ne apare destul de vagă, considerând că este la 285 de ani lumină de Terra. Având o vârstă estimată de 300 de milioane de ani, Alpha este aproape la sfârșitul fazei de fuziune a hidrogenului și se pregătește să devină o stea gigant portocalie – una cu polul orientat chiar spre noi. Luați aminte la poziția stelei Alpha pe cer! Pentru că datorită nutației Terrei, s-a aflat cu 7 secunde de arc mai la nord, acum o sută de ani.
Acum îndreptați-vă atenția către Beta – simbolul „B” de pe hartă. Beta este o stea pitică alb-albastră de tip B în secvență principală, situată la 345 de ani lumină de sistemul nostru solar. Dacă pare comună … să știți că nu este! Beta este o stea variabilă Alpha 2 Canum Venaticorum – una care variază în magnitudine ușor tot la 15 zile.
Gata pentru telescop? Atunci fixați pe Gamma – simbolul ”Y” de pe hartă. Gamma Sextantis este un sistem triplu stelar, la 262 de ani lumină de Terra. Primele sale două componente, A și B, se află la aproximativ 0,38 secunde de arc depărtare, sau 30 de unități astronomice. Cu o magnitudine aparentă de +5,8 și +6,2, această proximitate strânsă înseamnă că mai bine ați lua un telescop mare și ceva super rezoluție pentru a le separa. Orbitând perechea binara la o distanță de 36 de secunde de arc – este Gamma Sextantis, un companion de magnitudine 12 care este de asemenea legat gravitațional de sistem.
Înainte să renunțați la Sextans, orientați tehnica către NGC 3115 (RA 10 : 05.2 Dec -07 : 43). Cu o dimensiune de 8 minute de arc, la o magnitudine de 9, ”Galaxia Ax” este o priveliște plăcută. Această galaxie lenticulară a fost descoperită de către William Herschel în 22 februarie 1787. Situată la 32 milioane de ani lumină depărtare de noi, nu va părea mare în ocular, dar în realitate este de câteva ori mai mare decât Calea Lactee. În 1922 o gaură neagră super masivă a fost observată în NGC 3115 – cea mai mare care fusese descoperită până atunci. Cu o masă estimată mai mare de 2 miliarde de ori mai mare decât masa Soarelui nostru, astronomii au urmărit cu atenție această gaură neagră de la momentul descoperirii. Galaxia în sine pare să comprime cele mai vechi stele, iar gaura neagră nu pare să fi crescut de la momentul descoperirii – conform studiului Telescopului Chandra cu raze X. Aceasta este candidata ideală de a pune în funcțiune un quasar – iar quasarii sunt cele mai luminoase obiecte din Univers.
Ironic este că altfel NGC 3115 abia poate fi distinsă. Numele său vine din listarea sa ca obiectul cu numărul 3115 în ”Noul Catalog General” al nebuloaselor și clusterelor stelare, publicat în 1888 de către J. Dreyer. Galaxia este vizibilă în telescoapele de mărime medie ale amatorilor ca un petic nebulotic din constelația Sextans. Dar la o distanță de 30 de milioane de ani lumină, NGC 3115 este cam de 10 ori mai depărtată de noi decât Andromeda sau M32. În realitate, este de câteva ori mai mare decât Galaxia Calea Lactee. Dar cele mai multe dintre stelele sale sunt vechi nu conține gaz iar nucleul său este inactiv. Creșterea găurii negre și activitatea nucleară care o alimentează sunt pe sfârșite, dacă nu cumva sunt alte stele pe cale de a se apropia de centru. Indiferent ce se întâmplă, nucleul va experimenta probabil o renaștere scurtă dar energetică.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
