Poveștile Cerului. Constelația Scorpius sau Scorpionul


Constelația zodiacală Scorpius rezidă pe planul ecliptic și a fost una dintre cele 48 de constelații originale cartografiate de Ptolemeu, iar mai târziu a fost adoptată ca o constelație modernă de către Uniunea Astronomică Internațională. Aceasta acoperă 497 de grade pătrate ale cerului și este a 33-a în mărime. Scorpius are 15 stele principale în asterismul său și 47 de stele cu clasificare Bayer/Flamsteed. Are graniță cu constelațiile Sagittarius, Ophiuchus, Libra, Lupus, Norma, Ara și Corona Australis. Scorpius este o constelație vizibilă de către toți observatorii situați între latitudinile +40 și -90 de grade și cel mai bine este văzută la culminația sa, în timpul lunii iulie.

Există două dușuri meteorice anuale asociate cu constelația Scorpius. Primul este Alpha Scorpidele – care începe pe sau către 16 aprilie și se încheie către 9 mai. Vârful survine către 3 mai iar radiantul este lângă steaua roșie Antares. Al doilea duș meteoric este al Scorpidelor din iunie, cu vârful către 5 iunie în fiecare an. Radiantul este mai apropiat de granița constelației Ophiuchus și rata activității la vârf este mare – cam 20 de meteori în medie per oră.

Pentru că Scorpius a fost o constelație vizibilă vechilor civilizații și tiparul său are forma Scorpionului pe care îl reprezintă, aici avem multă mitologie asociată cu acesta. Pentru greci, el reprezenta creatura trimisă de Hera pentru al elimina pe Orion Vânătorul – pentru totdeauna rămânând separați în cer, continuându-și divina lor vrăjmășie. Probabil că Apollo l-a trimis pe Scorpion și Orion l-a fugărit? Se spune că Scorpionul i-a apărut și lui Phaeton, provocând accidentalul naufragiu al carului solar, când caii au ezitat la apariția acestui monstru fioros. Cultura orientală a recunoscut acest tipar stelar c aparte a Dragonului, în timp ce polinezienii îl vedeau ca pe o undiță. Indiferent de legenda pe care o veți alege, asterismul său curbat este foarte distinctiv și ușor de recunoscut.

Să începem turul nostru binocular al Scorpionului cu cea mai strălucitoare stea a sa – Alpha, simbolul „a” de pe hartă. Antares este parte a Asociației de Stele Scorpionul Superior și de asemenea o stea aflată în apropierea extincției. La o distanță sigură de 500 de ani lumină, veți găsi pulsând această variabilă roșie la fel de fascinantă pentru ochi cât și pentru telescop. Spre deosebire de alte stele, Alpha Scorpii are de asemenea un companion care poate fi revelat telescoapelor mici în condiții bune. Descoperită pe 13 aprilie 1819, în timpul unei ocultații lunare, acest companion verde de magnitudine 6,5 nu este ușor de separat de o stea primară atât de strălucitoare – dar este cu siguranță o distracție să găsiți companionul verde de magnitudine 5,4. Precum Sirius iarna, perechea Antares necesită oarecare condiții pentru a fi bine văzută. Necesită de asemenea o magnificare bine aleasă – una destul de înaltă pentru a separa cele două stele apropiate (2,9 secunde de arc), dar destul de joasă pentru a concentra stelele vagi (magnitudine 5,4). Știați că adevăratul rival al lui Antares este strălucitoarea Betelgeuse? Măsurătorile fotometrice au arătat că mai marea Betelgeuse este de asemenea ușor mai roșie decât Antares. Din fericire, rivala rezidă de-a lungul planului ecliptic permițându-ne oportunitatea de a o vedea acompaniind alte obiecte ale sistemului solar și să fie ocultată de către Lună. Păstrați binoclurile la vedere pentru că tot ce trebuie să știți este că Antares se deplasează spre vest.

Doar la un grad depărtare veți vedea un cluster globular mare perfect pentru telescoapele și binoclurile de orice mărime – M4 (RA 16 23 35 Dec 26 31 31). Acest cluster de magnitudine 5 și de clasă IX poate fi surprins cu ochiul liber în condiții ideale. În 1746 Philippe Loys de Cheseaux a dat din întâmplare peste această minute situată la 7200 de ani lumină – una dintre cele mai apropiate de noi. Ea a fost de asemenea inclusă în catalogul Lacaille ca obiect I.9 și notată de Messier în 1764. Mai mult, Charles a fost primul care a rezolvat clusterul! Ca multe din clusterele globulare, M4 ar extraordinar dacă nu l-am privi printr-un nor greu de praf interstelar. Pentru binocluri, este ușor să selectați un petic rotund, foarte difuz –care va primi rezoluție și în telescoape mici. Telescoapele mari vor vedea cu ușurință bara centrală a concentrației stelare de-a lungul regiunii nucleului M4, care a fost primul notat de către William Herschel. Ca și obiect de studiu științific primul pulsar în milisecundă a fost descoperit în cadrul M4 în 1987 – unul care se rotește de 10 ori mai repede decât pulsarul din Nebuloasa Crabului. Fotografiat de către Telescopul Spațial Hubble în 1995, M4 a fost găsit că conține stele pitice albe – cele mai vechi din galaxia noastră – cu o planetă orbitând una dintre acestea. Cu dimensiunea cam de două ori mai mare ca a lui Jupiter, această planetă este considerată a fi la fel de veche ca și clusterul. La cei 13 miliarde de ani, ar avea de trei ori vârsta sistemul nostru solar.

Păstrați binoclurile sau un telescop mic pentru că vom explora acum un cluster globular micuț și singur – Messier 80. Situat cam la 4 grade nord-vest de Antares, acest micuț globular este o forță. Situat într-o regiune obturată de praf întunecat – M80 va luci ca o stea nerezolvabilă în micile binocluri și se va revela ca unul dintre cele mai concentrate globulare unui telescop. Descoperit la o distanță de câteva zile diferență, independent de Messier și Mechain, în 1781, acest cluster intens se află cam la 36.000 de ani lumină distanță.  În 1860, M80 a devenit primul cluster globular ce conține o nova. Observatorii au privit o stea situată central strălucind la o magnitudine de 7, pentru o perioadă de câteva zile și a devenit cunoscută ca și T Scorpii. Evenimentul estompat apoi mult mai rapid decât era de așteptat, i-a făcut pe observatori să se întrebe ce au văzut oare.

Acum ochim spre Lambda Scorpii și sărim trei lățimi de deget nord-est către NGC 6406 (RA 17 40 18 Dec -32 12 00)… Vânăm ”Fluturele”. Ușor de surprins în binocluri și extraordinar în telescop, acest formidabil cluster deschis de magnitudine 4 a fost descoperit de către Hodierna înainte de 1654 și independent de Cheseaux ca Obiectul 1, înainte de a fi catalogat ca și Messier, adică M6. Conținând cam 80 de stele, lumina pe care o vedeți astăzi a părăsit sursa de origine în jurul anului 473 d.Chr. Messier 6 este considerat a avea o vârstă de 95 de milioane de ani și conține o singură super gigantă galbenă – variabila BM Scorpii. Dacă cele mai multe dintre stelele Messier 6 sunt fierbinți, albastre și aparțin secvenței principale, forma unică a acestui cluster, dar mai ales contrastul cromatic este ceea ce îi conferă valoare vizuală. La mai puțin de 3 minute de arc, cu o magnitudine de 3,3 G Scorpii (steaua coadă a Scorpionului) este clusterul globular NGC 6441. Nici o provocare aici! Clusterul compact aflat la o distanță de 38.000 de ani lumină este cam la 13 mii de ani lumină față de nucleul galactic. Prima dată a fost notat de către James Dunlop din Australia de sud-est în 1826.

Către două grade și jumătate nord-est de G Scorpii (și NGC 6441)  este un alt interesant obiect din cerul de adâncime – clusterul deschis M7 și globularul vag NGC 6453. M7 a fost pentru prima oară înregistrat ca o regiune lucioasă de stele vagi de către Ptolemeu, către 130 d.Chr. Situat la 800 de ani lumină, clusterul include cam o jumătate de duzină de stele de magnitudine 6, ușor de rezolvat cu puțin ajutor optic. Prin telescoape, cam 80 de stele variate pot fi văzute.

Acum fixăm spre nord și ceața nebulotică a clusterului globular NGC 6453 situat la 31.000 de ani lumină se va arăta telescoapelor medii și mari. Precum NGC 6441, acest cluster globular a fost descoperit din emisfera sudică, în acest caz de către John Herschel, pe 8 iunie 1837, în timp ce realiza observații de la Capul Bunei Speranțe, din Africa de Sud.

Este timpul pentru telescop, pentru NGC 6302, o foarte curioasă nebuloasă planetară situată cam la trei lățimi de deget vest de Lambda Scorpii: este bine cunoscut ca Nebuloasa ”Gândac” (RA 17 13 44 Dec -37 06 16). Cu o magnitudine vizuală de 9,5, ”Gândacul” aparține telescopului  – dar istoria ca o nebuloasă planetară extremă aparține tuturora. În centrul său este o stea de magnitudine 10.00, una dintre cele mai fierbinți cunoscute. Apărând în telescop ca un mic papion, sau figura „8”, în centrul său sunt prezente mari cantități de praf, un praf foarte special. Studii timpurii au arătat o compoziție de hidrocarbonați, carbonați și fier. La un moment dat, carbonații au fost considerați asociați cu apa lichidă și NGC 6302 este una din cele două regiuni cunoscute că ar conține carbonați – probabil în stare cristalina. Cu o ejectare de viteză înaltă, într-o curgere bipolară, studiile mai amănunțite asupra prafului au arătat prezența calcitului și dolomitului, făcându-i pe cercetărori să reconsidere tipul de locuri în care carbonații s-ar putea forma. Procesele care au format „Gândacul” au început acum 10.000 de ani – însemnând că acum s-ar fi putut opri din cedarea materialului. Situat la 4000 de ani lumină distanță de sistemul nostru solar, nu veți vedea niciodată mai bine NGC 6302 decât a văzut telescopul spațial Hubble această frumusețe. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțați să vă bucurați de una dintre cele mai fascinante nebuloase planetare.

Acum facem un hop către perechea colorată Zeta și orientăm spre nord mai puțin de un grad pentru NGC 6231 (RA 16 : 54.0 Dec -41 : 48). Foarte luminoasă în binocluri și ușor de rezolvat în telescop, acest cluster deschis strâns a fost pentru prima oară descoperit de către Hodierna înainte de 1654. De Cheseaux l-a catalogat ca și obiectul 9, Lacaille ca și II.13, Dunlop ca și 499, Melotte ca și 153, iar Collinder ca și 315. Aici veți găsi un cluster tânăr de 3,2 milioane de ani strălucind sub numele de ”Cutia cu bijuterii din nord”. Pentru fanii puterii mari, priviți către cea mai strălucitoare stea din grup – este Van den Bos 1833, o binară splendidă.

Spre vest (RA 16 25 18 Dec 40 39 00) aveți întâlnire cu clusterul deschis NGC 6124. Descoperit de Lacaille ;i cunoscut ca obiectul I.8, acest cluster deschis de magnitudine 5 este cunoscut ca Dunlop 514, Melotte 145, Collinder 301. Situat cam la 19 ani lumină depărtare, el va arăta un spray vag de stele care vor fi rezolvate în telescop în 100 de membre stelare. Dacă NGC 6124 este pe partea joasă pentru observatorii nordici, merită să așteptați pentru cea mai bună poziție a sa.

Mai sunt multe obiecte splendide în constelația Scorpius, așa încât înarmați-vă cu răbdare și … unelte!

Sursa: UniverseToday

Un comentariu la “Poveștile Cerului. Constelația Scorpius sau Scorpionul

  1. Pingback: POVEȘTILE CERULUI. CONSTELAȚIILE DE LA A LA V (adică Z) PREZENTATE DE PLANETARIUL BAIA MARE « PLANETARIUL BAIA MARE – MARAMURES

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s