Constelația zodiacală a Săgetătorului rezidă pe planul ecliptic și a fost una dintre cele 48 de constelații originale cartografiate de către Ptolemeu, mai târziu fiind adoptată și de către Uniunea Astronomică Internațională pe lista celor 88 de constelații moderne. Ea ocupă cam 867 de grade pătrate ale cerului, fiind a 15-a constelație ca dimensiune. Are 7 stele primare in asterismul principal și 68 de stele cu clasificări Bayer/Flamsteed. Sagittarius are graniță cu constelațiile Aquilla, Scutum, Serpens Cauda, Ophiucus, Scorpius, Corona Australis, Telescopium, Indus, Microscopium și Capricornus. Este vizibilă tuturor observatorilor situați între latitudinile +55 și -90 de grade și cel mai bine poate fi văzută la culminația sa în timpul lunii august.
Forma de ceainic ușor de recunoscut a Săgetătorului a fost bine cunoscută în mitologie ca reprezentând un personaj jumătate om, jumătate cal – Centaurul. Conform unor legende, el ar fi fost copilul lui Saturn și al lui Philyra. Numit Chiron, el s-a transformat într-un cal pentru a se ascunde de nevasta sa jeloasă și așa ar fi fost imortalizat în stele. El este adesea figurat ca un arcaș, cu săgeata direcționată spre inima roșie a Scorpionului – Antares. Sagittarius l-ar putea reprezenta pe fiul lui Pan, care a inventat arcul și a fost trimis pentru a distra muzele, care i-au aruncat o cunună cu lauri la picioare. Indiferent de identitatea pe care o veți alege, un lucru este sigur – prezența în apropiere a brațului Sagittarius al galaxiei Calea Lactee.
De vreme ce constelația Sagittarius este în poziție oblică față de obiectele din cerul de adâncime, crearea unei hărți mici de lucru ar putea fi foarte confuzantă. Din acest motiv, am ales doar câteva obiecte favorite care să le sublinieze și sperăm că vă veți bucura de ele.
Să începem turul constelației Sagittarius cu binoclurile, respectiv cu steaua sa Alpha – simbolul ”a” de pe hartă. Situată în sudul constelației, Alpha Sagittari este departe de a fi cea mai strălucitoare dintre stelele sale și are numele tradițional de Rukbat – „genunchiul arcașului”. Nu este nimic special aici. Doar o pitică tipică albastră, de clasă AB, situată la 170 de ani lumină de Terra, de multe ori ignorată din cauza poziției sale. Aruncați o privire către Beta, în timp ce sunteți acolo. Este simbolul „B” de pe hartă. Exact! Este o stea dublă vizuală al cărei nume este Arkab – adică ”tendonul”. Arkab Anteriorul este cea mai vestică și este o stea binară reală acompaniată de o pitică de magnitudine 7, cu o separație de numai 28 secunde de arc. Este situată la 378 de ani lumină de Terra. Acum săriți spre Arkab Posterior. Este o stea gigantă de tip spectral F2 dar mult mai apropiată, la 137 de ani lumină distanță.
Acum îndreptați-vă atenția către Epsilon Sagittarii – forma ”3” de pe hartă. Kaus Australis este de fapt cea mai strălucitoare stea și se află în colțul de jos, din dreapta al ceainicului și este cea mai strălucitoare stea din Sagittarius și a 36-a ca strălucire pe cerul de noapte. Aflată la 134 de ani lumină de sistemul nostru solar, această gigantă de clasă A este mai fierbinte decât cele mai multe dintre suratele de secvență principală, rotindu-se de 70 de ori mai repede pe axa sa decât Soarele. Această mișcare rapidă cauzează formarea unui înveliș în jurul stelei, diminuându-i strălucirea. Dar nu atât de diminuată precum a companionului său de magnitudine 14. Exact! Epsilon este o stea binară. Companionul disparat se află la 32 de secunde de arc, dar va fi nevoie de un telescop mai mare pentru a-l diferenția de mai luminosul companion.
Sunteți gata pentru mai mult? Atunci priviți spre Gamma – simbolul ”Y” de pe hartă. Alnasl, ”capul săgeții” este alcătuit din două sisteme stelare cu același nume. Dacă aveți ochi ageri, puteți separa această stea dublă vizuală fără ajutor. Totuși, priviți prin telescop! Gamma 1 Sagittarii este o variabilă Cepheidă la distanță de 1500 de ani lumină, deghizată. Ea aruncă aproape 1 magnitudine stelară întreagă în doar 8 zile. Aveți un telescop mai mare? Atunci priviți mai de aproape, pentru că Gamma 1 este de asemenea o stea binară de apropiere, la fel cum are doi companioni mai distanți de magnitudine 13, W Sagittarii B și C, separați de 33 și 48 secunde de arc. Dar Gamma 2? Este doar o stea gigantă obișnuită de tip K – aflată la numai 96 de ani lumină de Terra.
Situată la o lățime de deget deasupra Gamma Sagittarii, la o distanță de 5500 de ani lumină de noi, NGC 6520 (RA 18 03 24 Dec -27 53 00) este un cluster stelar galactic care s-a format cu milioane de ani în urmă. Stelele sale albastre sunt mult mai tinere ca Soarele nostru și este posibil să se fi format în ceea ce nu puteți vedea în apropiere – un nor molecular întunecat. Încărcat cu praf, Barnard 86 blochează literal lumina stelară sosită dinspre haloul galaxiei noastre în direcția nucleului. Pentru a vă face o idee asupra amplorii acestui fenomen, priviți către steaua SAO 180161 de pe margine. În spatele acestei obscurități este prezentă cea mai densă parte a galaxiei noastre. Această obscuritate este atât de întunecată, încât numele său este ”Pata de cerneală”. Dacă NGC 6520 și B86 se află cam la aceeași depărtare de noi, ele nu rezidă în butucul galaxiei noastre, ci în brațul Sagittarius al galaxiei. Văzută în binocluri arată ca o zonă mică de compresie, rezolvată excelent în telescoape. Acest cluster este pe lista 400 a lui Herschel, la fel cum sunt multe altele aici.
Sunteți pregătiți pentru un tur vârtej al obiectelor din catalogul Messier cu binocluri sau cu un telescop mic. Atunci să începem cu M17. Ușor de văzut în binocluri de orice mărime și strălucind fabulos în orice telescop, Nebuloasa Omega, aflată la 5000 de ani lumină depărtare a fost descoperită de către Philippe Loys de Chaseuax în 1745-1746, iar în 1764 a fost catalogată de Messier ca obiectul 17 (RA 18 20 26 Dec -16 10 36). Această frumoasă emisie nebulotică este produsul gazelor fierbinți agitate de radiația unor stele nou născute. Ca parte a unei vaste regiuni de materie interstelară, multe dintre aceste stele lipite nu se arată în fotografii, dar sunt revelate ochiului în telescoape. Pe măsură ce priviți forma sa unică, veți înțelege căî multe dintre aceste zone sunt obturate de praf întunecat și același praf uneori este luminat de către stelele înseși. Binecunoscută sub numele de ”Lebăda”, M17 va apărea pe cer ca o formă uriașă, lucioasă și fantomatică ce aduce cu cifra ”2”. Iar cu un telescop mai mare, priviți către fâșia lungă și luminoasă de-a lungul marginii nordice, cu extensii atât către est, cât și către nord. În timp ce stelele care luminează sunt de-a dreptul ascunse, veți vedea multe punte pâlpâitoare în structură și cel puțin 35 dintre acestea sunt membre adevărate ale acestei regiuni, care ocupă 40 de ani lumină și pot forma până la 800 de mase solare… Este grozav!
Păstrați deplasarea către sud și veți vedea o mică colecție de stele numită M18, iar puțin mai la sud vom găsi un nor imens de stele, numit M24. Acest petic al galaxiei Calea Lactee va prezenta un cluster deschis foarte frumos – NGC 6603 – în telescoapele medii și gâteva obiecte Barnard întunecate, în telescoapele mari. M24 este des numit ”Micul Nor Stelar Sagittarius”. Această vastă regiune este vizibilă cu ochiul liber pe un cer întunecat și apare ca abundență stelară în binocluri. Telescoapele vor găsi alăturat un cluster galactic – NGC 6603 – la granița sa nordică. Pentru cei care doresc o provocare, priviți către Nebuloasa Întunecată Barnard, B92, puțin deasupra zonei centrale.
Acum suntem pe cale să permutăm către sudest dintr-o singură atingere și să selectăm clusterul deschis M25. M25 este un cluster galactic împrăștiat care conține o variabilă cepheidă – U Sagittariii. Aceasta este o artistă rapidă, evoluând între magnitudinile 6,3 și 7,1 în mai puțin de 7 zile. Concentrați-vă atenția asupra ei câteva săptămâni, prin comparație cu alte membre ale clusterului. Stelele variabile sunt amuzante!
Orientați către vest cam o lățime de palmă pentru a captura următorul cluster deschis – M23. De aici vom sări din nou spre sud, iar M21 va fi recompensa noastră. Amintiți-vă această zonă, cât priviți în telescop, deoarece M20 – Nebuloasa Trifid se află doar o idee către sud-est. În optica mică veți obține o mică bilă lucioasă, dar orice va depăși 4″, vă va arăta acele benzi de praf întunecat care fac această nebuloasă atât de specială. Nebuloasa Triffid apre inițial ca două stele îndepărtate în spațiu – dintre care una este o dublă de putere mică. Observatorii insistenți vor afla că de fapt steaua dublă – HN40 este un star stelar triplu abundând în culori. Primara, de magnitudine 7,6 va apărea albastră. Spre sud est este secundara roșiatică de mafgnitudine 10,7 – în timp cel al trilea companion de magnitudine 8,7 este la nord de primară. Descrisă ca ”împărțită în trei” de către William Herschel, în 1784, acest tipar cu trei lobi de luminozitate vagă, spartă de o nebuloasă întunecată, Barnard 85 – este asociată cu triplul sudic. Această regiune este mai luminată datorită prezenței clusterului stelar și este inundată cu o reflecție roșiatică de hidrogen din nebuloasă. Partea nordică a Trifidei (înconjurând steaua solitară) este mai vagă și cu nuanțe albastre. Strălucește prin agitare și este compusă primar din oxigen dublu ionizat. Întreaga zonă rezidă la 5000 de ani lumină depărtare. Ceea ce face ca M20 – Nebuloasa Trifid să fie interesantă este seria de benzi întunecate de praf la marginea estică și vestică, în timp ce banda de praf sudică sfârșește în cea mai luminoasă porțiune a nebuloasei. Cu optică mult mai puternică, M20 arată diferențe de concentrare în fiecare dintre lobi împreună cu stelele lor lipite. Va necesita o noapte întunecată, dar Trifid merită vânătoarea.
Vă puteți întoarce la binocluri, pentru că M8 – Nebuloasa Lagună este din nou în sud și ușor de văzut. Ușor de localizat cam la 3 lățimi de deget deasupra extremității gurii ceainicului (Al Nasl), M8 este unul dintre obiectele principale din Sagittarius. Combinația de emisie/reflecție și nebuloasă întunecată devine și mai evidentă dacă adăugați un cluster deschis. Răspândită pe un grad de cer, acest studiu este plin cu caracteristici. Unul dintre cele proeminente este canalul întunecat ce divide zona în două. În zona sa estică veți sesiza două stele luminose. Cea mai sudică a acestei perechi (9 Sagittarii) este considerată a fi sursa de iluminare a nebuloasei. În partea estică este răspândit clusterul luminos NGC 6530, care conține 18 variabile puternice, cunoscute sub denumirea de ”stele în flăcări”. Pentru telescoape mari și cele cu filtre, căutați mici petice întunecate de nebuloase, numite globule. Acestea sunt considerate a fi resiune protostelare – zone în care noile stele au formarea accelerată. Reveniți la 9 Sagittarii și priviți cu atenție către o porțiune concentrată la vest-sudvestul nebuloasei. Aceasta poartă numele de ”Clepsidra” și este sursa unor puternice emisii radio.
În vârful ceainicului este Lambda. Acesta este markerul pentru două obiecte facile în binocluri. Micul cluster globular M28 este chiar ușor de găsit, doar la o idee către nord/nord-vest.
Mai marele și mai strălucitorul cluster globular M22 este de asemenea ușor de aflat în nord-estul stelei Lambda. Ocupând locul al treilea ca luminozitate între cele 151 de clustere globulare cunsocute, M22 este probabil cel mai apropiat dintre aceste incredibile sisteme față de Terra, cu o distanță aproximativă de 9600 de ani lumină. Este de asemenea unul dintre cele mai apropiate globulare față de planul ecliptic. De vreme ce rezidă la mai puțin de un grad față de ecliptică, de multe ori împărtășește același câmp în ocular cu o planetă. La o magnitudine de 6, M22 de clasă VII va arăta stele individuale chiar și celor mai modeste instrumente și va arde cu o rezoluție formidabilă în aperturile mari. La un grad vest-nordvest, telescoapele medii și binoclurile mari vor captura micuța NGC 6642 (RA 18 31 54 Dec -23 28 34), la magnitudinea sa de 8. De clasă V, acest globular particular va arăta o mai mare concentrare către regiunea nucleului, decât M22. Bucurați-vă de amândouă!
Acum vom călătorii către obiecte observabile cu binocluri dar mult mai bine vizibile cu telescopul. Colțul sudestic al ceainicului este Zeta, și suntem pe cale să sărim în partea de jos spre vest. Începând cu Zeta, mutați spre sud-vest pentru a captura clusterul globular M54. Parcurgeți alte trei grade sud-vest și veți vedea o bilă pufoasă – M70. Doar la două grade mai mult spre vest, este un alt cluster globular, care pare a fi geamănul lui M70. Micul globular M55 este acolo, în ”Țara Nimănui”, cam la o lățime de pumn depărtare est/sud est de Zeta.
Gata de ținte pentru telescoape mari? Aunci încercați la una dintre cele mai cutioase galaxii din cer – NGC 6822. Acest studiu este o provocare telescopică adresată observatorilor încercați. Setați vederea la 2 grade nord-est de dubla 54 Sagittarii și priviți la această galaxie pitică sitantă legată de galaxia noastră Calea Lactee prin invizibila atracție gravitațională. Numită așa după descoperitorul său (E. E. Barnard – 1884), Glaxia Barnard este un membru nu foarte apropiat al grupului nostru local de galaxii. Descoperită cu un refractor de 6″, această galaxie aflată la 1,7 milioane de ani lumină nu este ușor de găsit, dar poate fi văzută în condițiile unui cer întunecat la cea mai mică putere posibilă. Datorită unei dimensiuni aparente mari (magnitudine 9), puterea mică este esențială în telescoapele mari pentru a da sens frontierelor galaxiei. Observatorii cu telescoape mari vor vedea o regiune vagă de gaz strălucitor (regiuni HII) și concentrări nerezolvate de stele strălucitoare. Pentru a le distinge, încercați un filtru de nebuloasă pentru HII și minimalizarea câmpului stelar. Galaxia Barnard pare să fie un cluster stelar vag suprapus cu un luciu de nebulozitate, dar un ochi încercat, utilizând tehnica precizată anterior va observa că ceea ce lucește în spatele stelelor este de natură extragalactică.
Acum priviți la mai puțin de un grad nord-nordvest pentru NGC 6818 – ”Mica Bijuterie” planetară. Ușor de găsit cu orice optică, această nebuloasă strălucitoare și condensată revelează natura sa inelară în telescoape mari.
Aveți nevoie de o hartă stelară bună și bucurați-vă de constelația Sagittarius la întregul său potențial, pentru că mai sunt multe obiecte aici.
Sursa: UniverseToday; Traducere și adaptare: Crișan Petru Ciprian
Săgetătorul este o constelație ecliptică vizibilă pe cerul nopților de vară, constelația aflându-se la culminație în luna august. De la această latitudine poate fi observată doar în apropierea liniei orizontului sudic, constelația având un tipar destul de complicat ceea ce nu o face ușor de identificat. Se învecinează cu constelațiile Scorpionul, Ophiucus, Scutul, Capricornul, Microscopul, Indianul și Coroana Australă. Steaua cea mai strălucitoare a constelației se numește Kaus Australis și este de aproape patru ori mai masivă decât Soarele. În mitologia greacă, Săgetătorul este identificat ca fiind centaurul Chiron, mentor al multor eroi legendari eleni: Ajax, Tezeu, Achile, Iason sau Hercule. În credința strămoșilor noștri, Săgetătorul este văzut drept un războinic roman.
Sagittarius is an ecliptic constellation visible in the summer nights sky, the constellation being at culmination in August. From this latitude it can be observed only near the southern horizon, the constellation having a rather complicated pattern which is not easily identifiable. It is bordered by the constellations Scorpius, Ophiuchus, Scutum, Capricorn, Microscopium, Indus and Corona Australis. The brightest star of the constellation is called Kaus Australis and it is almost four times more massive than the Sun. In Greek mythology, Sagittarius is identified as the centaur Chiron, mentor of many legendary Greek heroes: Ajax, Theseus, Achilles, Jason and Hercules. The faith of our ancestors, Sagittarius is seen as a Roman warrior.
Ca sa vad asa imagini ce scula trebuia sa iau? una scumpa tare, ca ma gandesc ca e nevoie de bare 6″ diametrul oglinzii la un reflector. Sau trebuie chiar mai mare?